1,985 matches
-
d la școală cu LINDINI. toată fam trebuie tratată. ȘI TU! numai bine, Paula Nu-mi vine să cred ce citesc. Am călătorit peste Atlantic și am importat lindini ca pe gândacii de Colorado. Mă scuz și ies din ședință, năpustindu-mă spre baie. La lumina verde care-ți dă rău de mare din Toaleta Directorilor, Încerc să-mi examinez părul, trăgând de șuvițe. Cum arată lindinile? Un ciorchine de ouă lângă cărare sau poate e doar mătreață. Mă pieptăn ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
unica ședință. Așa că atunci când o las pe Emily la școală, Încerc să evit o Întâlnire cu Alexandra Law. Ușor de zis, greu de făcut. E mai greu s-o eviți pe Alexandra decât Turnul NatWest. —O, Kate, ai venit... Se năpustește spre mine din partea opusă a Încăperii. În dimineața asta poartă o rochie atât de Înflorată Încât pare să se fi ciocnit cu toată viteza de un fotoliu. — Ne gândeam să trimitem o patrulă să te caute. Ha-ha-ha! Tot cu normă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
frunzele, cele mai multe Încă verzi și pătate cu un portocaliu de culoarea caisei, par ușor surprinse să se regăsească pe jos. Ne-am petrecut timpul — sincer, nu știu cât timp am petrecut - dând cu piciorul În ele. Lui Ben Îi place să se năpustească asupra lor doar de dragul zgomotului. Lui Emily Îi place să-i spună să se astâmpere, În timp ce e evident că-l găsește adorabil. Băiatul și fiica mea au un fel de Înțelegere: el poate să fie neastâmpărat pentru ca ei să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
După arestarea lui Julie, presa parcă înnebunise. În dimineața următoare, când a plecat de la The Pierre (unde tata îi cumpărase un apartament) pentru a merge la sala de gimnastică, s-a trezit în fața unei hoarde de fotografi. Julie s-a năpustit înapoi în casă și m-a sunat disperată: —Dumnezeule! Sunt toți afară - paparazzi, presa! Și m-au fotografiat! Of! Sunt disperată! Julie era în pragul isteriei, dar asta i se întâmplă frecvent, așa că nimeni n-a schițat gestul dramatic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
să-mi enunț doleanțele. Nici nu-mi imaginam cum de-am putut fi logodită cu cineva ca Zach, când erau disponibili oameni ca Eduardo. Am intrat într-una din cabine. Ușa de la toaletă s-a deschis și cineva s-a năpustit înăuntru cu răsuflarea tăiată. Auzisem că suedezele alea prizau cocaină aici. Am încremenit. —Hei, am auzit o voce. Trebuie să mă asculți. Era Todd. —Todd, lasă-mă-n pace. Nu mă interesează ce vrei să-mi spui, i-am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
Toată lumea zice că-i nostim ca filmele lui Woody Allen de pe vremea când încă era nostim. Am plecat de la hotel la patru. Jazz reușise cumva să facă rost de singurul șofer din Antibes care avea un jeep decapotabil. Ne-am năpustit vâjâind pe aleea din fața hotelului și apoi pe drumul de coastă. —Și cu ce te îmbraci la bal în seara asta? îmi strigă Jazz cu părul ciufulit de vânt. —Cu o McQueen. Patrick mi-a dat-o. —Devastator! Ești aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
direcția și trecu pe sub podul pietonal către insula centrală, un labirint de canale navigabile Întretăiate și ieșiri În toate direcțiile. Încercînd să blocheze orice rută de scăpare, iahtul ieși În marșarier, Într-un nor de gaze de eșapament, apoi se năpusti Înainte cînd șalupa se Întrupă din beznă chiar În fața lui. Continuînd să stea netulburat la cîrmă, cu picioarele depărtate Într-o poză plină de eleganță, hoțul trase de roată și ocoli strîns prora iahtului. Avînd În sfîrșit cale liberă, ambarcațiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Estrella de Mar, după cum citisem Într-un ghid turistic, duceau la un post de observație construit În perioada războaielor napoleonice. Zidurile Împrejmuitoare ale vilelor alăturate le Înghesuiseră, lăsîndu-le nu cu mult mai late decît umerii mei. De după arbuștii care se năpusteau să ocupe toate spațiile libere, un deltaplan dădea roată pe cerul fără niciun nor; casca de protecție cu vizieră a pilotului se profila pe fundalul prelatei foșnitoare. Ultimele vile creșteau deasupra mea În vreme ce terminam de urcat treptele către platforma de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
