4,293 matches
-
numeroase ediții din autori români și s-a lansat în câteva campanii de presă care au avut ecou, cea mai semnificativă fiind aceea în care a demonstrat plagiatul prelegerilor de filosofie a religiei ținute de Nae Ionescu după cursul de metafizică al lui Evelyn Underhill. SCRIERI: Aduceți verbele, București, 1981; Dimineața tinerelor doamne, București, 1983; Teze neterminate, București, 1991; Loc psihic, Cluj-Napoca, 1991; Poeme nerușinate, București, 1993; Jocurile manierismului logic, București, 1995; Cartea mâniei, București, 1997; Apocalipsa după Marta, Cluj-Napoca, 1999
PETREU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288793_a_290122]
-
ale proiectului său metodologic sunt următoarele (Dilthey, 1942). În primul rând, obiectul de cercetare al istoriei îl reprezintă individualul, singularul. În istorie nu există o repetabilitate cât de cât semnificativă. Prin însăși natura sa, istoria este o știință a individualului, metafizica istoriei (teoria generală a istoriei) neavând nici o justificare. În al doilea rând, obiectele de studiu ale istoriei sunt acte sau instituții ghidate de intenții și, datorită acestui fapt, legate de valori. Rațiunea umană este reconsiderată într-o perspectivă diferită de
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ce este fals. În cea de-a doua, noi suntem aceia care ne dezvoltăm o viziune internă proprie asupra realității științifice, precum și standardele după care evaluăm fiecare nouă adăugire la această viziune. De asemenea, există două poziții combinate în tabel: metafizica și empirismul. În prima, lumea externă ni se prezintă direct, dar poate fi cunoscută doar prin folosirea raționamentului interior. În cea de-a doua, realitatea descrisă de știință constă din teorii și afirmații abstracte, dezvoltate de către oamenii de știință, dar
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
și să ajungă la lumina înțelegerii filozofice. Lumea ne propune, dar noi suntem aceia care dispunem ce eliminăm și ce nu. Teoreticienii politici ai Evului Mediu, care și-au bazat filozofiile pe religie, au fost tentați să folosească și ei metafizica drept fundație. Realitatea supremă este Dumnezeu și din această realitate s-a născut lumea pe care a El a creat-o. Omul poate cunoaște lumea în mod empiric, dar există o cunoaștere superioară care este accesibilă doar prin gândire și
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
cu alte fenomene empirice. De aceea, aceasta nu poate servi drept legătură către o realitate superioară și mai de esență. Dacă există o astfel de realitate, aceasta este inaccesibilă oamenilor atât ca observatori științifici, cât și în calitate de gânditori raționali. Respingând metafizica, reacția normală ar fi să ne imaginăm că lumea, așa cum o percepem, este tot ceea ce există. Se presupune că realitatea empirică ni se dezvăluie direct și, drept consecință, ne permite să evaluăm care afirmații sunt adevărate și care false. Dintre
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
toți indivizii în mod normal. Ce avem de făcut este să observăm, apoi să observăm din nou în condiții mai riguroase pentru a putea testa dacă rezultatele noastre preliminarii pot fi confirmate de o gamă mai largă de experiențe. Față de metafizică, în pozitivism întreaga cunoaștere se face prin inducție și nu prin deducție. Problema care se ridică în cazul unui pozitivism simplist este aceea că nu toți oamenii operează cu aceleași categorii și raționamente. Critica pozitivismului a fost esențială pentru gândirea
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
face prin inducție și nu prin deducție. Problema care se ridică în cazul unui pozitivism simplist este aceea că nu toți oamenii operează cu aceleași categorii și raționamente. Critica pozitivismului a fost esențială pentru gândirea secolului XX, tot așa cum critica metafizicii a fost esențială în gândirea secolului al XVII-lea. Freud, de exemplu, a arătat faptul că o gândire logică liniară constituie doar o parte a personalității umane complexe și că aceasta este adesea dominată de alte impulsuri și dorințe. Marx
