11,487 matches
-
lei pe an. În anul 1816 satul Băscăceni avea 60 de familii care plăteau un bir de 190 lei pe sfert adică 760 lei pe an. Aflăm că în această perioadă satul era răzășesc, dar cea mai mare parte a moșiei se părea că aparține stolnicului Grigore Tomiță. Din anul 1865 satul Băscăceni face parte din comuna Ostopceni Răzeși, apoi Ostopceni din 1873, comuna Românești din 1906, comuna Boscoteni între 1925 - 1929, apoi comuna Rânghilești între anii 1929 - 1931, când revine
Comuna Românești, Botoșani () [Corola-website/Science/300922_a_302251]
-
clericii ocupau o poziție privilegiată. Primind numeroase danii de pământuri, așezămintele religioase au devenit proprietare ale unor domenii întinse, pe care le dețineau în deplină folosință, ca și pe șerbii care le cultivau. În vremea aceea, pământul era împărțit în moșii mari. Pentru a-l cultiva, nobilii nu mai aveau la îndemână sclavi, ca în antichitate, nici bani pentru a angaja lucrători cu ziua. Ei au fost siliți să-și împartă moșiile în loturi și să le dea în folosință țăranilor
Societatea medievală () [Corola-website/Science/311793_a_313122]
-
le cultivau. În vremea aceea, pământul era împărțit în moșii mari. Pentru a-l cultiva, nobilii nu mai aveau la îndemână sclavi, ca în antichitate, nici bani pentru a angaja lucrători cu ziua. Ei au fost siliți să-și împartă moșiile în loturi și să le dea în folosință țăranilor. În schimb, țăranii dădeau proprietarului o parte din recoltă și-i lucrau și partea lui de moșie, beneficiind, totodată, de protecția acestuia. Pentru a porni în campanie, un războinic avea nevoie
Societatea medievală () [Corola-website/Science/311793_a_313122]
-
bani pentru a angaja lucrători cu ziua. Ei au fost siliți să-și împartă moșiile în loturi și să le dea în folosință țăranilor. În schimb, țăranii dădeau proprietarului o parte din recoltă și-i lucrau și partea lui de moșie, beneficiind, totodată, de protecția acestuia. Pentru a porni în campanie, un războinic avea nevoie de un cal puternic de luptă, de armură, scut și spadă. Mai era nevoie de un scutier care să poarte armele și de un cal pentru
Societatea medievală () [Corola-website/Science/311793_a_313122]
-
mari proprietari de pământ, dar și dregători domnești și, din această cauză, ei participau la administrarea țării. Boierii aveau obligația de a-l însoți pe domn în campaniile sale militare și de a-i aduce cete de luptători, recrutați de pe moșiile lor. În timp de pace, ei îl asistau pe domn în administrarea țării și împărțirea dreptății. Se pare că aristocrația cea mai veche cunoscută de feudalismul românesc a apărut înainte de formarea statelor, în perioada contactelor cu pecenegii, cumanii și tătarii
Societatea medievală () [Corola-website/Science/311793_a_313122]
-
că aristocrația cea mai veche cunoscută de feudalismul românesc a apărut înainte de formarea statelor, în perioada contactelor cu pecenegii, cumanii și tătarii, care exploatau populația locală și bogățiile naturale (pește, sare, pășuni). Boierii din țările române erau stăpâni deplini pe moșiile lor, beneficiind de scutiri fiscale. Aceste domenii boierețti erau întreținute cu ajutorul țăranilor dependenți (vecini sau rumâni) sau al țăranilor așezați cu învoială (oameni liberi fără pământ). Obligațiile lor față de boieri sau mănăstiri erau dijma (a zecea parte din produse), claca
Societatea medievală () [Corola-website/Science/311793_a_313122]
-
