314,502 matches
-
mai relevante rămân totuși expediate la subsolul paginii, de pildă această excepțională remarcă a părintelui Iustin Marchiș, pe care Kaplan își sprijină de fapt analiza zonei: "Ortodoxia estică pune relația individului cu Dumnezeu mai presus de relația individului cu comunitatea". Lumea arabă prilejuiește alte definiții-pecete, demonstrând talent și o anume documentare anterioară: "Peisajul sirian era asemeni poeziei de calitate, frumos tocmai prin simplitatea sa". Intr-adevăr, monorima poemelor arabe a fost deseori comparată cu deșerturile și chiar ascultarea ritmurilor acestor poeme
Singur cu forțele istoriei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14582_a_15907]
-
autocolante cu Assad, pe care le dăruiește cu entuziasm. "Cultul personalității i se părea ceva natural, de parcă Siria nu era o țară, ci un trib avându-l pe Assad drept șef". Traversând Iordanul spre Israel, Kaplan observă: "Ca și în lumea musulmană, unde ascensiunea islamismului politic înseamnă sfârșitul adevăratei credințe, în Israel identificarea iudaismului cu naționalismul extremist a amenințat să aibă un rezultat asemănător". Din ce în ce mai departe de democrație, drumul spre Tartaria dezvăluie adevărata miză a tot mai însinguratelor lumi - supraviețuirea statală
Singur cu forțele istoriei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14582_a_15907]
-
și în lumea musulmană, unde ascensiunea islamismului politic înseamnă sfârșitul adevăratei credințe, în Israel identificarea iudaismului cu naționalismul extremist a amenințat să aibă un rezultat asemănător". Din ce în ce mai departe de democrație, drumul spre Tartaria dezvăluie adevărata miză a tot mai însinguratelor lumi - supraviețuirea statală și națională. în locuri precum Georgia oamenii se consideră " europeni " și suferă, simțindu-se marginalizați. Demonstrându-și din nou intuiția, Kaplan vorbește despre lărgirea politicii europene către această țară. (Si iată că, recent, România a propus ca în
Singur cu forțele istoriei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14582_a_15907]
-
ochii închiși, și răspundeam la întrebările lor (...) politicos, dar anapoda, adică tot de-a-ndoaselea". O alegorie există, cu siguranță, însă aceasta vizează numai și numai condiția inadaptatului, a eternului inoportun, ros de probleme cerebrale, care nu reușește niciodată să se sincronizeze lumii exterioare. Orice altă lectură ar fi, pe acest calapod, deplasată, iar de multe ori "simbolurile" sunt rezultatul unor jocuri gratuite de limbaj: "Privind senin, superior, peste mulțime, începeam prin a-mi strecura cu abilitate IMPOSIBILUL printre degete". Atitudinea este ironică
Aleea debutanților întârziați by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/14590_a_15915]
-
că ele dezvoltă, într-un anumit context ficțional, o singură idee, însă nu sunt în nici un caz simplificante. Naivitatea" este una mimată, pe alocuri confundându-se chiar cu "ideea", cu problema în sine, pentru că ea reflectă imaginea inadaptatului într-o lume beckettiană, marcată de indiferență, blazare și nepăsare. "Marginalul" este chiar Omul, în sensul de ultim luptător al rezistenței, pe bastionul umanității, afectat de o amnezie temporară. El poate fi eroul cuceritor, de a cărui forță profită niște personaje frivole pentru
Aleea debutanților întârziați by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/14590_a_15915]
-
ridicol ("Nu vreau să dansez!"). Profesiunea "realei valori", ca și modestia sunt catastrofale, când se opun diletantismului arogant și oportunismului, iar timiditatea este un flagel care distruge din interior individul, anulîndu-i personalitatea și împingându-l către omogenizare, către orwelliana "asimilare". Lumea lui Daniel Tei este una onirică, bântuită de obsesii orwelliene. Problemele "fabulelor" sale, care țin de o sociologie în aparență desuetă și clișeizată, și-au păstrat actualitatea, în prezent. Singura piesă de teatru scrisă, de altfel, după 1989 ("Revuluție, Mițule
