4,107 matches
-
DE PROZĂ A SĂPTĂMÂNII RETROSPECTIVADE PROZĂA SĂPTĂMÂNII Acasa > Literatura > Proza > CU,,EUPRIN UNIVERSURI PARALELE Autor: Maria Giurgiu Publicat în: Ediția nr. 2241 din 18 februarie 2017 Toate Articolele Autorului E noapte adâncă. În casă e liniște deplină. Toți ceilalți se leagănă de mult la sânul lui Morfeu fericiți, cu excepția mea. Stau întinsă în pat cu ochii la fereastră, fascinată de fulgerele neîntrerupte ce brăzdează cerul nopții de păcură. Cum somnul se lasă așteptat cam mult în noaptea aceasta, am lăsat din
CU,,EUPRIN UNIVERSURI PARALELE de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2241 din 18 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/377401_a_378730]
-
o parte și prinsă cu poalele la brâu. Băiatul a rămas cu privirile ațintite pe pulpele puternice și frumoase, bronzate și fără de cusur, dezgolite până sus, uitând să mai clipească. Nu mai văzuse așa picioare de femeie și nici sâni legănându-se sălbatic la fiecare ridicare și coborâre a trupului ori a brațelor. A rămas încremenit în acea poziție când femeia, simțind că este privită, a întors brusc capul și l-a descoperit cu privirea. S-a apropiat încet de el
EPISODUL 10, CAP. III, NOAPTEA FRĂMÂNTĂRILOR, DIN CHEMAREA DESTINULUI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1661 din 19 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377388_a_378717]
-
1918 din 01 aprilie 2016. Cum e soarele, copii? Cum e soarele, copii? Darnic, fiindcă pe câmpii mii de raze aurite zilnic la muncă trimite. Să trezească bobul mic, sa il urce-apoi în spic, holda făcând pieptene vântul să o legene. Nu pierde timpul în zadar, ci umple cupe cu nectar de unde roiul de-albine le poartă înspre stupine. Frumoase și-înmiresmate sunt pe câmp florile toate, lanurile înbelșugate, harnic e soarele, frate! Fiicele și le-a învățat să nu stea
VALERIA IACOB TAMAŞ [Corola-blog/BlogPost/377416_a_378745]
-
mai vezi dând pe-acasă. Citește mai mult Cum e soarele, copii? Cum e soarele, copii?Darnic, fiindcă pe câmpiimii de raze auritezilnic la muncă trimite.Să trezească bobul mic,să îl urce-apoi în spic,holda făcând pieptenevântul să o legene.Nu pierde timpul în zadar,ci umple cupe cu nectarde unde roiul de-albinele poartă înspre stupine.Frumoase și-înmiresmatesunt pe câmp florile toate,lanurile înbelșugate,harnic e soarele, frate!Fiicele și le-a învățatsă nu stea toată ziua-n pat
VALERIA IACOB TAMAŞ [Corola-blog/BlogPost/377416_a_378745]
-
tare, Ca să vii, printre frunzele ruginii. MĂ VĂD IUBITE ÎN OCHII TĂI Ochiul tău rece reținând surâsul strâns Ultima clipă dăruită a unui popas restâns, Mă văd iubite, în ochii tăi prea plini, Plini de dor, de lacrimi și suspin, Legănându-mi al meu trup încărcat de chin, Un pumn de cer și plumb în rugăciuni. În inima ta ca într-o oglindă sfărmată, Deslușesc tăinuiri pierdute de timp, Vântul mi-adie prin păr parfumul florilor de câmp, Acum în noaptea
UMBRELE CAILOR (POEME) de CLAUDIA BOTA în ediţia nr. 2200 din 08 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/377505_a_378834]
-
amintiri te cercetez, La margine de țărm învolburat și meditez, Un gând curat! SĂ-ȚI DOREȘTI ATÂT DE MULT Să-ți dorești atât de mult, să fiu iubirea vieții tale, Înflorind în fiecare zi, între inimi de cristale. Tu îmi legeni visele, atârnându-mi umbrele Și dorindu-mi gândurile, Pentru a-mi cerne simțămintele. O, iubire! Să nu-mi iei cuvintele, Căci atunci am să mă duc Și-am să las și lumea toată, Pentru a fi uitată. ÎNCĂ PUȚIN Încă
UMBRELE CAILOR (POEME) de CLAUDIA BOTA în ediţia nr. 2200 din 08 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/377505_a_378834]
-
