1,884 matches
-
strângerea rândurilor, mai mult, abordarea problemei Într’un mod cât mai divers. Noua rubrică, alături de celelalte, “Din cartea naturii”, “Civilizat, curat, atrăgător” și de acum veterana “Pro natura”, constituie tot atâtea căi pentru a ajuta natura. Și acum, la treabă. ...Motanul meu negru, mascota mea adică, nu de la Robingo, căci eu nu joc nimic pe nimic, m’a Învățat multe lucruri; printre ele, ceva tipic pisicesc: să transform chiar poezia unui moment, indiferent care, În pragmatism, dezvăluind realitatea ascunsă sub culoare
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
ultravioletelor. Peste noapte, melanina roșie, redusă, va deveni oxidată, neagră, cedând sub formă chimică energia primită peste zi. De asta, prima expunere la soare ne Înroșește și numai la hrană nu ne mai gândim. Și tot din acest motiv, chiar motanul meu negru devenea vara maroniu. Expunerea prelungită stimulează producerea de noi cantități de melanină care, neagră fiind, va masca Înroșirea diurnă. Cu alte cuvinte, protecția conferită de melanină nu este fizică, Întrucât cu cât suntem mai negri cu atât absorbim
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
o globalitate șirul fără de sfârșit al salturilor calitative. A pune ouăle pe ață ca mărgelele... un punct, evident, o altă modă, adică o cutumă a unei minorități, dar căreia Îi Întrevăd un mare viitor: vegetarianismul. Și iată de ce. Când mănânc, motanul mă fixează cu privirea; nu că ar fi flămând, ci doar pofticios ori prevăzător. După ce-i arăt, vegetarian În devenire fiind, că nul interesează ce am În față, mă lasă, desigur zicând În sinea lui: “nu mă privește ce mănânci
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
pe înțelegerea între oameni. Mă rog, și o chestie de sexualitate sublimată cumva, pentru că una arăta trăsnet. Cel puțin când a venit, odată, cu o fustă scurtă pe sub care, din chiloții destul de strâmtuți, îi țâșnea o mustață zbârlită ca la motan, trebuie să recunosc, mi-a fost destul de greu să mă concentrez. Creativitate. Mă rog. Pentru că trebuia să poarte un nume, a fost poreclită așa. Candidatul trebuie să povestească ceva, plecând de la o situație înscenată și destul de absurdă. Ca de pildă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
În chip de mesagiu, care Însă n-a convins pe nimeni dintre noi, cei de la Noua Revistă Ro mână (1915); după „expresionismul“ lansat, de asemenea fără succes, prin revista noastră Ideea Europeană (1919); după „arta neagră“, ajunsă până la noi cu motanul de piatră al Miliței din holul casei mele; după jazzul negrilor, violent și sincopat, zbucnit, să-ți taie respirația!, din cutia mea de radio și trezind În simțurile noastre veștede, Înspre sfârșitul veacului trecut, o emoție nouă, senzuală, elementară și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
chinul cel mai neiertător din câte există în lumea aceasta a iluziilor omenești - acela al dragostei neîmpărtășite. Căci pe cât de tânăr, pe atât de nebun și de dezlănțuit în virtualitățile sale nedescoperite încă, Dinel [Constantin Rusu] l-a preferat pe motanul veșnic absent, dar totodată veșnic languros care era Mircic. Se potriveau pesemne prin incapacitatea lor co mună de a lua mai mult timp în serios unul și același lucru... Pentru că așa erau amândoi: peste tot și nicăieri totodată. De aceea
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
blestem! Sunt așezat la masa de scris din cabinetul de lucru, în Biblioteca Laval. Doar lampa de birou este aprinsă. Pe colțul mesei stau aranjate frumos cărțile pe care trebuie să le înapoiez înainte de marea plecare. Aud clar zgomotul de motan mecanic al aerului condiționat, încerc să fac un bilanț al timpului petrecut aici și nu reușesc deloc. Mai bine mă ocup de cele trei plante (firave) în ghivece de plastic, așezate pe pervazul ferestrei. Mi-au ținut de urât de-
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
dorm mâine, nu, n-am nimica pe luni la mate, la fizică nu vine profu’, iar e internat, las’ că iau treapta, NU ACUMA, MAMA, PA! Dimineața nu plec cu nici un frate Neagu. Frate-meu, parfumat și mândru ca un motan, coboară de la căminele din Copou și oprește la Corina să mă ia acasă. Dau să mă enervez, dar văd ochii gagicilor pe el ca furnicile și-l iau posesiv de braț. Șerban poate să se ducă dracului. A stat toată
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