Aleea debutanților întârziați by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/14590_a_15915]
-
dreptul îngrijorătoare. De multe ori discuțiile se transformă într-un soi de denigrare miștocărească a optzecismului și postmodernismului: că n-ar exista o asemenea generație, că nu știu să povestească, că n-au opere, că postmodernismul a murit deja în lume, că e un concept indefinibil etc. Când se încearcă o discuție despre necesitatea unei strategii care să revitalizeze cartea și lectura, totul se transformă într-un haos din care nu mai străbat decât contradicțiile. Pornind de la ceea ce se spune aici
Colocvii despre roman by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14592_a_15917]
-
întocmai. Metafora scrisului Iolandei Malamen se ascunde în jocul dintre nuanța sugestivă și cuvintele înșirate la infinit transgresând cu ajutorul memoriei și al imaginației staticul scenei încremenite pentru totdeauna pe pânză. Tabloul mustește de viață prin cuvinte. în spatele culorii e o lume captivă eliberată doar de cuvinte. Sau invers: cuvintele existenței de zi cu zi se retrag cuminți într-o singură și suficientă scenă în culoare. Viața eroinei din Casa Verdi atinge inevitabil stări și momente (sur)prinse în culori de Cezanne
Colocvii despre roman by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14592_a_15917]
-
în romanul lui S. Lupașcu întâlnim tot soiul de apoftegme obscure, metaforizate, citate, învățături și (pre)viziuni gnostice alcătuind textura onirico-poetică a unei povești fără început și fără sfârșit, ale cărei personaje misterioase sunt doar niște suflete rătăcitoare în căutarea "lumii care nu există", pierdute în încercarea "de a se istorisi pe sine": "Cartea de cristal intermediază între neant și cuvinte, între neființă și oameni, așa cum primăvara intermediază între stagnarea iernii și belșugul de fructe al verii. Iarna a trecut, dar
Colocvii despre roman by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14592_a_15917]
-
familiarizat până la obsesie cu obiectul sau de studiu. Volumul de față mă duce automat cu gândul la deontologia jurnalului datorită faptului că, mai înainte de a fi o carte de exegeza literară, este o mărturie a odiseii personale a autorului în lumea caragialiana. Meritul domnului Cazimir stă tocmai în aceea că a păstrat caracterul organic al analizelor, neintervenind în succesiunea vârstelor sale critice. Ștefan Cazimir, Caragiale Recidivus, Colecția ESEURI și STUDII, Grupul editorial Național și Editură pentru Literatură Națională, București, 2002, 614
Caragiale - "Jurnal" exegetic by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14593_a_15918]
-
loc foarte special, îngrijit cu pasiune și devotament de directorul instituției, actorul Dan Antoci. Sau, mai simplu, Dan, cum îl cunosc și îl strigă toți copiii. El stă undeva pe granița între realitate și ficțiune, el pendulează între aceste două lumi și le facilitează și spectatorilor călătoriile pe tărîmuri misterioase cu personaje pe care nu le întîlnești decît acolo. M-am mai oprit la Arad și pentru că mi s-a păruit incitant să văd aventura propusă de doi artiști importanți ca
Basmele românilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14605_a_15930]
-
se poate trăi altfel. Drumurile mele duc spre teatru. Acolo ficțiunea absoarbe toată ființa mea. Abandonez realitatea și mă dau cu voluptate în brațele poveștii și ale personajelor ei. Cu unele dintre ele aș putea să merg pînă la capătul lumii și să nu mă sfiesc în fața aventurii, a dimensiunilor iraționalului. La începutul săptămînii trecute am văzut cîteva scene filmate în interiorul teatrului, chiar de ceceni, ca să-și justifice în ochii superiorilor atacul, credibilitatea și reușita lui. Cît de fragilă sau, dimpotrivă
Spectacolul morții by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14603_a_15928]
