2,766 matches
-
Ieși din terminal fericită că se afla În L.A., nerăbdătoare să o vadă pe Desert Rose, căutându-i fața prietenoasă În mulțime. Se uită În toate părțile, dar Desert Rose nu se zărea nicăieri. Așteptă câteva minute- nimic. Devenea din ce În ce mai neliniștită. Nu-și putea permite un taxi de la aeroport până În centrul L.A.-ului, nu avea nici măcar o hartă și nu știa nimic despre oraș. Santa Monica era doar un nume abstract În mintea ei, la fel de greu de localizat ca Marte. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Cât e ceasul? Întrebă Kitty, care nu purta niciodată așa ceva. — E 7:15, avionul decolează În 45 de minute. Hai să căutăm un magazin, să cumpărăm o pungă cu gheață. Desert Rose scoase o oglindă din geantă și Își cercetă neliniștită fruntea. — Da, exact asta Îmi doream, jumătate de oră cu o pungă cu gheață pe frunte. Trebuie neapărat să prindem avionul. — Poate că ar trebui să mergem pe jos, Îndrăzni Kitty să Îngaime. Desert Rose Îi aruncă o privire criminală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
acolo. Kitty se prefăcu surprinsă. — Serios? — Dacă vrei să știi... motivul pentru care te-am invitat aici este că vreau să mă Înveți cum să-l seduc pe Charlie. Kitty se uită la Desert Rose, pe jumătate flatată, pe jumătate neliniștită. — Dar ai zis că ești sigură că te iubește. — Sunt sigură. Dar am nevoie de ceva ajutor. Adevărul e că niciodată nu m-a invitat undeva unde să fim doar noi doi. Mă rog, poate o singură dată. Dar nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Începuse să creadă că atât acest bărbat, cât și dragostea adevărată nu existau. Adevărul era relativ, dragostea era relativă, ea era imperfectă, toată lumea era imperfectă. Singura diferență era că unii se mulțumeau cu ce pica, iar alții continuau să caute neliniștiți. Ea fusese mereu printre cei neliniștiți... și știuse Întotdeauna că dragostea Însăși nu ar fi fost de-ajuns ca să o vindece de asta. Nu că nu s-ar fi Îndrăgostit - se Îndrăgostise de multe ori, Încă de la grădiniță. Însă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
bărbat, cât și dragostea adevărată nu existau. Adevărul era relativ, dragostea era relativă, ea era imperfectă, toată lumea era imperfectă. Singura diferență era că unii se mulțumeau cu ce pica, iar alții continuau să caute neliniștiți. Ea fusese mereu printre cei neliniștiți... și știuse Întotdeauna că dragostea Însăși nu ar fi fost de-ajuns ca să o vindece de asta. Nu că nu s-ar fi Îndrăgostit - se Îndrăgostise de multe ori, Încă de la grădiniță. Însă nu o ținea mult, de la o săptămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Pong și de la soțul ei, se Întoarseră la dubița argintie Închiriată și plecară să-i Întâlnească pe cei din familia Rothschild. Kitty moțăia În mașină. Charlie conducea În tăcere și Kitty Își dădea seama că Desert Rose devenea din nou neliniștită, pentru că se tot frământa În scaun. Se gândi că probabil prietena ei Își spărgea capul căutând un Început de conversație care ar fi putut face să dispară bariera profesională dintre ea și Charlie, dar nu găsea nimic recent care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
am și filtre prin casă. — Nu ai. Dar m-am descurcat. Chicoti și sorbi din cafea. Era prea Întuneric. Se simțea o puternică Încărcătură erotică acolo, Între umbre, lângă patul lui. — Ai putea să aprinzi lumina, te rog? Întrebă ea neliniștită. Apăsă un buton și storurile se deschiseră cu un ușor scârțâit, lăsând să se vadă o priveliște magnifică: un perete Întreg de sticlă lipit de ocean. Aveai senzația că valurile se sparg direct pe geam. — Doamne! zise ea. Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
direcționa apelurile către căsuța vocală. — Charlie? Întrebă Kitty, inspirând minunata aromă de alune a cafelei sale fierbinți. Cred că se simte foarte prost, dacă sună Întruna. — Nu, e clienta nebună din New York, mă amenință cu poliția, zise Desert Rose vizibil neliniștită. Îți vine să crezi? Asta-mi mai lipsea. E nebună de-a binelea. Dar nu poate aștepta până te Întorci? Întrebă Kitty după ce luă prima gură de cafea. — Femeia asta nu e sănătoasă la cap! Nu crede că sunt În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de obligațiile lui de navigator, și se îndepărtă, dar nu în direcția cuștii, ci porni în plimbare cu aerul inconfundabil al celui care s-a hotărât că a venit timpul să recunoască locurile. Să-i pun un