ucis, voi cei mulți și goi, voi care ați hrănit doar cu iluzii, luând de secole și sângele din noi. Vai cum plâng copiii și mamele, căci fiii le sunt duși, iar, la război! Din iubire cresc rădăcini Autor: Claudia Legănând aripile în neant, prin văzduh, Albatrosul călător este suveran, Cercetând de- a pururi lumea, descrisă în Pentateuh, Imensitatea iubirii, o străbate ca un planor, Călător neobosit, sacrificându-și viața, Până când tu? Albatros vei dărui, prin vânt, Prin timpuri de lumină
UMBRELE CAILOR (POEME) de CLAUDIA BOTA în ediţia nr. 2200 din 08 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/377505_a_378834]
-
îndreptați spre cerul albastru, cu mâinile ridicate în semn de rugăciune... Trag în piept mireasma blândă a florilor, adusă de un vânticel vălurat prin preajmă. Aerul lui cald, unduitor, îmi dă o stare de plăcută amețeală. Câteva păsări ciripesc, cântă legănându-se pe ramuri. Din gâtlejurile lor mici țâșnesc triluri în cinstea primăverii sosite. Razele soarelui vibrează precum râsul îngerilor fericiți printre ramurile arborilor cu mici frunzișoare verzi (ah! verdele, principiul creator!) și muguri fragezi, gata să se desfacă... Pământul se
FEMEILE ȘI FLORILE de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2258 din 07 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/377598_a_378927]
-
ușor în pantă, cobora spre lacul de la marginea comunei, acolo unde topea tata cânepa și inul. Eu mai departe mă țineam cu mânuțele prinse de fundătoarea căruței să nu cad de pe locul meu incomod. Braica și ea alerga în spatele meu legănându-și coada veselă nevoie mare. Ne apropiam de satul Moșneni, la șase kilometri de comuna noastră, când a ieșit luna dintre nori și tata a observat că nu este singur pornit la drum, ci însoțit și de cățelușă. A oprit
CĂLĂTORI CLANDESTINI de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1731 din 27 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377561_a_378890]
-
o umbră a-nvelit-o de lumină. Și în parfumul florilor de tei Pe lacul risipirilor de Lună Stele ca ochi albaștri de femei În văz de îngeri razele-și adună. În basmul melodiei de cuvânt Plecau din care păsări călătoare Se legăna un codru de argint Încărunțit de lacrimi și plecare. Din ce povară oare ni s-a dat Să știm în întristare frumusețea Ori, poate, singuri noi ne-am blestemat Că socotim frumoasă doar tristețea. Durerea unui neam de veci s-
LUCEAFĂRUL DURERII de VICTOR BRAGAGIU în ediţia nr. 2357 din 14 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/377677_a_379006]
-
Acasa > Poezie > Credinta > DIN IUBIRE CRESC RĂDĂCINI Autor: Claudia Bota Publicat în: Ediția nr. 2050 din 11 august 2016 Toate Articolele Autorului Din iubire cresc rădăcini Autor: Claudia Bota Legănând aripile în neant, prin văzduh, Albatrosul călător este suveran, Cercetând de-a pururi lumea, descrisă în Pentateuh, Imensitatea iubirii, o străbate ca un planor, Călător neobosit, sacrificându-și viața, Până când tu? Albatros vei dărui, prin vânt, Prin timpuri de lumină
DIN IUBIRE CRESC RĂDĂCINI de CLAUDIA BOTA în ediţia nr. 2050 din 11 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/377674_a_379003]
-
vieții stă să iasă iar. A mai trecut o zi către amiezi, Privirea ei... îndeamnă, să te crezi Un călător, prin foi de calendar. Povara florii, este iar... miros. Blândețea din petale s-a desprins, Din când în când se leagănă spre jos, Frumos ca un balsam... dar dureros, E semn că timpul iarăși a învins. Un flutur se hrănește din culori, Mantaua lui o spune grăitor. Trecut, prin cine știe câte flori... Dar să-l lăsăm, oricum destui fiori Ne calcă pe
IN CÂNT DE PLOI PE FLORI DE LILIAC de MARIN BUNGET în ediţia nr. 1948 din 01 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378363_a_379692]
-