gîndul la soiurile de whisky Înviorătoare din apartamentul lui Frank. Dacă e să fim exacți, domnule doctor, puțini locuitori ai Residenciei Costasol sînt pensionați. Majoritatea au patruzeci, cincizeci de ani. — Totul se petrece mai repede În zilele noastre. Viitorul se năpustește spre noi ca un jucător de tenis care atacă la fileu. În noile profesii, oamenii ajung la apogeu Înainte de patruzeci de ani. Întîmplător, printre pacienții mei se numără destui din Costasol. E logic să mă mut acum, cînd mi-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
linie pe un teren cît orizontul. — Deci... asta a fost. Am vrut să găsesc data la care a pomenit de copil - acum știu cînd a fost conceput. (Privi lung la valurile care veneau rostogolindu-se dinspre nordul Africii și se năpusteau spre țărm cu crestele lor reci ca gheața.) Vine cocaină, Charles... mii de doze. Din Africa, Întotdeauna, un alb-strălucitor.... Sprijinit de parapet, am lăsat pulberea de apă să-mi răcorească fața. Pagini desprinse din jurnal se Învîrtejeau În spuma de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
plin de calități! Și ce mișto desenează! Da, Georgiana îi zâmbea de-a dreptul ironic de pe perete, cu chipul ei pistruiat. De fapt, toate portretele atârnate pe pereți îl priveau parcă în zeflemea. Bobo simți cum îl cuprinde exasperarea. Se năpusti asupra pereților, dând jos toate portretele care îi împânzeau. Le smulse cu furie și totuși cu o oarecare grijă, chiar cu un soi de sfială în furia dezlipirii - ca și cum sfiala era un cub de gheață care sclipea tăcut în miezul
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
se întoarcă. Un val năprasnic o lovi în plină figură, învălmășindu-i părul lung și negru. Eduard fugi șchiopătat spre mare, nepierzând-o pe Anda din privire și continuând s-o strige. Un alt val, ca un zid alb, se năpusti asupra ei și o izbi cu furie. Anda se clătină și căzu, dispărându-i din fața ochilor. Nu e adevărat! își spuse Eduard, luptându-se cu valurile și căutând-o disperat din ochi pe Anda. Nu poate fi adevărat! Trebuie s-
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
aer. O rafală de vânt pătrunse în sufragerie, neașteptat, cu aripi reci și grele de apă. Un zgomot puternic, asurzitor, o înțepeni locului. Rafala de vânt se strecurase într-o clipită prin cameră, deschizând cu viclenie ușa dinspre bucătărie și năpustindu-se cu voluptate drept în geamul pe care Clara îl lăsase deschis mai devreme, pentru aerisire. Clara înmărmurise, cu mâna întinsă încă în aer. Era ca și cum rafala de vânt care se năpustise dinspre sufragerie înspre bucătărie într-o goană nebună
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cameră, deschizând cu viclenie ușa dinspre bucătărie și năpustindu-se cu voluptate drept în geamul pe care Clara îl lăsase deschis mai devreme, pentru aerisire. Clara înmărmurise, cu mâna întinsă încă în aer. Era ca și cum rafala de vânt care se năpustise dinspre sufragerie înspre bucătărie într-o goană nebună fusese un fluture uriaș, orbit de fulgere, care se aruncase în gol pe geamul de la bucătărie, pră bușindu-se într-un zbor grotesc, cu aripile mari și îngreunate, prin ochiurile plasei de
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
odihniți. Vă aștept mâine, să nu uitați! Clara încuviință absentă și îl conduse la ușă, dreaptă și tăcută, așteptând încremenită sosirea liftului și privind cu o ciudată satisfacție dispariția domnului Neacșu în micul sicriu ver tical și plumburiu care se năpusti prăvălitor în jos. Apoi reveni în casă și se îndreptă hotărâtă spre telefon. Formă numărul Georgianei fără să mai stea pe gânduri. La telefon îi răspunse chiar aceasta. Glasul ei suna sec, lipsit de inflexiuni, dar Clara îl recunoscu. în fața
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
vedea bine. Era tot ea, Clara Ionescu. Liniștea nu dură însă mult. Amintirile începuseră să o izbească la fel cum izbiseră atunci stropii de ploaie în geam. Nu veniseră înșiruite timid, așteptându-și rândul cuviincios, așa cum își dorise ea. Se năpustiseră pur și simplu asupra ei, cu o satisfacție răutăcioasă. Degeaba se străduise ea să facă ordine în acea devălmășie. Să-și ia amintirile pe rând, din maldărul care se adunase, să le șteargă de praf și să le pună frumos
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
persoanele din jurul ei! Contempla realitatea cu o curiozitate rece, de chirurg, și credea că nimic nu e mai simplu decât să o cunoști, aidoma unui suveran care își inspectează, când și când, regatul. Dar, la un moment dat, realitatea se năpustise peste ea cotropitor, năruindu-i orice punte către ficțiune. Abia atunci devenise totul cu adevărat simplu. Azvârlise pe geam fărâmele portretului ei de adolescentă cu capul în nori, aruncase tot trecutul la coș și îl alungase pe Edo cu totul
