2,065 matches
-
acestei clipe, exista, cu siguranță, o eroare, însă realitatea simțirii îl deruta întrucâtva. Ce să faci, la urma urmei, cu realitatea? Căci acest ceva se întâmpla, reușea doar să-și spună chiar în această secundă că secunda respectivă, datorită fericirii nemărginite, pe care el o simțea pe deplin, putea să merite toată viața. „În acest moment - cum îi spusese el odată lui Rogojin, la Moscova, în timpul întâlnirilor lor de acolo -, în acest moment parcă începe să-mi fie pe înțeles expresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fiecare zi, fusese îngrozitoare pentru el, atât de îngrozitoare, încât uneori prințul alunga până și amintirea acestei perioade recente. Însuși chipul acestei femei avea întotdeauna pentru el ceva chinuitor; discutând cu Rogojin, prințul tradusese această senzație prin sentimentul de milă nemărginită, și acesta era adevărul: încă din portret, acest chip chemase din inima lui întreaga suferință a milei; senzația de compătimire și chiar de suferință pentru această ființă nu-i părăsise niciodată inima, nu i-o părăsea nici acum. O, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Bine, rămâi sănătos, spuse Rogojin. Știi că plec și eu mâine; să nu mă vorbești de rău! Dar, frate, adăugă el, întorcându-se repede, de ce nu i-ai răspuns nimic? „Ești fericit sau nu?“ — Nu, nu, nu! strigă prințul cu nemărginită amărăciune. — Asta mai lipsea, să spui: „Da!“, râse cu răutate Rogojin și plecă fără să mai privească îndărăt. PARTEA a IV-a Itc "I" Trecuse aproape o săptămână de când cele două persoane din povestirea noastră se întâlniseră pe banca verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dezgustătoare! Ești platitudinea cu ifose, platitudinea care nu se îndoiește de sine, platitudinea de o seninătate olimpiană; ești rutina rutinei! Nici minții, nici inimii dumitale nu le e hărăzit să dea vreodată naștere celei mai mici idei proprii. Dar ești nemărginit de invidios; ai convingerea fermă că ești un mare geniu, însă îndoiala te cercetează câteodată în clipele negre, așa că te înfurii și devii invidios. O, mai ai nori negri la orizont; vor trece când te vei tâmpi definitiv și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și sfârșea prin a se răzvrăti; se înflăcăra, lucru pe care, poate, îl regreta de îndată, își făcea reproșuri, dar nu se putea stăpâni: căuta ceartă, începea să vorbească bombastic și cu elocință, pretindea să i se arate un respect nemărginit și imposibil și în cele din urmă dispărea de acasă, uneori chiar pentru multă vreme. În ultimii doi ani, treburile familiei le cunoștea doar în mare și din auzite, încetase a se mai implica, nesimțind nici cea mai mică chemare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu mai rezistă și izbucni într-un hohot teribil de râs, care ținu vreo zece minute. Era cât pe ce să-și reproșeze râsul, dar imediat își dădu seama că n-are ce să-și reproșeze, pentru că simțea o milă nemărginită pentru general. Presimțirile lui se adeveriră. Seara primi un bilet ciudat, scurt, dar ferm. Generalul îi aducea la cunoștință că se desparte de el pentru totdeauna, că îl respectă și îi e recunoscător, dar că nici de la el nu acceptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
surpriză. Aglaia nu numai că nu izbucnise în râs, cum se temea mai înainte, ci, apropiindu-se de prinț, îi spuse aproape cu sfială: — Iartă o fetiță proastă, rea, răzgâiată (îl luă de mână) și fii sigur de respectul nostru nemărginit. Și dacă am îndrăznit să iau în glumă minunata, buna dumitale... naivitate, te rog să consideri că sunt un copil și să-mi ierți năzbâtia. Iartă-mă că am insistat asupra unei stupizenii, care, desigur, nu poate avea nici cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ierte pe oricine. Tocmai pentru asta l-am îndrăgit... Aglaia se opri pentru o clipă, parcă uimită, parcă nevenindu-i nici ei să creadă că rostise un asemenea cuvânt; dar în același timp în privirea ei străluci o mândrie aproape nemărginită; parcă acum i-ar fi fost indiferent dacă până și „femeia aceasta“ ar fi râs de mărturisirea scăpată fără voie. — V-am spus tot și, desigur, acum ați înțeles ce vreau de la dumneavoastră, nu-i așa? Poate că am înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dojană în voce, arătând spre Nastasia Filippovna: — E cu putință una ca asta? Doar e atât de... nefericită! Atât apucă să spună și amuți sub privirea teribilă a Aglaiei. Privirea ei exprima atâta suferință și în același timp atâta ură nemărginită, încât el plesni din palme, scoase un strigăt și se repezi spre fată, dar era deja prea târziu! Ea nu putu să îndure nici măcar această clipă de ezitare a prințului, își acoperi fața cu mâinile, strigă: „Ah, Dumnezeule!“ și ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fi trebuit să se simtă decepționați ca urmare a tentativelor de „a-l salva“ pe nefericitul țicnit. Se zvonea că vizita lui Evgheni Pavlovici se datora în parte generalului Ivan Feodorovici și consoartei sale, Lizaveta Prokofievna. Însă dacă amândoi, din nemărginita bunătate a inimii lor, puteau să dorească a-l salva de la pierzanie pe bietul smintit, trebuiau, desigur, să se limiteze la această palidă tentativă: nici situația lor, nici poate dispoziția sufletească (lucru firesc) nu puteau corespunde unor eforturi mai serioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
