2,843 matches
-
Fadoul din cârciumele Alfamei. Liniștea disciplinată din banlieurile Genevei. Forfota pestriță de pe Podul Rialto. Nostalgia turnului Belem, stâncile aspre de la Cabo da Roca, divina absență a tavanului de la Batalha și dulceața goticului manuelin. Strahovul, Mala Strana, Place des Vosges, scârțâitul melancolic al treptelor în Casa Goethe din Frankfurt. Refluxul magnific de la Boulogne sur Mer. Străduțele insomniilor cioraniene din Sibiu și Rășinari. Cerul de la Sf. Gheorghe-Deltă, literalmente acoperit de aripile pelicanilor și berzelor. Răceala em fatică, geometric-agasantă, a Vienei față de liniștea feciorelnică
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
a lui Chiriac, prin care știa să șlefuiască energetismul amatorilor de hard rock întru parși vele simfonisme ale unor Dizzy Gillespie, Benny Goodman, Dave Brubeck, Duke Ellington, Louis Armstrong, Miles Davis... 1969-1975. Intervalul cel mai drag sufletului meu de rocker melancolic și bluesman vioi din cartierul Balta Albă, elev la Liceul 39 și, apoi, student filolog. Între 16 și 22 de ani! Cu minunații mei prieteni de atunci: Cristian Moruzan, Valentin Teodosiu și Dan Arsenie. Prin „Metro nom“-ul realizat inițial
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
urii generalizate?!? Ni se face constant imputarea, nouă - paseiștilor obsedați de frumusețea Măsurii, bieți reacționari care țin cu dinții de armonia clasică, rânduielile tradiției, cumințenia părinților, valorile familiei, de patriotism, isichia și alte atari „prejudecăți tribale“ -, cum că suntem contraproductivi, melancolici la modul suicidar, niște frâne bolnăvicios de nostalgice, sugrumând progresul, sincronizarea, salturile elastice peste etape. Noi suntem cei care visează revigorarea stilului arhitectural neoromânesc al lui Ion Mincu și ne opunem unui București compus din zgârâie nori ca-n Dubai
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Andrei Manolescu un volum cu minunățiile reporte ricești cu care mă (și ne) seduce de atâta amar de vreme? De unde refuzul ăsta de a-și însuma editorial pitorescul mucalit, încercănarea de dandy, revoltele suave, parșivenia și, deopotrivă, cumințenia de sangvin melancolic? Revin și zic: lăsați-i clipei nemurirea șăgalnic presupusă, însă dați și efemerului șansa perpetuării. Și a verificării în timp. Poate că nu va rămâne nimic. Dar poate că-i este menit să dureze. 22 septembrie 2011 Cu Dilema la
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
-i măsor cu ade vărat anvergura, copleșitor pilduitoare pentru unul ca mine. Mai întâi, am rămas perplex dându-mi seama că a ajuns la 65 de ani! După seducătoarea-i alură adolescentină, iuțeala-n reacții și amestecul atașant de priviri melancolice și ironie subtilă, de înțelepciune, activism, smerenie, austeritate monahală și vitalitate cu intarsii hedoniste, nu l-ai vedea decât pe la 30 și ceva, în plină afirmare și dăruire de sine. În al doilea rând, câți oameni cu amplitudinea social-religioasă și
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
statuilor grecești nu poate fi tălmăcit într-un singur fel. Căci există două surâsuri în sculptura greacă. Unul arhaic, fermecător și misterios, ca al tinerelor kore, care dispare mai târziu (perșii, au zis grecii, le-au luat statuilor surîsul). Altul melancolic, din perioada de decadență, când statuile încearcă, parcă, să-și învingă oboseala prin puțină frivolitate. "Forța indiferenței! Ea e cea care a permis pietrelor să dureze fără să se schimbe, timp de milioane de ani", citesc în Meseria de a
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
octogenarului Talleyrand: "În fond, viața ar fi suportabilă dacă n-ar fi petrecerile". Ți se pare o glumă. La vârsta mea, nu-ți mai vine să râzi, auzind-o. De fapt, tocmai ceea ce mă încîntă la mare mă face uneori melancolic. Nu-mi place să constat că nu mai pot alerga pe plajă, ca altădată, că obosesc după o oră de înot. Și poate chiar disperarea surdă pe care o pun acum în ceea ce iubesc e un semn că lucrurile nu
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Parthenos. Din statuia colosală, înaltă de peste douăzeci de metri, a lui Zeus Olimpianul au supraviețuit doar câteva fragmente din piedestal. Nici despre Fidias nu știm prea multe. Undeva în friza Parthenonului, s-a reprezentat și pe sine, bătrân, chel și melancolic. Dar de ce, oare, acest singuratec n-a fost, se pare, iubit de nimeni? Să fie adevărat, cum lasă să se înțeleagă unii, că avea un caracter infect? Fapt e că n-a rămas nici o mărturie despre el, în afară, firește
