KorAP: Find »[drukola/base=muiere & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...64 65 66 ...75 >

1,851 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892

n-o ia elf strigă o femeie mai dintr-o parte. - Pe-al meu când -lau schilodit la fabrică și-am vrut s-aduc doctoru 1-a lăsat fără un sfanț pentru că n-aveam ce-i da în garanție! Glasurile muierilor și ale bărbaților se amestecau acum ca o grindină. - Avea bani să cumpere și biserica, și uite-l cum pleacă la groapă^ fără slujbă, fără popă... - Dormea pe polițele noastre, cu care ne storcea pe la judecăți și pe la portărei... Rudele

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
ei puțin, care împingeau coșciugul mai în fundul dricului. - Haideți, mai repede, spuse scrâșnind fratele mortului, muiați, că vă dau un bacșiș... Cioclii închiseră în cele din urmă ușa dricului și se urcară în grabă pe capră. -Pleacă! făcură cu spaimă muierile din față ca la un lucru neașteptat. Urmă un moment de descumpănire. Bărbații se buluciră spre cai, dar aceștia porniseră, opintindu-se și asudând de efort. Cioclii îi biciuiau fără milă. Dricul hurducai prin gropile uliței, clătinîndu-se când pe-o

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
care ajunsese iar lângă dric, privind cu mânie sicriul, scăpat de pe bulumaci de atâta goană, ridicat în picioare, cu mort cu tot, de parcă și răposatul ar fi simțit ura celor ce-l urmau la groapă. - Nu scapi tu! strigă o muiere bătrână, ridicând mâna ei osoasă ca o gheară deasupra capului. Nu scapi tu, m-auzi?! Cioclii tremurau pe capră și abia stăpâneau caii tulburați de rumoarea glasurilor din spate. 220 - N-ai să dormi liniștit! Nu e liniște pentru tine

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
să faceți, fraților! strigau rudele. Milogii nu înțelegeau prea bine ce se întîmplă. Fuseseră tocmiți să vină la cimitir și să întîmpine dricul cîntînd: " Primește-l, Doamne, în pământul tău..." și acum vedeau cu mirare cum coșciugul e cărat de muieri și de bărbați, dincolo de cimitir, nu la groapa de veci. Drumul nu ținu mult. Fratele mortului apucase între niște femei și întrebă prostit: - Unde-l duceți? Unde-l duceți? - O să vezi tu, acuși... Nu-l lovea nimeni, nu-l privea

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
peste câmpia încremenită. Păreau mulți și înalți, urmând celorlalți în trențele lor murdare, al căror miros pierise în frigul locului deschis. De la cimitir se mai auzea rar clopotele, bătând fără noimă: 222 -Bang! - Bang! -Bang! Rudele plângeau sfâșietor, rătăcite între muierile, și bărbații îndirjiți. Cei ce purtau sicriul se opriră lângă o podișcă mișcătoare ce spmzura deasupra Colentinei. Râul avea o pojghiță subțire verde si părea nemișcat. Pe malurile albe de zăpadă rămăsese mulțimea mspaimintată parcă de judecata care avea să

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
ar fi pisat-o cu picioarele, s-o învețe minte, și îi făgădui în gând s-o sfărâme în bătaie dacă o prinde-o vreodată singură. Starostele își îmbrăcă haina și hohoti de moliciunea lui. - Așa oi fi și la muieri! La plecare, Mînă-mică 1-a prăjit pe-un carditor care învîrtea niște cărți strigând mulțimii: Două negre, una albă, Cea cu marca se plătește, Fii atent și urmărește, Mizați, domnilor! Cu o cărămidă nu faci casă, Nici c-o floare

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
nu te-alegi cu nimic, parcă ar fi fost blestemați banii care-i trecuseră prin mână. O casă nu era mare lucru, la urma urmei, gândi. Palate ar fi avut dacă ar fi strâns și n-ar fi risipit cu muierile. Au trecut de gară și s-au amestecat în mulțime. Grivița gemea de precupeți și de țărani. Negustorii scoseseră stămburile afară, pe scaune, și strigau cât îi ținea gura: - Care mai cumperi americă, madipolon, serj! - Ia și te-ncalță! Ia

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
cumsecade era! Apoi se răstiră la negustori: - Da mai tăceți dracului, că se întoarce el odată și-o să vedeți voi! Iani își mângâia gușa și striga la prăvăliași: - Scoateți, bre, plăcintele afară, că nu are cine să le mai fure! Muierile aruncară cu roșii terciuite în tarabele lor. - Huo! Că voi sînteți mai pungași decât ei! Vindeți bostanul cu doi lei felia, nu vă e milă de omul sărac! Fir-ați ai morții cu neamul vostru! - Dar ce-aveți, bre? se