un oarecare Cărtărescu, care-l ajută să publice cîteva texte într-o antologie cu mai mulți autori. Cunoaște iubirea, care i se pre zintă, ca unui copil freudian sau ca lui Maitreyi, pervers- polimorfă : iubește o fată, un cuplu, un motan (parcă) și nu mai știu ce. Scrie un tratat despre gîn dacii de bucătărie. Își prezintă prietena părin ților, prilej cu care se bate ( !) cu taică-su într-o altă scenă pe care e greu să o recitești fără să
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
aveam să mă căsătoresc), de Răzvan și de prietena lui Corina (cărora aveam să le fiu naș de cununie), de Teo (pe care la un moment dat am vrut să-l înfiez) sau de o șopîrlă, Sally, și de un motan, Otto (cărora le-am dedicat un întreg jurnal - singurul pe care l-am ținut vreodată cu seriozitate și, de altfel, ultimul). Iubirea mea pentru ei a fost pătimașă. Cu Svetlana am rămas împreună din prima clipă și, vreme de cîțiva
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
pînă acum au fost cu totul pasagere în viața mea. Cu altele, în schimb, am conviețuit ceva mai mult (și, cu toate astea, o să le expediez în cîteva cuvinte - deh, lumea e plină de nedreptăți...). A fost mai întîi un motan, Otto, apoi Sally, Tom și, în cele din urmă, Bubu. Pe Otto l-am luat de la Corina, pe cînd era un pisoiaș de-o palmă. Am avut de ales dintre mai mulți, dar ne-am oprit pînă la urmă la
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
am dus afară, ne-a scăpat și s-a suit în pom - nu am chemat pom pierii, ci m-am cățărat eu și am scuturat creanga pe care stătea, pînă a căzut -, a luat o bătaie zdravănă de la un alt motan etc.). În vremea aceea, în camera noastră de cămin mirosea numai a amoniac, dar ne putem socoti fericiți că nu ne-a făcut, în plus, și bucuria cu puricii. Deocamdată, puricii stăteau numai pe el. Avea să ne facă bucuria
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
merge spre casă pe drumul acoperit de zăpadă și gheață. De câțiva ani, de când tovarășa lui de viață a trecut la cele veșnice, acasă nu mai are cine să-l aștepte. Singura ființă cu care își împarte singurătatea este un motan alintat, care îl întâmpină cu miorlăieli codificate și cu coada în balans, strecurându-i-se printre picioare și așteptând să fie mângâiat. În nopțile lungi de iarnă dar și în nopțile celorlalte anotimpuri, de când orele de somn s-au tot
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
lui și-i dăduse altele... Tulburat de coșmaruri, a renunțat la încercările de a dormi și a început să citească. Abia spre ziuă a reușit să prindă o frântură de somn liniștit. Când a revenit la locuința sa din oraș, motanul i-a făcut o primire neașteptat de rece, parcă reproșându-i că l-a lăsat atât de mult timp în grija unei vecine. Odihnit spiritual, și-a consacrat cea mai mare parte a timpului lecturii și scrisului. Orele de veghe
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
omului care și-a părăsit singurătatea chiar și pentru câteva ore, Dumitru Dascălu și-a luat rămas bun de la gazdă și, cu pași măsurați și ușor șovăielnici, s-a îndreptat spre stația autobuzului care să-l ducă acasă. Știe că motanul, singura ființă care îl așteaptă, îl va primi cu răceală reproșându-i astfel că l-a lăsat singur mai mult de o jumătate de zi. Aventura Încă de la primele ore ale dimineții ziua se arăta a fi frumoasă. Cerul senin
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
Cascadorii râsului. Sau, în altă perioadă, Woody Wood pecker sau Familia Flinstone. Apucam să le văd numai dacă ai mei întârziau cu pregătirea mesei. La Gala desenului animat, ajunsesem so urăsc pe sărmana Viorica Bucur. După celebrul ge neric, cu motanul care ia în cătare șoarecele, îi ies cele trei gheare de la un picior, apare scris „Gala desenului animat“ și apoi îi ies și celelalte trei gheare, începea să prezinte Viorica Bucur. Desigur, nu vorbea foarte mult, dar mie mi se
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
cea mare? Mă opresc aici. Și astăzi? Singură în casă. Toată lumea e ple cată. Nici un zgomot. În jurul meu, doar prezența amicală a cărților. Raf turile cotropite de soarele mut; prezența lui dulce îmi creează un cadru aurit. Iar eu? Biet motan încălțat, cu ciuboțele albe fără nici o putere magică. Dimpotrivă. Pun în pământ un picior de plumb care mă țintuiește locului. Celălalt, stângul, singurul care arată uman, cu ciorap și papuc, are un aer ușor ca și cum ar vrea să zboare. O
