1,977 matches
-
care a răvășit relațiile sale cu evreii francezi și nici față de valurile de nedumerire stârnite (inclusiv în organele de presă) de invitația adresată unui oaspete ce trezește controverse profunde. Mitterrand era furios împotriva evreilor și, în fervoarea maniei care-l mistuia, a slobozit câteva expresii proto-antisemite, ba chiar și unele mai grave, precum acuzația că evreii francezi ar fi "agenți ai Statului Israel" în Franța. Cu trei zile înainte de aterizarea lui Arafat la Paris, Mitterrand convoacă o consfătuire menită să analizeze
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
reverberațiile vocii au rămas să mai colinde sub bolțile bisericii, ca rândunelele întoarse la cuib... „Când ai nevoie de mine, cheamă-mă, cheamă-mă...cheamă-mă...” Am rămas singur în crepusculul din jur. Priveam înfrigurat spre locul unde s-a mistuit Spiritul domnesc. Parcă intrase în zidul bisericii...Din crâmpeiul de tablou votiv rămas pe peretele de piatră la care mă uitam - luminat de o rază de soare venită nu știu de unde - mă priveau ochii blajini ai domnitorului Petru Schiopu...In
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
jalobă” împotriva lui Cârste „Pentru o pivniță cu dugheană deasupra” de pe locul mănăstirii. Cârste, ca un om gospodar, a lărgit pivnița, care era risiptă, și a zidit-o din piatră. A venit însă un foc peste târgul Iașilor, care a mistuit și dugheana lui Cârste. El a refăcut pivnița și deasupra gârliciului a făcut „cerdac cu căscioară”. Egumenul a arătat un ispisoc de la Duca Vodă cum că pivnița este a mănăstirii și a susținut că pivnița nu era așa risipită „ce-
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
știre cu această rugă a noastră cui să cade a ști, pentru niște urice de moșii ce a dat Păun vameșul mănăstirii sale Clatii...Neștiindu-se la a cui mână sânt, făcut-am această carte de blăstăm asupra cui ar mistui aceste urice sau cine ar ști unde sântu sau ar fi audzitu, din vlădici, din egumeni, din boieri, din preoți au orice fel de om ar fi și n-ar mărturisi dreptu, cu frica lui dumnedzău, sau nu le-ar
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
pământul; dar nici un cuvânt despre aer și eter, Elemente mai greu de observat de entuziaștii contemporani ai experimentului. Toate Elementele purifică, fiecare după feleșag. Apa spălând, dizolvând; Aerul vânturând; Pământul putrezind; Eterul sublimând, compensând degradarea impurificării cu negentropia spiritului; Focul mistuind. Dar, Într’o lume avidă de energie, Focul nu poate fi decât sfânt. Motiv pentru care românul tradițional nu arde gunoaie, după cum nici nu le aruncă Înspre quintesența energiei, adică spre Soare. Iar „casa“ focului, cuptorul, nu trebuie dărâmată chiar dacă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
-o pe aceea veche, cu tot ce se află pe ea, În focul din adâncuri. Altfel spus, Focul regenerează, născând din vechiul degradat noul. Parcă am auzit asta de la mitica pasăre Phoenix, dar și de la autohtona Pasăre Măiastră, care se mistuie și renaște, dar prin Apă, tot la 30 de ani o dată... Focul mistuie? Nimic mai fals. Materialul combustibil se mistuie el Însuși și asta pentru că În lumea noastră oxidantă, cu oxigenul foarte bine reprezentat, rămășițele epocilor trecute, antitetic reducătoare, precum
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
din adâncuri. Altfel spus, Focul regenerează, născând din vechiul degradat noul. Parcă am auzit asta de la mitica pasăre Phoenix, dar și de la autohtona Pasăre Măiastră, care se mistuie și renaște, dar prin Apă, tot la 30 de ani o dată... Focul mistuie? Nimic mai fals. Materialul combustibil se mistuie el Însuși și asta pentru că În lumea noastră oxidantă, cu oxigenul foarte bine reprezentat, rămășițele epocilor trecute, antitetic reducătoare, precum gazele ori petrolul, ca și substanțele contemporane, dar „tradițional“ făcute tot reducătoare, precum
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
din vechiul degradat noul. Parcă am auzit asta de la mitica pasăre Phoenix, dar și de la autohtona Pasăre Măiastră, care se mistuie și renaște, dar prin Apă, tot la 30 de ani o dată... Focul mistuie? Nimic mai fals. Materialul combustibil se mistuie el Însuși și asta pentru că În lumea noastră oxidantă, cu oxigenul foarte bine reprezentat, rămășițele epocilor trecute, antitetic reducătoare, precum gazele ori petrolul, ca și substanțele contemporane, dar „tradițional“ făcute tot reducătoare, precum biomasa, sunt anacronice așteptând doar o amorsă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
