12,849 matches
-
-o. Dacă vorbește, măcar nu mai plânge mi-am zis. A întors iar spre mine fața aceea de copil senină și frumoasă, scăldată în lacrimi : "Nu-mi amintesc decât ochii. Avea ochi de lumină, o lumină verde-albastră, ei înșiși erau lumina o lumină verde-albastră, așa i-am văzut în somn, era la început doar o lumină albă, nesfârșită, ca a soarelui de amiază, care inunda totul, dar blândă, mângâietoare, spre care lunecam plină de bucurie, apoi s-a făcut albastră-verde, unduitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
vedeau și-l ascultau și-l atingeau pe Rege... Oamenii pe care el îi vindecase, le înviase pe cei dragi, îi săturase cu hrană și le umpluse inima cu învățătură... fiindcă, îmi spuneam, era mai ușor să devii tu însuți lumină când semeni la făptură cu Regele făcut din lumină... Când am ajuns în oraș, m-au lăsat liber și regele a pornit mai departe. Am rămas în loc, uitându-mă după toată mulțimea aceea, până nu i-am mai văzut. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cumva, vedea tot ce se putea vedea. Așa că întrebarea a pus-o mai mult pentru ceilalți decât pentru mine: "Tu L-ai văzut pe Duhul Sfânt ?" Doar știa ce am să-i răspund : sigur, văzusem "roua Duhului Sfânt", făcând să lumineze mâinile preotului, așa, când cobora în pâinea și vinul de pe altar, fiindcă preotul făcea cruce deasupra lor... Sigur, văzusem și cum, după aceea, lumina era altfel în biserică (se spunea că e de la vitraliu, dar vitraliul era întotdeauna acolo, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
că era mai cald decât în cojoaca mea ! Repede, adormitule ! Se-ntâmplă ceva ! Dacă-mi spui iar de nu știu ce stea am mormăit eu să știi că te bat ! Stai acolo, taci odată și nu-mi mai spune de stele care luminează, care merg, care stau și nu mai știu ce! Și noaptea trecută, tot așa, m-ai trezit și degeaba ! Ți-o fi luat frigul mințile ! Păi dacă te-ai sculat de-abia dimineață, ce să-ți fac ! Ce vroiai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ochii, doar una singură și aceea era în mijlocul cerului și strălucea se făcuse lumină ca ziua, doar marginile cerului mai erau albăstrui-întunecate, ca să știi că e noapte ! Am crezut că e luna, dar luna, cât de mare ar fi, nu luminează tot cerul, iar pe pământ nu cade numai așa, într-un singur loc ! Și unde cădea lumina ?! N-o să credeți, da' era tocmai pe grajdul hangiului. Ce stele, ce stea ! Aiurea ! I-o fi pus careva foc la acareturi ! Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pierdut, la o lumină care ieșea din iesle. Da, așa era!... Dacă vă spun !... Din iesle ieșea lumina și ieșea din iesle uite-așa și urca iar prin acoperișul ca vai de lume se vedea deasupra tocmai steaua aceea care lumina ca ziua ! Mă uitam la bărbatul acela cred că venise de departe, nu semăna cu nici unul de pe la noi. Se uita și se închina la lumină, pe urmă a pus mâna pe umărul femeii... iar ea s-a întors. N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ea parc-ar fi știut, fiindcă i-a făcut semn bărbatului, el s-a ridicat, a venit și m-a adus acolo, lângă ea: nu mi-a spus nimic. Vedeam tot ce era de văzut : steaua de sus, ieslea care lumina, mâna ei, haina bărbatului care era alături, hainele ei, paiele și iarăși ieslea care lumina dar când a întins mâna și m-a mângâiat, parcă mi s-au deschis deodată ochii ! Acolo, pe paie, era culcat un copil nou-născut. Prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a venit și m-a adus acolo, lângă ea: nu mi-a spus nimic. Vedeam tot ce era de văzut : steaua de sus, ieslea care lumina, mâna ei, haina bărbatului care era alături, hainele ei, paiele și iarăși ieslea care lumina dar când a întins mâna și m-a mângâiat, parcă mi s-au deschis deodată ochii ! Acolo, pe paie, era culcat un copil nou-născut. Prin acoperișul ca vai de lume se vedea steaua aceea strălucitoare. Era, ce-i drept, lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