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în pragul abatorului, de pajiștile prin care zburda alături de mama lui, cu botul cald încă de laptele supt. Îmi place imaginea ta cu nasul în vânt, alergând pe străzile Parisului. Ce păcat că-ți trimit în schimb această imagine de motan încălțat, șchiopătând, cu bastonul în mână, încruntat. Contrast total în privința asta! Dar suntem atât de aproape sufletește, atât de tandru legate, încât restul nu mai are nici o importanță. Nu-i așa, draga mea? M. 32/1950 I 10 martie [1950
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
versuri în Milcovul (Focșani) în 1957, a publicat schițe și povestiri în numeroase publicații literare: Iașul Literar, Cronica, Amfiteatrul, Dacia Literară etc. Din dragoste nemărginită pentru copii a publicat volumele: Un pantof fericit (1970), Sub semnul curajului (1971), Cică un motan tărcat (1974), apoi Castelul do-re-mi, piesă pentru copii, jucată pe scenele teatrelor din Iași, Galați și Botoșani (1973-1980). A îngrijit ediția critică Trecute vieți de doamne și domnițe de C. Gane (1973), iar în colaborare cu Natalia Cantemir a tradus
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
Pușa Pâslaru. Aceasta din urmă, o femeie interesantă, caldă, simpatică și oscilând între blândețe și furie și-a instalat un fotoliu în cealaltă extremitate a terasei. Cristina Blaj, și ea studentă, la fel ca și Cătălin. Lucica Pușcașu își păzește motanul supradimensional, castrat și fără coadă. Cei de la mansardă au dispărut în ceață, cine știe pe unde, dar sigur lucrează pentru că altceva nu prea ai ce face. Este aici o atmosferă cehoviană, înnobilată de peisajul generos și liniștitor și punctată de
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
versuri în Milcovul (Focșaniă în 1957, a publicat schițe și povestiri în numeroase publicații literare: Iașul Literar, Cronica; Amfiteatrul, Dacia Literară etc. Din dragoste nemărginită pentru copii a publicat volumele: Un pantof fericit (1970ă, Sub semnul curajului (1971ă, Cică un motan tărcat (1974ă, apoi Castelul do-re-mi, piesă pentru copii, jucată pe scenele teatrelor din Iași, Galați și Botoșani (1973-1980ă. A îngrijit ediția critică Trecute vieți de doamne și domnițe de C. Gane (1973ă, iar în colaborare cu Natalia Cantemir a tradus
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
inutil atenția asupra noastră, printr-o admirație ostentativă. Luându-și tot felul de măsuri de precauție, ne-a dus sub o oribilă caracatiță de bronz și singura indicație că acela era obiectul râvnit a fost un oftat ce sugera un motan care toarce. Cu aceeași grijă - mergând În vârful picioarelor și vorbind În șoaptă ca să nu se trezească monstrul soartei (care, părea el convins, Îi purta personal pică) - ne-a prezentat logodnicei lui, o tânără grațioasă cu ochi speriați de gazelă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
sunt, de fapt, clipele în care, de pildă, urcăm o scară de pivniță, ținând în brațe o construcție de lemne suprapuse, înaltă până la bărbie... * De curtea interioară a casei de pe Florilor / Procopiu se leagă și amintirea unui personaj patruped: un motan al nimănui, deja bătrân, dar încă viguros, trecut prin multe, hârșit de viață, cum se spune, hărtănit de dure experiențe, necăjit dar demn. Nu arăta prea bine, firește, dar se mulțumea cu puțin, își știa lungul nasului, nu emitea pretenții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
despre spațiul deschis, dar mai ales despre spațiul închis, de care sunt fascinat încă din copilărie. Ca acum să descopăr, fără umbră de invidie, că altcineva ar fi scris mai bine decât mine despre spațiul închis: oricare dintre cei doi motani ai noștri, ambii mari, neîntrecuți experți în depistarea și valorificarea la maximum a spațiilor închise, ocrotitoare. Datorită inventivității, a vocației lor în materie, casa în care locuim s-a transformat și se transformă în continuare, sub ochii noștri admirativi, într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
al tăbliei acesteia, de dincolo de hainele atârnate în cuier sau de faldurile draperiei acoperind caloriferul, cel al culcușului alcătuit de brațul pe care mă sprijin când scriu și de pieptul rezemat de muchia biroului... Ce cărți geniale ar fi scris motanii noștri despre spațiul închis dacă nu ar considera literatura, cum mă tem că o consideră, drept o zădărnicie... * Sunt convins că cel puțin pisoiul cel mare are umor, glumește, se joacă cu mine. Dându-mi, de pildă, în chip limpede
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]