2,225 matches
-
nume? Prieteni de-ai lui Betty, persoane în compania cărora ați văzut-o... — Păi, știu că a ieșit de câteva ori cu Don Leyes și Harold Costa și am văzut-o o dată cu un marinar și... Marjorie șovăi. Am prins o neliniștite în ochii ei. — Despre ce-i vorba? Mie-mi puteți spune. — Chiar înainte de a se muta, răspunse Marjorie cu vocea sugrumată, le-am văzut pe Betty și pe Linda Martin vorbind pe bulevard cu o femeie trupeșă și mai în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
încetul cu încetul până la geamul-oglindă și m-am uitat în camera de interogatoriu. Millard era așezat la o masă uzată din lemn, iar vizavi de el stătea un bărbat arătos, cu o chică și deasă, de culoarea morcovului, care învârtea neliniștit între degete un pachet de țigări. Părea să se cace pe el de frică. Millard făcea pe preotul de treabă din filme - ca unul care la viața lui le-a văzut pe toate și oferea iertarea tuturor păcatelor. În difuzor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
la raport în biroul meu mâine, 22.01.1947, la ora 18.00“. Cuvintele scrise de mână păreau amenințătoare. Lee nu se prezentă la serviciu la ora opt. Am stat timp de-o oră la biroul meu, închipuindu-mi-l neliniștit din pricina eliberării lui Bobby De Witt, prizonierul propriilor lui fantasme, acum, că i se luase cazul Dalia și izbăvirea nu mai era posibilă. De dincolo de glasvandul biroului procurorului l-am auzit pe Loew lătrând și pledând la telefon în fața redactorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Durkin bolborosea ceva în barbă. Orchard rânjea disprețuitor, cu capul aplecat într-o parte, ca și cum coafura lui pomădată ar fi atârnat prea greu. Doar Charles Issler părea suficient de lucid să poată înțelege situația în care se afla. Își frământa neliniștit mâinile și ne săgeta cu privirea când pe Fritzie, când pe mine. Fritzie scoase din buzunar o rolă de bandă adezivă și mi-o aruncă. — Prinde cazierele pe perete, lângă cârlige. În ordine alfabetică, dintr-un cap într-altul. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
numit pe informatorii care i-au dat pontul cu De Witt, „creierul“ afacerii Boulevard-Citizens, apoi a spus că aceștia au părăsit orașul, ca să scape de răzbunarea prietenilor filfizonului. Telefonul pe care l-am dat mai apoi la Cazier m-a neliniștit - informatorii nu erau înregistrați nicăieri. De Witt susținea că-i o înscenare a poliției, din cauza arestărilor sale anterioare pentru trafic de droguri, iar acuzarea își bazase pledoaria pe banii marcați de la jaf, găsiți la De Witt acasă, și pe faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
în pragul ușii, părând o fantomă în halatul ei inform din mătase. Avea părul răvășit, iar fața îi era buhăită și plină de pete roșii - probabil de la plâns și nesomn. Ochii ei căprui închis - aceeași culoare ca ai mei - erau neliniștiți. Scoase dintre faldurile halatului un pistol de damă și îl îndreptă spre mine. — I-ai spus Marthei să mă părăsească, mă acuză ea. I-am zburat pistolul din mână. Arma a aterizat pe covorașul din paie de la ușă, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
căpitanul izbucnise în râs - îi împingea în altă parte, spre colțurile de stâncă ce se iveau din mare, și marinarii nu i se puteau opune. La un moment dat, un curent puternic păru că trece pe sub chila corăbiilor. Oamenii erau neliniștiți din cauza relei faime a insulei, din cauza serii care se lăsa. Cineva repetă că zeii îi respingeau. Nu reușiră să ajungă pe insulă. Toată noaptea, corăbiile se legănară pe marea întunecată, marea violentă a lui Poseidon, și oamenii nu știau încotro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în camera sa, ca să desigileze plicul. Lui Gajus i se păru că fantasticele povești ale călătoriei nu mai aveau nici o valoare. Se opri, așteptând ca ușa să se deschidă. Singur în camera lui, Germanicus citea cu mirare și tot mai neliniștit un aspru reproș al împăratului cu privire la călătoria lui neautorizată. Scrisoarea se încheia însă cu surprinzătoare cuvinte de iertare. „Cele mai părintești cuvinte pe care Tiberius le-a dictat vreodată“, observă Germanicus în timp ce punea foaia jos, iar uimirea lui se transformă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
