KorAP: Find »[drukola/base=nedumerit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...64 65 66 ...93 >

2,311 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

ciudată pâlpâie în interiorul lor. Însăși substanța din care sunt făcute o fi aducând ea a lemn sau pâslă sau sticlă, dar când pune mâna pe ceva, nu-tocmai-sticla sau nu-tocmai-lemnul sau nu-tocmai-plușul mai că îl electrocutează. Pascal începe să-și scarpine nedumerit fruntea. Înșirate pe jos cu fața la perete stau pânzele pictorului. Ce-o fi pictat pe ele? Pascal e curios dar nu îndrăznește să întrebe. Nu încă. Obiectele care ticsesc toate suprafețele orizontale îi stârnesc alte întrebări. Imposibil de spus ce sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659

aceștia erau toți banii ei. Un tip din Bartlesville, Oklahoma, mă întreba de ce nu plec din Jew York să vin să trăiesc în ținutul Domnului. N-aveam idee cum aflase Jones despre mine. Kraft pretindea că și el era complet nedumerit. De fapt nu era cu adevărat nedumerit. El îi scrisese lui Jones ca patriot anonim, dându-i fericita veste că mă aflu în viață. Tot el îl rugase pe Jones să trimită un exemplar gratuit din marele său ziar lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
din Bartlesville, Oklahoma, mă întreba de ce nu plec din Jew York să vin să trăiesc în ținutul Domnului. N-aveam idee cum aflase Jones despre mine. Kraft pretindea că și el era complet nedumerit. De fapt nu era cu adevărat nedumerit. El îi scrisese lui Jones ca patriot anonim, dându-i fericita veste că mă aflu în viață. Tot el îl rugase pe Jones să trimită un exemplar gratuit din marele său ziar lui Bernard B. O’Hare la Filiala Francis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

Părintele Macovei se strecură anevoie printre ușile capitonate, încovoiat, umilincios. Poala anteriului se agățase de o țintă și preotul o smunci ferit. Se opri în dreptul măsuței cu câțiva trandafiri aproape veștejiți. Goncea se ridică. Veni spre el și-l privi nedumerit. Părintele, înalt, gârbovit, cu barba colilie, își rezemă de colțul măsuței servieta gălbuie, burdușită, legată cu o curea maronie. - Nu vrea, dom’ maior. Am încercat să-i explic și eu că nu-i cazul să fie așa de habotnic, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
astea?! Știi cum e ascultat cuvântul lui? Că și el a fost martir, cum spun ei. Doar că e un martir care a rămas în viață. Ce-a făcut, ce-a dres, da’ uite că a fentat săculețul. Goncea chicoti, nedumerit, ca și cum chiar vedea ceva înăuntrul lui. - Conu Tilică s-a orientat de pe-atunci. Asta-i sigur! A ținut aproape de cazan, cum ar deveni tactica supraviețuirii, și nu l-a tras curentul, ca să facă pneomonie și să treacă la săculeț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
disciplina ta de om nou, cum crezi că se cheamă poziția dușmănoasă pă care s-a situat la politică unchiul pă care partidul ți-l dă acuma să-l duci acolo unde îi este locul? Nisip ridică din umeri, privind nedumerit fața maiorului. Goncea se înroșise. Căscase gura trăgând puternic aer. - Nu vă enervați, încercă să zâmbească vinovat inginerul. Mai putem aștepta. Cum am stat atâția ani fără unchiul, mai putem aștepta, până-l găsesc. Zău, nu vă enervați. - Ce să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Ca Carol al doilea. Ce știți voi cum se discută acuma... Studiați documentele, că e destule, nu puteți spune că nu aveți de unde. Da’ dacă nu studiați... Inginerul privi spre părintele Macovei. Acesta, la rându-i, îl cerceta pe Goncea nedumerit, lung, întrebător de parcă l-ar fi văzut pentru prima dată. - Hai, ce mai stați, îi îndemnă maiorul. Mergeți dincolo. Mai e cinci săculeți. Sigilați toți. Necunoscuți. N-are nume, n-are date de identitate. Luați-l care vă place și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
găsit și tu bărbat?, chicoti Goncea. Pă cine, fă, că până acuma nu prea le aveai cu babardeala și monta. Credea lumea că ai rămas de dilie, de când cu... Mantinela nu-i răspunse. Privi doar lung spre Goncea, ușor întrebătoare, nedumerită, ca și cum nu l-ar mai fi văzut până atunci. Își foi țanțoșă șorțul. Chicoti mândră. - Da, bre, mi-am găsit. Și e băiat de treabă, așezat, la meseria lui. De la comperativa de la cizmăria de pă Străduinții, de la Poștă. Miai îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Satul știa, da’ tăcea, că era o frică... Tremura și frunza dudului! Câte nu mai povestea tata, de la colectivizare, cum i-a lămurit să dea cotele, să semneze. Astea de ce nu se mai povestește acum la istorie? Îl privi întrebător, nedumerit, pe celălalt: - Poate ați citit mai multe cărți la viața matale. A povestit careva chestiile astea, că io unul nu am auzit. Cum s-a făcut colectivizarea? Adică mai corect să mă exprim, de ce s-a mai stricat, dacă tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
aproape dricul . Io unu, slavă Domnului, nu m-a luat încă tusea. Da’ de slăbit, slăbesc de la o vreme. Și m-am operat înaintea lui Lazarovici... Dinspre odăița cizmarului răzbătea un miros înțepător, de cauciuc ars. Veni și meseriașul. Ținea nedumerit cureaua în mâini. O privea intrigat. - Nu-i piele, bre, surâse el scârbit. Nu-’ș ce e, dar e presată. Și pute, nu vezi? Când am băgat cuiul înroșit în ea, uite cum s-a topit. Parcă-i de cașcaval

