3,980 matches
-
bucăți muzicale orchestrate tulburător. Pur și simplu se puteau auzi, cu o limpezime de timbru imposibil de obținut pe cale firească, flaute și viole, cornuri și fagoturi, triangle și timpane, împletindu-și liniile melodice în melodii filigranate sau în disonanțe sclipitoare. Labele arhitectului, cu zeci de articulații la degete, alergau pe sutele de clape, reglau miile de frecvențe concurente, programau simultan orchestre întregi. Stația modestă a orgii Reghin fusese înlocuită de un glob de sârmă specială, cu un diametru de peste trei metri
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
călcâiul aplecat, și apoi strânsoarea, în care carnea se strivea caldă, tremurând. Sufeream cumplit, și de gelozie, și de revoltă, împotriva dragostei acesteia absurde, între carnea a două femei. Maitreyi își retrase brusc piciorul din îmbrățișare și-l trecu peste laba lui Khokha. Îmi venea să-mi mușc buzele, să fug, căci văzusem deodată cum piciorul acela negru și murdar al lui Khokha, scorojit de arșiță și de trotuare, primește apropierea caldă, ca pe o ofrandă, a trupului Maitreyiei. Khokha avea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
avocați și miniștri se trăgea de șirete și-a ajuns până n anturaju reginei... Da la nimica nu i-a folosit, că-n casă madam Ioaniu comanda : ea tăia, ea spân zura... Ea era generalu. Și el numa-n patru labe umbla, nu știa cum s-o mai îmbuneze, avusese ea un drăguț până să se mărite, da asta nu știa bietu bărba-su ! La ei era casa deschisă, care voia să vie venea, venea și drăguțu ei, toate i le-a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pălăria pe cap și își trăgea peste față voalul negru și lung ; cu totul altceva decât voaleta cu picouri pe care obișnuia să o poarte. — Yvonne ! strigase imediat, cu alt glas. Yvonne ! Se strecura în umbra balustradei, urcând în patru labe scara. Dâre inexplicabile de praf - observă - rămăseseră pe rochia neagră de catifea. De ce oare, se întrebă în mintea ei cu iuțeala unui fulger, de ce oare nu măturaseră de câteva zile casa ? Urca scara de-a bușilea, inima zgâlțâindu-i coastele
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
urmă, să ia din nou mingea, s-o ducă supus la picioarele lui Tudor, iar la cel mai mic gest de mângâiere al lui să sară - înalt, încordat ca un arc. Și, scoțând de bucurie mici lătrături, să-și rezeme labele din față de trupul băiatului. — Eeee, să știi că pe ziua de azi ai făcut o pomană ! Să-ți dea ăl-de-Sus sănătate... Să fii sănătoasă și să te bucuri de bărbat... Că ai bărbat frumos, și bun, și de treabă. Ce
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
un fapt chiar banal că doamnele discută politică mai abitir decât domnii ! Să mi-o imaginez, așa cum o vedeam altădată, în acel timp al nostru, când, ascultând-o jenat, îmi părea că zăresc un dulău credincios, cu botul lăsat pe labe, numai mârâind amenințător, și, dintr odată, repezindu-se glonț și lătrând cu ochii însângerați ? Ori să-i ascult bănuitor intonația ușor afectată după care o recunosc atunci când cochetează - nu știe toată lumea că Sophie este marea feblețe a amicului Victor ? „Dacă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pe dușumea picioarele, caută neglijent, cu ele, pe bâjbâite, papucii, o lene ciudată îi subminează deciziile spartane, îl face să-și târâie mâinile neglijent, la fel și pașii. Renunță prea ușor să-și mai caute papu cii, lipăie desculț cu labele picioarelor mari până la sărăcăciosul lavoar, întinde mâna până la garafa cu apă și tot de lene bea direct din ea, lipăie spre pat înapoi și în drum își evită în oglinda înnegrită a garderobului fața de Pierrot sub scufie, cu tuleie
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sub gheridon. De acolo scoate din când în când capul poznaș printre ciucurii mătăsoși ai fețișoarei de masă, așteptând ca Papa să îi facă Bau ! Și el abia apucă să se încrunte fioros, că ea a și dispărut în patru labe pe dedesubt, cu o iuțeală de vietate sălbatică, râzând ascuțit până începe să sughițe. Astfel sughițând, a apărut din nou și stă în genunchi, murdărindu-și ciorăpeii ajurați și fustița de marinar. Numai că Papa din nou a uitat-o