lăsate ca moștenire urmașilor. Proprietarul a dobândit dreptul de a strânge dări de la țărani, de a-i judeca și aresta, drept ce înainte aparținuse statului. Unii seniori aveau dreptul chiar de a bate monedă. Trimișii regelui nu puteau călca pe moșiile lor fără învoirea proprietarului, nici măcar pentru a urmări un ucigaș. Seniorii au devenit, astfel, adevărați suverani pe moșiile lor. Suveranitatea, adică puterea supremă care aparținea statului, s-a fărâmițat în folosul nobilimii laice și al așezămintelor bisericești posesoare de feude
Societatea medievală () [Corola-website/Science/311793_a_313122]
-
și aresta, drept ce înainte aparținuse statului. Unii seniori aveau dreptul chiar de a bate monedă. Trimișii regelui nu puteau călca pe moșiile lor fără învoirea proprietarului, nici măcar pentru a urmări un ucigaș. Seniorii au devenit, astfel, adevărați suverani pe moșiile lor. Suveranitatea, adică puterea supremă care aparținea statului, s-a fărâmițat în folosul nobilimii laice și al așezămintelor bisericești posesoare de feude. Principalele ocupații ale nobililor erau războiul, serbările militare și vânătoarea. În timp de pace, se organizau adesea turniruri
Societatea medievală () [Corola-website/Science/311793_a_313122]
-
și locuitorii din Mannawe l-au poreclit „Ras Alula. Mai târziu el a obținut cu adevărat titlul de Ras (Prinț). La început el a slujit ca războinic la curtea lui Ras Araya Dimtsu, șeful ereditar al provinciei Enderta, și proprietarul moșiilor pe care trăia familia sa. După aceea a tecut la curtea nepotului lui Ras Araya, Dejazmatch-ul Kassa Mercha, a devenit „șambelanul și portarul” și în această calitate, mâna dreaptă a acestuia. O tradiție orală (menționată și ea de H.Erlich
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
și neavând nicio orientare politică. El îi terorizează pe toți cei din casă, jignindu-i deseori și bătându-și slugile. Martor al suferințelor Tincuței, boierul Dinu Murguleț regretă că a aprobat căsătoria fiicei sale cu un bădăran, plângând și pierderea moșiei Ciulniței. În postul Crăciunului, Tănase Scatiu află că Mihai Comăneșteanu semnase o poliță în alb unui cămătar evreu și vrea să o răscumpere pentru a-l avea la mână pe acesta, dar Tincuța reușește să-l convingă pe cămătar să
Tănase Scatiu (roman) () [Corola-website/Science/334039_a_335368]
-
-l găzdui îi revine lui Tănase Scatiu. Cu acel prilej, deputatul organizează o masă mare, terminată după retragerea ministrului într-un zaiafet cu băutură și lăutari. Un grup de țărani din Ciulniței, nemulțumiți de comportamentul despotic al noului stăpân al moșiei, predau ministrului o jalbă în care cer reîntoarcerea boierului Dinu Murguleț pe care-l cereau sechestrat de ginerele său. Ministrul îl cheamă pe Mihai Comăneșteanu, șeful său de cabinet, căruia îi cere să cerceteze plângerea țăranilor și să-l informeze
Tănase Scatiu (roman) () [Corola-website/Science/334039_a_335368]
-
nefericirii. Scatiu se preface îndurerat la înmormântarea ei pentru a fi compătimit și a arăta tuturor că și-a iubit soția. Într-una din zile, pretextând că se duce la baia publică, Dinu Murguleț închiriază o birjă și pleacă la moșie, rugându-i pe țăranii din Ciulniței și Balta să vină la conac. Anunțat, Tănase Scatiu ajunge și el la conac și îl leagă pe bătrân pentru a-l duce acasă. Sania este oprită de țăranii revoltați și furioși care îl
Tănase Scatiu (roman) () [Corola-website/Science/334039_a_335368]
-
Vasile Dubău iar mama Nastasia, fiica boierului Irimia Murguleț. S-a născut în jurul anului 1630, fiind menționat documentar într-un act din 24 septembrie 1638, când nașul său, Toader Șoldan, dăruia finilor săi, „"cuconilor lui Vasile Dubău"”, partea lui de moșie din satul Vartici. Tudosie Dubău s-a căsătorit cu "Măricuța", care era rudă cu familia hatmanului Vascan (Vasile) Orăș. Au avut împreună trei copii: "Dumitrașcu", "Vasile " și "Catrina". Catrina se va căsători cu marele logofăt Gavril Miclescu. Dubău se stinge