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
alta, una de-aia mare, cum ar fi de-i zice gip. Ca a prefectului. Mare și cu geamuri negre, de nu vezi ce-i în ea. Cu gipul a plecat la vilă. Ați văzut ce ridică acolo? O cercetă nedumerit. Parcă era sora lui Sighirtău, Horcița, candelăreasa de la cimitir. Dar ce căuta aici, să vândă lumânări. Ea, care ținea o afacere atât de mănoasă? Îi făcu semn femeii să-l lase în pace. N-avea chef de discuții. Îi părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
să te influențez, dar dacă aș fi în locul dumitale, nu aș mânca. Prudența n-a ucis pe nimeni, pe când... Popa Băncilă se răsuci spre acela, rămas cu șnițelul în mâna ridicată, în drum spre gură. - Spuneați ceva, domnule? întrebă el nedumerit, părându-i-se că nu auzise bine. Acela se răsuci cu totul spre el, dând să-i zâmbească. Avea o privire grea, sfredelitoare, prelinsă din ochii mijiți, verzi, din câte putu să constate popa. Buzele vineții abia se întredeschideau, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Wintris. Și pe Tomnea n-ai să-l mai vezi niciodată! Se răsuci iar spre liniile și zig-zagurile lui. Își reluă scrijelitul dalelor cu bastonul acela subțirel. Bodogănea doar, supărat: „Niciodată! Niciodată!“ Popa Băncilă îl urmărea curios, neîncrezător, ușor amuzat, nedumerit. Aproape îi pierise foamea. Mai mușcă totuși din șnițel și înghiți și trei felioare de gogoșar. Mai mult mecanic. Studia fața aceluia, așa cum o prindea dintr-o parte. Nu-i fu greu să observe pe frunte, deasupra ochilor, două pete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Ridică într-un târziu din umeri. Îl trase pe șefulețul acela de mânecă. Îi arătă scrisoarea. „Crezi că poți face ceva cu ea, că tot vorbeați voi de liste? Am primit-o adineauri. E originalul.“ Tinerelul luă hârtia, o parcurse nedumerit, o mai citi apoi o dată și i-o înapoie, șoptindu-i: „Și ce-i cu asta?“ „Vroiați liste, nu? Asta-i cea mai tare, nu crezi?“ Tânărul îi luă din nou hârtia și i-o arătă fetei din stânga lui. Aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
ca în transă, pe Back to, să refacă faza. Surâzându-i șăgalnic, strângând și mai tare mâța la pieptu-și înzeit, Scheihainimé își țuguie buzele și, de undeva din pântecele mașinărie, horcăit, năvăli un hohot batjocoritor: Niet. Eșcio raz! Femeia privi nedumerită spre ușa de la intrare. Parcă venise dinspre acolo vocea aceea guturală. Cam așa vorbea și generalul Afanasii Mihailovici Ștrunțkovici care se instalase în august ’44 în apartamentul lor, rechiziționat pentru trupele sovietice care treceau să elibereze Bucureștii. De câte ori auzea o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
anumite situații li se permitea. Trebuia doar ca clientul să semneze formularul cu mâna lui proprie. Trecu și datele din buletinul de identitate al femeii. Conform celor consemnate acolo, femeia ar fi trebuit să aibă 89 de ani. O privi nedumerit, întrebător. Dacă îi dădeai șaizeci. Se mai uită în buletin, la fotografia ei, chiar silabisi datele nașterii, an, lună, zi, mușcându-și nervos buzele, apoi o privi îndelung, zâmbind stânjenit. - Adică, surâse el, dumneavoastră spuneți că sunteți doamna aceasta din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Într-o oglindă cu ape verzulii, un ins cu o pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder, se hlizea către un nevăzut, făcându-i aceluia semn vesel cu o revistă ce-o avea în mâna înmănușată. Rafilă, nedumerit, gemea, din când în cînd, scărpinându-se cu o riglă pe spate, pe sub cămașă. - Așadar - zâmbi, în cele din urmă, oficiantul - dacă dumneavoastră susțineți că sunteți în persoană, respectiv dacă-i pe bune, atunci semnați și eu vă tai chitanța

