2,283 matches
-
un frate mai mare, să-l rog să mă îndrume și să mă povățuiască, dar el era deja îmbracat în sutană și, cum m-a văzut, a început să-și joace rolul de preot, grăbindu-se să ardă tămâie, să mormăie rugăciuni și să urmeze toată rânduiala numai de el știută, mie nemairămânându-mi decât să stau cuminte sub sutană și să audiez spectacolul neînțeles care se petrecu, timp de o veșnicie, câteva palme deasupra creștetului meu, fără ca eu să îndrăznesc
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
dar nu-l puteam face pe tata de râs fața de preot. „Acoperă-ți capul cu șeva“, mi-a spus tata examinându-mă, înainte să plecăm. „De ce ?“, am întrebat eu cu naivitate. „Nu te-a învățat mică-ta nimic...“, a mormăit el, nemulțumit, referindu-se la educația mea de la oraș. A trebuit să-mi acopăr capul cu un batic de-al soră-mii - în semn de recunoaștere a poziției inferioare a femeii fața de bărbat, pentru că eu, ca urmașă a Evei
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
fi văzut ieri cu ochii mei, aș fi zis că cineva a încurcat borcanele. Mă uit la el cu un aer la fel de nedumerit ca al lui și îmi simt inima bătând să-mi sară din piept. Câți ani ai tu ? mormăie doctorul fără să aștepte vreun răspuns de la mine, uitându-se în dosarul meu. Ești tânără. La vârsta asta corpul se regenerează repede. Ar fi zis că sunt complet nebună dacă i-aș fi spus că el nu știa nimic despre
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
de gândire, a devenit foarte la modă subiectivismul poetic în filosofie. Derrida ăsta e un liber-cugetător teribilist, care învârte limbajul și conceptele filoso fice pe degete. Pe scurt, spune că totul e relativ și că nu există absolut. Are dreptate, mormăie Jean-Claude cu nasul în meniu. Îți recomand canar la grătar. Ai încercat vreodată ? Trebuie să încerci, e specialitatea casei. Foarte demult, într-o anumită vacanță de vară petrecută la măgina, descoperisem că fiecare lucru avea spirit. Apoi, după cuțitul nebunului
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
trebuie să mai zîmbească, avea o expresie nițel tîmpă. „SÎntem un cuplu de lesbiene...“ Thomas avusese tot felul de experiențe sexuale. Mai puțin homo. Nici nu le căutase, măcar din curiozitate ; erau destui care făceau astfel de Încercări. „Mda“, a mormăit, după un timp, revenindu-și. Trăia pe o planeta pe care Dumnezeu, după cum susținea Antonia, avea să o distrugă, oricum, Într-o bună zi, omorînd pînă și ultimul cimpanzeu, pentru ca nu cumva - după cum decretase Darwin - maimuța, pe o altă scară
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
oprit În fața blocului; răbdător, a așteptat pînă cînd un locatar ce se Întorcea acasă a descuiat ușa de la intrare și a pășit În hol Împreună cu acesta, spre nemulțumirea spaniolului, care l-a privit lung, apoi l-a ignorat. Thomas a mormăit o scuză, apoi a urcat scările Încet - vroia să renunțe, iar Îl ajunsese teama, dar nu făcuse drumul chiar degeaba. S-a oprit În dreptul apartamentului căutat, era seară, cineva trebuia să fie acasă. Nu neapărat. Dincolo de ușă se auzea sonorul
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
fredona deseori cîntecul, mai ales pînă să se cumințească, un eufemism, desigur, de vreme ce paranteza Amsterdam, recentă, Întrecea tot ceea ce Antonia, de pildă, și-ar fi Închiput despre stricăciune. Fredona What a... și la toaletă, cîteodată ; și Antonia, tot auzindu-l, mormăia din cînd În cînd refrenul. Vorbise mai mult Jesper și În urmă cu cîteva seri. Merseseră În Christiania, pentru a retrăi cîte ceva din ceea ce nu mai puteau Întoarce, tinerețea lor. Erau În putere, arătau bine, chiar atrăgeau privirile, erau
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Cum adică să-i extermine pe oameni pentru că s-au rugat prea mult ? Și în ce sens s-au rugat prea mult ? s-au rugat tot timpul ori s-au rugat prea intens ? — Una, două, se rugau. Cam așa cred, mormăi Victor, destul de indispus. — adică își petreceau timpul rugîndu-se ? în cazul acesta pot să-l înțeleg pe Kokopelli. Dacă nu făceau nimic altceva decît să se roage. Visul sări din nou peste o etapă și Victor se văzu pe bancheta din
