1,729 matches
-
nimeni nu știa să mânuiască o corabie, și nici bătrânul la vârsta lui nu prea se mai putea socoti corăbier de nădejde. Totuși avură noroc, căci un vânt ușor îi împinse spre răsărit. Un om trimis de sutaș de pe țărmul limanului veni mai târziu la slujbașul regesc să-i spună că i-a văzut plecând pe mare liniștită. Lucrurile păreau să se fi așezat. Într-un fel sau în celălalt, neobișnuita întîmplare năzuia să se descurce, fie că sutașul se întorcea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
avem dreptul să răpim nimănui nimic. Dreptul acesta îl au numai robii de pe pământ. Auta se frământa, neștiind ce să facă. Încercă din nou: - Să folosim altă cale: luăm corabia regelui, și după ce mutăm luntrea voastră, trimitem corabia înapoi în limanul ei. Hor nu primi ușor, dar primi. În lanul de grâu din câmpia caldă le era din ce în ce mai greu să rămână. A doua zi de dimineață, Hor, cârmaciul străin și Auta intrară în luntrea mică. După un zbor scurt se roteau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Hor nu primi ușor, dar primi. În lanul de grâu din câmpia caldă le era din ce în ce mai greu să rămână. A doua zi de dimineață, Hor, cârmaciul străin și Auta intrară în luntrea mică. După un zbor scurt se roteau deasupra limanului Marelui Oraș. Corabia mare a regelui atlant se afla mai departe de celelalte, într-o scobitură deosebită a țărmului, unde se săpase în malul stâncos și înalt o uriașă firidă. Din fericire, corabia era afară și pe puntea ei se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
răstească la corăbieri, apoi, ridicând ochii în sus și văzând pasărea cu creastă de foc, căzu în genunchi și-și lipi fruntea de scândurile ude ale punții. Auta strigă din nou, spre groaza oamenilor de pe corabie. Toți ceilalți din micul liman regesc fugiseră din întîile clipe. - Cârmaci al regelui, fie el veșnic viu, sănătos și puternic, zeii lumii îți poruncesc să duci corabia pe lângă țărmul din dreapta, spre miazăzi. Meșterul pânzei să aibă grijă de vânt. Vei pluti pe drumul arătat de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
prea multe furtuni supărătoare, unde pluti încă șase zile și șase nopți până se apropie de țărmul Muntelui Vulturilor. Împingând cu ajutorul celor o sută douăzeci de vâslași turnul zeilor pe țărmul neted și plin de iarbă, corăbierii plecară înapoi spre limanul regesc, închinîndu-se puternicilor zei argintii și mulțumindu-le că nu i-au ars și nu i-au ucis, cum poate va face regele (fie el veșnic viu, sănătos și puternic) de va afla ce au făptuit slugile lui înspăimîntate. Dar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mare și săriră pe ea, strigând de bucurie. Dar curând văzură că plutea prea încet. Îi făcuseră și lopeți, și pânză. Totuși pluta luneca prea încet, chiar dacă se ținea pe valuri mai bine decât o corabie. Când se apropiară de limanul știut de Mpunzi, al pescarilor, Utnapiștim ceru să tragă la țărm. Opriră pluta și o ascunseră printre sălciile unei guri de râu care se vărsa liniștit în mare. Utnapiștim spuse: - Pluta noastră plutește prea încet, cu toate că vântul e bun. De ce
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
rob, așa că n-avea să țină cu stăpânii. După ce vor socoti că Mpunzi a ajuns, unul din ei să se ducă ceva mai departe de țărm, acolo unde pescarii își întind năvoadele la uscat, pe lemnăria dulgherilor de corăbii. În liman sunt totdeauna câteva corăbii pescărești și alte câteva noi, abia date la apă. Așa spunea Mpunzi. Sunt însă păzite totdeauna de câțiva pescari. Dar năvoadele nu le păzește nimeni. Utnapiștim se va strecura până la ele, va face focul și va
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tot mai sus, o uriașă ciupercă de fum sau de țărână spulberată. Hor se duse în partea cealaltă a micului podiș din pisc. Ceilalți veniră după el. Jos, pe țărmul mării, mergea un convoi de asini și de robi spre liman. Auta și Nefert amuțiră. Auta alergă după ocheane și se întoarse să privească, apoi strigă uluit: - E Marele Preot!... Marele Preot cu toți ai lui. Unde se duce? - Cine știe cum de a presimțit! zise Hor. Sau pleacă fără să știe nimic
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
apus, unde nu sunt decât cele câteva ostroave mărunte cu oameni sălbatici. Dar drumurile s-au schimbat. Când am văzut din Turnul Stelelor zarea răsăritului cotropită de fum și flăcări și am simțit că se zguduie pământul, am alergat spre limanul Marelui Oraș să dăm porunci. Știam că bucăți din Atlantida au fost acoperite de mare, în vremuri străvechi, așa că nu puteam aștepta. Am încărcat în cinci mii de corăbii tot ce se putea încărca în grabă: toate lucrurile de preț
