3,668 matches
-
subliniază contradicția dintre speranțele de la început și constrîngerile vieții politice din timpul celei de-a IV-a Republici. În timp ce în alte părți ale Europei partidele democrației creștine ocupau o poziție centrală, între un pol liberal și un pol social-democrat (sau marxist ca în Italia), MRP-ul rămînea prizonierul sistemului bipolar din timpul Revoluției franceze. Denunțat de dreapta că ar fi complice al stîngii, referințele sale religioase îl făceau suspect pentru aceasta din urmă și nu a știut să integreze gaullismul pentru
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Fără să fi jucat un rol dominant de tipul celui jucat de Partidul Radical înainte de 1940, MRP-ul a participat la toate guvernările (cu excepția a trei) între 1945 și 1958. El a acționat mai întîi în cadrul tripartismului împiedicînd un tête-à-tête marxist, apoi în cadrul celei de-a Treia forțe în coaliția cu socialiștii, pînă cînd axa majorității s-a deplasat spre centru-dreapta. Oamenii din MRP au ocupat un loc de prim rang în politica familiei prin Robert Prigent, în reconcilierea franco-germană și
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
i-a adus la picioare întreaga Europă, în pofida faptului că Franklin Delano Roosevelt fusese dispus să i-o ofere. Este o eroare să se susțină că Rusia a importat doctrina comunismului de la Europa civilizată, chiar dacă acolo s-a cristalizat teoria marxistă, preluată însă pe calapod leninist și stalinist. La 1878, Eminescu simte că stafia despotismului comunist vine chiar din "deșertul sufletesc" care bântuie spațiul slav. La 6 august, comentând atentatul asupra generalului Mezenzov, șeful secțiunii a treia a înaltei poliții, Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
4) revine la putere într-un cadru aparent democratic. După opinia lui Alex Mihai Stoenescu, doctrina andropoviană a început să se cristalizeze încă din 1957, când, după impactul contrarevoluției din Ungaria, el ar fi văzut eroarea fundamentală a principiului comunist marxist al priorității repartiției resurselor economice, în numele egalității și echității sociale. Andropov ar fi înțeles atunci că simptomul Ungaria e dovada erorii sistemului economic comunist centralizat. În 1957, Andropov era șeful aparatului de legătură și control al URSS pentru țările din
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea. Întâlnim nenumărate mărturii în acest sens în vaste teritorii ale literaturii filozofice. Aprecieri critice standard la adresa Tractatus-ului, care pot fi găsite în scrierile unor filozofi de orientare speculativă, existențialistă, marxistă sau neomarxistă din a doua jumătate a secolului trecut, pornesc de la presupunerea că lucrarea de tinerețe a lui Wittgenstein ar fi constituit punctul de plecare și de sprijin al empirismului logic.78 Dincolo de unele apropieri la suprafață, există deosebiri profunde
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
este mult mai coerent teoretic și moral, riguros, curajos și, în același timp, fidel față de norme. Discipol al lui Adorno în cadrul Școlii de la Frankfurt, alături de Walter Benjamin, Herbert Marcuse, Max Horkheimer ș.a., Habermas este și el un gînditor de extracție marxistă, contribuind la cristalizarea așa-numitei "teorii critice asupra societății", încercînd totuși, treptat, să se distanțeze și să se preocupe de o reînnoire a gîndirii politice și filosofice iluministe, deși preocupările sale sunt foarte vaste, de la sociologie la etică, de la drept
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
mult în rețea, lucru mai important decît mărimea lor propriu-zisă. Mărimea unei întreprinderi pierde din importanță în condițiile organizării în rețea și operațiunilor de spin off din interior. Vechile teorii care insistau asupra "economiilor de scară" și cele de sorginte marxistă privind acumularea de capital sunt depășite. Rețelele de firme multinaționale controlează două treimi din capitalul productiv mondial. Majoritatea sunt extinse la nivel global cu scopul maximizării profitului. Apoi, timpul dintre inovația de laborator și difuzarea sa pe piață se reduce
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
biologiei. Este darwinist, adept al "darwinismului social", deși se ocupă puțin de fenomenul repartiției. Îmbină eclectic teorii ale școlii clasice, cum ar fi cele ale cheltuielilor de producție sau productivității capitalului cu teoria utilității marginale, iar compozitul îl opune teoriei marxiste a valorii și plusvalorii. El acordă importanță egală producției și consumului, cererii și ofertei, ambele determinînd valoarea bunurilor, precum lamele unui foarfece taie hîrtia. Îl consideră neînțeles pe Ricardo, datorită stilului confuz, dar profund, al acestuia. Astfel, Marshall apreciază că
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
ca un fel de plată pentru utilizarea capitalului. Autorul austriac îi combate pe Say și urmașii săi, care susțineau că factorul capital nu este o sursă originară a bogăției și a venitului, astfel încît calculul dobînzii se impune. Critică conceptele marxiste de valoa re-muncă și plusvaloare și tezele socialiste în general. În schimb, autorul austriac laudă teoria abstinenței, adoptată și de Mill, Marshall și Jevons, punînd în evidență factorul timp pe care-l implică formarea și păstrarea capitalului. Consideră că adevăratul