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fève, un mic obiect, iar cel ce o găsește în bucata lui devine rege. Dintre toți, cine crezi că a găsit-o ? Bineînțeles, Tudor, care este norocosul familiei ! — Norocos, mânca-l-ar mama ! Da mai norocoasă ea, c-a pus laba p-așa băiat, și frumos, și deștept, și toți morți după el, pe un’ se duce ! Haidi, zi-nainte ! După cum vezi, mondenități sunt destule pe aici. Dar numai dacă ieși pe stradă și te distrezi, că nu cred să existe
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mergând pe la restaurante, tot... De când l-am cunoscut, bietul Barbu era și fată în casă, și bonă la copil, în ziua când astea erau învoite... Parcă îl văd cu olița în mână ! Parcă îl văd lătrând și umblând în patru labe, numai ca să-l facă pe cel mic să râdă ! Dar cât ar fi un bărbat de modest în pretențiile lui, dacă tu nu-i satisfaci niciuna, nu te poți plânge în ziua când rămâi fără el ! Clemența singură povestește că
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de cartușul de țigări, iar eu țin de el, pînă se rupe Învelișul de carton și pachetele se Împrăștie pe dușumeaua de ciment lustruit. Le adună pe cele care se văd În dreptunghiul de lumină și iese aproape În patru labe pe ușă, pe hol, spre dormitorul lui, după ce le Îndeasă În sîn, alături de restul prăzii. În cadrul ușii, pe jos, au rămas un pachet de BT, o pereche de șosete cu eticheta prinsă de ea și o felie de cozonac. O
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
În postul de gardă nu ai voie să vorbești cu nimeni. Comandatul gărzii știe că fumezi În post? țipă Portocală insolent. — Bă căcatule, ia vezi..., Îi răspunde veteranul, un lungan ciolănos, cu un aer de șmecher de oraș. Dacă pun laba pe tine și te lovesc, o doare pe mă-ta, continuă el ca o adevărată santinelă. Se pare că olteanul și-a pus În cap să ajungă cel mai popular băiat pe o rază de cîțiva kilometri. În timp ce noi facem
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
să vină ’napoi În țară să-l cheme ca pe tac-su. Ce, el și-a mîncat amaru’ acia cu noi ca să ne spună nouă?... Cum face și ăștia de veniră acuma să cantindeze, Rațu ăla... Vine el să pună laba pe țară, s-o dea la capitaliști... Ce-i aia țărăniști, bre? — Domnilor, dar..., dă să spună profesorul. — Ehehei, i-auzi, domnilor... Domn’ profesor, dacă io am fost toată viața mea tovarăș, domn’e, cum pot io acușa să mai
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
gânguritoare și zâmbitoare și tot atâția bebeluși care înotau plescăind și împroșcând apa. Pruncii acvatici alcătuiau, într-adevăr, o priveliște uimitoare. Sugari, dintre care unii nici nu împliniseră șase luni, și care pe podea abia de se târau în patru labe, se bălăceau în apă într-un chip absolut ciudat, ca niște mici animale din cu totul altă specie. Ivor Sefton se arătase extrem de interesat de fenomen și publicase un articol în The Lancet. Această practică, inițiată în Ennistone și difuzată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
poreclă familiară. Stella stătea cu spatele proptit de perne și picioarele întinse, acoperite cu o pătură cadrilată, albastru cu alb. Adam tocmai îl așezase pe Zet pe pieptul ei, aranjându-i cu grijă poziția, chiar sub gâtul Stellei. Cățelușul își întinsese labele din față pe umerii ei, într-un gest protector, parcă. Îi simțea gheruțele tocite. Privea drept în ochii ei cu un amestec de curiozitate și afecțiune, care Stellei i se părea insuportabil de mișcător. Temându-se să nu-i dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lui Tom se încheiase. Vechiul pact dintre George și Alex nu fusese, în realitate, niciodată încălcat. Tom începu să se dea, deliberat, la o parte, să se îndepărteze - și pe măsură ce el se retrăgea, George se apropia muțește, pășind tiptil, pe labe întunecate, în spațiul din preajma lui Alex eliberat de Tom. Și când au ajuns, astfel, să treacă unul pe lângă celălalt, încrucișându-și drumurile, oare au schimbat între ei măcar o privire? Poate că da. Dacă-i așa, a fost o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe dată, ținând-o în rezervă, o mică monografie asupra efectului terapeutic al sunetului. Zăpăcit, aproape amețit de zgomotul pe care nu-l auzea, John Robert plutea, cu pântecul lui uriaș, ca de balenă albă, înainte. Mâinile mari, ca niște labe înotătoare, i se mișcau ici-colo în spațiul bazinului, ținându-l la suprafață, în timp ce apa fierbinte curgea din robinete, la o temperatură controlată de patruzeci și două de centigrade. Bazinul putea fi umplut prin răsucirea unui mâner de metal care închidea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de centimetri, gâlgâind și împroșcând sub violența jeturilor robinetelor. Cu o noapte în urmă, John Robert visase că era urmărit de o droaie de purcei guițători, care se dovediră a fi de fapt prunci omenești, alergând foarte repede în patru labe. Mai târziu, văzu aceleași creaturi zăcând trântite pe jos, parcă adormite, numai că acum erau păpuși, iar el își spusese: „Deci erau numai niște păpuși.