2,578 matches
-
amorțit un picior. Parcă regretând, străinul își introduse degetul mare și degetul arătător sub viermele însiropat al limbii și fluieră prelung, șerpește, de trei ori. Deodată, din hățișul de măselariță, boz, dud și mur sălbatec de pe marginea dreaptă a autostrăzii năvăliră, îndoind rămurele în fuga lor, cele patru bagaje. Precum orice bagaj, pentru cunoscători, își vădeau și ele un sex. Iar acestea erau de genul masculin. Cei patru tropăiau transpirați și se apropiară cu danturile lor rânjite. Erau crăcănați și zburliți
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în mână... Aici bufnea apa. Când nu mai pridideau să împingă grămezile de măruntaie lepădate în ele de la viței, puhoaiele Bucureștioarei se răsculau, își săltau singure chepengurile răsturnate deasupra și croite din podețe groase și bulumaci. Și atunci, neîndreptățitele șuvițe năvăleau să pună ordine, dând huța-huța, pe viiturile lor, pe puradeii înecați din mahalalele Lucaci și Udricani, cărîndu-i și dând lovituri înfundate, cu hoiturile lor micuțe, în zidurile spătarului Mimăcaru și în cele ale fonfăitului paharnic Nicolache... Era de mirare cum
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
facă scrum pe obiectiv... Ajunsesem așa, să învăț numele de la oricare pisică, despre care caporalii din celelalte gărzi raporta c-ar fi îndeajuns de disperate, încît să aprindă incendiu la uscătoriile de bloc. Înghesuisem, în registrul sergentului de serviciu adrese, năvăleam peste familioanele de la toți fochiștii, le călcam în picioare puradeii și transmiteam: "Să-i zici lui tac-to că sîntem supărați foc pe el!"... Și, harști! Ca să și lămuresc, îl și frigeam cu țigarea pe puradel! Arasel! Așa că, la viața mea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de 5 kilometri de inima ta... 144 DANIEL BĂNULESCU prelungă de grădină, populată cu iederă, glicină și tisă, și cu spațiul limitat de crăcanul a două străduțe. Îl lăsă singur în coșconeața pe a cărei fereastră vălureau mirosurile de rântașuri, năvălite de la cumetrele din cartier. După ce-l deprinsese, întîi, cu sistemul prin care canapeaua hărtănită de peste zi putea fi dezarticulată în cele trei segmente ale patulului buretos, studențesc (așternut direct deasupra parchetului pe-o hârtie de sac). Și în care Ho
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mâna călduță și, chiar dacă ar fi avut-o, ușa mea s-ar fi priceput să nu-i pese de asta. Acum însă fâșâia și torcea, era o ușă ce amenința să se deschidă. S-a deschis, iar puștoaica ce a năvălit pe acolo mi-a părut mai curând cafenie. Iar când spun cafenie, vreau doar să sugerez pentru apariția ei, printr-un termen cât mai impropriu, că n-o mai văzusem deloc. Adat buzna până-n mijlocul camerei și și-a pus
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
al vagoanelor de personal de clasa a II-a. Și acum (însoțit, în dreapta, de duhul Spiridon, materializat într-un rușinos și stânjenit factor poștal sătesc) își întoarse ochii, când cei 7-8 membri ai Cenaclului literar UNIVERSITAS, toți găligani, toți poeți, năvăliră în salonașul din spate. Ochiră cenacliștii, cât ai zice pește, mesele din mijloc. Alipiră două. Se așezară. Și se porniră să răcnească fiecare în legea lui. Cenacliștii proaspăt intrați își încheiaseră ședința săptămânală de lectură din seara de vineri, bântuiseră
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
rugat să trag steagul înăuntru. Eu i-am strigat că sânt în general, de acord. Numai să deschidă o dată, în mă-sa, porțile alea, că mă mototoliseră de tot și nu mai reușeam să respir... ...Le-au deschis. Și-am năvălit în aglomerația dinăuntru, cu atâta înflăcărare că nu numai c-am izbutit să nu mă mai prindă ușa aia grețoasă, ba chiar am reușit să-mi mișc, imperceptibil, un cot. În rest, liniște și pace. Adică nu chiar liniște. Fiindcă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe care, în restaurant, ar fi dorit să le zvârle în obrazul poetului bețiv și impunător, dar care nu îi veniseră pe limbă atunci. Toate iubitele poeților români, auzindu-i numele, se îmbujorau, îl căutau, își luau lumea în cap, năvăleau peste el. El le-ar fi preferat numai pe acelea despre care se scrisese în ritm și în rimă, dar în unele seri, n-avea cum s-o dea la întors și accepta, pe muchia rablagită a recamierului său, și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
la apă fără să se spargă, într-o zi, întâmplător, i-a fost sortit de ghinion să o asculte chiar pe ea. Când s-a auzit strigată, toate culorile spectrului solar, verde, alb, roșu, galben și chiar albastru i-au năvălit pe obraz iar profesorul speriat de cameleonul trezit brusc la viață, din fața lui, crezând că i s-a făcut rău, a înțeles-o și n-a mai ascultat-o. Pentru ea a fost învățătură de minte și așa a devenit
