1,659 matches
-
Primul exeget al Mioriței este Alexandru Odobescu (1834-1895), care inaugurează, totodată, "direcția comparatist-mitologică" a interpretărilor mioritice, prin studiul "Răsunete ale Pindului în Carpați", publicat în Revista Română în 1861. Prima includere a variantei Alecsandri într-un manual școlar are loc la Brașov, în 1861. Prof. Gavrile J. Munteanu cuprinde balada "Mieoara" în „Carte de lectură românească
Istoria exegetică a Mioriței () [Corola-website/Science/314192_a_315521]
-
Obiecțiile d-lui Densușianu. Totalizări", după ce, în 1915, publicase, în aceeași revistă, o lucrare ale cărei concluzii erau amendate de caracterul regional al cercetării („Miorița în Moldova”). Din scrierile lui D. Caracostea răzbate prima sinteză ca urmare a cercetării motivului mioritic în largi spații geografice. Astfel, el redactează o schiță genetică a Mioriței, în patru faze: cântec liric cu circulație independentă (testamentul), colindul transilvan, episodul oii năzdrăvane, respectiv episodul maicii bătrâne și alegoria morții. Tot el este cel care utilizează pentru
Istoria exegetică a Mioriței () [Corola-website/Science/314192_a_315521]
-
această teorie își va dovedi valabilitatea în timp, fapt confirmat și de concluziile fochiene. O lucrare cu caracter monografic avea să apară în 1922-1923 sub semnătura lui Ovid Densușianu (1873-1938) - "Viața păstorească în poezia noastră populară", care reinterpretează întreg scenariul mioritic dintr-o perspectivă etnografică specific pastorală, punând accentul pe rivalitatea economică dintre ciobani, aflați pe drumurile de transhumanță. În anexele lucrării, autorul reunește 44 de texte mioritice deja publicate. Ipoteza lui O. Densușianu i-a sugerat lui Mihail Sadoveanu (1880-1961
Istoria exegetică a Mioriței () [Corola-website/Science/314192_a_315521]
-
Ovid Densușianu (1873-1938) - "Viața păstorească în poezia noastră populară", care reinterpretează întreg scenariul mioritic dintr-o perspectivă etnografică specific pastorală, punând accentul pe rivalitatea economică dintre ciobani, aflați pe drumurile de transhumanță. În anexele lucrării, autorul reunește 44 de texte mioritice deja publicate. Ipoteza lui O. Densușianu i-a sugerat lui Mihail Sadoveanu (1880-1961) tema romanului Baltagul(1930) care, se știe, pornește de la motivul din balada Miorița (relatând modul în care soția unui cioban ucis pe drumurile de transhumanță reușește să
Istoria exegetică a Mioriței () [Corola-website/Science/314192_a_315521]
-
autor (Ion Mușlea) în postura de precursor al cercetării riturilor funerare ale tinerilor nelumiți, rit identificat în versiunea baladă a Mioriței. Atât C. Brăiloiu, cât și A. Fochi îi vor împărtăși exegeza. Prima culegere masivă de folclor cuprinzând exclusiv texte mioritice avea să apară în anul 1930, rod al expedițiilor folcloristului Ion Diaconu (1903-1984) - "Ținutul Vrancei", I, București, Atelierele grafice Socec - și conține 91 de texte convorbiri (documentare) în transcriere diacritică, însoțite de note critice. (Această colecție de texte va fi
Istoria exegetică a Mioriței () [Corola-website/Science/314192_a_315521]
-
eroul Mioriței era un Zamolxis” (H. Sanielevici, Miorița sau patimile unui Zamolxis, în Adevărul literar și artistic. În anul în care Lucian Blaga (1895-1961) devine membru al Academiei Române (1936), acesta publică, la București, un amplu și controversat studiu numit "Spațiul mioritic", inclus mai târziu în [Trilogia culturii (1944). Deși abordarea sa este pur teoretică, istoria Mioriței intră astfel definitiv pe un alt făgaș. Lucian Blaga este, fără îndoială, promotorul specificității baladei Miorița în raport cu spiritualitatea românească. În 1941 apare lurarea "Istoria literaturii
Istoria exegetică a Mioriței () [Corola-website/Science/314192_a_315521]
-