jalnică, exprimându-și mai ales regretul că n-a luat spre conservare și păstrare mulțimea de cărți și hârțoage împrăștiate peste tot, lăsate la voia copiilor care se jucau aici de-a v-ați ascunselea; o comoară călcată în picioare, mistuită de foc, distrusă de umezeală sau de jocurile nevinovate ale copiilor... Fotografia din 1921, făcută de Gheorghe Spătaru (spatele casei) e spre deosebire de celelalte două foarte clară, așa încât se poate vedea starea dramatică în care se afla clădirea: din coșurile sobelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Ministerul Instrucțiunii, Cultelor și Artelor din România confirmă primirea copiei certificate depe actul de transacție intervenit 71 între cele două părți și astfel ia sfârșit odiseea dărâmării casei copilăriei lui Eminescu de la Ipotești. Dar banii (cei 97340 lei) s-au mistuit. Se găsește însă prilejul de a se aduna alții, organizându-se o serbare populară închinată lui Eminescu! Pe 18 iunie 1929, Irimescu însuși se adresează administratorului financiar al județului Botoșani, prin adresa nr. 716072, pentru a scuti de taxe biletele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
întrucât nu s-au păstrat nici documente fotografice, nici desene. Se presupune că arătau asemenea unora dintre cele de azi, în centrul vechi al târgului, păstrat și el aproximativ în aceeași formă de atunci. Se știe însă că s-au mistuit la incendiul din 3 iunie 1887, când nu mai erau în proprietatea familiei Eminovici. Prin destinul lor întortocheat și plin de peripeții se poate explica nașterea copilului Mihai la Botoșani, și nu la Ipotești. 6 Gh. Ungureanu, Eminescu în documente
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
însumi Dumne......"49. Și-atunci, parafrazarea clasicei interogații shakespeariene din finalul prozei arată cât de greu cântărește Eros în nemarginile gândirii poetice: Fost-au vis sau nu, asta-i întrebarea 50. Când poetul în Odă (în metru antic) se chinuie mistuit de propriu[l] vis, când se topește în flacări ieșite din propriu[l] rug și când se roagă să-i revină nepăsare[a] tristă, chinul său este în fapt unul de un realism nedisimulat, organic, din care abia se mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
să mai re-nviu luminos din el ca/ Pasărea Phoenix?51 Numai că drumul acesta este unul fără întoarcere, un dat al naturii vizionare a poetului, pe care a trebuit să-l poarte întreaga sa viață până când darul însuși l-a mistuit. Intrinsec țesăturii poetice eminesciene, erosul se împletește cu starea poeziei. Din această perspectivă analizează și Eugen Simion poemul Venere și Madonă, el spune că textul amintit reușește să sugereze (printr-o retorică a neputinței, o retorică întoarsă, prefăcută!) divinitatea femeii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Foițele se numeau "Creangă". După falimentul din 1902, devine cofetar la București, lansând cozonacii moldovenești și ceaiul Pax". Poza și citatele se arată a fi predecesoare ale metodei moderne de publicitate literară. La fel de... disparentă: textele alese de Constantin s-au mistuit în rotocoale de fum, iar peste afișele de pe garduri și din tramvaie cu citate și poze ale stimaților noștri contemporani s-au lipit rânduri-rânduri de fotografii electorale. Sic tranzit... Mai rămân surprins de târzia devoalare a frecventei apartenențe a răposaților
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
granița și puterea simțurilor noastre robite cotidianului, alcătuind un sistem fabulos în care gravitația-liant se înfiripează din încercarea de a redescoperi viețile și lumea celor ce au fost. Nesfârșit e universul cărților nescrise, nepermis de multă viață arde și se mistuie fără a-și înregistra trecerea în fila tipărită. Coșbuc spunea: "E greu să-ți iubești patria, dacă ți-ai uitat strămoșii", iar lirica populară a știut și s-a străduit mereu, în pofida interdicțiilor și opreliștilor de tot felul, de-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Iași se bea!", "Crâșmărița de la Teiu" ș.m.a. Este obligatoriu să luăm în considerare și ipoteza că documentele salvate de Toader Hrib nu-s decât parte din virtualul "Fond Taniac" și că, pentru fierberea barabulelor rusoaicei din Rădăuți, se vor fi mistuit pe horn cine știe câte alte dosare. Oricum, ceea ce s-a păstrat și ni s-a revelat acum e destul pentru a ne uimi încă odată cât de multe nu știm despre truda înaintașilor. Și pentru a-l adăuga, în Pantheonul bucovinean
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