atingea ușor capul, părul, le mângâia, îi mângâia și obrajii... nu putea face nimic altceva! Începuse și el să tremure din nou și iarăși i se înțepeniră brusc picioarele. O senzație cu totul nouă îi sfâșia inima cu o tristețe nemărginită. Între timp se luminase de ziuă; în sfârșit, se întinse pe pernă, parcă istovit și disperat cu totul, și își lipi fața de obrajii palizi și încremeniți ai lui Rogojin; din ochi îi curgeau lacrimi pe fața celui de-alături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
reflecțiune, cu moderație și cu prudență interesele națiunii, dar încă nu poate acest popor decât să-și piarză cu încetul chiar respectul autorității, față cu exemplele zilnice cari pun la lumină baza acelui sistem, adică realizarea ambițiunilor nerușinate și trebuințelor nemărginite ale acelor zecimi de persoane, conduse și susținute de d-l Rosetti, și cari sunt ieșite din acele majorități care nu pot aduce țării în viitor decât urmări funeste pentru respectul Adunărilor deliberative și chiar pentru libertățile publice. Se naște
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
vânătoarea de câștig. Întâi s-au demoralizat servii și sclavii, apoi veni un regim al metreselor, căci cei mari cumpărau sclave siriene și etiopiene, le încărcau cu bogății și-și neglijau soțiile proprii. Pofta desfrânată de câștigare de averi, o nemărginită goană de plăceri a adus o deplină răsturnare a raporturilor sociale. Familii celebre se ruinară și sărăciră, iar în locul lor se iviră parveniți fără rușine. Oameni ce nu avuse[se]ră nimic ajunseră să posedeze bogății, palate, grădini, sclavi și
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
nu vedea țintele dezvoltării într-o reconstruire a dominațiunii turcești peste țările doritoare de neatârnare, ci în realizarea independenței lor. Asta nu era nimic pozitiv încă și nu coprindea decât o lature a concepțiunilor andrassyane în politica orientală. Dar era nemărginit de departe de acel conservatism care o împingea pe Austro-Ungaria odinioară de-a face servicii de jandarmerie pentru, Turcia în acele locuri și de-a jertfi milioane pentru o politică care-i aducea ura celui tare fără a-i asigura
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
și de răscoalele populare de acolo, " Fraternitatea" scrie cu cunoștință de cauză următoarele: Era un timp pe când România a fost Eldorado al tuturor refugiaților și asupriților din toată lumea. A domnit aci o toleranță religioasă cât se poate de largă și nemărginită, traiul a fost patriarhal, toate trebuințele vieței ieftine ca nicăieri, poporul blând și fără egoism. De aceea au venit în țară lipovenii, bulgarii, grecii, ungurii și izraeliții, mai cu seamă după revoluțiunea din 1848. Astăzi lucrurile s-au schimbat. România
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
tuturor oamenilor cu puterea iubirii smerite și jertfelnice ce o dobân dește din comuniunea strânsă cu El. Bunii creștini nu‑L iubesc pe Dumnezeu pentru frumusețea Raiului, nici pentru frica Iadului, ci Îl iubesc pentru bunătatea Lui, pentru dragostea Lui nemărginită arătată lor și Întregii creații, iar El nu‑i va lipsi pe ei de moștenirea veșnică, căci pe El Îl vor moșteni. IV.2. Distincția spirituală a creștinului este iubirea aproapelui În numele lui Dumnezeu Iisus Hristos a arătat că distincția
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
și a practicării unei intense, sincere și stăruitoare rugăciuni de către cei credincioși, se află marele secret al Întăririi În credință, al tăriei spirituale, al Înmulțirii răb‑ dării și al pogorârii harului dumnezeiesc peste dânșii, pre‑ cum și al simțirii iubirii nemărginite a lui Dumnezeu. Toate acestea dau putere sufletului celui suferind. Acesta nu este doar un sfat convențional, ci o caldă invitație la trăirea lor. Oricine le poate experimenta. Celui ce cere ajutorul lui Dumnezeu și Îl caută, Domnul Îi Întinde
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