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
ei niciodată. Mai bine să încetez să mă gândesc la ea, viața merge înainte, doar mama mă iubește fără limite, fără condiții. Adoarme, un somn greu dar care îl liniștește. Se scoală limpezit, mănâncă ceva și iese pe stradă. Puștii năvălesc asupra lui cuprinși de bucurie, se îmbrățișează. Nu l-au văzut de mult. Îi povestesc de pe la jocurile de fotbal, de antrenamente. În timp ce îi ascultă este hotărât; da, așa trebuie să fiu și eu, optimist, debordând de energie, mereu voios, fără
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
se făcea a harță, de-abia îl scoteau ceilalți pe ușă, să nu-l supere. Când însera, soseau cei de la rampă. Cu muieri cu tot, cu gîtlejele uscate de fumul gunoaielor, osteniți. Șoferii întorceau camioanele, trânteau ușile de tablă și năvăleau să se răcorească. Hainele miroseau a resturi încinse, dar nimeni nu se sinchisea. Aburul țuicii era mai puternic. Ciupeau în treacăt femeile de spate și goleau împreună cinzecurile. După câteva înghițituri, o lene binefăcătoare le cuprindea trupurile, râdeau cu bunăvoință
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cât era el de pirpiriu, și dă-i bușeală. Sifonarul sări să-l ajute. Lovea aspru camionagiul! îl apucase pe cel mic cu o mână și-l vârâse între genunchi. Să-l omoare, și mai multe nu! În timpul ăsta muierile năvăliră în răsaduri și cărară toate verzele. Nici roșiile nu le-au lăsat. Ridicau poalele pline și blestemau pe olteni. Când plecă și ceferistul acasă, cu inima ușoară, grădina era toată o paragină. Și barem să fi murit jigodia! De unde! A
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Tot Negru -la lăsat pe omul legii fără pulan. Râdea Veta, râdea și Procopie. S-au uitat unul la altul. Ce să mai scapi câinii, trebuiau scăpați hingherii! Huidumele, dacă văzură așa, dădură fuga, sus pe capra droaștei. Atunci au năvălit și băieții, strigînd: "Huo!" și trimițând din praștii altă ploaie de pietre. Goșnete a prins curaj și-a pus mâna pe un bolovan, lovind caii. Au ieșit și femeile din curți. Era un gomor de lume, și zbirii n-au
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și le-ai despuiat de bogății în ochiri subterane, te pomenești mândru și înfumurat în legănările nimicului. Ce te face însă ca în acest dezmăț metafizic să te oprești deodată, ca fulgerat de-un este? Rezistențele ascunse ale sângelui, patimile năvălind cunoașterea sau instinctele asediind spiritul? E ceva în noi care refuză nimicul, atunci când mintea ne arată că totul e nimic. Acest ceva să fie totul? Se prea poate, de dată ce trăim prin el. Sfinții, nebunii și sinucigașii par a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
primă, iar în [a] doua, peste umerele celor dendîi, se-ntinsese lucii puștile cele mici de munte. A fost fapta unui moment. In momentul acesta ușa cea mare trosni din țâțâni și căzu pe spate. - Foc! comandă Ioan, și dușmanii năvăliți prin ușa spartă începură a urla, cari răniți, cari izbiți de moarte, prin pocnetele și lătratul cel des al puștilor. - Înainte! comandă Ioan, și lăncerii se repeziră cu furie în inimicii lor cei mulți. Eu apucasem o săcure de coadă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
damă în giulgiu a[l]b și lung, de moartă, cu un văl negru pe față, se ridică încet din sicriu și-și întinse brațele spre el. în acelaș moment statuele sunară din săbii și se porniră asupră-i. Cavalerul năvăli ca fulgerul asupra femeii și s-anina de gâtul ei, ea-și dădu vălul într-o parte și-l sărută pe gură. Deodată toată zidirea veche se cutremură și se nărui în jur împrejur parecă. Pe cavaler îl apucă un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
bancuri, erau, Într-un cuvânt, expresia unui spațiu paralel cu cel al Întrecerilor socialiste, al depășirilor de plan și luptei pentru pace! Erau o negare vie, palpabilă, a propagandei oficiale. Dar există și alte amintiri: Într-o duminică, unchiul meu năvălește cu un ziar În casă și Îl anunță pe tata: „«Boierul» a fost condamnat. Pe viață!”. „Boierul” era Emil xe "Calmanovici"Calmanovici, iar duminica era una din aprilie 1954, când s-a publicat sentința În procesul grupului xe "Pătrășcanu"Pătrășcanu
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