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
taică-său venea acasă numai seara. La școală se dusese greu, dar îi plăcuse și, când s-a întors cu coronița de frunze și medalie în piept, a ieșit toată strada s-o vadă. - A luat aia mică primu, șopteau muierile pe după porți, fată deșteaptă, ce vrei, păi cui să semene? N-a făcut-o mă-sa cu impiegatu? Despre lucrul acesta oamenii știau câte ceva, dar vorbeau pe ascuns, pentru că nu se făcea să audă domnul Aristică. Adevărul era 250 că

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
bătuse pe umăr cu un fel de prietenie: > - Ești prea tânără pentru astea... Lasă... Tot pe atunci, aia mică mai prinsese o meteahnă: începuse să umble cu lămâiță în sân. Coana Marioara a băgat repede de seamă, că așa sânt muierile: ca pisicile, le miroase de la o poștă și a cal breaz. - Ce ți-e, fată? i-a zis într-o noapte când bărbatu-său sforăia în patul celălalt. - Cum ce mi-e, fa, mamă? Stăteau amândouă sub candela care pîlpua

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
ca un foc iarna. - Studintu, mamă? și-i dăduseră lacrimile. Usca-i-s-ar ochii ălui de n-a iubit! Apoi dăduse dracului toți câinii din mahala, că nu mai terminau cu lătratul. A doua zi, când a venit domnul Aristică la prinz, muierea 1-a cercetat: - Bărbate, ia spune, ai băgat ceva de seamă la fata noastră? - Ce să bag de seamă? - S-o dăm, Aristică, la o fabrică... 257 -De ce? - Aristică, Aristică, deschide ochii, Aristică... - Ce tot îndrugi acolo? - Aristică, fata

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
se șterseseră prin iarba uscată. Peste sticlele fărâmițate se scurgea o scamă umedă. Fata simți bruma rece pe degete, pișcînd-o. Și-au adus aminte de brațul de pelin cules, dar nu s-au mai întors. În dreptul pompei au întîlnit câteva muieri, așteptîn-du-și rândul la apă, lângă căldări. În poartă, Procopie i-a apucat brațul și-a întors-o spre el: - Mai ești supărată pe mine? Avea un glas plăcut de om tânăr, care o furnica până în creștetul capului. Sub cot îi

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
și rampa, și drumul de lemne. Cădura se întețea. Mirosea a baligă încinsă. Apoi pârjolul coborî malurile, într-un cerc de scântei. - Arde! Arde! se auzeau alte țipete. Acoperișurile se spulberau într-o clipită. Zidurile de paiantă se prăbușeau și muierile strigau, strîngîndu-și lucrurile și ce mai putea fi scăpat. Cerul fumega. Focul trecuse gardurile și, dus de vânt, mâna spre biserică. Preotul, scos din odăile lui, vorbea mahalagiilor: - Fraților, arde casa Domnului! Nu lăsați, fraților! Cârciumarul a ieșit și el

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
se repezi cu încă doi lucrători în duzii bisericii. Îi puseră la pământ și-i grămădiră departe de gardul popii. În felul ăsta, dădeau focului hrană și-l potoleau. Femeile 265 aduseră un furtun de vin din prăvălie, și o muiere pompă apă din gura cișmelei Veta căra cu maică-sa căldări de apă și le dădeau bărbaților. Aceștia le zvârleau în calea pârjolului. Vâlvătaia se domoli. Trunchiurile duzilor erau umede și nu ardeau decât foarte încet. Oamenii răsuflară ușurați. Preotul

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
cruci mari, cu fața la biserică. Abia la vreun ceas sosiră și pompierii. Până să așeze tulumbele, focul ostenise. Ardea, numai într-un jar, inimi, inimi pe locul zidarilor. Tot la săraci făcuse pagubă. Mistuise casa lui Tănase și încă vreo cinci. Muierile plângeau, privind rămășițele negre. Meșterii înjurau lângă ele, mânioși și îngrijorați. Fata tramvaistului se întoarse acasă, frântă de oboseală. Din capătul străzii venea și Procopie, privind nedumerit împrejur la hărmălaia iscată. Își lăsă iute servieta și ieși iar la poartă

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
sânt fată și, vezi dumneata, nu-i frumos... - Ce nu-i frumos? - Că stăm așa, amândoi... Se roșise. -Și ce dacă stăm?! - Ce știi dumneata, păi să ne afle mahalaua, mai scoate vorbe, că cine știe ce, că așa și pe dincolo, muierile astea bătrâne de-abia așteaptă... Eu sânt fată mare... Într-o lună împlinesc șaisprezece ani, și altele la vârsta mea au sărit de-acu pîrleazu... Vocea i se sugrumă. 267 Studentul nu înțelegea prea bine. - Adică, ce-i asta, au

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
zgură murdară, luată de vânt, se așternuse în curtea lor. Locurile arse fumegau încă și peste toată mahalaua plutea un miros încins de cârpă. Înserarea tristă cuprinsese Cuțarida. Pompierii tot nu plecaseră. Loveau cu târnăcoapele în bârnele fumegânde. Zidarii, cu muierile, stringeau trentele scăpate, pe jumătate pârjolite. Fetei îi veni să plângă fără să știe de ce. Trase în piept aerul iute, plin de fum, și intră în casă. - Da unde umbli, fată? o luă la zor coana Marioara cum o văzu