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
amarnic, final, așa cum face locomotiva când intră în prima curbă lungă a defileului de la Cheile Arse. Chiuia cocoțat pe Cassa de bani, zvâcnind să se atârne de lampadarul cu cinci brațe și cu patruzeci de becuri care, abia acum observă nedumerit, luminau toate. -Doooooom Peeeeeeriiiiii...ngh...nghhh...iiiiiițăăăăăăă... Breeeeeee, n-auzi? Ăsta vrea să semneeeeeeze, breeeeeeeeee.... Pălăriatul ridică din umeri. Aruncă formularul și se îndreptă spre cel de la calorifer. Acela reușise să vâre femeia în sac. Acum îl cosea la gură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
telefon, un ins cu o pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder, îi făcu vesel semn cu o revistă ce-o avea în mâna înmănușată. „Stai că vin“, parcă i-ar fi spus insul acela. Îl privi nedumerit. Nu-l cunoștea. Acela împunse aerul cu revista spre el, făcându-i semn să nu se grăbească, să aibă răbdare, că vine și el acuși. Îi făcu semn să privească coperta revistei. Nu desluși decât titlul, Flacăra. Un număr vechi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
gândi speriată: „Îmi șochează sarcina. Iese ecografia damblagită.“ Un câine, sub o Toyotă parcată chiar în fața intrării în clădire, începu să urle. Duduia Felicia, sora șefă, nu-și mai aminti de ce ridicase stativul cu cele patrusprezece eprubete goale. Îl privi nedumerită, intrigantă, cu puțină îngrijorare. Apoi îl lăsă la loc, pe marginea mesei, înspre chiuvetă. În zori, mai ales Dacă s-ar fi schimbat culoarea semaforului la timp, mai mult ca sigur că n-ar fi văzut-o. Se aștepta să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
portierei, moțăia. Probabil și sforăia, după cum avea buzele întredeschise. Îi făcu semn Ginei să rămână pe loc, acolo, lângă chioșcul de ziare. Se repezi spre taxi. Lovi de câteva ori în geamul portierei, chiar lângă urechea șoferului. Acela întoarse capul nedumerit. Îi făcu semn să coboare gemul. Îi arătă apoi să deschidă portiera dinspre femeia aceea. Ocoli mașina și începu să tragă de mânerul ușii. Femeia tresări speriată. Îl privea cu ochi încețoșați, nedumeriți. Taximetristul se răsuci, se întinse și deschise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
chiar lângă urechea șoferului. Acela întoarse capul nedumerit. Îi făcu semn să coboare gemul. Îi arătă apoi să deschidă portiera dinspre femeia aceea. Ocoli mașina și începu să tragă de mânerul ușii. Femeia tresări speriată. Îl privea cu ochi încețoșați, nedumeriți. Taximetristul se răsuci, se întinse și deschise portiera aceea. Bărbatul se opinti și încercă să tragă femeia afară din mașină. - Ce-ai... Ce... Eu nu... Bâiguia, somnolentă. Încerca să se opună, buimacă, agitând o plasă de ațică în care, de sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
înalt, un fel de crin, de răsărită sau poate de gherghină. Un lujer fraged, mlădindu-se sub atingerea pârâiașelor prelinse de-a lungul trupului ei. Un lujer bucuros în răsfățul atingerii sale de lumină, trezit abia atunci la viață și molcom, nedumerit, șovăitor descoperind frumusețile Lumii. Se privi în oglinda mare cât peretele. Un capriciu al arhitectului, din anii când începuseră să câștige mai bine și își reamenajaseră apartamentul. Trecuse Stelian în vremea aceea la minister iar ea, cam tot pe atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
habar n-au de ce-a fost și se pornesc pe judecată? Vă dați seama, le pui un dosar în față, și ei, hap, îl înghite și, gata, sentința. Chiar nu vă este milă? Se răsuci brusc spre ea, zâmbind nedumerit. Un ins slab, înalt, cu un fel de redingotă, cu o vestă din petice colorate, cu cămașa verde deschisă larg. Pieptul bombat, acoperit de păr roșiatic, cârlionțat. Fața ascuțită, prelungă, cu plete dese, revărsate pe fruntea proeminentă. Ochii îi străluceau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
dau peste o pungă veche, din piele, o desfac, scot cocoșeii și-i resfiră, gonesc degetele ei tot mai departe, intră în cimitir, cutreieră aleile, ajung la parcela 23F, râcâie pământul, ajung la Stelian, îl mângâie drăgăstos, el se foiește nedumerit, apoi simte cum degetele ei de vițe și odgoane vegetale strâng gâtul lui Stelică, îl încolăcesc tot mai apăsat, tot mai strâns, el abia mai răsuflă, horcăie, se zbate dar nu mai este scăpare, se sfârșește sub sugrumarea ei, târzie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]