lumina dar când a întins mâna și m-a mângâiat, parcă mi s-au deschis deodată ochii ! Acolo, pe paie, era culcat un copil nou-născut. Prin acoperișul ca vai de lume se vedea steaua aceea strălucitoare. Era, ce-i drept, lumină înăuntru dar era frig, așa de frig, că se vedea răsuflarea animalelor care se strânseseră unele într-altele, să se încălzească. Un biet copil ! Ca să vezi ! Și n-am mai stat pe gânduri, am dat jos mielul de pe umeri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a tatii când m-a scos din apă, știu cum arătau valurile și ciotul acela de stâncă cenușiu, lunecos... dar cam atât. Pe ei însă n-am putut să-i uit: îi văd mereu în noaptea mea și ei sunt lumina, v-am spus doar ca mergeau în soare, nu?! Și erau atât de frumoși... și nici pe bătrân... îi știu fiecare cută a veșmântului și părul și barba și cum mergea așa, mulțumit, de parcă vroia să moară... văzuse tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și cald... Ce rece s-a stârnit vântul serii pe peron... Toată viața i-a fost doar despărțire, plecare, așteptare... Așteptare a ce ?! Poate ca toate imaginile străine să plece, oricât ar fi fost de frumoase și să rămână așa, luminat de mâhnirea atâtor despărțiri, Sufletul. Purificat în focul tristeții, doar El, sufletul. Și acolo, să se recunoască ea însăși, mergând cu toți cei care pleacă, în bucurie, în lumină, în toată plinătatea vieții, în inima Lui. Și să fie ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
-n asfințit e roșu, vine furtuna. Știam asta, dar prea repede se întâmplase totul. Vântul se pornise deodată. Nourii, la început răzleți, acoperiseră într-o clipă cerul. Plumburii și grei cum erau, străfulgerau, așa, pe la margine și pe urmă se luminau de sus de ziceai că luaseră foc. Cu fiecare străfulgerare, se făcea mai întuneric. Vântul se întețise. Bătrânul vâslea din răsputeri, dar barca parcă se-nvârtea în loc. Țineam ochii strâns închiși. De frică ce-mi era, nu puteam nici să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
secrete, ba chiar ne ascultă mereu la școală, să se vadă dacă le-am învățat sau nu ! Povestitorul: Așteaptă... așteptați cu toții și o să vedeți... (se așează jos, în stânga cortinei, cortina se deschide încet. Scena este complet în întuneric. Încet, se luminează, lângă povestitor, dar cumva în spate și spre stânga povestitorului, interiorul unei camere: o fereastră pe marginea căreia e așezată o icoană și o candelă, iar din "afară", pâlpâie din când în când câte o lumină; un pat în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
lumina candelei crește și scade, apoi crește și se face albastră, ca și cum icoana ar da lumină) Vocea (blândă, cu reverb, de undeva : Mergi,... mergi... (copilul se ridică din genunchi, se întoarce spre dreapta lui, face un pas "stop cadru") (se luminează mijlocul scenei: un drum șerpuit, de lângă icoană, în sus și spre dreapta; restul camerei rămâne în întuneric, dispar patul, scaunul, masa; rămân numai icoana, candela, drumul) Copilul face un pas pe cărare: se luminează în jur, copacii. Pe margine cărării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
face un pas "stop cadru") (se luminează mijlocul scenei: un drum șerpuit, de lângă icoană, în sus și spre dreapta; restul camerei rămâne în întuneric, dispar patul, scaunul, masa; rămân numai icoana, candela, drumul) Copilul face un pas pe cărare: se luminează în jur, copacii. Pe margine cărării, bătrâna care seamănă (este ) vecina, îmbrăcată la fel. Bătrâna: Știam c-ai să vii. Rămâi lângă mine (și-i arată o casă albă, frumoasă, printre copaci): o să stai aici, o să-ți fie cald și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pădurii și casei albe apar cioturi uscate, noduroase de copaci și, printre cioturi, o ruină) Rămâi cu mine în pădurea bucuriei... pădurea supărării... pădurea uitării de sine... rămâi, rămâi...(vocea se pierde) Vocea blândă, cu reverb : Mergi, mergi... (drumul se luminează din nou : copaci plini de flori roz, atmosferă de primăvară; printre copaci, departe, un castel roz-alb-auriu, care strălucește în toate culorile curcubeului. Pe marginea drumului, o zână, îmbrăcată în roz, cu văluri roz...ca o zână) Zâna : Bine ai venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cunoașterii... rămâi... bucură-te de puterea cunoașterii și ai să fii stăpânul tuturor oamenilor... rămâi... (vocea se stinge, lumina scade, trunchiurile devin cenușii și fără flori, castelul o ruină, cenușie și ea) Vocea blândă, cu reverb: Mergi... mergi... (drumul se luminează din nou : de data asta se vede o poartă cu strălucire de sidef; drumul duce prin ea și se pierde în albastrul cerului. Lateral, lângă poartă, o femeie îmbrăcată ca Maica Domnului; nu spune nimic, deschide brațele. Copilul aleargă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de pe pernă, Întinzând mâinile, cu zâmbet larg pe chip, către arătarea din ușă.... ― În sfârșit, l-am găsit pe iubitul meu prieten cu suflet mare - a declamat noul venit. ― Petrică! Bine ai venit.. La auzul acestui nume, Despina s-a luminat la față. “Iată-l pe misteriosul Petrică. Da! Este o figură de basm.” După ce s-au Îmbrățișat, Nicu a ținut să-și prezinte musafirul: ― Dragilor! El este Petrică Staniște - cercetașul. Am fost colegi de bancă În școala primară... Apoi... Ei