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
cu inima ușoară. Studentul se mutase într-o luni. Pe Veta o trimisese maică-sa încă de dimineață în Obor, la niște cumetri, cu treabă. Procopie plecase pe la patru, încărcînd într-un camion cele câteva lucruri pe care le avea. Muierile încă vorbeau pe la porți: - Se duce. Se mută mai la centru, că a ieșit doctor. Ei, ce vrei, acu are bani... Fata a aflat tocmai pe seară, când s-a întors și-a văzut odaia goală și trențele mă-si

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
caselor scunde luceau pânzele albe și alunecoase ale păianjenilor. Vântul spulbera frunzele corcodușilor și le arunca pe maidan. Copiii băteau turca, scuipând în palmă. Lemnul ascuțit se înfingea în noroiul drumului. La rampă se strângeau lopețile, și gunoierii, băuți, ciupeau muierile, înghioldindu-le spre camioanele deșertate. Făcuseră focuri alături, și fumul atârna destrămat peste crestele gropii. Aglica pierise. Mai rămăsese o creastă de ciulini uscați și buburoși. - Uite câinii, Paraschive! spuse ăl bătrân. Dulăii urcau în goană poteca. Erau ogărîți și

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
au luat la rând. Au băgat pungașii spaima-n simigii, să-i învețe minte să mai râdă de ei. I-au găsit pe toți: pe Nicu-Piele, pe Sandu-Mînă-mică, pe Bozoncea și pe-a lui, mai frumoasă, veselă, cum u stă muierii bine în focul vârstei. Lipsea numai Oacă, dus în dealul Filaretului, cu coliva-n piept, și Titi Aripă. A întrebat ăl bătrân de ei. Ruda Didinei o pățise cu starostele. Ce-i venise într-o zi, n-avea parale, se

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
să i-o ierte Stăpânul. De atunci nu-l mai văzuse nimeni pe tăinuitor. Sandu zicea c-ar fi auzit că s-a spânzurat, dar lui Nicu-Piele nu-i venea să creadă, pentru că ăștia, învățați să trăiască bine, în poala muierilor, nu prea-și ridică viata singuri, ca pițigoii. §i ca să arate că-i părea rău de el pentru că petrecuseră împreună chiar în casa în care se aflau, încheiase dând din umeri, privind în ochii lui Paraschiv: - De, mă ucenicule, altminteri

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
unui pian. Negustorii se prăpădeau privind. Ele băteau podelele murdare cu tocurile pantofilor în același timp, se lăsau pe vine, săltau din buric și făceau cu ochiul crailor. Aceștia aruncau cu piese de cinci lei pe scenă și clipeau la muieri. In jurul lămpilor se strânseseră țânțarii. Răcoarea toamnei acoperea boschetele de iederă roșie și leandrii țepeni de la intrare. - Pă care-o iei, Nicule? întrebă Mînă-mică. - P-a din dreapta, de are aluniță la genunchi. - Mama lor de coarde, mi-a venit

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
o inimă rea... In capătul străzii care se sfârșea la rampă, șeful zărea umbra mătăhăloasă a lui Tudose. Mergea agale, cu toporul său înfipt într-o buturugă, ținut pe un umăr, fără să se uite-n dreapta și-n stânga. Muierea începea să blesteme: - Na, că iar trece! îl vezi, Grigore? - Poate ne-o fi și nouă, rostea bărbatul cu spaimă. Dar n-aș vrea să mor înaintea ta, femeie, tu să mă îngropi... Își făcea câte o cruce mare, cu fața la

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
el! Tudose se pierdea în lumina aurie a după-amiezii de toamnă. Nu i se mai auzea decât glasul gâtuit, îndepărtat: "Sparg la lemn'! Sparg la lemn'!" Gunoierul se întoarcea către Aglaia: - Că și tu, te iei după prostii d-astea, muiere bătrână și proastă! - O să vezi, mare minune dacă n-or bate până diseară clopotele la Sfânta Vineri! Spărgătorul de lemne cădea rar în Cuțarida. Nimeni nu știa de unde vine și unde se duce. Îi auzeau numai glasul dogit, pe sub uluci

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
alb, scurs, care nu vedea. Înalt de atingea streșinile, puternic, își ținea toporul înfipt într-o buturugă, ca pe un pai. Călca rar, ca și când nu s-ar fi grăbit niciodată. Nu-și aminteau mulți să-l fi văzut tăind lemne. Muierile u dădeau de pomană și închideau repede porțile. La sâmbăta morților, Tudose se așeza pe treptele bisericii, își lăsa scula alături și aștepta. Nu scotea un cuvânt. Privea cu ochiul său beteag mulțimea. Femeile îi făceau porție din colivă și

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]