Tudosie Dubău () [Corola-website/Science/332634_a_333963]
-
trei ani scurși de la zidire până la sfințirea bisericii, ctitorii au construit careul de chilii care însoțesc zidul de incintă, împreună cu turnul-clopotniță din piatră și granit de pe latura de răsărit. Atât ctitorii, cât și domnitorul au înzestrat mănăstirea cu mai multe moșii, mari sume de bani, cărți de cult, broderii și numeroase odoare sfinte. Hrisoavele și uricele din secolele următoare consemnează noi danii de moșii, sate, vii, iazuri, mori, prăvălii și sălașe de țigani robi făcute către mănăstire. Invaziile cotropitorilor au avut
Mănăstirea Agapia () [Corola-website/Science/308457_a_309786]
-
și granit de pe latura de răsărit. Atât ctitorii, cât și domnitorul au înzestrat mănăstirea cu mai multe moșii, mari sume de bani, cărți de cult, broderii și numeroase odoare sfinte. Hrisoavele și uricele din secolele următoare consemnează noi danii de moșii, sate, vii, iazuri, mori, prăvălii și sălașe de țigani robi făcute către mănăstire. Invaziile cotropitorilor au avut urmări dezastruoase pentru mănăstire. De mai multe ori călugării au fost siliți să se refugieze în munți sau să treacă munții în Transilvania
Mănăstirea Agapia () [Corola-website/Science/308457_a_309786]
-
din anul 1473. Al treilea document istoric datează din anul 1509. De data aceasta este vorba despre o sentință dată de scaunul judecătoresc, alcătuit din 12 boieri jurați, sub prezidiul căpitanului suprem al Făgărașului, Paul Thomony, prin care se confiscă moșiile dintre Ucea și Corbi ale boierilor Bursan de Ucea și ale văduvei Ana Ziin din Ucea, aceasta fiind denumită în document "“marea trădătoare din Ucea”". Acești doi boieri împreună cu alți doi boieri din vecinătate au declanșat o răscoală populară împotriva
Ucea de Jos, Brașov () [Corola-website/Science/300976_a_302305]
-
oblăduirea Domnului Țării Românești, pe atunci Mihnea Vodă, numit cel Rău, așa cum se mai aflase aproape un veac, între anii 1366-1464. Răscoala nu a reușit și celor patru boieri, socotiți infideli castrului și trădători ai țării, li s-au confiscat moșiile și date boierilor credincioși stăpânirii maghiare: Coman, Vladimir, Stanislau, Bărbat, Barbu, Toma, Vlad și Radu din Ucea. Este de remarcat că în cele trei documente istorice vechi menționate se folosește doar denumirea de Ucea, fără să se specifice dacă e
Ucea de Jos, Brașov () [Corola-website/Science/300976_a_302305]
-
dascălul Vasile Eminovici, bunicul lui Mihai Eminescu, care a venit în sat în anul 1804, a fost cel care a insistat și l-a convins pe preotul Nicolae Săvescu să sfințească biserica. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, moșia satului Călinești-Cuparencu a fost cumpărată de Adolf Heinrich Marin (1795-1859), inginer ținutal din Cernăuți, de origine austriacă. El a construit un conac înconjurat de un parc cu stejari și alți arbori ornamentali aduși de la Viena, trei iazuri și o livadă
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Călinești-Cuparencu () [Corola-website/Science/321682_a_323011]
-
fie contele Wilhelm al II-lea, fie Wilhelm al III-lea de Weimar, iar mama sa se numea probabil Oda, fiind fiica markgrafului Thietmar al Saxoniei răsăritene. El a fost căsătorit cu Hadamut, fiică a contelui Weriand, care primise extinse moșii în Friuli și în Istria, pe atunci parte componentă a Ducatului de Carintia, din mâinile împăratului Otto al III-lea. Astfel, Poppo a moștenit drepturi asupra peninsulei Istria și a început să utilizeze titulatura de markgraf. După ce Împăratul Henric al