deja pe eroul său, Frédéric, cuprins de beția colectivă indusă de Revoluția din 1848: "Îl furase magnetismul mulțimilor"18. Exaltarea fascinează și neliniștește în același timp, numai că mulțimea mărșăluind capătă aspectul unui Frankenstein colectiv. Așa descria Flaubert norodul care năvălise în Palais Royal: "O masă viermuitoare care creștea neîncetat ca un fluviu întors îndărăt de o maree, mugind îndelung, pradă celor mai imprevizibile impulsuri"19. Aceste impresii puternice dau densitate imaginii comune: adunați în adevărate cirezi sociale, intoxicați de forța
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
dus la Sedan". Și de la Sedan, la Comuna din Paris, prelungirea directă a celei dintîi. Căutînd o cauză a acestei debandade, burghezia o află ca de obicei în dezordinea străzilor, în nesupunerea muncitorilor și-n indisciplina soldaților, vălmășagul mișcărilor sociale năvălind asupra Parisului ca odinioară hunii asupra Europei. În fața lor, doar moliciunea guvernelor și diviziunea funcțiunilor politice, incapabile să domolească răsculații. În mod normal, soluția ar fi trebuit să vină de la un guvern puternic, capabil să restabilească autoritatea. Singurul lucru rațional
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
și măști de groază ale Congoului Primiți În auz evantaiul languros al vocilor havaiene Buciumul prevestitor al vulcanilor din insulele Japoniei... Tot așa, Incantații-le proclamă că „Nu ni-e străină nici o Înfățișare-a lumii”, ori că: „cele patru anotimpuri / Năvălesc În privirea noastră”, - iar În Petre Schlemihl poetul e „o umbră lunecînd În același timp prin toate punctele cardinale”, În vreme ce „poemele sunt ciubotele de șapte poști / Care mă duc din cercul polar la caldul tropic, / Și-n vers ca-n
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
În primul plan se instalează vîntul, zăpada, gerul... elementele, pe scurt, ce Împresoară și, prin violența lor, determină pe leneșul visător să scrie. Fantezia călătorește departe, spre alte ținuturi, În timp ce un sentiment puternic de asprime scitică, oroarea față de „timpul rău” năvălesc În poem. SÎnt, În fapt, mai multe planuri (spații) care se concurează În Pastelurile lui Alecsandri (cele mai reușite, sub raportul compoziției). Cel dintîi este spațiul căminului: refugiu, loc de claustrație comodă, spațiu securizant. Este, apoi, spațiul Închipuirii („văd insule
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
apariția luminii și renașterea naturii. Alt sentiment de beatitudine, de plenitudine absolută: „Ah! iată primăvara cu sînu-i de verdeață! În lume-i veselie, amor, sperare, viață, Și cerul și pămîntul preschimbă sărutări Prin raze aurite și vesele cîntări!” În poeme năvălesc viețuitoarele, intră vijelios ierburile și arborii, spațiul liric este acaparat de pardoșii, tigrii, șerpii gigantici, de elefanții și de celelalte „feare-ncrustate” de la India Brahmină. RÎurile Asiei, valea Cașmirului, mîndra insulă a Ceylonului, lacul Ciad și munții Lunii cu Îngrozitorul Pustiu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
în tăcere, avea o anumită oboseală și, în timp ce soarele apunea de partea cealaltă a orașului, devenea tânguitoare. Și tăcerea continua câtă vreme Petrache cobora drumeagul pietruit, luând-o uneori pe scurtăturile repezi care tăiau drumul mai lung, al căruțelor. Apoi năvălea orașul. Petrache nu se obișnuise încă, luminile noi ale orașului îl nelinișteau. Deprins, de ani de zile, cu atriul și ferit, ca într-un acvariu, el privea, cu fereală, spre vitrinele strălucitoare, spre șinele care scrâșneau și scânteiau sub roțile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
zidul din prefabricate, ar fi simțit toate astea. Se rezemă de un stâlp de beton, ridică ochii să privească la stele, era însă prea devreme ca ele să se arate ori fumul coșurilor le acoperise. Când porțile se deschiseră, mulțimea năvăli spre stradă. Se trase puțin îndărăt, în beznă, și privi cu băgare de seamă ; precauție inutilă, căci nimeni nu se uita la el. Mergeau cu frunțile plecate, zgribuliți în haine de iarnă, bărbații târșâindu-și bocancii, femeile luptându-se cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
gândise el, dar, de fapt, spusese : „Să fugim !“. Unii rămăseseră să întărească baricada cu niscaiva mese și proptele, dar știau și ei că va fi zadarnic, ba chiar dacă ar fi rezistat baricada n-ar fi făcut decât rău, căci, neputând năvăli pe uși, asediatorii ar fi spart ferestrele mari cât niște vitrine de la parter. Alexandru cunoștea bine facultatea, în ultima vreme, sub pretextul că rămâne să lucreze până târziu, dormea într-o debara. Părinții lui erau dintr-un sat de pe malurile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]