-
cărui trecut nu-l recomanda cîtuși de puțin pentru a se ocupa de un asemenea subiect, nu-l recomanda nici prezentul - dar asta e altă discuție - a construit o țintă falsă, prin dezvăluiri în care era vorba mai ales de lumea literară. Asta în vreme ce însuși șeful SRI avea un dosar compromițător la Securitate, pozînd altminteri ca disident al regimului Ceaușescu. N-am probe ca să spun ce cred despre disidența dlui Măgureanu, dar aștept ca ele să apară. Rămîn în continuare convins
Vina de a te lăsa păcălit by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14612_a_15937]
-
și de dezinhibare a conștientului și subconștientului se face, aproape tot timpul, cu ajutorul unei camere de filmat, martor al trăirilor celor doi. Pe un ecran este proiectată această imagine-confesiune a eului interior, zbuciumat, în dezordine cu traseul propriu și cu lumea din jur. Proiecția acestui film realizat la vedere nu devine un drum paralel, în sine, în spectacol, ci un alt tip de limbaj, foarte actual, care poate vorbi despre ființă, ca rezultat al unui alt fel de investigație. În montarea
Undeva, în adîncul apelor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14604_a_15929]
-
simplu capriciu de ordin artistic (sau indignarea de cele mai multe ori "din pur pîrțag" pe care o invocă Șerban Cioculescu), este, dimpotrivă, una cu totul complexă, legată de un anume temperament (un datum structural) al scriitorului și alimentată de "dezordinea" unei lumi pe care o sondează (în linia caragialismului "simț enorm și văz monstruos"), atent și iscoditor, sub toate aspectele sale". O revoltă posedînd un substrat metafizic, însă cu o turnură estetizată, precum o formă de manifestare diferențială, prin magia (neagră) a
Pamfletul arghezian (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14596_a_15921]
-
este cel intitulat Permis și nepermis (" Totul este permis, căci nimic nu poate, într-o minte liberă, să fie interzis") sau în cel mai cunoscut dintre textele argheziene ce trimit direct înspre o poetică a pamfletului, în Pamfletul, publicat în Lumea, 1925. Pamfletul, se afirmă între altele, "e un fel de a slobozi condeiul în răspăr", un "condei" (același pe care l-am amintit ceva mai înainte, din Troparele zilei) "care se vîră aici și scobește adînc" și care sondează abisul
Pamfletul arghezian (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14596_a_15921]
-
cărui linii de forță surclasează un real bulversat, supus, printr-un discurs coroziv, deriziunii și unor neobișnuite mutații (în ordinea semnificațiilor și a reprezentării deopotrivă)". Negativismul nu e descărnat, vid, ci umplut de materie estetică densă, conducînd la viziunea unei lumi fără îndoială abjecte, deformate, mincinoase, o mundus adversus, salvată însă expresiv, prin mijloacele artei. Ardoarea nimicirii se reconfigurează precum o reconversie în forma-i intrinsecă. Ca în estetica urîtului, practicată de marii maeștri ai picturii, de la măștile oribil crispate ale
Pamfletul arghezian (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14596_a_15921]
-
și întemeietori, de fapt) ai criticii dogmatice (cum este cazul lui Ov. S. Crohmălniceanu), fie unora care s-au afirmat în anii '70". Astfel, Alexandru George, în Marele Alpha, recomandă o asimilare a cuvîntului arghezian cu Logosul, "principiu ultim al lumii", dată fiind circumstanța că la Arghezi "cuvintele nu exprimă o realitate; ele o creează". Pe de altă parte, Marc Angenot, referindu-se la forța cuvintelor în discursul pamfletar, le recunoaște "aura sacrală", constînd în "exaltarea puterilor potențiale de revelare ale
Pamfletul arghezian (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14596_a_15921]
-