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
economia și propunînd o reconstrucție de la bază. Succesul operei lui Veblen este cu atît mai remarcabil cu cît el nu a știut să construiască o doctrină coerentă. Fundamentul doctrinar îl constituie filosofia pragmatică americană, dar și raționamentul intuiționist german, dialectica marxistă și darwinismul social al lui Herbert Spencer. Conform acestei abordări, Veblen a calificat peiorativ doctrinele ricardiene și post-ricardiene ca discipline "taxonomice", ce-și au rădăcinile într-o filosofie a dreptului natural și într-o psihologie hedonistă, ce consideră oamenii ca
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
precum cel de "evoluție". Sub influența școlii istorice germane, Veblen distinge destul de arbitrar, patru etape în evoluția societății umane: sălbăticia, barbaria, era muncii manuale și era mașinismului. Proprietatea privată este considerată ca fruct al exploatării. Veblen opune abordarea darwinistă concepției marxiste pre-darwiniene, cu forțele sale antagonice și obiectivul său predeterminat. Deși nu o recunoaște, preia de la Marx caracterul irațional al evoluției generate de forțe antagonice, impulsuri constructive vs. impulsuri destruc tive. Dezvoltînd această schemă destul de primitivă, el transformă cercetarea ricardiană a
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
leneșe", el a dezvoltat ideea unei clase ce se bucură "în absență de avantajele proprietății" și de venituri fără muncă, parte moștenite, parte cucerite prin războaie coloniale, o clasă de "șefi, vrăjitoare și alte grupe de prădători". El opune teoriei marxiste a luptei de clasă această distincție între clasa leneșă și celelalte clase inferioare, care nu pot decît s-o invidieze pe prima. Plecînd de la contradicția dintre aspectele tehnolo gice și cele pecuniare ale capitalismului, Veblen ajunge la distincția dintre "valoarea
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
niște retardați saurieni dezorientați, cu conștiința vinovată a propriei obsolescențe. Pe zi ce trece crește asincronia omului cu produsele sale. Computing machine a devenit un fel de marcă a supra-irealismului. Pe firul acestei idei, mai avem puțin și îmbrățișăm doctrina marxistă a supra structurii forțelor de producție, deși fenomenele diferențiale actuale sunt de multe tipuri, de pildă decalajul dintre faptă și imaginație, sau cel dintre știință și conștiință ș.a. Rămîn ideologia și imaginația în urma tehnologiei? Nu cred. Se potențează reciproc. Iar
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
căutarea adevărului, să respectăm și alte moduri de a gîndi și alte raportări la ceea ce numim realitate economică și nu numai, cum e această Școală de la Frankfurt, cu teoria ei critică, școală ce reprezintă cel mai influent curent al tradiției marxiste occidentale. Se cuvine o remarcă cu totul specială, pentru multidimensionalitatea cercetării, pentru metoda utilizată, care e una foarte actuală, și anume, transdisciplinaritatea. În sensul definiției date de Basarab Nicolescu, potrivit căruia "transdisciplinaritatea privește ceea ce se află în același timp între
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
rațional și spiritual" (din La pensée trans-disciplinaire et le réel). Școala de la Frankfurt și Institutul său de Cercetări Sociale reunesc un grup de filosofi, sociologi, economiști, psihanaliști ș. a., protestatari, foarte critici față de ordinea socială și care încearcă să umanizeze schema marxistă, să o adapteze la cerințele miezului secolului al XX-lea sau chiar, cum e cazul lui Erich Fromm, să introducă și teoria psihanalitică a lui Freud în tiparul marxist. Școala critică și-a epuizat resursele acum vreo treizeci de ani
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
foarte critici față de ordinea socială și care încearcă să umanizeze schema marxistă, să o adapteze la cerințele miezului secolului al XX-lea sau chiar, cum e cazul lui Erich Fromm, să introducă și teoria psihanalitică a lui Freud în tiparul marxist. Școala critică și-a epuizat resursele acum vreo treizeci de ani. O nouă "Nouă stîngă" există, există globalizarea care naște nu-meroase reacții critice (vezi George Stieglitz spre pildă), există mișcări stîngiste, anarhiste, care au reușit să pătrundă inclusiv în mediile
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
logică, o critică de dragul criticii, mai ales că acești critici nu prea pun nimic în loc, nu știu să aibă vreun proiect de societate, eventual unul mai bun și mai puțin utopic, deci realizabil? Nu te poți baza numai pe utopia marxistă. Școala de la Frankfurt e o școală din anii '60 ce încearcă o adaptare a teoriei marxiste, inventînd "Marxismul fenomenologic". Herbert Marcuse, tradus la noi încă din 1977, după ce inițial a fost un discipol al lui Husserl și Heidegger, a devenit
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
