2,404 matches
-
Unii chiar își leagă ștreangul singurei la gât și atât; când se prăbușește rangul se sufocă de urât. Lumea vrea cât mai devreme să vă sufocați cu toți, că nu ați văzut cum geme un popor condus de hoți. 2013 Livrescă Incert mai este acest spațiu! Iar timpul cu-ai lui colți de fier ne roade ca în Baudelaire, ne fugărește ca-n Horațiu. Shakespeare, și el a observat că timpul nu are hotar, ne-aleargă într-un mod barbar pe
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
la fața locului, au restabilit circu lația. 8. Timpul cerut de scriitură nu coincide cu durata celor relatate aici. Ele se derulau între extreme, fie cu viteza denumită îndeobște „a gândului“, fie cu încetinitorul. În privința aceasta fac excepție doar fraza livrescă a lui Ze Wo, poate rostită chiar de gura mea și jupuita ipostază orfică. Constant era doar spațiul care îmi desființa ideea că aș fi putut evada din el : mă aflam într-o cușcă fără margini, cu gratiile în afară
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
îl privește, din pragul eternității sale senine, pe creatorul său. Ca și Sherlock Holmes al lui Conan Doyle, Tintin se desparte de cel care i-a dat viață. Despre Hergé, atât de discret în confesiunile sale, cunoaștem doar prin medierea livrescă și onirică a textelor dedicate lui Tintin. Tintin este integrat unei mișcări universale a spiritului. Referințele la reporterul belgian sunt codul ce definește fraternitatea având în comun atracția pentru aventură și misterele ascunse în spatele unei uși aparent anodine. Popularitatea acestui
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
originară. Și totuși, în pofida cecității lor ce trimite la aglomerarea de calamități a lui Laurel și Hardy, Dupont și Dupond devin, pe măsură ce textul lui Hergé se dezvoltă, un reper inconfundabil al imaginarului tintinian. Ei sunt imperfecțiunea perfectă pe această scenă livrescă a lui Hergé. Căpitanul Haddock, lupul de mare fără de care nici o călătorie adevărată nu poate fi pornită, împarte cu detectivii înclinația înnăscută pentru dezastre și nenorociri. În cazul său, Tintin este catalizatorul ce îl scoate din infernul beției, spre a
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
capodoperei este atinsă de către Pratt. Banda desenată se emancipează de sub tutela minoratului intelectual, extinzându-și domeniile către spațiile până atunci colonizate de roman. În acest text simbolist dedicat oceanului care ascunde și dezvăluie mistere, Pratt reîntâlnește acel trunchi al tradiției livrești și vizuale pe care nu îl va mai abandona niciodată. Întinderea punctată de insule este cea pe care o cutreierase, în anii săi de boală, Stevenson. Către sudul mirodeniilor și al piraților malaiezieni se îndreptase și Joseph Conrad. În acest
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
mină de care este În stare. De cîtva timp mă Încearcă, știi, un fel de sentiment, cum că aș fi greșit pe undeva, că aș fi putut trăi o altfel de viață. — O sole mio! Îi detest pe indivizii ăștia livrești! Nu e ca la reîncarnare, amice. Nu știu pe nimeni care să creadă că a trăit adevărata viață, toți cred că a fost un fel de vis. Am o singură Întrebare: crezi În mine? Pentru Diabolo, asta e o chestie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
aflați în răspăr cu timpul și observă că „prefața nu izbutește și nici nu pretinde să precizeze în ce anume constă «spiritul modern»”. Recenzentul lasă să se întrevadă opțiunile sale poetice: „au fost lăsați deoparte, fără milă, poeții de inspirație livrescă și estetism școlar. Admiratorii, pasionați pînă la uitarea propriei lor vremi, ai epocii greco-romane, nostalgicii medievalității, făuritorii, căzuți din lună (...) migălitorii de palide compoziții gramaticale și logice au făcut loc poeților treji și atenți la vibrările atmosferei în care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
influența lui Rimbaud, dar și a unor autori catolici precum Peguy sau Claudel... De fapt, inaderența lui Densusianu în perceperea curentelor postsimboliste radicale este o consecință directă a concepției sale clasicizante, raționaliste și „latiniste”, dublată de o sensibilitate poetică minor-elegiacă, livrescă și retractilă. Armonia integratoare, „solară” intra în violentă contradicție cu unilateralizarea dizarmonică și agresivă a futurismului. În fața agresivității insurgente și anarhice, mentorul Vieții noi, alias poetul Ervin, se retrage — definitiv — în zona calmă a simbolismului solar ilustrat de Verhaeren sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în comun imboldul către singularizare și dedublarea anxioasă, artistă: altfel, „literaturii simboliste române i-a aparținut vremelnic și doar ca militant sub un steag de revoltă”), e plasată de Vinea sub semnul unei „sălbăticii rafinate”: poet născut, iar nu făcut („livresc”), Maniu e al „pămîntului și al trecutului nostru artistic, atît cît s-a păstrat în cîntece, în biserici, în conacuri”. Avem, prin urmare, o definire „organică”, „primitivist-folclorică” a