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
fel ca străzile pe care umblă. Cotim pe un bulevard cu platani uriași. Aici, surpriză. Priveliștea se schimbă. Sub mohoreala zidurilor, amestecată cu patina vremii, se vede în arhitectură o eleganță cu parfum "de altădată". Femeia decăzută devine o doamnă. Melancolică, demodată, cu o grație obosită, dar o doamnă. Plecasem spre autobuz când Ion Pop ne strigă, din urmă, că ni se deschide să vedem sala Operei din Odesa. Mulți nu vor să se întoarcă. Preferă să mai caște gura pe
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
reprezintă pe Constantin și pe Justinian alături de Christos și de Fecioara Maria. Aici, în vechiul Constantinopol, s-a prăbușit nu un oraș, ci o civilizație. Sfânta Sofia e martora dispariției unui imperiu. Și nu mă pot opri să nu devin melancolic, spunîndu-mi că, o dată cu prăbușirea Constantinopolului, s-a surpat ceva și în destinul nostru. Cum ar fi evoluat Europa și, îndeosebi, Europa de Est dacă turcii n-ar fi cucerit acest oraș? Ieșind de la Sfânta Sofia, trecem strada și coborâm în subteranele "palatului
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
că trebuie să ne așteptăm la un tangaj foarte puternic care poate zdrobi vesela vasului. Până acum nu s-au luat niciodată asemenea precauții. Aceasta ne aruncă într-o stare de excitație nervoasă și mai mare. Nu mai suntem nici măcar melancolici că ne apropiem de finalul croazierei. Toată lumea vrea să pună, cât mai repede, piciorul pe cheiul de la Pireu. Să ajungem pe "teren sigur". Discuțiile sunt crispate, iar privirile lunecă, mereu, spre geam pentru a vedea cum mai arată valurile. Nu
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Cedează politicos, la toate intersecțiile, prioritatea și ține să-mi explice orice poate prezenta interes, pe drum, ca un ghid. Vrea să-mi facă educație turistică, încetinind mașina ca să văd mai bine, în vreme ce eu fierb. Îmi arată lebedele care plutesc melancolic pe un lac, în dreapta noastră, vorbindu-mi despre fidelitatea lor în dragoste. Dacă-și pierde perechea, o lebădă nu mai stă niciodată laolaltă cu suratele sale. Rămâne deoparte, singură, mereu, neconsolată și neconsolabilă. Romantic, nu? mă întreabă tacticos. Strâng din
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Categoric însă astfel: D. Zotu este o dependență a seminariului din București. Seminariul există în realitate. Deci d. Zotu există în realitate. Recunosc că sunt un ticălos de frunte, pentru că nu scriu. Dar tu știi c-am fost totdeuna caracter melancolic și n-am avut niciodată destul curagiu de viață; prin urmare tot ce gândesc sau fac e azi mai ticăit decât înainte. n-am inimă // în mine nici cât e-ntr-o mămăligă, nu gândesc nici la tine, nici la
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
adevărat rolul. Nu-i de mirare atunci că și partenerele mele începeau să și-l joace pe al lor, dându-și toată silința. Cele mai sensibile se străduiau să mă înțeleagă și o asemenea strădanie se sfârșea printr-o capitulare melancolică. Celelalte, mulțumite când vedeau că respect regulile jocului și că aveam delicatețea de a vorbi înainte de a acționa, treceau, fără să mai aștepte, la fapte. Iar eu câștigam și încă de două ori, de vreme ce-mi satisfăceam astfel nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
întîr-ziat, acel blond livid ce pornea la Leysins, de unde, firește, amica fictivă a Elenei plecase de curând vindecată. Sperau oare cei ce-1 trimeteau în vindecarea lui? Sau un egoism inconștient îi îndruma să înlăture din decorul lor acea efigie melancolică, care, fără nici o rezonanță acum către înconjur, se putea mai lesne dizolva în izolare? Moartea fiind operație repugnantă, era salutar gestul lor de a transporta pe condamnat într-un azil anume pregătit. Elena comentase cu Marcian ciudățenia procedărilor lui Maxențiu
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
ce știu azi mai bine decât atunci când credeam, învîrtind limbile ceasului deșteptător, că timpul poate fi dat înapoi? Poate, doar că mecanismul iluziilor se strică și el, ca orice mecanism. 13. Aceste întîmplări ― și altele ― care-mi stârnesc un surâs melancolic pot da o impresie greșită despre legătura mea sentimentală cu Lisa. Nu cred că mă înșel dacă afirm că ele par să semene cu o realitate comună intelectualilor români plecați din sate, înainte de al doilea război mondial. Or, spre deosebire de alții