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să-și ia femeile și copiii. Stăpânii Atlantidei, nemaiavând Atlantida, nu aveau nevoie de călători zadarnici. Iar în haosul prăpădului cine din mulțimile de soldați sau slujitori mai putea judeca ceva, mai ales când Puarem le-a strigat în marele liman al orașului acoperit de fum, de ploi și de zgomot că alte corăbii le vor lua familiile și că zeii vor avea grijă ca ajungând la capătul călătoriei, fiecare să-și găsească, cine avea, femeia și copiii. - Vom cuceri o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Abia acum cel rămas viu își dădu seama ce armă groaznică avea străinul și începu să fugă înăuntrul țărmului, urlând. Venindu-și în fire după această întîmplare, cei doi prieteni se îmbrăcară iarăși cu hainele lor argintii și porniră spre liman, unde corabia lor se pregătea de plecare. Când se aflară pe punte, putură zări pe fugar oprit în câmp, cu o mulțime de oameni în jurul lui. Striga ceva nedeslușit, arătând țărmul. Cei doi prieteni se priviră, apoi cercetară fețele corăbierilor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fosforescente și atotștiutoare, când cea din urmă mlădiță a frunzișului ei stelar rămânea încîrcită sau încordată. Dojenind-o, când o simțea, cât de puțin, sustrăgîndu-se, de la mișcarea de du-te vino a universului. Mergând, cu sacrificiul său, până dincolo de limanurile cunoașterii, când, pentru a o descătușa și de ultima urmă a complexului prezenței sale, exemplare și excesiv de virtuoase, chinuindu-se s-o înjure, limba sa neînvățată alunecă într-o așchie poetică recitată din Upanișade; fîstîcindu-se când mâna sa, cu instrucție
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de forma sa excepțională, viitorul apropiat îl va găsi într-o stare mai mulțumitoare de sănătate. Trebuia doar, un timp, ținut departe de emoțiile violente. Revigorat cu o medicamentație lejeră (pe care le-o și prescrisese). Depus și răsfățat pe limanurile unei alimentații îndestulătoare. Ale unui învățămînt regulat. Mutat de pe ostroavele unei vieți preasupusă, sportivă, pe cele ale unei vieți sedentare. Primele două prescripții erau fleacuri. Le era lesne să-i dea, la fiecare masă, să halească cîte-un curcan. Puteau să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
slalomând printre pâlcurile tot mai îndesite ale turnătorilor și ale gurilor cască, împînzind nu numai ulicioarele dimprejur, ci și întregul labirint al stradelelor, încolăcindu-se, blocîndu-se, tăindu-și răsuflarea și, abia într-un târziu, deschizându- se într-un mănunchi către limanul calm, dar încă incomplet domesticit al Parcului Tineretului. Doru Sinistratul dormi neîntors toată seara de vineri, noaptea de vineri către sâmbătă și întreaga zi și noapte de sâmbătă, de 23 aprilie 1988, dintr-o bornă în alta. Păturile mîțoase ce
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
crezut ce i-a spus Deggle despre „deschiderea unei porți“ către insulă. Se pare că fusese nevoie de secole întregi de încercări și chiar și acum putea fi periculos. Dar, în ciuda uimirii, nu-i păsa. Acolo se afla, fără îndoială, limanul despre care vorbise Sispy, așa că era în mod cert locul care îi fusese destinat. Doamna Cramm spusese că destinul lui era să fie condus de alții, iar sufletul îi era plin de ceva ce se învecina cu ura față de Sispy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Jones și cu mine: ciudată pereche de tovarăși de pat. El, un om istovit, umbra trecutului său, cu siguranța pe care i-o dădea cunoașterea unui mare eșec; eu, un om incomplet, căutând cunoașterii morții, care m-ar conduce spre liman, căutându-mi chipul în ochiul morții. Dintr-un motiv pe care nu l-am înțeles decât mult mai târziu, el mă iubea ca pe un fiu, ca pe ultimul său fiu rămas în viață, și imediat ce mi-am revenit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