tradiției autohtone. Pe de altă parte - un apetit neostoit pentru inovația exploratorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a istoriei literare. Într-adevăr, modelul „renardian” din Histoires naturelles e vădit pentru volumul din 1931, așa cum umbra volumului Bucoliques (1896) prezidează Plăcerile cîmpului. Nu „personalitatea” este cea care lipsește însă (cum credea G. Călinescu); discreția, finețea „intelectualistă”, în fine livrescul, alexandrinismul lor extrem au fost cele care le-au împins în „minoratul” receptării critice („vignete grațioase, realizate cu migală și artă”, cf. Perpessicius). Lăsînd la o parte experimentele tipografice „lettriste” (bazate pe împerecheri grafice constructiviste sau futuriste, „liste” abracadabrante, caligrame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
animale, de astre și elemente, de instrumente și vehicule. Într-un sens mai general, toate sînt, de fapt, „instrumente” și vehicule” pseudoeducative: se folosesc la ceva, servesc la ceva... Ele intră în dialog (ironic, polemic...) cu toate semnificațiile lor consacrate livresc, mitologic, științific, paremiologic ș.a.m.d., bref - cu valoarea lor de întrebuințare simbolică, anchilozată în clișeu... În loc de „morală a fabulei”, autorul se amuză să persifleze calamburesc formule prestigioase, întorcînd pe dos lecția moralei clasice și împrospătînd-o „modern” (ex.: „plopii fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
soț sînt foarte numeroși”; „cînd pisica nu-i acasă, e prin vecini”). „Definițiile” care le compun sub forma unor colaje pseudoaforistice vizează esența abstractă a entităților în cauză, extrasă - prin intermediul ironiei ludice - din depozitul locurilor comune, în special din cele livrești. Sînt persiflate astfel clișee „clasice” (boul a devenit „mecena pentru Grigorești”, pianul, foarte modest, „a primit rolul secundar în sonata Kreutzer”, plopul „trăiește din romane” etc., etc.). Procedeul confuziei dintre animat și inanimat, dintre uman și nonuman, personificările „actualiste” jucăușe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ale Greciei antice: „Moartea lui Mitheridate, Arhimede, Jupiter“ (lui Emil Petrașcu), cu efecte artistice remarcabile, pentru ca ultimul text din volum - și, totodată, cel mai amplu - să „corecteze” corespunzător capodopera lui Cervantes, ea însăși o imagine a prejudecăților deformante induse pe cale livrescă. Pe acest drum - mai mult, poate, decît pe acela asumat al lui Urmuz - au mers, mai tîrziu, reprezentanții Școlii de la Tîrgoviște: Mircea Horia Simionescu în tetralogia Ingeniosul bine temperat, Radu Petrescu în estetizanta Sinucidere din Grădina Botanică... Cu adevărat, obsesiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sau nu și nu zăpada, apa vieții în altfel de frumusețe transformată, este haikuul-întrebare: Pe sanie colb - unde sunt zăpezile de altădată?! Poemul arată și știința spunerii în vers a autoarei, a cuprinderii în puține cuvinte a unui întreg univers livresc. Paradoxul este bine intuit. Întrebarea denotă tristețe, dovada unei colbuiri și intelectuale , a unei tristeți dusă și-n universul cunoașterii, ea putând fi pusă unei mase largi de oameni, știutori sau nu de zăpezile marilor cărturari...de viețile lor, de
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
ani, în secolul al XIX-lea, și 36 de ani, în secolul al XX-lea, și care a scris Despre sentimentul tragic al vieții la oameni și la popoare 3 a trăit aproape concomitent două vieți: cea reală și cea livrescă. Tumultul vieții sale a fost retrăit în poezie, eseuri, filosofie, literatură ș.a. Mereu neliniștit, incitant și agresiv, Unamuno a creat o operă variată, contradictorie, caleidoscopică și inedită, ceea ce i-a derutat pe exegeți, care l-au considerat, rând pe rând
Însemnări pentru un tratat de cocotologie by Miguel de Unamuno () [Corola-publishinghouse/Science/1089_a_2597]
-
nici la Gravity's Rainbow, nici la V) destul de apropiată de cea a lui Pynchon. Mă refer aici la folosirea entropiei ca principiu de organizare și, simultan, de deconstrucție narativă. De asemenea, la asumarea aproape autistă a intertextualității, la vârtejul livresc în care ești împins, până dincolo de pierderea identității, pe măsură ce avansezi în poveste. Care poveste? O călătorie a Diavolului în Bucureștiul pe jumătate ceaușist-pe jumătate mitic, în luna aprilie 1988. Has-Satan nu face nimic altceva decât să-și inventarieze fidelii, să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
moarte. Dar când maladia i-a lovit în plin elan, dispar toate iluziile și seducțiile tinereții. Este sigur că în lumea aceasta singurele experiențe cu adevărat autentice sânt cele izvorâte din boală. Toate celelalte poartă în mod fatal o marcă livrescă, deoarece într-un echilibru organic nu pot apărea decât stări sugerate și a căror complexitate este mai mult un produs al unei imaginații exaltate decât al unei efervescențe reale. Numai oamenii care suferă realmente sânt capabili de conținuturi autentice și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