Poppo I de Carniola () [Corola-website/Science/324946_a_326275]
-
modernă își datorează în mare parte nașterea lui Montaigne, iar scriitori de toate orientările continuă să se inspire din opera lui Montaigne, datorită îmbinării reușite a culturii și a autobiografiei. Montaigne s-a născut în regiunea Aquitania din Franța, în cadrul moșiei familiei sale, într-un orășel care în prezent se numește Saint-Michel-de-Montaigne, nu prea departe de Bordeaux. Familia lui era deosebit de înstărită : bunicul său, Ramon Eyquem, făcuse avere ca negustor de heringi și cumpărase moșia în 1477. Tatăl său, Pierre Eyquem
Michel de Montaigne () [Corola-website/Science/308042_a_309371]
-
în regiunea Aquitania din Franța, în cadrul moșiei familiei sale, într-un orășel care în prezent se numește Saint-Michel-de-Montaigne, nu prea departe de Bordeaux. Familia lui era deosebit de înstărită : bunicul său, Ramon Eyquem, făcuse avere ca negustor de heringi și cumpărase moșia în 1477. Tatăl său, Pierre Eyquem, a fost pentru un timp soldat romano-catolic în Italia, dobândind acolo o concepție progresistă despre educație; de asemenea ajunsese primar în Bordeaux. Mama sa, Antoinette de Louppes, era fiica unui spaniol de origine evreiască
Michel de Montaigne () [Corola-website/Science/308042_a_309371]
-
a șaptea (4,22%). Pentru 4,29% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Toate satele comunei sunt formate în secolul al XIX-lea, satul Cioranca fiind fondat de Grigorie Costescu la 1831, Movila Banului de avocatul Matache Pandelescu, supraveghetorul moșiilor mănăstirii Văcărești la 1854, satul Bugheni în 1859, iar satul Limpeziș fiind format prin împroprietărirea însurățeilor la 1882. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de "Cioranca", făcea parte din plasa Câmpul a județului Buzău și era formată
Comuna Movila Banului, Buzău () [Corola-website/Science/300830_a_302159]
-
află ruinele unui turn care a fost atribuit de folclor împăratului roman Caracalla (217), de la numele căruia ar proveni denumirea orașului. O altă opinie ar fi că numele orașului provine din limba cumană sau peceneagă: "kara kale" adică cetatea neagră. Moșia Caracalului a făcut parte inițial din imensa avere a familiei Craioveștilor. În 1589, când Mihnea Turcitul a hotărât modul de împărțire a averilor acestei familii, Caracalul a intrat pe seama domnească, creându-se cadrul pentru dezvoltarea urbană. Mihai Viteazul și-a
Caracal () [Corola-website/Science/296952_a_298281]
-
oraș. Cea mai veche biserică păstrată din sec. XVI este biserica Domnească Ovidenia ctitorită de domnul Pătrașcu cel Bun, pe care Mihai Viteazul a avut-o ani buni una din reședințe, având o curte de unde își administra cele 23 de moșii din împrejurimi. În biserica Adormirea Maicii Domnului, ctitorită de familia Jianu, se află înmormântat haiducul Iancu Jianu. Unirea Principatelor la 1859 are lăsate urme și la Caracal. Deputatul Ioan Dumitriu în Divanul Ad-hoc al acelor ani se află înmormântat în
Caracal () [Corola-website/Science/296952_a_298281]
-
de agricultură, gospodărești și construcții au contribuit la despădurire. În sistemul economic al secolului al XVIII-lea, produsele pădurii au cunoscut o largă utilizare meșteșugărească. Inițiativa localnicilor de a tăia pădurea pentru a face ogor, a fost încurajată de către stăpânii moșiilor și de ocârmuire. Până la 1900 au dispărut vechile păduri dintre Craiova, Caracal și Olteț cuprinse în harta lui Specht (1790) și harta rusească din 1835. Harta din 1864 înfățișează doar câteva insule care au mai rămas din pădurea din jurul Caracalului
Caracal () [Corola-website/Science/296952_a_298281]