lanț, se întrebă neliniștit olarul, dar apoi, observând manevrele câinelui, care adulmeca și-și marca teritoriul cu urină, ba aici, ba dincolo, Nu, nu cred că trebuie să-l leg, dacă voia, fugea până acum. Intră în casă și auzi glasul fiicei lui, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ridică, dădu la o parte perdeaua de la fereastră, Nu-l văd în cușcă, spuse, Umblă pe afară, îndeplinindu-și obligațiile de paznic al casei, supraveghind împrejurimile, Dacă n-o fi fugit, Orice se poate întâmpla în viață, dar nu cred. Neliniștit, temător, Cipriano Algor deschise brusc ușa și aproape se împiedică de câine. Găsit stătea întins pe preș, în fața pragului, cu botul întors spre intrare. Se ridică văzându-și stăpânul și așteptă. E aici, anunță olarul, Văd, spuse Marta dinăuntru. Cipriano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și eu, spunea el. Pentru a răspunde la o asemenea dezlănțuire a unui suflet necăjit, Cipriano Algor nu găsise, îngrijorat cum era de responsabilitatea misiunii care-l ducea la Centru, alte cuvinte mai bune decât, Azi stai acasă, noroc că neliniștitul animal a văzut-o pe Marta făcând doi pași înapoi după ce-i înmânase plicul tatălui, așa a aflat Găsit că nu va rămâne fără companie, de fapt, chiar constituind fiecare parte, singură, totul căruia îi aparține, cum credem că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
toate cele care ne asaltează în ceasurile moarte ale insomniei, i se păru extraordinară, magnifică, și, în cazul de față, o adevărată lovitură a unui talent de negociere demn de toată lauda. Trezindu-se după cele două ore de somn neliniștit, cât reușise trupul lui disperat să sustragă propriei extenuări, pricepu că ideea, de fapt, nu făcea doi bani, e mai prudent să nu-și facă iluzii privind natura și caracterul celor care dețin puterea, orice ordin venit de la cei învestiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
într-un zid și le găsise în număr și substanță suficiente, adică el însuși, Marta, olăria, cuptorul, Marçal, câinele Găsit, și în plus dudul negru, omis înainte, e absurd ca ultimul dintre ele, neașteptata motivație, a cărei existență o observase neliniștit ca pe o umbră sau o negare, să fie cineva care nu mai aparține acestei lumi, e adevărat că nu e vorba de o persoană oarecare, e femeia cu care a fost căsătorit, tovarășa de muncă, mama fiicei lui, totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
presupun că încă îl mai doare spinarea. Foile de glaspapir erau împachetate. În timp ce primea banii și dădea restul, Isaura, fără să-și ridice ochii, întrebă, Și tatăl tău. Marta reuși să răspundă doar că tata se simțea bine, un gând neliniștit îi traversase deodată creierul, ce-o să facă femeia asta când vom pleca. Isaura își luă rămas bun, trebuia să se ocupe de alt client, Salută-i din partea mea, spuse, dacă în momentul acel Marta ar fi întrebat-o, Ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ridice pânzele. Amărât, cu o expresie încordată, părând deodată mai bătrân, Cipriano Algor chemă câinele. În ciuda tonului lui de îngrijorare pe care un auz atent îl putea distinge, glasul stăpânului schimbă în bine dispoziția lui Găsit. Rătăcise prin curte, perplex, neliniștit, alergând de colo colo, adulmecând valizele și pachetele care erau aduse din casă, scheuna cu putere ca să atragă atenția, și iată că presentimentele lui se adeveriseră, ceva singular, ieșit din comun, se pregătise în ultima vreme, și acum sosise ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Algor se văzu din nou intrând în cuptorul olăriei, văzu banca de piatră pe care o uitaseră pietrarii și se așeză pe ea, și din nou auzi glasul lui Marçal, totuși cuvintele de acum sunt diferite, cheamă iar și iar, neliniștite, de departe, Tată, mă auzi, răspunde-mi. Vocea răsună înăuntrul peșterii, ecourile trec de la un perete la altul, se multiplică, dacă Marçal nu tace un minut nu vom putea auzi vocea lui Cipriano Algor spunând, de departe, ca și cum și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Liftul de mărfuri îl duse la garaj, acum trebuia să vadă unde lăsase furgoneta și dacă ea mai pornea după trei săptămâni în care nu se mișcase, uneori bateria îi juca feste, Numai asta mi-ar mai lipsi, se gândi, neliniștit. Dar teama lui nu se adeveri, furgoneta își făcu datoria. E adevărat că motorul n-a reușit să pornească din prima încercare, nici din a doua, dar a treia oară demară