tău Le dăruiesti cu drag, ne dăruiești averea. Peste plecarea ta rămân păreri de rău. Te plâng cu disperare, înlăcrimații nori, Ca pe o umbr-a verii, rămasă din apusuri. Mai rătăcesc prin tine miresmele din flori Și aburii câmpiei se leagănă-n urcușuri. In dorul lor... de verde, aleargă-n risipire, Cohortele de frunze, ascunse-n arămiu. Sub fuga lor, pământul, încearcă să respire, Și peste tot prejurul s-a așezat pustiu. Referință Bibliografică: In dorul lor... de verde / Marin Bunget
IN DORUL LOR... DE VERDE de MARIN BUNGET în ediţia nr. 1751 din 17 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/378352_a_379681]
-
Și vântul o ajută , când bate tot mai tare, Sunt lacrimi reci și ude care-mprăștie durere Pe întinderea albastră cufundată în tăcere... Dar plânge marea și cu lacrimi de bucurie Când soarele -și trimite mângâierea aurie, Atunci apa se leagănă, în valuri argintate Și cheamă pescărușii să-i cânte târziu în noapte ... Citește mai mult Lacrimile mării...Nemărginirea mării cuprinde clipele, în zborși lacrimile care curg, fac parte din decor,Sunt lacrimile mării împrăștiate pe uscatCând marea plânge timpul care
MARIANA CIUREZU [Corola-blog/BlogPost/378283_a_379612]
-
lacrimile-n depărtareși vântul o ajută , când bate tot mai tare,Sunt lacrimi reci și ude care-mprăștie durerePe întinderea albastră cufundată în tăcere...Dar plânge marea și cu lacrimi de bucurieCând soarele -și trimite mângâierea aurie,Atunci apa se leagănă, în valuri argintateși cheamă pescărușii să-i cânte târziu în noapte ...... VII. CE ESTE POEZIA?, de Mariana Ciurezu , publicat în Ediția nr. 1982 din 04 iunie 2016. Ce este poezia? Poezia-i freamătul de-o clipă a cuvântului sublim E
MARIANA CIUREZU [Corola-blog/BlogPost/378283_a_379612]
-
n-ai și să-ți doresti Cu tot ce-n inimă aveam Te-am învățat ca să iubești. Te-am ascultat când niciun om Spre tine nu s-a aplecat Știind ce-nseamnă să fii singur Pe brațul meu te-am legănat. Ți-am fost alături nopți și zile Ai fost și bun, ai fost și rău Primit-ai totul de la mine N-am prețuit măcar un leu. Te-am cunoscut când norii grei Roiau pe cerul inimii Ți-am spus, privind
M-AI RĂNIT de MARIA BĂLĂCIANU în ediţia nr. 1915 din 29 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378454_a_379783]
-
Amprente > SUSPIN DE STELE Autor: Costică Nechita Publicat în: Ediția nr. 1842 din 16 ianuarie 2016 Toate Articolele Autorului Suspina dorul a iernat Sub troienite gânduri, Dar ochii tăi m-au alinat Când rătăceam pe drumuri! Și astrele m-au legănat În brațe de iubire... E semn că tu nu m-ai uitat În rece nemurire! Privesc spre cerul depărtat Și însetat de tine, Noapte de noapte, nencetat Te văd iar lângă mine. Dar tu ești licăr într-o stea Ori
SUSPIN DE STELE de COSTICĂ NECHITA în ediţia nr. 1842 din 16 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378557_a_379886]
-
miră cum de nu mă-ntreb ce va fi mâine! DAR DE CE? Tremură amintirea, sfidând vremea, în alunecarea lumii. Dar de ce soarele scapătă în marea necuprinsă? Nesfârșitul e blândețea aceea, împăcată, de sfârșit de zi? Dar de ce căderea serii se leagănă simțitor pe valurile nemișcate? Dar de ce tăcerea se revoltă, fără mâini, fără picioare, ca o mângâiere zadarnică? Dar de ce...? Pentrucă toată clipa-i răvășită de cuvinte neîndulcite, strigate și uimite. Nu contează nici măcar o șoaptă în izbăvirea unei frici din
PERIPLU DE POEZII de FLORICA GOMBOȘ în ediţia nr. 1829 din 03 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378566_a_379895]
-
pașii mersului meu. De acum furtuna nu poate decât a mă mângâia, cerul a mă însenina fiindcă și ploaia face parte din lacrimile păcii mele. Rămân doar diminețile să mă surprindă mereu și mereu în orizonturi-trezire și stelele să-mi legene visele sub bolțile de iubire ale lunii. Sunt cel mai modest trăitor... doar că fructele liniștii mele cresc în zilele pare și impare din toamna răstălmăcirilor. Referință Bibliografică: Echilibru / Lia Zidaru : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1842, Anul VI