studiul lui I. Mușlea (1925) și interpretarea metafizică, datorată îndeosebi lui L. Blaga (1936). Mircea Eliade - dar și A. Fochi (1964) - îi va dedica lui C. Brăiloiu un capitol aparte, socotind că această lucrare marchează o dată importantă în istoria interpretărilor mioritice, impunând o orientare antimetafizică și antimistică „și mai constituie, pe deasupra, un document prețios pentru istoria ideilor în România modernă” . Brăiloiu realizează un studiu de caz, pornind de la credințele și ritualurile funerare românești, respectiv nunțile postume ale tinerilor morți celibatari, lămurind
Istoria exegetică a Mioriței () [Corola-website/Science/314192_a_315521]
-
In 1985, Fochi își încheie cariera pe tărâmul cercetării folclorului cu o amplă sinteză ("Cântecul epic tradițional al românilor"), pe parcursul căreia abordează "Miorița" din două perspective interesante. Capitolul „În căutarea epocii de comunitate culturală străromână” vizează geneza și circulația textelor mioritice (prin raportare la variantele aromâne), iar capitolul „Câteva capodopere în lumina eternității” debutează cu unele aprecieri despre Miorița - un rezumat tematic, reluarea tezei „morții tânărului nelumit” ca germene al textului, respectiv o teorie privind datarea. Mircea Eliade (1907-1986) publică, în
Istoria exegetică a Mioriței () [Corola-website/Science/314192_a_315521]
-
spontane a poporului român la frumusețile poetice și la simbolisme, cu implicațiile lor rituale sau speculative, ale baladei”. (M. Eliade, ibidem, p. 249.) El a considerat că „adevărata problemă” începe cu această cercetare. Cu alte cuvinte, a configurat dimensiunile „fenomenului mioritic”, privindu-l global, în totalitatea sa, fără a da atenție detaliilor care nasc polemici. Încurajați de teoria pro-transilvăneană a lui A. Fochi (1964), mai multi analiști vor aprofunda subtilitățile versiunii-colind. Mai întâi Dumitru Pop, în 1965, prin studiul "Pe marginea
Istoria exegetică a Mioriței () [Corola-website/Science/314192_a_315521]
-
unui ritual de inițiere, specific pastoral. În deceniul nouă se impun studiile lui Ion Taloș - "Miorița în Transilvania" (1981) dar, mai ales, "Miorița și vechile rituri funerare la români" (1983). Premisele cercetării lui I. Taloș vizează caracterul arhaic al variantelor mioritice din Transilvania, prin prisma cărora analizează aspectele unei „curioase înmormântări ciobănești” redeschizând, cu acest prilej, capitolul privind datarea Mioriței din perspectivele „credințelor magico-religioase” (direcție punctată decisiv de M. Eliade în 1970).
Istoria exegetică a Mioriței () [Corola-website/Science/314192_a_315521]
-
a dispărut la începutul secolului [al XX-lea], datorită intervenției autoritare a preotului din sat, care l-a calificat drept un obicei sălbatic” Avem deci suficiente dovezi că obiceiul a fost cunoscut și practicat în Transilvania, dar faptul că textele mioritice de aici îl ignoră, dovedește nejustificarea utilizării lui. Pentru că în "Miorița-colind" nu e vorba de o moarte reală a ciobanului, ci de una ipotetică și rituală. În schimb, "versiunea-baladă" îl valorifică din plin (iar Constantin Brăiloiu și Adrian Fochi îl
Motivul măicuței bătrâne în „Miorița” () [Corola-website/Science/314215_a_315544]
-
cel mic e un mus, un adolescent. Oaia oacheșă apare mai degrabă în compania păcurarilor maturi sau bătrâni și prea rar (sau deloc) a copilandrilor. Ulterior textul evoluează spre generalizarea acestui episod al mioarei. O particularitate a sistemului de texte mioritice este vârsta și ipostazele în care se află eroul: - mus, copilandru, aspirant - în variantele nord-transilvănene; - adolescent, îndrăgostit, încă aspirant - în variantele din centrul Transilvaniei; - adult, matur, proprietarul unor turme de oi, un inițiat, curat, nevinovat, capabil să dialogheze cu mioara
Motivul mioarei năzdrăvane în „Miorița” () [Corola-website/Science/314213_a_315542]
-