cu un zgomot demn de alt motor. După câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de piatră, cenușa focului. La început, când îl văzuse urcând panta în furgonetă, Isaura se gândise că Cipriano Algor se întorcea acasă pentru că nu mai putuse îndura separarea și absența, și această idee, cum ne putem închipui, i-a mângâiat neliniștita ei inimă iubitoare, dar acum, cu capul odihnindu-se pe umărul lui, simțindu-i mâna pe mijloc, ambele rațiuni i s-au părut la fel de juste și, pe lângă asta, dacă ne vom da osteneala să observăm, există de obicei o față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Încercat să le facă să devină adevărate, și fiecare a găsit În ele ce voia. La Homer nu există nici un secret. Planul vostru e plin de secrete, pentru că e plin de contradicții. De aceea ai putea găsi mii de inși neliniștiți dispuși să se recunoască În ele. Aruncați naibii totul. Homer nu s-a prefăcut. Voi v-ați prefăcut. E vai și-amar să te prefaci, te cred toți. Lumea nu l-a crezut pe Semmelweis, care le spunea medicilor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
persoane care puteau fi arabi. Era firesc, În zona aceea erau numai mici hoteluri pentru arabi. Ce pretenții puteam avea? Intrasem În cameră. Era decentă, exista până și un telefon, păcat că nu știam cui să telefonez. Iar acolo ațipisem, neliniștit, până pe la trei. Pe urmă mă spălasem pe față și mă Îndreptasem către Conservatoire. Acum nu-mi mai rămânea altceva de făcut decât să intru În muzeu, să rămân până după Închidere și să aștept miezul nopții. Așa și făcusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ei. Pentru că ei pur și simplu nu-i păsa. În mod paradoxal, datorită logodnicei lui, Wakefield realiză În Europa cît de american era. Se așteptase ca strigoii Lumii Vechi să-l readucă la viață, dar nu-l dinamiza decît firea neliniștită a Marianei. Era la fel de neliniștită precum America. Europa era precum o bătrînă doamnă, măturîndu-și la nesfîrșit trotuarul din fața casei și călcîndu-și așternuturile. Într-o după-amiază, la Cadiz, bînd Jim Beam cu gheață - Mariana nu voia nimic altceva - Îl apucă nostalgia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
simplu nu-i păsa. În mod paradoxal, datorită logodnicei lui, Wakefield realiză În Europa cît de american era. Se așteptase ca strigoii Lumii Vechi să-l readucă la viață, dar nu-l dinamiza decît firea neliniștită a Marianei. Era la fel de neliniștită precum America. Europa era precum o bătrînă doamnă, măturîndu-și la nesfîrșit trotuarul din fața casei și călcîndu-și așternuturile. Într-o după-amiază, la Cadiz, bînd Jim Beam cu gheață - Mariana nu voia nimic altceva - Îl apucă nostalgia de propria lui țară, lipsită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
plictisesc ușor și cer din ce În ce mai multă imaginație În conținutul pe care-l primesc. De fapt, singura certitudine care ține În mișcare economia este aceea că o plictiseală din ce În ce mai rapidă este de ne-evitat. În mulțime Încep să se audă șușoteli neliniștite. „Drace, cred ca mi-am lăsat toate alea la birou!“ „Unde dracu’ sînt cheile mele?“ „Ce pula mea?“ Dar, clară deasupra acestor șușoteli, se ridică vocea ungurului miliardar: — Ei, așa mai vii de-acasă, domnule Wakefield! Diavolul se amuză, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
mi-am lăsat toate alea la birou!“ „Unde dracu’ sînt cheile mele?“ „Ce pula mea?“ Dar, clară deasupra acestor șușoteli, se ridică vocea ungurului miliardar: — Ei, așa mai vii de-acasă, domnule Wakefield! Diavolul se amuză, dar e și puțin neliniștit. Îi place valul crescînd de nervozitate din sală, dar se teme că Wakefield ar putea să-i scape printre degete. Transformă ceea ce părea un tîrg foarte simplu, bazat pe Înțelegerea clară că Își poate continua viața dacă poate aduce o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de dolari: bărbații merg țepeni, cu bărbia Înainte, ca acțiunile În creștere. Cu toate acestea, aici nu e Typical, unde noul se Întinde limpede peste cîmpurile de zăpadă precum conturul unei victime pe caldarîmul unei străzi liniștite. Noua bogăție obraznică, neliniștită a Vestului se luptă cu trecutul, un trecut care nici el nu este din cale afară de vechi. Ici și colo, vechii bogați stau răstingniți În fotolii, Întrebîndu-se de unde au apărut bogații cei noi. Un domn cărnos șade alături de amanta sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]