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ușoară supărare. G. Călinescu Olimpia se lăsă sărutată de Aglae pe amândoi obrajii, în vreme ce mâna acesteia era sărutată cu un respect afectat de Stănică. Cei doi salutară pe toți, și de departe și pe Simion, care se mulțumi numai să mormăie, fără să scoată capul din gherghef. Pascalopol se înclinase ceremonios în fața Olimpiei. - Sărut mâinile, doamnă Rațiu! și-i duse vârful degetelor la gură. Olimpia semăna în chip izbitor cu Simion și cu Titi, având bărbia despicată la fel, în două
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
își șterse cu o batistă niște lacrimi ce nu voiau să curgă, apoi se repezi ca o nebună pe scări și intră în odaia cu pianoforte, unde începu să cânte vijelios tot ce-i venea în minte. - Lipsă de griji, mormăi Marina în bucătărie. Doar ce grijiare? Stănică trecu în curtea Aglaei și intră în sufragerie, unde toți se aflau la masă, chiar și Simion. La o parte, pe un scaun, ședea și Felix (acesta fusese prilejul pe care-l folosise
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
domnul Pascalopol e un omnobil. L-a amețit Otilia. - Unde sunt bani la mijloc, nu există noblețe! declară Aglae. - Cum, mamă, adăugă Aurica, o fată de categoria Otilieisă intre în familia noastră? E-ngrozitor. - Intră, dacă sunt oameni fără cap! mormăi posacă Aglae șicăzu pe gânduri, mâncând fără gust. Simion întrerupse tăcerea: - Am o poftă de mâncare admirabilă. Mă simt ca dedouăzeci de ani. Ce bucate mai aveți? Tot timpul înghițise lacom, nedând nici cea mai mică atenție discuției. Aglae îl
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în culmea satisfacției și arunca lui Felix priviri recunoscătoare. Cei doi plecară, însoțiți până în ușa gangului de Iorgu, care-i sui într-o trăsură, dând ordine birjarului cunoscut să-i ducă în contul lui. - V-ați învoit? întrebă Felix. - Hîhî, mormăi Costache, ronțăind din alunele cu care-șiumpluse buzunarele. Apoi își dezvoltă gândul între două mestecări. Dacă nu mai sunt legi în țara asta și nu poți să lași ce-i al tău cui poftești, vând mai bine. Dau eu cui vreau
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Madam Iorgu, căzând cu ochii asupra lui, crezu de datoria ei să fie amabilă: - Domnule Giurgiuveanu, am auzit că aveți o fată,domnișoară, să vă trăiască, s-o vedem măritată. Unde e acum, de ce n-ați adus-o? Moș Costache mormăi ceva, cu gura plină, în imposibilitate de a articula. Stănică luă cuvântul în locu-i: - Otilia? Unde e ea acum, n-are nevoie de noi. E la Paris. Stănică spuse ultimele vorbe triumfător, rotindu-și privirile asupra întregii asistențe. Inocentă, madam
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ai putea să-i trimiți, acolo, o sută de lei, să speli rușinea familiei. Eu ce-am putut am dat. Dă-mi-i mie, că trec eu pe acolo. Felix înțelese că Stănică vorbea de Simion. Moș Costache fu auzit mormăind: - Auzi ru-rușine, cu pensia lui. - Nu-i așa? se auzi glasul lui Stănică. Știam eu că dumneataești omul lui Dumnezeu și ai să-i dai. - Asta am să văd eu, trimit eu pe Felix, n-ai grijă dumneata. - Eh! făcu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
închiși, ca un om care simte o durere. Îl ridică de jos, cu ajutorul Marinei, care îl luă de-a binelea în brațe, atât era de ușor bătrânul. Voi să-l ducă înspre dormitor, dar, când să pășească pragul, moș Costache mormăi destul de distinct: - Acolo! acolo! în sufragerie! În sufragerie era o canapea lată, cu margini, ca un pat. Pe ea, Felix așeză pe bătrân. Otilia își frângea încet mâinile privind sfioasă când la unul, când la altul, și tremura. Numai când
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
acolo! în sufragerie! În sufragerie era o canapea lată, cu margini, ca un pat. Pe ea, Felix așeză pe bătrân. Otilia își frângea încet mâinile privind sfioasă când la unul, când la altul, și tremura. Numai când bătrânul începu să mormăiască, zise stins: "Papa!" Bolnavul ședea pe spate ca un om care a luat un narcotic greu și nu G. Călinescu poate să se deștepte. Cu ochii întredeschiși, tulburi privea prostește în jurul lui, și cu mâinile se silea să găsească ceva
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
oricine. Te plătim (și mai încet), nu fi prost, Vasiliade, te punem la cont. Marina aduse gheața și o pungă, și în curând chelia bătrânului primi o scufie răsucită, căpătând o demnitate ridicolă. - Ți-e bine așa? întrebă Aglae. - Bi-bine! mormăi Costache. - Acum ce să mai facem? întrebă Aglae. - Nimic, răspunse doctorul. Liniște și altceva nimic. Natura lucrează singură. Stănică pufni în râs. - Aveți și voi doctorii formule. Natura lucrează (în șoaptă) pentru moștenitori. Otilia se simțea așa de rău de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