cel vrâncean / C-are oi mai multe...” Variante asemănătoare au fost consemnate de I. Stoian (Vrancea, 1927) , Constantin Brăiloiu (Tulcea, 1932), Tudor Pamfile (Galați, 1910). Mitul ce-l incumbă "mioara năzdrăvană" este unul universal, în speță ontic: “ Discuția asupra mitului mioritic (al "Oii Năzdrăvane" și al rolului ei complex) nu a ieșit vreodată din impas, chiar dacă multe observații au aprofundat într-adevăr mitul propriu zis și au decelat fenomenalitatea lui originală, scria V. Kernbach în 1989. "Oaia Năzdrăvană" este glasul destinului
Motivul mioarei năzdrăvane în „Miorița” () [Corola-website/Science/314213_a_315542]
-
față de cel clasic (creștin) și se recurge la un soi de ritual arhaic, precreștin, reminiscent-inițiatic. În compensație cu acest tragism nedorit, improvizarea elementelor ritualice redau o oarecare măreție a gesturilor și a recuzitei pure, naturale. Versurile au un puternic iz mioritic: “Și el, bietul, n-a avut / Nice pânză pe obraz, / Fără scoarță de buhaș; / Nice scânduri de copârșeu, / Fără scoarță de durdzău.” Iar finalul e prea concludent pentru a suporta vreun comentariu: “La mormântul lui au pus / Trâmbița lui de-
Locul înhumării în „Miorița” () [Corola-website/Science/314216_a_315545]
-
vreun comentariu: “La mormântul lui au pus / Trâmbița lui de-a dreapta, / Și fluieru de-a stânga; / Vânturi mari că și-or sufla / Trâmbița și-a trâmbițá, / Fluierul și-a fluierá, / Mare jele-n lume-a fa`.” Unde este înmormântat păstorul mioritic? „În mici un caz la stână” , conchide V. Latiș. Stâna rămâne în mod necesar un spațiu sacru și el nu poate fi pângărit, prin introducerea în interiorul cercului magic, a unui cadavru. Indiferent că este vorba de o moarte reală (un
Locul înhumării în „Miorița” () [Corola-website/Science/314216_a_315545]
-
iar al doilea - din legendara Dacie - “tragănă melodios Miorița”. Iar forța semnificației e totală: lumea nu se sfârșește cu Miorița, ci lumea o poate lua de la început cu ajutorul ei. Este, printre altele, o replică severă dată interpretărilor ce vizau fatalismul mioritic Miorița străbate lumea (2002). Până în primul an al mileniului trei Miorița a cunoscut 18 versiuni în limba franceză, la care se adaugă 15 versiuni în limba italiană, 14 în limba germană, 9 în limba engleză, 8 în limba rusă; în
Motivul mioritic reflectat în opere artistice culte () [Corola-website/Science/314223_a_315552]
-
sub sinonimul de Plăvana) constituiau aproape jumătate din întreaga suprafață cultivată cu viță de vie. De aceea, poate, fiind aproape de „țara Vrancei”, vinurile de Plăvaie, alături de cele de Galbenă de Odobești, au catalizat inspirația autorilor anonimi, creând pe aceste plaiuri mioritice adevărate comori ale folclorului românesc. Soiul Plăvaie a beneficiat de multe sinonime. Dintre care amintim: Plăvana, Bălana, Bălaia, Poama plăvaie etc. Datorită calităților pe care le are, Plăvaie se întâlnește cultivat în multe alte țări: Ucraina, Kazahstan, Kârgâzstan, Slovacia, Serbia
Plăvaie () [Corola-website/Science/315955_a_317284]
-
în baladă (în regiunile din sudul și estul țării) , în această versiune fiind socotit un text literar desăvârșit din punct de vedere compozițional și stilistic . A fost analizat și comentat de cei mai de seamă oameni de cultură români. "Motivul mioritic" a constituit sursă de inspirație pentru scriitori, compozitori și artiști plastici români și străini. A fost tradus în peste 20 de limbi străine . Este socotit unul din cele patru "mituri fundamentale" ale literaturii românești . Cadrul epic inițial Episodul testamentar "Regim
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
le spui lor") și să le ofere drept pretext al dispariției sale, căsătoria sa cu o fată de crai (Să le spui curat / Că m-am însurat / C-o mândră crăiasă, / A lumii mireasă") - tema "alegoria nuntă-moarte". La baza cântecului mioritic (versiunea colind) stă un "ritual de inițiere a tinerilor", ritual specific societății arhaice. Raportul dintre personaje (tema marilor vs. tema micului), corvoada muncilor la care e supus "cel mic și străinic", soborul păstorilor și simulacrul judecății (omor nemotivat, ipotetic), definesc