afirmă președintele ABL, scriitorul Alberto da Costa Silva. Și continuă: " Dacă nu acum, s-ar fi întâmplat mai târziu, fiindcă Academia nu va renunța să aibă printre membrii săi pe autorul brazilian cel mai citit în țara lui și în lumea întreagă". Cu această memorabilă ocazie, bimensualul portughez Jornal de Letras, Artes e Ideias (renumitul JL!) publică, în numărul din 4-17 sept. 2002, un interviu la care Paulo Coelho a răspuns prin e-mail și pe care îl reproducem parțial. Întrebare: Ce
Paulo Coelho - academician by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/14610_a_15935]
-
că ea (critica) nu poate influența nici vânzările, nici evitarea vânzărilor. La rândul său, cititorul are "antenele" mai îndreptate spre realitate, și cumpără ceea ce reflectă starea sa de spirit ori situația din societate. În felul acesta s-au creat două lumi: cei care vor să trăiască trecutul în prezent (sistemul academic tradițional, prizonier rigid al unei serii de tradiții depășite) și cei care trăiesc cu adevărat prezentul (cititorul). ABL reflectă, ca întotdeauna, epoca sa. Î: Toată lumea vă întreabă mereu: "Cărui fapt
Paulo Coelho - academician by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/14610_a_15935]
-
la nimic să cauți a le explica. Î: Ce înseamnă pentru dumneavoastră a scrie? Vă socotiți, esențialmente, un scriitor; un comunicator; un "mesager" sau un "apostol" (în sensul că aveți ceva de spus celorlalți, cu gândul de a schimba/ameliora lumea și oamenii)? R: Am făcut un pariu cu viața: să mă înțeleg pe mine prin munca mea, care în cazul meu este literatura. Când pariezi pe tot, cunoști adevărata senzație de libertate interioară, și nu trăiești din temeri, ci din
Paulo Coelho - academician by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/14610_a_15935]
-
senzație de libertate interioară, și nu trăiești din temeri, ci din atitudini concrete în funcție de ceea ce ai ales. Ideea de a scrie îmi vine din adolescență. La început, fiind foarte singuratic, socoteam că unicul mod de a reuși să comunic cu lumea era poezia; a trecut timpul, am ieșit din acea izolare naturală a adolescentului, am avut o tinerețe destul de conturbată, dar cuvântul a continuat să fie modul meu de a înțelege mai bine lumea și de a mă înțelege pe mine
Paulo Coelho - academician by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/14610_a_15935]
-
mod de a reuși să comunic cu lumea era poezia; a trecut timpul, am ieșit din acea izolare naturală a adolescentului, am avut o tinerețe destul de conturbată, dar cuvântul a continuat să fie modul meu de a înțelege mai bine lumea și de a mă înțelege pe mine. Cum spunea un filosof spaniol, "eu sunt eu și circumstanța mea". Simt că trăiesc un vis pe care l-am avut dintotdeauna, cu provocările lui constante, și asta mă face să cresc. Sunt
Paulo Coelho - academician by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/14610_a_15935]
-
constante, și asta mă face să cresc. Sunt eu în întregime în fiecare dintre cărțile mele. Ele reprezintă aspecte diferite ale vieții mele, fiecare cu agonia și extazul ei. Nu formează un univers pe care l-am imaginat, ci o lume pe care am trăit-o. Astfel că sunt răspunzător de fiecare rând scris. Între timp, existența este într-o permanentă mutație, și trebuie să-mi mențin atenția ca să continuu să fiu demn de ceea ce scriu. Î: De ce scrieți și publicați
Paulo Coelho - academician by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/14610_a_15935]
-
provine din precumpănirea ideologicului în comunism și din relativa lui precaritate (sau absență) în extremismul de dreapta. Comunismul a cucerit societățile în care s-a născut și apoi mai bine de jumătate din glob fluturînd stindardul unei anumite concepții despre lume. Exagerînd puțin, am putea susține că, din contra, regimurile fasciste n-au avut altă concepție decît anticomunismul. Dominicanul Trujillo din Sărbătoarea Țapului este cel mai bun exemplu. Sigur că în numele anticomunismului, dictatorul dominican contemporan cu Franco și-a slujit cu
Între extreme by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14614_a_15939]