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
vorbesc ele însele direct, fără o intervenție conceptuală. Pozitivismul simplu, nemijlocit, nu ne poate furniza un fundament solid pentru știință. Provocarea ce ne stă în față este aceea de a pune bazele unui proiect științific esențial pentru agenda umană, fără metafizică - abandonată în istorie - și în condițiile în care pozitivismul simplist trebuie respins și el. Soluția se află în cele două pătrate de la baza tabelului. Aici, din punct de vedere ontologic, fenomenele nu au structură și semnificație fără contribuția activă a
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
este că există foarte puțin material de extras din domeniul imperfect al informațiilor senzoriale. Putem recunoaște ușor această opinie ca reprezantând o poziție metafizică și, ca atare, poate fi supusă aceleiași critici pe care o aducem tuturor celorlalte raționamente ale metafizicii. Nu există o poziționare superioară a cunoașterii empirice, independentă de universul complex pe care încercăm, pe cât ne stă în putință, să-l conceptualizăm, măsurăm și interpretăm. Lumea aceasta este singura noastră sursă de date. Este un mare risc din partea vreunui
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
1-2; Caius Traian Dragomir, Elita românească in nuce, VR, 1999, 1-2; Alex. Ștefănescu, Alexandru Paleologu, RL, 1999, 10; Faifer, Faldurile, 91-95; Mircea Popa, Un boier al spiritului: Al. Paleologu, ST, 1999, 3-4; Dimisianu, Lumea, 213-217; Dicț. esențial, 595-597; Gheorghe Grigurcu, Metafizica politeții, VR, 2001, 3-4; Manolescu, Lista, III, 94-106; Nostalgia Europei, îngr. Cristian Bădiliță și Tudorel Urian, Iași, 2003; Liviu Grăsoiu, În onoarea spiritului liber, CL, 2003, 6; Ciprian Șiulea, Retori, simulacre, imposturi, București, 2003, 132-133. V.Cr.
PALEOLOGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288628_a_289957]
-
Baumeister în Elementa philosophiae recentioris usibus iuventutis scholasticae. Prima parte - Loghica adecă Partea cea cuvântătoare a filosofiei - apare la Buda ( 1799), a doua - Legile firei, ithica și politica sau Filosofia cea lucrătoare (I-II) - la Sibiu (1800), iar celelalte - Invățătura metafizicei și Invățătura politicească - rămân în manuscris până în 1966. Contribuția sa esențială constă în prezentarea într-o formă accesibilă a ideilor, în urmărirea permanentă a scopului explicit de creare a unei baze teoretice pentru scopuri practice. Versiunea lui M. este departe
MICU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288108_a_289437]
-
fapt, aria preocupărilor e mai extinsă, îmbrățișând și alte domenii în afara celui filosofic. Colaborează cu studii D.D. Roșca (Note pentru o introducere în filosofia lui Hegel), Dan A. Bădărău (Virtualitățile noțiunilor, Schopenhauer influențat de pozitivism), I. Petrovici (Comemorarea lui Spinoza, Metafizica în filosofia contemporană), Petre Andrei (Marx și Durkheim), Nicolae Bagdasar, Gh. I. Brătianu, C.I. Botez, Cicerone Iordăchescu. Științele sociale sunt abordate mai ales de Petre Andrei (Problema claselor sociale, Fascismul, Raporturile dintre politică și morală, Mișcările sociale și politice ale
MINERVA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288158_a_289487]
-
cultura critică română, iar În jurul teoriei genurilor literare se numește cercetarea lui Octav Botez. Nu absentează nici domeniul lingvistic, ilustrat prin studiul Fonetică istorică, fonetică generală și fonetică experimentală, semnat de Al. Rosetti. Recenziile și notele sunt repartizate pe specialități: metafizică și istoria filosofiei (Sorin Pavel, Ștefan George, Vasile Harea, M. Bantaș, Liviu Sirca, Traian Gheorghiu, Victor Savin, Alexandru Claudian, Mihail Uță), sociologie și științe sociale (Laurențiu I. Preuțescu, Petre Andrei, Sorin Pavel, Em. Diaconescu, V. Harea, Mircea Mancaș, Traian Gheorghiu