țuică, de unde și porecla. Ocăra, pronunțând foarte des numele necuratului, se văieta chiar în biserică, la lume, de bătrânețe și dureri prin încheieturi și spovedea copiii, care-i râdeau sub patrafir, întrebîndu-i dacă au mâncat fasole și varză acră. Cânta mormăind, sughițând, trecând repede de la cele mai grave registre la un schelălăit înfricoșat spre hazul credincioșilor tineri. Babele îl mustrau de la obraz, dar îl venerau, și de altfel și el le certa, împroșcîndu-le cu numiri nemaiauzite de sfinți. Părintele titular îl
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un ton de flecăreală, cam nelalocul lui chiar pentru cineva care nu putrezise, dar care dormea atât de profund. Dar spectrul nu-i mai acordă atenție. 155 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - Spune, bă, unde ți-ai lăsat pantalonii? Mormăie, crucea mă-tii, unde ți-ai lăsat, tu, pantalonii? Fiindcă, fără pantaloni, la mine în casă eu nu pot să te târâi. Se gândește, adică, să-l invite până la dânsul acasă. Reușește să-și îndeplinească dorința, după ce, în prealabil, îi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
satisfăcător, era mai înaltă decât soră-sa, mai suplă și arăta aproape bine. Pentru o babă scrântită de vreo 80 de ani, completă Pinky. - Încântat, rosti el și se așeză. Și, fiindcă simțea că se aștepta mai mult de la el, mormăi: - Patricia? Patricia, ăsta e nume de aviatoare. - Vezi? Ți-am zis eu! Ți-am zis eu!! Ți-am zis eu că trebuie să fie un tânăr extrem de înzestrat. Despre Cocondy se putea spune că vorbește întocmai ca o femeie plinuță
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și toate extremitățile înainte caraghios împrăștiate în cădere, acum aduse acasă. Își îngăduia un repaus. Mai ales acum, Cocondy nu i-ar fi permis, în ruptul capului, lui Pink s-o ajute. - Am venit s-o îmbăiez pe doamna Patricia! mormăi o femeie ștearsă, fără vârstă, aproape fără chip (în nici un caz c-o mutră de cosmeticiană sau maseoză), care ciocănise la ușă și căreia Pink, ca prin somn, îi descuiase. Spusese s-o îmbăieze, nu s-o spele. Asta avea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
supraalimentat. L-am înzdrăvenit. Am făcut din el un sac de calorii. Îmi continuam deci binefacerile. Și, dinspre partea aceasta, așadar, totul era bine... Până azi după-amiază, când Răposatul îmi răsare, din nou, înainte. Se fâțâie iritat pe terasă. Și mormăie și plescăie și mi se adresează ininteligibil, de nu am putut să mă înțeleg în nici o limbă omenească cu el. Iată deci de ce v-am chemat! Să cercetăm și să pătrundem împreună motivele pentru care era Dânsul, azi după-amiază, atât
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
l-am conjurat, povestea madam Nicolici, de dincolo de ușă, fără să-l audă. Să se oprească. Să încremenească. Și să-mi mărturisească, în numele luminișurilor de adevăr, ce ne pândește din spatele regiunilor necunoscute. De ce arată atât de nemulțumit?! Dar Răposatul îi mormăise ceva ce ea nu izbutise să descifreze și nu se oprise, după cum ea îl implorase. Dimpotrivă, dânsul se vârâse și scotocise prin magazioarele de sub terasă. Dibuise un rucsac semiputrezit. Și-l atârnase în spate. Și dispăruse cu repeziciunea cuvenită unui
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sigură când a pronunțat viitorul soț! În el s-a așternut o tristețe grea, vecină cu moartea. L-a cuprins o siguranță de zădărnicie și certitudine< întotdeauna va fi cel care pierde! A dat mâna cu băiatul, ce și-a mormăit numele și semn că se grăbește, a făcut un pas mic, înainte, în loc de la revedere. Dialogul dintre ei luase sfârșit însă nu ia dat Gabrielei drumul la mână nicio clipă. L-a studiat dintr-o singură privire. Era un tip
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
-sa, le mai dădea câte ceva de mâncare, își rupea de la gură, că-i știa amărâți. - Să fie de sufletul mamii, zicea, și bătea o cruce mare, aplecîndu-se de șale până în pământ. Gunoierii mâncau cu lăcomie, își ștergeau gurile sălbatice și mormăiau câte o înjurătură. Unii îl bănuiau că are bani ascunși și i-o spuneau privindu-l cu ochii lor răi. Bătrânul nu le răspundea. Era tăcut și mâhnit. N-avea nici el prea multe: un bordei c-un pat, în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]