1,797 matches
-
să botezi un spirit, aici, în buricul Bucureștilor, unde toată lumea batjocoritoare, după ce-ți spinteca gâtul, te mai lua și balon, altfel decât Spiridon. Un spirit numit Spiridon. Îi plăcuse. Avea mână bună de naș. Chefuiseră ce chelfuiseră, într-o mansardă a Palatului Primăverii, îngăduindu-le musafirilor, cum erau ei atât de pătimași, pe aici, în Balcani, să-i sărute piciorul ori să-l pupe în fund, până când, e drept, se cam întinseseră. Dar și alălalt, hodorogul, Șeful Statului, Ceaușescu, mai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
politic. Cum era când, de alături, se auzeau ba palme, ba citate din clasicii marxism-leninismului. Și cum se învifora vocea, când hârâită, de boșorog, când aprigă, de bărbat tânăr, a lui Ceaușescu. - Unde te-ai pitit, până acum, îngropăciune?!... Din mansarda dumitale vine hărmălaia asta?!... Ce mai faci tu, duhușor? Pe unde mai hălăduiești tu?... Iar ai ajutat să traverseze strada bunicuțele? Care mai e viața ta? - Ceac-pac... încercă să împingă discuția, într-un domeniu evaziv, Spiridon, proaspătul anti-botezat. 203 CEI
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Richard nu se vede nicăieri. Sună soneria. Kirsty și Simon Bing sunt prieteni arhitecți de-ai lui Richard. Sunt de aceeași vârstă cu noi, nu au copii, doar o minunată pisică gri-albastră care plutește ca fumul printre porțelanurile japoneze din mansarda lor din Clerkenwell. Când mergem În vizită la familia Bing, Îmi petrec mult timp strigând la Ben, care se târăște În sus pe scara fără balustradă, privind curios și vesel În abis. Există o tensiune mută Între cei care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
bufetul masiv.) Credeam că s-ar putea să... — Dau foc la ceva? Nu azi, și nu aici. Vorbea În șoaptă și părea Într-o stare aproape visătoare și ruptă de realitate, ca un copil care descoperă Într-o bună zi mansarda secretă a casei. Se apucă să exploreze sertarele goale ale mesei de toaletă, cu buzele mișcîndu-i-se Într-o descriere neauzită a obiectelor imaginare găsite acolo. — Asta era camera lui Bibi... gîndește-te de cîte sute de ori s-o fi privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
și tristețea îi stătea deasupra, ca uleiul pe apă. De când orbise, își lăsase plete și barbă, arăta ca un Christ în vârstă. Vara, purta un caftan auriu de culoarea spicului. Se-ntâmpla ca Godun să fie întrebat: Chiriașul tău din mansardă e preot? — Nu, e Omar, prietenul și părtașul meu în de toate. — Dar nu e acel Omar, nu? Gazda lui ridica din umeri. Împlinise cincizeci de ani, iar persanul era cu doar patru zile mai mic. Ei doi, judecați laolaltă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
de lână, așezate pe scaun. Cana lui pentru apă și un briceag cu care tăiase o jumătate de măr. Încă nu apucase să-și pună lucrurile și nici nu știa dacă va dori să trăiască, măcar o vreme, în această mansardă a lui Godun. Abia atunci pricepea că, de fapt, erau chestii care nici nu-i trecuseră vreodată prin minte. El fugise, atâta tot. Omar Evadatul își lăsă picioarele să atârne peste muchia saltelei și durerea aceea îi gâlgâi în stomac
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
uitătură răscolitoare, de femeie surprinsă când făcea baie. „Sunt de-a dreptul nebun!“, îi trecuse prin cap, dar felina se oprise din salturi și îl fixa cu pupilele ei de flacără, care pur și simplu îl năuceau. Chiar atunci, în mansardă zornăi soneria deșteptătorului pe care el îl pusese exact ca acasă, la capul patului, și Omar se trezi în alt timp, în cea dintâi zi din viața lui nouă, care mirosea ca o rufă proaspătă. Deschise fereastra și trase pe
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
o cazarmă cu mobilă stil, în care ei toți își țineau respirația. Și? Unde venise? Parcă adormise pe puntea unei vechi corăbii de lemn și atunci se trezea în larg, fără să-nțeleagă încotro merge. Când Godun îi deschisese ușa mansardei, fusese luat de leșin, ca și cum ar fi stat deasupra unei prăpăstii: era o cutie ca de instrument muzical, lambrisată cu fag, cu pereții presărați cu tablouri. Dar se asemănau prin ceva: Godun prefera scenele de ospăț și naturile statice și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