destulă autoritate pentru a-l sfătui pe impetuosul Nero să fie prevăzător. Sejanus îi spuse brutal lui Tiberius: — Dacă Agrippina și fiii ei rămân la Roma, are să izbucnească un război civil. Într-o zi - „un eveniment neașteptat, care ne-a neliniștit pe toți“, notă Drusus -, Tiberius îl invită pe Nero la Capri, împreună cu tânăra lui soție; o invitație de la care nu se putea sustrage. Și nu fură deloc fericite saluturile și îmbrățisările mamei și ale celor doi frați care îl priveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se păru că-l privea cu prea mare atenție. Ce știa? Care erau ordinele secrete? Însă dacă învățase un lucru, acela era disimularea. Buzele i se întredeschiseră; răspunse: — Sunt bucuros să mă supun. Servitorii din casă, toți familiares, se adunau neliniștiți în atriu; știau că viața le era distrusă. Într-adevăr, ofițerul îl anunță pe Gajus că bagajele personale aveau să-l urmeze, pe când cei din casă, familia urbana, sclavii, mobilele, proprietățile mamei sale erau confiscate și deveneau bunurile statului. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nefericita soră a lui Augustus, și cel al lui Marcus Antonius, cel mai urât dușman; era singurul om în care forțele acelea vechi și tragice încă mai trăiau. Bătrâna doamnă simți că băiatul se abandona îmbrățișării și, știind că era neliniștit din cauza acelei călătorii, îi repetă, strângându-l în brațe: — Să nu-ți fie frică, îndură... În teribilul joc împotriva morții existau probabil interese necunoscute. — Amintește-ți că, atunci când Tiberius mi-a interzis să iau parte la funeraliile tatălui tău, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de palmier pe altarul pentru ofrande, mensa isiacă... Gajus își spuse că un sclav care vorbea cu fiul lui Germanicus se simțea la fel ca un naufragiat care se agăța de o scândură. Însă tânărul povestea cu nevinovăție: — Un bărbat, neliniștit în legătură cu ce avea să-i aducă viitorul, i-a rugat pe preoți să-l lase să coboare în subteran, iar lor li s-a făcut milă și i-au îngăduit... Acolo, bărbatul a căzut într-un somn magic: a văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-l văzu. După câteva zile, pe coridoare, în încăperi, pe scările nesfârșite ale Villei Jovis, funcționarii și sclavii șopteau că Tiberius, alarmat că nu-l vede pe prietenul său Cocceius Nerva, trimisese după el. Cei care bătuseră la ușă se neliniștiseră, pentru că în seara dinainte Nerva îi spusese împăratului: „Am obosit să trăiesc“. Fraza aceea groaznică fusese auzită - dar nu se știa ce anume o determinase - într-un apus călduț și înmiresmat în superba exedra din Villa Jovis, din gura unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-și dădu seama. Întinse mâna la întâmplare, luă un volumen, se întoarse, ajunse sub portic și se lăsă să cadă pe banca de marmură. Gura îi era uscată. Își spuse că rămăsese singur și că nu mai trebuia să se neliniștească pentru nimeni. Nimeni nu mai suferea, închisorile și insulele erau pustii. Trebuia să gândească doar la răzbunare. Cum stătea acolo, mâinile începură să-i tremure; cu degetele-i neîndemânatice desfăcu legăturile acelui volumen și despături prima parte. Nu vedea nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ziua nu se mai termina, se vedeau fâșii de lumină în spatele norilor mari de deasupra mării. Apoi văzu că sub porticul păzit de pretorienii veniți pe neașteptate la Misenum aștepta, ținut de hățuri, calul preferat al lui Sertorius Macro; era neliniștit, mușca zăbala și lovea din când în când în pământ cu copitele lui mari. În timp ce Gajus privea calul care, fără să știe, aștepta moartea împăratului, din cameră se auzi un amestec de plânsete și strigăte; se întoarse. Deodată explodă glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
printr-o singură frază, de o ingenuitate disperată: Oderint dum metuant, să asculte și să știe, ca să le fie frică. Îi convocă pe senatori. Așteptă ca, după sosirea lui și salutul ritual, să se așeze cu toții. Se vedea că erau neliniștiți, pentru că circulaseră tot felul de informații stranii. În cele din urmă, în Curie intră un fost sclav, ajuns acum în cancelaria imperială, pe nume Protogenes. „Uite încă unul dintre greco-egiptenii crescuți de Cleopatra“, șopti cineva, omițând mai multe date. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fără să bănuiască nimic, cei doi îi dădură ascultare. El plecă, însoțit de escorta falnicilor Augustinieni; nimeni nu observă însă că, în timpul nopții, porniseră la drum și mulți dintre puternicii lui cavaleri germani. Astfel, luându-l pe Lepidus - care se neliniști la început, văzându-i pe temuții germani, iar apoi fu din ce în ce mai obosit și mai terorizat, pe măsură ce își dădea seama că se îndreptau nu spre dulcea Umbrie, ci spre nord, dincolo de munții înghețați și înfricoșători, Alpes infames frigoribus, că, practic, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