știu să aibă vreun proiect de societate, eventual unul mai bun și mai puțin utopic, deci realizabil? Nu te poți baza numai pe utopia marxistă. Școala de la Frankfurt e o școală din anii '60 ce încearcă o adaptare a teoriei marxiste, inventînd "Marxismul fenomenologic". Herbert Marcuse, tradus la noi încă din 1977, după ce inițial a fost un discipol al lui Husserl și Heidegger, a devenit părintele "Noii Stîngi" și milita nici mai mult nici mai puțin decît pentru "eliberarea de societatea
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
ce place majorității, de filmele de succes, ca să nu mai vorbim de televiziune sau de Internet. Canonul cultural al epocii democratice s-a schimbat față de perioada anterioară, referințele culturale de asemenea. Cantitatea a devenit calitate, în cel mai pur spirit marxist. Întrebarea obligatorie este ce anume a produs astfel de modificări spectaculoase ce însoțesc valul democratizării? Desigur, este de invocat voința politică, dar și alte forțe, cum este revoluția tehnologică, care a permis inclusiv democratizarea informației, emanciparea economică, ca și discreditarea
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
ne-a adus criza, prin intermediul celebrelor "baloane financiare", care susțineau cererea de consum și piețele fi-nanciare internaționale și care acum s-au spart, dar tot el a asigurat creșterea economică generală din ultimele decenii. Deci nu este cazul să devenim marxiști. Marx însuși a prevăzut foarte devreme succesul globalizării capitaliste din ulti-mele decenii. Dar a prevăzut și mulți dintre factorii sau contradicțiile menite să dea naștere actualei crize economice globale. Dezvoltarea capitalismului spunea el ar reprezenta, inevitabil, "pregătirea drumului către crize
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
religiei și care, prin aceasta, pot antrena o escaladă a schimbărilor, optimizarea nelimitată a resurselor și multiplicarea la infinit a nevoilor noastre. 3tc "3" Consum, timp și joctc "Consum, timp și joc" Frenezie consumatoristă, mutilare a vieții: pe urmele criticii marxiste a religiei, filosofii și sociologii n-au pierdut ocazia de a interpreta propensiunea pentru cumpărături ca pe un nou opiu pentru popor, destinat să compenseze insatisfacția provocată de parcelarea muncii, diminuarea mobilității sociale, nefericirea adusă de singurătate. „Sufăr deci cumpăr
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
și a virtuților civice. Raționaliștii au condamnat frivolitatea modei, zădărniciile și risipa din societățile abundenței. Gânditorii aristocratici sau elitiști și-au exprimat disprețul față de o cultură „vulgară” care celebrează triumful pasiunilor celor mai mediocre. În ce-i privește pe teoreticienii marxiști, aceștia și-au lansat săgețile contra capitalismului opulenței, comparat cu un nou opiu pentru mase, cu o mașină economică producătoare de false nevoi, de pasivitate generatoare de alienare și de singurătate neputincioasă. Acestor critici „externe” li s-au adăugat altele
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
de temele alienării și exploatării. El nu numai că furnizează o explicație clară, unificată, totalizantă a „indispoziției în civilizație”, dar permite chiar o critică generală a activităților mai mult sau mai puțin importante ale vieții, în momentul în care grila marxistă nu mai satisface gustul contemporanilor noștri. Ce anume ne mai oprimă? De ce boală mai suferim? Fiecare epocă propune o anumită cheie a descifrării nemulțumirilor existenței: teoria dominației unei clase asupra alteia nu se mai bucură de credit. Noi i-am
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
Oceania", globalizarea nu este un fenomen nou, ci unul care a început cu aproape două sute de ani în urmă. Din punct de vedere istoric, puterile europene au avut profit de pe urma proceselor timpurii de colonizare globală și, prin urmare, cu excepția câtorva marxiști și a altora îngrijorați de imperialism, analiștii nu au definit, în general, aceste procese sau rezultatele lor drept problematice. Alte tipuri de societăți, din alte părți ale lumi, nu au avut, în general, beneficii de pe urma colonizării. Totuși, în cele din
Gen, globalizare şi democratizare by Rita Mae Kelly (ed.), Jane H. Bayes (ed.), Mary E. Hawkesworth (ed.), Brigitte Young (ed.) [Corola-publishinghouse/Science/1989_a_3314]
-
sau doar în mintea analiștilor sau a juriștilor. Ceea ce vrem să sugerăm este că în cadrul fiecăreia dintre aceste contradicții există, între identitate și recunoaștere, o posibilă dialectică ce constituie locul geometric al schimbărilor de regim de gen. În timp ce adepții tradiției marxiste tind să caute schimbarea în procesul prin care se transformă conștiința, identitatea sau punctul de vedere al angajaților ori al femeilor, discipolii tradiției hegeliene ar remarca și faptul că, pentru a se produce o schimbare, trebuie recunoscută noua identitate a
Gen, globalizare şi democratizare by Rita Mae Kelly (ed.), Jane H. Bayes (ed.), Mary E. Hawkesworth (ed.), Brigitte Young (ed.) [Corola-publishinghouse/Science/1989_a_3314]