ECHILIBRU de LIA ZIDARU în ediţia nr. 1842 din 16 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378592_a_379921]
-
Acasă > Poeme > Meditație > ÎNSUFLEȚIRE Autor: Llelu Nicolae Vălăreanu Publicat în: Ediția nr. 1973 din 26 mai 2016 Toate Articolele Autorului Privesc cum îți legeni trupul într-o parte și într-alta cu brațele aripi de porumbel alb. Mă țin după tine pe drum eu timidul cuprins între dorințe că o funie între două noduri. Am reusit sa ma depășesc, fiecare trecere a ta e
ÎNSUFLEŢIRE de LLELU NICOLAE VĂLĂREANU în ediţia nr. 1973 din 26 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378929_a_380258]
-
așezând-o ușor și punând-o pe partea cealaltă , și tot așa până termini cu totul , și trâmbița e gata , numai bună de a cânta de să se cutremure și dealurile de plăcerea și mângăierea adusă de această melodie, ușor legănată pe aripi de aer până pe masa timpului primăvăratic , cu bucurie stropit de notele atât de muzicale ale trâmbiței. . . . . . . . . Și iată că într-o vreme ca asta când soarele înveselea pământul și ochii cu razele lui în mireasma aceea scumpă de
MOȘUȚU ȘI MUROII de IOAN DANIEL în ediţia nr. 2001 din 23 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378916_a_380245]
-
Bogata de Jos cu o muzică ce-ți străpungea și sufletul și inima până în cele mai tainice unghere ale ființei tale . Repede am zbucnit-o spre poartă la drum să văd ce se întâmplă , de unde se revărsa melodia aceea , ușor legănându-se dintr-o parte în alta , pe fereastra timpului , ademenindu-ne cu o gingășie nefirească până în dunga auzului strict ardelean . Și iată dinspre Roiba , venea un grup de ficiori holtei , unii îmbrăcați în mod obișnuit și cu trâmbițe la gură
MOȘUȚU ȘI MUROII de IOAN DANIEL în ediţia nr. 2001 din 23 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378916_a_380245]
-
toate curg, toate-s vii și focul arde. O flacără vie! Cu ochii tăi de primăvară răsfoiești pădurea decupând verdele din verde! Dincolo de câmp curge un fluviu mare ce-adună multe râuri în drumul lui! Adierea crengilor salciei plângătoare se leagănă-n depărtate amintiri... Căutăm, visăm, călătorim, înaintând prin freamătul copacului ascuns în coaja amintirilor, din adâncul nostru! Unde ne duce caravana? Spre tine, spre mine, spre noi, nu știm ce ne-așteaptă mâine. Suntem într-o poveste scrisă, rând cu
CĂLĂTORIA (POEME) de IRINA LUCIA MIHALCA în ediţia nr. 1972 din 25 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378949_a_380278]
-
îl simt aproape, amplu, puternic și delicat, mă cheamă, m-așteaptă, intrările și ieșirile respiră prin fiecare notă suplă, prin alungiri, ecouri, reverberații. Cufundă lumea-n tăcere. Alunec și rămân cu el, e parte din mine în notele ce se leagănă să m-adoarmă. Niciun sunet în plus. Trezită într-o mare de alb, privesc în jur, perdeaua flutură la ferestrele larg deschise. Lumina împânzește toată camera lungă și trandafirii albi, surâzători, par să se bucure de ea. Lângă vaza cu
CÂNTUL (POEME) de IRINA LUCIA MIHALCA în ediţia nr. 1973 din 26 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378940_a_380269]
-
lumină, pe o măsuță este un carnet cu coperți aurii. Îl deschid, nu înțeleg niciun cuvânt, doar niște semne frumos pictate. Lângă carnet, o pană de scris. În fața ferestrei stau desculță, într-o cămașă albă, subțire și largă, ușor transparentă, legănată de adierea brizei, șuvițele rebele ce-mi cad pe umerii dezgoliți sunt în completarea undelor sonore ce curg din claviatură, parcă se joacă și ele în adierea caldă. Simt miresmele primăverii, schițez un zâmbet, îmi place. Acel sunet albastru, inconfundabil
CÂNTUL (POEME) de IRINA LUCIA MIHALCA în ediţia nr. 1973 din 26 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378940_a_380269]