a sugera rostul mișcării omului: Mama pune copilul la o distanță de ea și-l cheamă spre ea, pentru ca el să se întărească în exercițiul mișcării ce-l face spre ea, atras de dorul ei"43. Este și sensul dorului nemărginit eminescian, altceva decât pura voință schopenhaueriană, manifestată ca orbeție a instinctului. Pașii copilului către mamă și ai omului către Dumnezeu nu se fac de la sine, ci prin iubire, prin har, prin Duhul care coboară. De aceea, mișcarea spre eternitate e
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
simulacre, adică în măștile luate de-a gata din arsenalul muzeal descoperit de Nietzsche. Finalmente, Derrida, Deleuze sau Foucault se dovedesc adevărați campioni ai lui novum, căci pentru ei repetiția cu diferență nici nu este altceva. Împărăția simulacrelor este împărăția nemărginită a noului, deci a unui progres debordant. Dar mecanismul acesta fabricator de noutăți fără limită este profund vicios, fiindcă el se bazează pe aceeași falsificare de cântar, despre care am mai vorbit. Iar falsificarea vine din credința că Dumnezeu este
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și să-și supună majoritățile. În cazul în speță, companiile transnaționale, minoritare, desigur, au puterea și, deci, legitimitatea de a dicta majorităților naționale politica lor, care nu trebuie să mai fie națională, adică spre beneficiul majorității cetățenilor, ci pentru prosperarea nemărginită a minorităților financiare și economice transnaționale. Dacă acest tip de globalism se concepe în postmodernitate, trebuie spus, cu tot cinismul, că societatea românească a fost, cel puțin din secolul fanariot până astăzi, un bastion de postmodernitate în Europa, fiindcă întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
istorie. Orice asemenea eșec non-contradicțional înseamnă cădere din logica contradicțională a stării T în una dintre extremele omogenizante ale celorlalte două materii, în contra rostului firii. În plan etic, cele trei materii au corespondent trei lumi: a lui Satan, cu actualizare nemărginită spre moarte, a lui anti-Satan, lumea diversităților agresive (dominantă în istorie) și lumea lui Dumnezeu, simultan omogenă și eterogenă, cea a echilibrului între antiteze. Etica nivelului de realitate macrofizică este binară, maniheistă, a "adevărului" și a "falsului", a binelui și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cosmogonică a Big-Bang-ului, spune Lupașcu, energia primordială explodândă nu putea fi decât potențare infinită de afectivitate. Din motive similare s-a apropiat Eminescu de cosmogonia indiană din Rig-Veda, reconstruind-o în chip original, punctul originar expansiv fiind identificabil cu dorul nemărginit, pecete a românității viziunii eminesciene. Finalmente, afectivitatea ontologică se dovedește a fi dialogică, precum în teologia Părintelui Stăniloae, dar, din anumite motive, Ștefan Lupașcu nu pare să fi avut această conștiință, în măsura în care, ca și Nietzsche, a confundat creștinismul cu o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
sine însuși o viață nouă. Nu e nici un om mulțumit de-a rămâne etern pe același punct omul e oarecum naștere eternă. Această devenire eternă află în om putere numai mărginită. Din această contradicțiune a puterei mărginite și a destinațiunii nemărginite, rezultă ceea ce numim viață omenească. Viața e lupta, prin care omul traduce destinațiunea sa, intențiunile sale în lumea naturei"337. Transmodernismul, cu tensiunea contradicțională recuperatoare de armonie, este menit a reda omului contemporan inocența pierdută și parodiată de antropocentrismul postmodernist
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
disprețuitoare asupra excesului de ireal atribuit realului, care, și fără de acesta, are caracter fascinant și mirabil"354. Ne amintim, și Ștefan Lupașcu repusese în discuție transdisciplinară conceptele fundamentale din gândirea aristotelică. În antimetafizica lui Nichita Stănescu e ceva din dorul nemărginit eminescian și din afectivitatea lupasciană: "Dorința de a trăi este antimetafizică"355. De aceea, el definește talentul ca dor, adică transmodernist: "A fi poet nu înseamnă a avea talent, ci a avea dor"356. Asta o gândește un poet cu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în ritm ca dor: "Numai o astfel de străinătate putea să dea sens unui cuvânt făcut din vocala "o" între două consoane "d" și "r", ori cum zic portughezii despre dorul lor a fi acolo unde nu ești". Dorul e nemărginit, cum apare el la Eminescu, fiindcă omul e aruncat la margine, condamnat a fi acolo unde nu este. Ne aflăm într-o altă logică decât aceea a terțiului exclus, pe fundamentul căreia s-au ridicat civilizațiile de nucleu ale Europei
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]