amuțise. După o vreme, spuse morocănos: — Ți-am mai zis... nu-ți lăsa mânia să-ți scape... Așa, nu mai terminăm până mâine... Lui Omar îi sunară în urechi vorbele ca atunci, în cușetă. Se-nălțase în capul oaselor. În mansardă era foarte cald ori el se sufoca din nimic. Buimac cum era, se urcă pe scara pe care o sprijinise de zid cu o seară în urmă. Erau trei tablouri pe care voia să și le aducă mai aproape de ochi
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
vede pustiul unui cer sec de deasupra nisipurilor. Învăță chiar atunci, pe loc, că în lumi ca aceea culorile erau vii precum sângele proaspăt curs. În tablou, regăsi aceeași amiază pe care o vedea zi de zi stând culcat în mansardă. Sub lumina ca de neon, chipul regelui arăta precum al iubitului său și de-aceea oștenii și mama lui Darius, îngenuncheată să ceară îndurare, îl confundaseră. — Iertare, Vestitule, și mă rog lui Ahura să-ți dea slavă pentru victoria ta
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
cupă la miezul nopții. Godun îl privea ca pe unul de-al casei și la fel îi îndemna și pe ceilalți să o facă. Apăruse acolo de numai cinci zile și asemenea gesturi îl intimidau. Pe la două, se retrase în mansardă, sub protestele tuturor, mai ales că fratele lui Godun pariase cu toată lumea că îl va convinge să bea. Dar băuse deja un pahar de șampanie, chiar dacă sperase că îl va sorbi alături de ființa misterioasă, care îi făcuse și silă, și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
vor pregăti toată noaptea mâncăruri pentru o pomenire a răposatei neveste a lui Godun. „Așadar, va fi zarvă“, își zise și se gândi cum s-ajungă cu fata în așternut, fără ca toată lumea care trebăluia la bucătărie să îi vadă în mansarda fără perdele. Hotărî s-o aștepte în întuneric. „Dar nu va veni. Nu se poate ca totul să se petreacă atât de simplu.“ Îi aprinseseră soba și picoti în căldura surcelelor care scânteiau. Se-nnopta devreme, dar tot mai erau
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
părul liber, îi zise, încercând să-i dezlege, din împletitura firavă, niște șuvițe care se răzvrătiseră. Atunci părul ei deveni furtunos, ca al lui Ghazal și- al Veterinarei. O bătaie ușoară, ca un zgâriat de pisică, se-auzi la ușa mansardei. Cineva apăsă pe clanță și o deschise. Nu văzu nimic înăuntru, doar în sobă, limbile focului, fiindcă noul chiriaș era în altă parte. N-o văzuse pe maică-sa vreodată plângând, dar de-atunci își aminti lacrimile ei care străluceau
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
latifundiarul. Omar îi încredințase toți banii, să deschidă împreună spălătoria, garajul și celelalte. Nu priveau cu ochi buni această întâlnire: cum adică să vină un vântură-lume și să le ia lor ceea ce aveau chiar sub nas: casa lui Godun și mansarda, locul pentru barbecue, vara, hârjoneala copiilor și agapele. Căci de când era el, harapul, Godun devenise mai rezervat și agapele lor, mai scurte. În curând, apărură topometriștii, care alergau peste câmpul încă nedezghețat și-nfigeau picioroangele aparatelor în zăpadă. Măsurau cum
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
cu pecete de ceară, în care se afla vinul lui. Terciuise el însuși sub tălpi boabele de struguri ca sângele și gândi c-au să bea din licoare la nuntă. Se dusese vestea că la Godun un „harap“ dormea în mansardă. În pustietatea din câmp, n-ai fi zis că-i păsa cuiva, însă prietenii soseau să îl vadă precum șerpii, târâș, prin lan. Omar nu voia să i se arate oricui. Stătea sub un nuc, lângă ferme, așteptând să treacă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
oricât de puțini, pentru fiul lui. Că se încredea în noua lui țară și că avusese noroc de prieteni buni. Că visa la o benzinărie cu garaj și bistro, alături de blajinul Godun. Că îi plăcea câmpul și că locuia în mansardă. Că el era mazdeean, dar nu pe de-a- ntregul, fiindcă părinții lui, tată-său și bunicu-său, se convertiseră la „religia mare“. Povesti despre cum plecaseră din ținutul lor milenar spre nord și cum tată-său încă trăia la Tabriz și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
i se spună de-atunci Omar Teroristul. Pe când lucrurile păreau să se-ndrepte pe o cale știută, Omar se îmbolnăvi. O bronșită îl ținu la pat vreo trei săptămâni, pe când pieptul îi hârâia ca o tobă spartă. Godun urcă în mansardă de două-trei ori, iar ceilalți cinci veniră pe rând. Serafina, femeia în casă, îi aducea supă o dată pe zi și îl obliga să bea ceaiuri. Max-Dinte și Pablo îi propuseră un televizor, fiindcă li se părea că în cameră e