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pulsul mărit. 6. Se înnorează. Poate, va ploua. O cioară a zburat de pe zid și trece prin dreptul ferestrei. Gata, a dispărut. Bate și vântul. 7. Cum mă întorc spre tabloul unde tata e tânăr artilerist, îmi reînvie în minte, melancolică, admirația cu care-l priveam în copilărie. Era așezat între ferestrele dinspre uliță, deasupra unei icoane. De câte ori mă uitam la el, eram convins că tatăl meu a fost un războinic viteaz, de temut. Calul său negru, ca pana corbului, zburând
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
mirosuri îi dădeau o stare aparte: mirosul ploii, mirosul de frunze arse, mirosul de iarbă cosită și... aici a râs, mirosul de baligă. I-am propus să facem o plimbare și a acceptat. Era o toamnă minunată, blândă, cu cer melancolic și frunzișuri arămii. Pe drum, mi-a mărturisit că toamna suferea de come sentimentale, iar eu am luat, firește, vorbele ei ca pe o încurajare indirectă. A doua zi, am ieșit din oraș, să ne bucurăm de pustietatea luminoasă a
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
amintești cum l-a omorât Cain pe Abel? O astfel de judecată te poate îndemna să vezi răul doar în alții. Aplecarea mea spre tristețe ar fi fost, însă, de ajuns în orice istorie ca să devin un soi de "rebut" melancolic. 16. Mă întreb, totuși, de nu cumva amintirile ajung să fie o capcană. Mai devreme sau mai târziu, am sfârși prin a obosi să descoperim mereu că nu mai suntem ce-am fost. N-am mai fi nici măcar în situația
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de ocazie ca să-i ardă o mamă de bătaie cît era beat. Dar din norii de fum nu se ridica nimeni și Ray Charles continuă să cînte liniștit pentru perechile și pentru bețivii care În noaptea de Crăciun deveneau din ce În ce mai melancolici. Santiago Îl aduse pe Vicerege În grupul lui, ca să i-l prezinte prietenului său. Lester Lang al IV-lea se ridică ipso facto În picioare, ca să-i arate că și În Statele Unite există o Întreagă tradiție, foarte bine Întruchipată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
noi pe Romulus? Într-o seară ieșiserăm lângă mânăstire și stăteam cu toții pe iarbă, sub cerul imens, trandafiriu, ascul tând toaca și privind rândunelele ce dădeau roată. Așezat pe-o rână și privind cerul, Romulus avea o înfăți șare deosebit de melancolică. „La ce te gân dești?“ l-am întrebat, cuprins și eu de vraja acelei seri. „Mă-ntreb de câte cartușe ar fi nevoie ca să dai jos toate rândunelele“, mi-a răspuns, cu aceeași ex presie de melancolie pe chip... Ne-
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
căror unic nume e RĂDĂCINI. În pământul natal, în fiecare loc al meleagului unde mi-a fost hărăzit să văd lumina zilei. Au rămas acolo bucăți întregi din ființa mea, ani de viață, amintiri. Toate și totul mă-nlănțuie dulce, melancolic și nostalgic, dându-mi convingerea că oriunde m-aș afla și orice aș face, eu aparțin acestor locuri, chiar dacă ar fi ca viața și soarta să dorească să aparțin, la fel de bine și altora. Rădăcinile mele sunt acolo unde soarele mi-
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
că-mi amintesc cum arăta totul ca într-o lumină cețoasă, pot chiar să simt mirosul acela. Dar știu sigur că niciodată nu m-am simțit mulțumit cînd totul se afla la locul său, la odihnă. Dimpotrivă. Ceva trist, ceva melancolic punea întotdeauna stăpînire pe mine cînd la sfîrșitul după-amiezei, David și cu mine eram ultimii care ne aduceam barca înăuntru, în vreme ce supraveghetorul bărcilor așteptase nerăbdător pe debarcader și acum zăvora ușile în spatele nostru. Lăsa afară ultima licărire de lumină, era
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
vremuri era lume multă, berea ierea șase lei, nu aveai loc, hărmălaie, fojgăială"; eu dau din cap cum că așa-i, și pe dată mi se arată cum anume venea lume multă la această grădină de vară acum atât de melancolic goală; ceva frunze galbene cad, e toamnă, funigeii trec peste plopii înalți. Se uită la mine cu ochi lucitori nenea tehnicianul, copleșiți de o fericire calmă: "vin ai noștri", zice; "asta așa-i", zic, și nici un fel de fericire calmă
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
așa este", îi dau dreptate omului meu, "țăranii nu pot, nu sunt în stare să lucreze pământul, s-au mulțumit să-l fărîmițeze și acu' gata, vin străinii și-l cumpără pe nimic"; "da, dom' șef", zice tehnicianul; îl privesc melancolic, plusez: "să nu mai vină străinii la noi în țară, ce tot vin și pleacă, la revedere, să stea acas' la ei". Mult se holbează la mine nenea tehnicianul de la "Romtelecomurile" cele privatizate și-mi povestește că așa e; "ce
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]