MINERVA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288158_a_289487]
-
Damian, pregătește cu răceală rațională momentul în care îi va anunța intenția de a se despărți. În 1972 M. publică volumul de versuri Cântece de alchimist, unde antimetafizica pe care o elaborează în numele poeziei prezentului și a tăcerii („Nu există metafizică,/ Nu există nimic dincolo de sacra materie”; „Nu mă vinde trecutului,/ Nu mă da viitorului”) topește în atanorul creației aceleași obsesii, în speranța deșartă a unei purificări izbăvitoare, menite să înalțe ființa dincolo de determinările imediate, perisabile și chinuitoare, ale existenței. Mereu
MAZILU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
filosofiei lui Schopenhauer. M. pleacă de la ideea că orice judecată directă asupra fenomenelor naturii trebuie să se bazeze pe date concrete, accesibile senzorial. Era de părere că filosofia se întemeiază pe legi desprinse din observarea directă a naturii. Cât despre metafizică, a considerat că rezultatele ei trebuie să fie supuse, cu timpul, verificărilor științei, convins că numai experiența și practica sunt capabile de a confirma sau de a infirma o teorie. În virtutea acestei concepții, s-a arătat un adversar statornic al
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
contemporaneitate (e.g., arhimandritul Sofronie din Essex și arhimandritul Emilianos Simonopetritul). Complementar, am inclus câteva „Stații teologice” care trec în revistă condiția lui Zaheu înaintea Crucii Domnului, problema reprezentării vizuale a Patimii lui Iisus, statutul lecționarului biblic și câteva glose despre metafizică și teologice în opera lui Christos Yannaras. O notă bibliografică oferă detalii despre traiectoria textelor înainte de culegerea lor în acest volum. Toate eseurile reluate aici apar într-o formă complet modificată. Pentru că ne-am dori reînviată și tradiția clasică a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
diversele doctrine politice sau economice ale veacului, teologia are datoria de a gândi inspirat și a vorbi profetic. Deriva etică și păcatul metafizic care susțin fie strangularea etatistă a libertății individuale, fie amoralismul pieței neoliberale trebuie criticate din perspectiva unei metafizici pentru care compasiunea este ancorată într-o viziune eshatologică. „Pe săraci totdeauna îi aveți cu voi” (Matei 26, 11) include acest avertisment, care justifică sfatul dat de Guizot contemporanilor săi (enrichissez-vous). Dacă bogăția nu este decât un efect al libertății
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a raportului între virtutea păgână și virtutea creștină (socotite de Nietzsche în mod egal resentimentare)3. În ce fel bunătatea și noutatea Evangheliei aduc o noutate în raport cu paideia grecească? Care este diferența dintre o teologie revelată a Întrupării și o metafizică emanaționistă? De ce raportarea creștinismului la celelalte religii impune o retorică a superiorității clamată mai târziu de eurocentrismul culturii moderne? Cum anume modifică proiectul creștinismului evenimentul nașterii unei noi teologii politice sub auspiciile lui Constantin cel Mare (272-337) în Răsărit și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fondatorul moral al lumii” (Critica rațiunii practice), iar Hegel (1770-1831) consacră „conceptul însuși”, fără a disocia ferm între ființă și Dumnezeu, respectiv între natura umană și natura divină 3. Această suită de gânditori moderni este responsabilă pentru „constituția onto-teologică a metafizicii” (Martin Heidegger). Construcția eminamente discursivă a teologiei scolastice contrastează cu elaborarea retoric-poetică și inspirația mistică a teologiei răsăritene. Treptat, definiția lui Dumnezeu pierde elementul personal (înlocuit printr-un simplu construct metafizic 1). Dumnezeu redevine „Primul motor” sau „Arhitectul-ceasornicar” ce nu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