“ Câteva zăceau nemișcate și acestea i se părură a fi moarte; altele se mișcau încetișor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de străinii aceia. Când ajunse la poarta principală o mișcare îi atrase atenția și, cu colțul ochiului, văzu că era însoțit de Zet. George întoarse capul și cățelul îl lătră, apoi se retrase și își luă o poză specială cu labele din față culcate paralel, în timp ce crupa și coada mițoasă îi stăteau ridicate aproape vertical, cu aroganță. Apoi cățelul sări în sus, izbi cu o lăbuță în pământ, scânci elocvent, după care scoase un lătrat. George îi arată un pumn amenințător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Îl mirosea, ori de câte ori se putea apropia de el (ceea ce nu i se întâmpla prea des), cu un soi de fascinație care-i încrețea nasul. Dacă l-ar fi găsit pe George îngropat, cu siguranță că l-ar fi dezgropat cu labele. Când Zet văzuse poarta casei, începuse să alerge spre ea, dar rămăsese uimit de gestul asemănător al lui George. Gestul îi deșteptase un vechi simțământ că George era primejdios pentru Adam. Așa încât îl mârâise (ceea ce iarăși i se întâmpla foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
urmărit și, din câțiva pași, l-ar fi înșfăcat și i-ar fi sfărâmat spinarea între fălci. Zet vedea colții amenințători ai vulpii sub partea de sus a botului negru și încrețit. Stăteau astfel, uitându-se fix unul la celălalt, laba neagră a vulpoiului ridicată încă în aer, în atitudinea în care-l surprinsese Zet. Erau atât de aproape unul de celălalt, încât Zet simțea curentul cald al răsuflării vrăjmașului său. Își înălță privirile. Nu putea face nici o mișcare prin care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
din tovărășia rasei umane. Pe urmă se petrecu un lucru straniu. Vulpea își întoarse ușor capul și-l înclină, până când aproape că atinse iarba cu botul, dar continuând să-și țină ochii albaștri, palizi, pironiți pe Zet. Apoi își lăsă laba neagră jos, se aplecă ușor într-o parte și, ca într-un dans lent, începu să se învârtească în jurul câinelui. Zet se mișcă și el ușor, ținându-și tot timpul fața ferm întoarsă către vulpe și fixând-o cu ochișorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
uriașă. Se opri din înot ca să se uite la hidoasa apariție și descoperi că era un mic mamifer patruped, cățelul Zet. George scoase un strigăt de surpriză și milă. Acum vedea clar botișorul ținut cu disperare în sus, ochii înspăimântați, labele care abia mai mișcau. O clipă mai târziu, câinele dispăru, ridicat cu forță pe coama unui talaz. George îl urmă cu repeziciune, încordându-și disperat ochii ca să poată desluși micuța creatură neajutorată. Dar privirea îi fu distrasă de imensitatea cerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
instinctiv mâna, ca și cum ar fi vrut să alunge fiara printr-un gest, dar vulpea nu se clinti. Îndepărtându-și privirea de la Alex, începu să adulmece la baza pubelei. Apoi se ridică pe picioarele din spate și își vârî botul și labele din față sub capacul cutiei de metal. Alex se simți înfricoșată și mâniată de indiferența vulpii față de prezența ei. Rosti, găsind că-i ciudat de greu să se adreseze unei vulpi: „Încetează!“. Nu strigase, ci vorbise pe un glas potolit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ciudat de greu să se adreseze unei vulpi: „Încetează!“. Nu strigase, ci vorbise pe un glas potolit. Cum vulpea continua să nu-i acorde atenție, Alex bătu ușor cu pumnii în capacul pubelei de lângă ea. Vulpea coborî pe toate patru labele, evident mâncând ceva și apoi, fără ca măcar să se uite la Alex, se ridică din nou pe picioarele dindărăt și își reluă investigația. Alex se trase înapoi. Pe urmă, făcându-și vânt, smulse capacul pubelei în care bătuse cu pumnii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]