creiere, știa că poate conta pe foarte puțini oameni. Simțea că unii dintre dușmanii săi reușiseră să infiltreze spioni în palatele sale. Însă în ziua în care, disperat, îi vorbi lui Callistus despre asta, fostul sclav comentă, fără să se neliniștească: — Așa s-a întâmplat întotdeauna. E prețul faimei. Nu se înțelegea dacă spunea asta pentru că era furios, ca să se amuze ori ca să se răzbune. Ia exemplul Aegyptus-ului, Augustus. Cleo, cea mai mare regină a noastră, a fost considerată o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că se afla mereu alături de Împărat - Apollonius îi mărturisi că aducea o profeție alarmantă, născută din citirea stelelor. — Moartea se învârte foarte aproape de Împărat, declară el cu siguranță. Trebuie să se ferească de un om numit Cassius. Era atât de neliniștit, încât îl auziră și alții, iar Callistus nu reuși să împiedice acea informație să ajungă pe masa Împăratului. Acesta o citi seara, în timp ce Callistus stătea tăcut, în picioare, în fața lui. În palatele lor, conjurații tremurau. Dacă alții credeau în premoniții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
l-am lăsat în pace. În drum înapoi spre bucătărie m-am oprit în fața dormitorului meu. Nu mă simțeam bine - schimbul de replici tăioase cu Charlie și teama de a-l vedea pe Ben atât de absent și izolat mă neliniștiseră. Dacă intram atunci în dormitor, sub pretextul de a-mi trece rapid peria prin păr, știam că nu mă voi mulțumi cu asta, că voi ceda tentației de a mă răsfăța. Am respirat adânc, apoi m-am îndepărtat de ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
așa arăta și tipu’. Nu sinistru, nu cu ochi din ăia holbați oribil pe care-i au ciudații când se uită la mine, parc-ar vrea să mă lingă sau așa ceva. —Să te conduc spre casă, Stacey? Asta m-a neliniștit un pic, aveam instrucțiuni așa stricte să „nu fraternizăm cu clienții“ sau cum zicea doamna P, și-auzisem atâtea povești de groază că nu puteam să nu mă-ntreb ce vrea. Am avut rapid un vis cu ochii deschiși despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
câștig existența avea să se lămurească într-un fel sau altul: principalul lucru la momentul respectiv era să mă asigur că recuperarea lui Stacey merge mai departe și că are tot ce-i trebuie. Noul ei regim de masă mă neliniștește: mi-e dor de mesele cu ea și să-i cumpăr mici daruri sub formă de cutii de bomboane și gogoșile acelea cu gem pe care le adora. Am început să-i cumpăr flori în loc și iubeam felul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
radical stilul de viață în timp ce ea mergea, fără să se sinchisească, pe același drum de ani de zile. Oare era amenințat statutul Adrianei de petrecăreață a grupului sau doar băuse un pahar mai mult? Ceva din proclamația lui Emmy o neliniștea. Și dacă exista ceva cu care Adriana să nu fie obișnuită, aceasta era neliniștea. Ridică paharul și se strădui să zâmbească. Emmy îi zâmbi la rândul ei și spuse: — Cu o singură condiție. Vreau companie. — Companie? întrebă Leigh. Începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
ai răspunde la rândul tău “Și eu te iubesc.” Leigh se gândea că în timp se va obișnui cu acele cuvinte, că va putea să le spună cu mai multă convingere când vor ajunge să se cunoască mai bine. O neliniștea faptul că, după un an de zile, încă mai aștepta ca lucrul acesta să se întâmple. Făcu un efort și ridică privirea de pe pagină, adoptând un ton mieros: — Știu că a fost o nebunie în ultima vreme, dar în fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
ar putea stârni. Fără să se gândească la ceva anume și fără să simtă niciun fel de neliniște, se dădu jos din pat și se îndreptă spre balansoar. Nici când ajunse lângă Jesse, stând în picioare lângă el, nu se neliniști; îi întinse mâna și, când el i-o luă privind-o ușor confuz, îl trase să se ridice. Erau față în față, ceea ce i să păru ciudat fiindcă Russell era mult mai înalt. Leigh privi în jos spre mâinile ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]