e țara presărată. Și norii spânzură pe cer, fantasme De foc și aur ce-n oștiri se-nșiră, Codri se plâng și marea doarme-n spasme. Ajung la țărm - se-ndoaiă ca o liră Cu valuri înstrunită-n lunge rânduri, Un mic liman, ce raze blând respiră. Corabiei apusene grea de gânduri Sinistre - eu pe valuri îi dau drumul; Frântă de stânci se risipește-n scânduri. {EminescuOpIV 208} Ce întîlnesc întîiu pe țărm e-un tumul - Proroc prea sigur al vieței umane, Tu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Deapururea și singur deșertul să-l despic. Iar dacă liberate planetele cu-ncetul "Ar reintra în viață în vechile lor legi, "Ființele lor nouă priveasc-atunci cometul, "Neliniștind cu sboru-i veciile întregi. "Fantasmă nesfârșită și totuși diafană "Din lume exilată neaflând limanul său, "Demon, gonit de-apururi de ordinea tirană - Acela să fiu eu. - "Să faci minuni? Nu-i asta. Nu mă-nțelegi, iubite" Pe creștetul lui mândru ea mînile și-a pus. "Sunt taine-n astă lume atât de neghicite, "De-ai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
prin negre cetini, "Pămîntul, marea, cerul cu toate ni-s prieteni Cît ai putea departe lopețile să lepezi, "Ca-n voie să ne ducă a mării unde repezi. "Ori unde ne vor duce în farmecul iubirii, Chiar de murim, ajungem limanul fericirii ". Ea mînile-amîndouă le pune pe-al lui creștet.. Frunziș purtat de vânturi pe valuri cade veșted. Se clatin-visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitîndu-se în jos, Iar tei cu umbra lată, cu flori până-n pământ Spre marea-ntunecată
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
arate cum moșnegii, îmbălsămiți ca mumii "Întrec și tineretul în scandelele lumii! "Strămoși pierduți în veacuri, rînduitori de cete, "Coroana mea ș-a voastră e plină azi de pete. "O voievozi ai țării, frângeți a voastre săbii "Și ciuma în limanuri să între pe corăbii. "Puteți de-acum să rumpeți bucăți a mele flamuri, "Mînjit pe ele-i zimbrul adunător de neamuri, "De azi al vostru rege cu drag va să îngroape "Domnia-i peste plaiuri, puterea-i peste ape. "Ș-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sfârșite, drumul ei este încă lung, căpetenia ei e pe ducă, așa că spre tine se vor întoarce oamenii, și de la tine vor aștepta ei în fiece clipă porunca cea mai dreaptă și părerea cea mai cuminte, ca să-i scoți la liman. Va trebui să jertfești totul pentru ca această călătorie să se încheie cu demnitate. Am fost nevoit, de cum am ajuns la primele oaze, să înlocuiesc trei cămile bolnave, să reînnoiesc proviziile, să plătesc serviciile a două călăuze care urmau să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cu geamuri late, panorama sticlelor virgine de apă minerală, șervetele Împăturite În formă de mitră și pachetele de ciocolată - butaforie (sub ale căror ambalaje - Cailler, Kohler și așa mai departe - nu era decât lemn) erau mai Întâi zărite ca un liman răcoros dincolo de o succesiune de coridoare albastre care se clătinau; dar pe măsură ce masa avansa spre fatalul ultim fel de mâncare și un echilibrist cu o tavă plină În mâini se rezema tot mai dramatic de masa noastră, pentru a lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
generoasă, mai pură sau mai autentică în frumusețile ei urzite. Este din ce în ce mai mult o altă viață. Noi rămânem în afara ei. Rămânem uitați în părăsirea timpului. Fără răzbunări, fără condamnări, fără incriminări. Rămânem pur și simplu ignorați, tot mai depărtați de liman. Am, ca în astfel de clipe goale, moi, sentimentul timpului care mă înghite. Mă retrag - aproape material simt aceasta - într-un fel de pulbere de vreme care se așază peste anosta încăpere cu cărți, cu vechi gazete, cu șterse fotografii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
surdă neliniște: dar dacă, totuși, mi-a fost dat să scriu ceva și nu voi mai reuși să-l scriu? Dacă mi-am irosit viața doar pe câteva himere? Și pe băutură... Tot mai învăluitor sentimentul singurătății. Mă simt fără liman. Cei foarte apropiați mie, de care mă legau amintirile profunde ale vieții, fie au murit, fie s-au înstrăinat, eu depărtându-mă de ei. Legăturile de viață mi s-au împuținat, subțiat. Nu am, într-adevăr, un acasă, spre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-mi descopăr, dintr-odată, contururile precise ale fricii purtate în mine până atunci. Cu care trăisem în toți acei ani tulburi, nu pentru că vremurile erau tulburi, ci doar pentru că nu deslușeam, în toată acea pâclă, un semn de ordine. Un liman spre care să tind sau dinspre care să mă întorc. Veneam din goluri și mă îndreptam spre goluri. Trombă devenise, în tot cinismul lui, un astfel de despărțitor al cețurilor. Ceea ce intuiam el îmi adeverea. Cenzura nu era doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]