prejudecată rușinoasă în afirmația că plăcerile sânt egoiste, că ele separă pe om de viață, precum tot atât de rușinoasă este aceea după care durerile creează afinități cu lumea. Superficialitatea ce există la sursa unor atari prejudecăți este revoltătoare, și originea ei livrescă este de natură a nulifica în conștiința mea toate bibliotecile, în fața unei singure experiențe trăite până la margini. Concepția creștină și concepția curentă a suferinței sânt fundamental false. După ele, suferința este un drum spre iubire, când nu este calea esențială
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
identificarea Ortodoxiei cu lichidități verbale (i.e. enunțul unor „parole” dogmatice)2. Ortodoxia primește confirmarea într-un mod de existență eclezial și eshatologic. Pentru a participa la adevărul Ortodoxiei nu este suficientă nici măcar o entuziastă aderență - publică, prin definiție - la expresiile livrești ale binecinstitei „tradiții răsăritene”. A fi membru al tradiției apostolice nu reprezintă deloc un privilegiu al celor care îmbrățișează canonul literar al Scripturilor, putând reconstitui cu minuție tabloul istoric al primelor controverse dogmatice. Ortodoxia teologică nu are un singur stindard
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a tainei bunătății și iubirii lui Dumnezeu, izvoarele teologiei seacă ori se înfundă. Inteligența profetică cu care Andrew Louth interpretează „semnele vremii” este lipsită de crispare. Autorul scrie și gândește altfel decât un scholar mânat de simple curiozități sau vanități livrești: o tușă existențială marchează fiecare cuvânt sau frază. Sensul cuvintelor este consolidat printr-un discret, dar eficace angajament existențial. Roadele dezamăgirii vestesc din nou începutul dezmărginirii. Fântânile cartezienetc "Fântânile carteziene" Ca un bun partizan al catolicității - în sens larg, neconfesionalizat
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
plasat în cutia de rezonanță metaistorică a revelației. Interpretul va pune atunci în lumină nu crizele logosului apofantic, ci infinitatea hiperbolică a doxologiei. Pentru aceasta e nevoie de o altfel de erudiție, dincolo de disciplina filologică și subtilitatea filozofică a inteligenței livrești. Evanghelizează cel care binevestește alături de un angelos, ce și-a făcut din Cuvântul Scripturii „pâinea cea de toate zilele”. Nu o „demitologizare” a Noului Testament ar trebui să ne propună teologia protestantă în acest secol, ci demistificarea antropologiei care a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
să înțelegem că, în ultimă instanță, mimesis-ul și poesis-ul, lumea și imaginarul nu sunt separate prin frontiere stabile și rigide, ci comunică prin fine capilare, chiar dacă, în fiecare clipă, între text și lume se interpune memoria culturală și prestigiul modelului livresc (sau doxa, „opinia comună”, după formula împrumutată de Compagnon de la Aristotel) În mod similar, gândirea postmodernă respinge cu hotărâre postulatul existenței unor universuri distincte (cel al lumii și cel al literaturii); dat fiind că realul este, în fond, cea mai
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
astfel de réalisme sans rivages, autorii ultimei jumătăți de secol, aflați sub presiunea constantă a unei realități deja codificate (să ne gândim doar la lumile virtuale accesibile prin intermediul computerului, la „realitatea” micului sau marelui ecran, la universurile ficționale și modelele livrești etc.), conștientizează din ce în ce mai mult reciprocitatea raportului dintre realitate și ficțiune. S-ar putea vorbi chiar de o nouă funcție perversă a venerabilului concept de mimesis, în condițiile în care nu de puține ori Lumea pare că începe să imite Cartea
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
existențial, cel creator”, așa cum se prezintă el la un moment dat. Că așa stau lucrurile, ne dăm seama la o privire oricît de succinctă prin textele lor. Romulus Bucur exaltă senzația de autenticitate în poezie, vorbește de ștergerea granițelor dintre livresc și existențial, de abolirea unei retorici și adoparea, în mod fatal, a alteia, de încercarea de sinteză între elemente de limbaje eterogene. Tot el susține că „lucrurile, inclusiv gadgeturile, folosite zilnic, nu sunt atât subiect poetic, cât material al poeziei
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
autorul nostru tocmai ironia este cea care conduce adeseori, și în mod paradoxal, la intuirea unui straniu sens al fragilității, la „o muzicală evanescență, o rece înfiorare în fața Absenței”350. Aproape toți comentatorii au recunoscut însă - pe bună dreptate - natura livrescă a inspirației ivănesciene, aportul covârșitor al memoriei culturale și rolul crucial al intertextualității. Ne aflăm, după câte ne dăm seama, în fața unui scriitor care nu a încetat să nedumerească naturile conformiste, să seducă spiritele avide de ludic și ironie și
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]