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
definesc episodul testamentar ca o prefigurare a probei supreme (moartea inițiatică), după vechi cutume pastorale. De-a lungul istoriei exegetice, s-au distins trei filoane principale din care cercetătorii au presupus că s-a zămislit : mitic, religios și etnografic. Cântecul mioritic s-a zămislit în regiunea intracarpatică a României, între Moldova și Transilvania, în zona etnografică Mănăstirea Cașin, Bacău. Istoricii afirmă că acțiunea propriu-zisă a avut între punctul numit „Înțărcătoarea” (loc cunoscut pentru cabana Gheorghe Maurer și Păstrăvăria Înțărcătoarea) și muntele
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
XX-lea s-a vorbit tot mai insistent despre "originea transilvăneană". În cele din urmă, toate aceste dispute s-au focalizat pe opoziția dintre colind și baladă, pe întâietatea uneia în defavoarea celeilalte. Ritualul de inițiere care stă la baza cântecului mioritic datează din perioada preistorică sau antică. În comunitățile pastorale din Transilvania, tradițiile străvechi s-au păstrat nealterate până în zorii mileniului III. O formă rudimentară a cântecului mioritic putea să ia naștere în primele secole ale mileniului II. Cristalizarea "versiunii colind
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
pe întâietatea uneia în defavoarea celeilalte. Ritualul de inițiere care stă la baza cântecului mioritic datează din perioada preistorică sau antică. În comunitățile pastorale din Transilvania, tradițiile străvechi s-au păstrat nealterate până în zorii mileniului III. O formă rudimentară a cântecului mioritic putea să ia naștere în primele secole ale mileniului II. Cristalizarea "versiunii colind", conservate până în zilele noastre, datează din perioada medievală. "Versiunea baladă" datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea sau chiar începutul secolului al XIX-lea. Miorița este o
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
grup de radicali care au mers până la nominalizarea unor "pseudo-creatori". Cea de-a patra direcție, dezvoltată din "teoria evoluției", a pledat pentru "o creație succesivă". Spațiul românesc nu a fost un centru de iradiere euroregional, balcanic sau continental a cântecului mioritic, deși se cunoaște existența unui repertoriu destul de vast de creații populare migratoare, care au penetrat barierele lingvistice și culturale. Era de așteptat o difuzare a prototipului mioritic cel puțin la popoarele învecinate, chiar și în forme ușor alterate sau modificate
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
nu a fost un centru de iradiere euroregional, balcanic sau continental a cântecului mioritic, deși se cunoaște existența unui repertoriu destul de vast de creații populare migratoare, care au penetrat barierele lingvistice și culturale. Era de așteptat o difuzare a prototipului mioritic cel puțin la popoarele învecinate, chiar și în forme ușor alterate sau modificate, dar nu s-a semnalat circulația cântecului în folclorul altor comunități decât românești. “Folclorul românesc e original, între altele, prin Miorița, care - se știe - nu e cunoscută
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
a variantelor pe traseul 1850-1852-1866. Suspiciunea e întemeiată, cu atât mai mult cu cât se știe că Vasile Alecsandri a născocit «cântece» întregi, precum "Movila lui Burcel" și "Cântecul lui Mihai Viteazul", determinându-i pe unii să considere că varianta mioritică publicată de Vasile Alecsandri este o operă a acestuia (Duiliu Zamfirescu, 1909), iar pe alții să se îndoiască de „autenticitatea folclorică a primei versiuni a baladei”. În general s-a acreditat ideea că Vasile Alecsandri „a extras din numeroasele variante
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]