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
om. Ei nu știu că acea stea căzătoare este doar un meteorit, care, odată intrat În atmosfera terestră, datorită frecării cu aerul dens, se aprinde... Tu Însă ai urcat sufletul dragului meu profesor Zenit acolo sus - la mii de ani lumină - hărăzindu-i o stea... Îți mulțumesc! Medicii și surorile sau infirmierele care treceau pe lângă ei Îi salutau cu deferență, dar se Întrebau În sinea lor: „Ce or fi discutând de sunt atât de prinși de moment? Numai că ceva plăcut
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Mai știi, Petrică, ce Întrebare ți-am pus eu atunci? ― Cam așa, Toadere: „Ce ați aflat, Petrache băiete?” Asistat și ajutat de Undiță, i-am prezentat situația constatată la fața locului. Pe măsură ce afla ce am făcut, chipul lui Toader se lumina și mă privea cu alți ochi. La sfârșit, a rostit un „bravo, flăcăii moșului!” Și, În „mărinimia” lui, mi-a așezat o mână pe umăr... ― Am făcut eu asta? - s-a mirat tata Toader pe ton șugubăț. ― Ai făcut-o
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Dacă ai mințit, nu-ți mai vezi copiii! Să intrăm!” - l-a Îmbiat Undiță cu țeava automatului. Am pornit, făcându-ne mici În spatele rusului, pentru a nu fi descoperiți din prima dacă ar mai fi fost cineva Înăuntru. Locul era luminat slab. Când ne-am convins că nu mai este nimeni În spațiul liber dintre stivele de lăzi, Undiță i-a legat rusului mâinile, că cine știe ce Îi mai trecea prin cap? „Ce aveți În aceste lăzi?” - l-a Întrebat Undiță. „Muniție
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
să dea plecarea trenului... Am găsit și momentul când să urcăm... Mergeam de două zile... Peisajul din jur se schimba mereu, arătându-ne că am ajuns În zonă de câmpie. Când soarele se afla spre chindie, a Început să ne lumineze din față, semn că ne Îndreptam spre apus. ― Ce facem, Costache? Coborâm la prima stație sau?... ― Să așteptăm. Deocamdată se pare că suntem pe calea cea bună... A treia zi, În gara În care am ajuns, marfarul a tras pe
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ei În Copou la vreme de seară ar alunga orice emoție și teamă... Până mâine seară, la contravizită, ai timp de refacere... Când soarele Își trimitea sulițele razelor dinspre chindie, Gruia pășea meditativ spre casă, pe ulița Sărăriei. Dealul Șorogarilor, luminat din plin, parcă Îi șoptea În cadența versului eminescian: „Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc, stele le scapără-n cale, Apele plâng, clar izvorând În fântâne; Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine”. „Așa
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Culae și îi apucă mâna dreaptă cu smerenie, ca să i-o sărute. Uite c-am venit la matale, ca să mă-nveți toate cântecele... Bine, glăsui deadul Vasile și, apucându-l de mână, îl duse în căsuța lui, într-o odaie luminată de un opaiț așezat într-o firidă din perete. Odaia semăna cu cele din orice casă țărănească veche, doar că pe pereți, de jur împrejur, printre icoane, scoarțe și ștergare, spânzurau la loc de cinste o sumedenie de găidulci, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
trunchiuri și crengi. Ei, nu-i nimic, nepoate, îl consolă căruțașul. Poate altă dată... Culae nu spuse nimic. Strângându-și găidulca la piept, îi ciupi puțin coardele și închise ochii. Somnul îl fură pe nesimțite. 4 Când se trezi, se lumina de ziuă. Se ridică în capul oaselor, se frecă la ochi buimac și se uită în jur. Căruța se oprise lângă un podeț de lemn, într-un loc unde drumeagul se despărțea în două. Badea Petre coborâse din căruță și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]