că, într-un anumit sens, „moartea lui Dumnezeu” n-a fost doar posibilă, ci și necesară. Nu întâmplător, deconstrucția „idolilor conceptuali” ai tradiției onto-teologice a devenit sarcina teologiei reformate a Cuvântului. Revenirea la „rațiunea scripturală” presupune o critică prealabilă a metafizicii eline ascunse în teologia de manual. Când în La Gaya Scienza (¬125) nebunul lui Nietzsche exclamă: „Voi l-ați omorât”, el acuză consimțirea treptată a lumii apusene la ideea abstract-metafizică de Dumnezeu. În versiunea moralizatoare de tip stoic 3, Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
adevărat al Evangheliei, era, așadar, necesar ca „Dumnezeul filozofilor” invocat de Blaise Pascal (1624-1662) să moară. Hermeneutica modernității are, prin urmare, un sens terapeutic. El consemnează disoluția unei subtile, dar foarte răspândite forme de idolatrie. Trecerea de la idolul conceptual al metafizicii la icoana doxologică a liturghiei nu este deloc facilă. „Moartea lui Dumnezeu” nu implică neapărat un militantism ateu, ci ascunde o secretă relație de conivență cu proclamația creștină. H.-R. Patapievici pare să adere la interpretarea teologică de mai sus
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
imagine din Sf. Maxim Mărturisitorul (recurentă și la neoplatonici), această fenomenologie a retragerii și revenirii are un ritm cardiac de sistolă-diastolă și implică o raportare de tip pascal la misterul credinței 1. Dimpotrivă, idolatria conceptuală a teologiei seculare construiește o „metafizică a prezenței” derivată din premisa grecească conform căreia „a fi” înseamnă necondiționat „a fi prezent”, iar „a fi prezent” înseamnă „a fi vizibil” - măcar în sens intelectual, dacă nu sensibil. Dinamica proprie unei autentice vieți religioase, trăită în meditație și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
să marcheze diferența radicală între conceptualizarea aristotelică a cauzalității și perspectiva creștină asupra logicii trinitare a întemeierii. Sf. Vasile cel Mare (329-379) vorbește despre monarhia divină a Tatălui, definit ca principiu sau „început - archy (Ioan 1, 1) - al Dumnezeirii”. Dacă metafizica greacă ar prescrie criteriile de inteligibilitate pentru dogma Treimii, atunci Fiul n-ar putea fi „născut, iar nu făcut”. Dacă întemeierea ar fi, în sens metafizic, cauzală, atunci Fiul n-ar fi „de o ființă” (homoousios) cu Tatăl, ci doar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
voinței arbitrare și, cel puțin pentru cei inferiori ontologic Tatălui, oarbe. Pentru gândirea metafizică clasică - aceea care, de altfel, l-a fascinat pe Anselm de Canterbury în formularea argumentului ontologic - „orice cauză este superioară ontologic efectului”. Acest principiu cardinal pentru metafizica subîntinsă de „marele lanț al ființei” nu se aplică în cazul dogmei Sfintei Treimi. Cu alte cuvinte, întemeierea de tip cauzal - apropriată de metodologia rațiunii carteziene și refutată apoi în postmodernitate - nu intersectează aparatul conceptual al teologiei de la Niceea. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
totalității este ceea ce contează. Acest tip de istoriografie va fi reluat de cronicarii latini ai Imperiului, care, pe lângă cronica creșterii și descreșterii romane, își vor permite să facă și remarci personale cu privire la „morala” unor evenimente. Ele conțin inevitabile aluzii la metafizica vârstelor lumii. Importantă este aici nu porția de adevăr a moralei, cât mai ales afirmarea realității timpului. Oralitatea încetează să mai fie expresia supremă a excelenței în cunoaștere. Timpul mereu bogat al umanității merită consemnat. Prin cultura memoriei greco-romane, devenirea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]