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pomeții, nu-și recunoștea forma ochilor și nu-și recunoștea nici glasul răgușit, care continua să murmure: „Nu se poate! Nu mai sunt Clara Martin, sunt doamna Ionescu. Clara Martin a murit!“ Dintr-odată, stropi rotunzi, mari și grei se năpustiră asupra ei. Ploaia cădea cu o violență înfricoșătoare. Copacii gemeau îndoiți de furtună, trosnind îndurerați din rărunchi. Fulgere iuți se aprindeau pe cer în zigzaguri și tunetele păreau să spargă cerul jos, chiar deasupra capului ei. Clara se uită în
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
se păruse că e frig, deși era o după-amiază surprinzător de plăcută, și se înfiorase. Dar de când se așezase pe dig, începuse să se încălzească. Și, în mod ciu dat, căldura nu venea din afară. Un val mai îndrăzneț se năpusti asupra picioarelor ei, încolăcindu-i-se în jurul gleznelor și retrăgându-se apoi la fel de brusc, cu un hohot tunător. Clara îl privi cu un amestec de mi rare și părere de rău. Ar fi vrut să-i răspundă provocării și să
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pregătită. între ea și mare se proțăpise de ani de zile o uriașă neînțelegere, și acum abia dacă se priveau în ochi, fără să-și vorbească. Pescărușul solitar, care se oprise brusc din mărșăluiala lui când valul cel obraznic se năpustise asupra Clarei, își reluă, imperturbabil, pendularea pe dig. Clara se uită la ceas, apoi coborî cu un oftat de pe piatră. Era destul de târziu și trebuia să ajungă neapărat la galerie, doar de asta venise la mare. Pescărușul îi aruncă o
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Năzdrăvan și credincios... Se grăbi, imprudent, să sară de pe o muchie de beton, pe o alta, mai îndepărtată, semănând cu marginea unui debarcader, transferat de la amplasamentul său firesc, găsindu-se în preajma unui lac de tencuială seacă, cu reflexe în sepia, năpustindu-se, apoi, într-un galop fără frâu spre fundul unui lac de pulbere de ciment și de praf întunecat. Își stopă, însă, goana, ca un armăsar căruia-i apare brusc, în față, un obstacol de netrecut, nevoit să se proptească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în hohote scăpărătoare. Cel de-al cincilea, cel cu cozorocul lăcuit un cozoroc enorm în comparația cu șapca propriu-zisă apăru și el, după ce Mircea își scutură, cât de cât, praful gros de pe haina lui, care numai gri-metalic nu mai arăta, năpustindu-se voios către el, în timp ce simula dezordonat și stângaci câteva figuri de box. Mircea avu timp să observe că amatorul de lupte avea, sub cozorocul lui lăcuit, o mandibulă enormă, care-i scăpăta mereu, și o gură la fel, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
reveni la normalitatea pașnică a prezentului. Uneori, târziu în noapte, locul binefăcătorului somn era înlocuit cu viziunile atroce ale coșmarurilor din care se trezea lac de sudoare cu sentimentul copleșitor că undeva în întuneric ceva îngrozitor pândește, gata să se năpustească asupra lui. Treptat, atmosfera senină dar mai ales certitudinea că nu este așteptat după fiecare colț sau copac de un inamic înarmat până în dinți decis să-l omoare, au adus liniștea după care sufletul său traumatizat tânjise atât de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
într-un gheizer uriaș către cer. În fracțiunea de secundă înainte ca lumea să dispară din fața ochilor săi, Marius mai are timp să vadă o bucată dintr-un tors uman cum zboară prin aer. O lovitură violentă, apoi întunericul se năpustește asupra lui înconjurându-l ca o plapumă groasă și grea. Când deschide ochii se află întins în singurul pat dintr-o încăpere necunoscută, pătrată, cu pereți orbitori de albi. Lumini și umbre se amestecă într-o goană nebună prin fața pupilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pusă la foc automat, Manfred iese pe jumătate afară și trage, dar o denivelare a șoselei deviază rafala. Gloanțele împroașcă scântei pe caldarâm chiar în fața mașinii urmăritorilor. Șoferul acesteia ezită, ceea ce face să piardă câțiva metri, dar revine în forță năpustindu-se înainte ca un berbec înfuriat. Așa n-o mai scoatem la capăt, strigă Manfred înghesuindu-se să intre înăuntru. Trebuie să terminăm cu ăștia. O scurtă pauză urmează vorbelor lui, ca imediat oglinda laterală stânga să zboare în bucăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]