V.A. Urechea și atâția alți începători într-ale învățământului românesc. A fost casa spătarului Petrache Cazimir. Documentar, e atestată încă din 1799. A scăpat ca prin minune din marele incendiu ce a distrus Iașul în 1827 și, cum flăcările mistuiseră și Curtea domnească, de voie, de nevoie, Sandu Sturza Voievod a ridicat-o la rang de reședință. Statul moldovean cumpără imobilul în 1834, hărăzindu-l să găzduiască Academia Mihăileană (între 1834-1860), precursoarea Universității "Al. Ioan Cuza". A adăpostit, apoi, internatul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
pregăteau omorul Îngână dulce: pace vouă! Drumeții-ngălbeniți ca ceara Cuțitele scăpă din mână Și păcătoșii - ngenunchiară Culcându-și frunțile-n țărână. Și-n timp ce câteși-trei se-nchină Cu lacrimile râu pe față, Iisus în para de lumină Se mistuia-n văzduh și-n ceață. Pensia noastră La 2 septembrie 2013 își aducea aminte de sărăcia de-acasă și ne scria scuzându-se, că la vârsta ei nu mai poate să facă nimic repede și că îi mai și tremură
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
dădeam târcoale unei lumi pe care o regăseam străină și inutilă, de o nebulozitate toxică, a cărei menire unică era aceea de a mă Împiedica să respir. Neamurile mele bune și neamurile mele vitrege, cei vii și tot șirul morților mistuindu-se În neantul memoriei, toți colcăiau și bolboroseau amarnic În penumbra prelinsă din ochiul de geam de sub tavan. Aveam perspectiva unui gang de curte interioară, o fâșie aproape la fel de lată ca aceea a drumului meu. După o jumătate de metru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și halele Fabricii de Cablu zăceau În Întuneric. Ăștia lucrează doar două schimburi, schimbul doi o fi ieșit demult, e târziu... Era noaptea mare de-a lungul șinei de tramvai și peste parc și peste lac, iar În stânga noastră se mistuiau În lumina lunii casele Cartierului 23 August. Văzusem o mașină zburând pe lângă noi pe șosea. Las-o... Cine dracu’ te-ar mai lua la ora asta? Și de Laur ai uitat? Unde dracu’ s-o fi dus și ăla? Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
vedere, domnu’ Golea. Domnu’ Golea se afla din nou Într-o situație aparent fără ieșire. Ca și altădată, mi se părea că-i prea târziu ca să-mi mai schimb viața. Devenisem desigur dependent de Încropirea acelei istorii monstruoase care mă mistuia, și acolo-n măruntaiele ei mă simțeam legat trup și suflet de cei care ar fi trebuit să mă plătească pentru efortul meu atotcuprinzător, dar și de Ortansa și de fiul meu Gabriel și de oricui i-ar fi venit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
tăticuțule, Îmi ia pizda foc! E ca o oglindă vie În care amețesc privindu-mă. - Ești un copil obraznic și lacom de șaizeci și unu de kilograme, și io un bătrân răpciugos și pofticios. Dar deja nu mă mai aude mistuindu-mă pe Îndelete Între coapsele ei zdravene, pe care se sprijină În poziția unei broaște lingându-mi obrajii și gâtul. Îi ascult degetele fremătându-mi pe claviatura coastelor și fierbințeala limbii coborându-mi pe piept și pe pântece, În același
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
în inima Ceahlăului. Trupele de securitate nu le-au dat de urmă niciodată. .. Iarna aspră și geroasă, care a urmat, au înfruntat-o în ascunzătoarea de sub Toaca, înfofoliți în cojoace mițoase într-o fumărie groasă, s-o tai cu cuțitul, mistuiți de gânduri și speranța absurdă... în așteptarea americanilor. Seară de seară, cu urechile lipite de stația de radio, așteptau cu înfrigurare „ora” când „Radio Londra” și „Vocea Americii”, transmiteau emisiuni în limba română. „Bum-bum... bum-bum..!,se auzi semnalul.. era ora
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
în spuză, viața lui. Căpitanul întârzia să vină, și, îngrijorarea crescu și se săpa adânc pe chipurile lor. Își citeau limpede, unul în sufletul celuilalt ceea ce simțeau în clipa aceea, dar le era greu s-o spuie. Pe toți îi mistuia același gând... Căpitanul. Ion Cârțu, prietenul din copilărie, omul cel mai devotat.. ca să-și facă de treabă, zgândărea șperla cu un vreasc, spulberând scântei. Regreta cu toată ființa lui, că nu l-a însoțit. „Poate n-o pățit nimic..!”, își
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
și-l aplece, să se umilească în fața călăilor comuniști. „Câtă mândrie !.. Ce moștenire.. de la străbunii lui !”, stai și te gândesti. Prin ochii lui negri, câte nu spune !.. Spune amarul unei vieți îndurate.. spune nădejdile neîmplinite.. spune focul dorințelor care-l mistuie. Fruntea când i se luminează de un gând mântuitor, când se întunecă la gândul zilelor mai grele si mai rele. Buzele sale zdrobite de patul armei, îngânând ceva, numai de el știut, care-i stoarce sufletul... Brațele vânjoase, pieptul gol
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]