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
lucruri de spus nevestei. Unchiu-său îl avertizase înainte de-a se însura: „Nu îi spune totul femeii“ și își ținuse gura pecetluită. Dar, în țara lui nouă, aproape îl uitase. Îl uitase ori se temea să îl arate străinilor. În mansardă, Soarele nopții stătea legat ca un pergament și sprijinit de peretele cu tablouri. De mai multe ori întrebaseră ce covor e acolo și pentru ce nu îl așeza lângă pat. Omar nu răspundea, însă după ziua în care i se
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
îi fusese părtașă în atâtea peripeții. De aceea, atunci împinsese cremona care ținea laolaltă cele două ferestre și șoptise în aerul de afară: „Eleonor, vino! Vino, fato, am să-ți descui ușa!“. Era prima oară de când avea un frigider în mansardă și se gândise că ar putea s-o ademenească. Mâța Eleonor nu gusta din salamurile lui Pablo, dar adora înghețata și peștele, feliile cu pateu și cu unt, abandonate de copii în grădină. „Vino, fato“, îi zise iar și chemarea
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
în jurul oamenilor care lucrau. De câteva ori, privind largul, se lăsase în ademenirile lanurilor de grâu, care unduiau ca o mare frunzărită de vânt. Se oprise din treabă și se uitase până departe, în hăul zării, iar atunci, de la fereastra mansardei, făcuse la fel: măsurase în jur neclintirea însorită și, dintr-odată, știu că, pe vrute sau nu, chiar aceea era lumea lui: cu Eleonor agățată pe o creangă de pom, cu muște de primăvară, cu bondari și tăuni, cu brota
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
lenevind pe o vegetală, și Omar înțelese că, la prima mișcare, vietatea lui buimacă o să-și ia zborul. — Tu nu ai cum să fii altfel decât de sud, te-ai gândit? — Mhm... Abia îngânase, ca să nu rupă vraja. Erau în mansardă și locul lui de dormit era al unui om singur. Femeia îi ocupase tot patul, deși se gândi că va adormi cu plăcere în culcușul în care ea stătuse pe burtă, strivindu-și sânii de așternut și înălțându-și, pe
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
se vedea lumină și Omar ciocăni la ușă, iar ușa, care nu era încuiată, se deschise ca de la sine. Nu-ndrăzni să pășească înăuntru. — Ești aici? întrebă. Hei, Godun! Grăsunul apăru dinspre dreapta, unde, într-o încăpere mai mică decât mansarda, își improvizase biroul. — E ceva? zise îngrijorat. — Cred că mi-a venit o idee, îi spuse rușinat că deodată dăduse buzna. Vezi fâșia asta golașă din fața vitrinelor? Ne alungă clienții... — Homare, e noapte, ce tot vorbești? Dar, în timp ce privea împreună cu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
prima oară în viață, că e bolnav. Avea o boală tăcută, care îi venea ca o ploaie pe timp de secetă. Era frânt. Își anulă orice întâlnire cu vreun client și se duse spre casă, dar nu se urcă în mansarda lui, nici nu se îndreptă înspre câmp, ci o luă către labirintul de iederă, ca și cum ar fi fost chemat. Ajutorul lui, care, la garaj, deretica o mașină pe rampă, îl văzu, dar se mulțumi să ridice din umeri. În definitiv
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
asta nu îl lăsa să își amintească prea multe lucruri. În definitiv, erau doar hârtii, pe care le dădea, ca și ceilalți, pe obiecte: o altă mașină, un costum nou, un ceas cu brățară de aur masiv, altă mobilă în mansardă. Pablo umplea cârnați și salamuri și în alte orașe decât Capitala. Max-Dinte, încă un cabinet medical, Maradona avea acum cimitir, pe lângă crematoriu și morgă. Banii nu miroseau, dar cumpărăturile lor plătite cu bani erau alterabile: trebuia tot timpul schimbat ceea ce
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
singur. Nu m-aștept să-nțelegi, tu ai altfel de sânge! Era întâia oară, în zece ani, când îi spunea asta și parcă îl tăiase în două. Intră în labirintul de iederă, lăsând lucrul neterminat la garaj, fereastra deschisă în mansardă, o felie de pâine cu unt pe o farfurie și apa în cadă, gata pentru spălat. — Asta-i bună! se supără grasul. Acum, că băiatul și fata au mai crescut, mi-a rămas Omar să se poarte ca un sugar
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]