3,779 matches
-
părul de pe frunte. ― Nu, nici gând... M-am obișnuit să mănânc mai târziu. Abia la 4 ies de la serviciu. Își făcea treaba prin casă, îndreptînd inutil câte un obiect. Avea mâini lungi și slabe, ca de păianjen. Părea nervoasă. Gura nemulțumită se mișca și atunci când nu spunea nimic. " O femeie care țipă ușor, își zise Cristescu privindu-i fața pământie. Țipă și plînge." Interiorul i se păru searbăd, caracteristic de fată bătrînă: curățenia ― devenită manie, excluzând orice alte preocupări ― supraaglomerare de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cumva de grup. Găsise un loc unde bătea soarele. Un soare crud, care arginta zăpada, aprindea candele pe câte o cruce părăsită: "I. N. R. I ― Spiru Papadopol născut 1820, repauzat 1905..." Bătrânul își pierduse răbdarea și urmărea cu o schimă nemulțumită mișcările Melaniei Lupu. Doru Matei privea absent în lungul aleii. Arăta obosit și prost dispus. Cristescu, însoțit de Azimioară, se apropie. Grigore Popa clipi nervos și scoase nasul din fular. ― A... Ați venit... E drăguț din partea dumneavoastră... ― Condoleanțele mele! ― Mulțumesc
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
a actului infracțional, aceste reprezintă sensul vieții lor, un mod de a exista. În mod curent, profesioniștii sunt inteligenți, prevăzători, activi și plini de inițiativă, calmi și hotărâți. Din punct de vedere afectiv, acești indivizi sunt glaciali, insensibili și permanent nemulțumiți, nu își pot amâna satisfacțiile imediate. Infractorii ocazionali reprezintă categoria indivizilor care sunt bine integrați în sistemul socio-normativ și care intră sub incidența legii în urma unor circumstanțe nefaste (crime pasionale, accidente rutiere etc.). Aceștia se reintegrează social și dispun de
Psihocriminologie by Lăcrămioara Mocanu () [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
căzut pe gînduri? Mă străduiam să-mi aduc aminte ceva, o vorbă, o frază care să mă scoată din impas și nu reușeam. El mă privea în continuare, ochii lui se fixaseră de mine ca niște lipitori. Mă credeam pierdut. Nemulțumit, Bătrânul s-a așezat în fotoliul de răchită, și-a întins piciorul stâng pe perna roșie, cufundîndu-se într-o tăcere absentă. Reflecta parcă asupra hotărârii pe care trebuia s-o ia în privința mea. Am stat așa o vreme, apoi, cu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în colțul cel mai întunecos și dacă vroiam să mă ridic în capul oaselor îmi spuneau: "Stai liniștit". Vocea părea aceeași mereu. Mă întreba: "Cum te simți? Răspundeam încurcat: "Cum să mă simt, domnule doctor? Bine". La care, vocea mormăia nemulțumită: "Mă rog. Ai avut febră azi?" Mă grăbeam să zic "nu", dar vocea părea și mai nemulțumită: "Mă rog. Va trebui să-ți facem o injecție cu..." Am țipat: "Nu vreau, de ce să-mi faceți injecție?" "Taci", îmi porunci vocea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
liniștit". Vocea părea aceeași mereu. Mă întreba: "Cum te simți? Răspundeam încurcat: "Cum să mă simt, domnule doctor? Bine". La care, vocea mormăia nemulțumită: "Mă rog. Ai avut febră azi?" Mă grăbeam să zic "nu", dar vocea părea și mai nemulțumită: "Mă rog. Va trebui să-ți facem o injecție cu..." Am țipat: "Nu vreau, de ce să-mi faceți injecție?" "Taci", îmi porunci vocea. "Nu vreau, înțelegeți? Nu vreau", am răcnit cât am putut. ― Daniel, ce e cu tine? Am deschis
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
masă. ― Vreau două. Cu ochii fixați în ochii mei, Bătrânul mi-a întins cărțile cerute. Le-am luat și le-am așezat lângă celelalte. Nu-mi era gândul deloc la joc, așa că n-am dat atenție faptului că el bombănea nemulțumit, din ce în ce mai furios, plîngîndu-se de ghinion. Jucam mecanic. Și am înmărmurit în clipa când am constatat că, fără voie, câștigasem. Mi-au căzut cărțile din mână. Eram palid ca un mort. El m-a privit cu o ură nestăpânită. Avea un
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
industrii și piețe în viitorul extrem. O modalitate de a înțelege acest aspect este să se arunce o privire asupra trecutului. Să presupunem că ați fi fost un comod proprietar de casă în Anglia pe la anul 1400 și un țăran nemulțumit a aruncat cu o piatră pe fereastra locuinței dumneavoastră. Singura opțiune pe care o aveați la dispoziție ar fi fost să vă îndreptați spre puternica breaslă a sticlarilor, care păzea cu strășnicie secretele vechi are sticlarilor și se asigura că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
crimei organizate - cei doi dușmani ai lumii moderne. Cu alte cuvinte, trebuie să ne aducem contribuția să aducem restul lumii să se răsfețe în pliurile generoase ale globalizării. Dacă nu vom proceda în acest mod, lumea aceea se va revolta. Nemulțumiții vor deveni cei lipsiți de drepturi și mai apoi vor descoperi o cale de a dărâma toată construcția care ne adăpostește. Dacă nu deții nimic, atunci nu ai nimic de pierdut. Dacă nu ai nicio posibilitate în viitor, atunci nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
în Gallup, New Mexico. Pasărea nu tăcuse nici o clipă, tot drumul. Stan se cazase la un motel din Gallup, iar pasărea începuse să țipe pe la miezul nopții. Niște țipete asurzitoare. Nu avusese de ales. Își părăsise camera, însoțit de urletele nemulțumite ale celorlalți cazați la motel, și se suise din nou la volan. De cum porniseră, pasărea tăcuse din nou. Dar trăsese pe marginea drumului pentru câteva ore, în timpul zilei, ca să doarmă, însă mai târziu, când oprise în Flagstaff, Arizona, pasărea începuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
găsească un loc mai bun ca să-i urmărească pe ceilalți deținuți cărându-și pumni. După ce și-a pierdut iubirea vieții ei, Cevriye a vândut casa În care stăteau și a revenit la domiciliul familiei Kazanci, o profesoară de istorie veșnic nemulțumită, cu un simț spartan al disciplinei și autocontrolului. La fel cum la școală ducea un război Înverșunat Împotriva copiatului, acasă a luat asupra ei sarcina de a purta o cruciadă Împotriva impulsivității, dezbinării și spontaneității. Apoi mai era Sabahattin, soțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
trădând gravitatea declarației pe care era pe cale s-o facă. — A fost odată ca niciodată... au fost odată doi Împletitori de coșuri din nuiele de mult, pe vremea otomanilor. Amândoi erau harnici, Însă unul avea credință, iar celălalt era veșnic nemulțumit. Într-o zi, sultanul a venit În sat și le-a spus: „Am să vă umplu coșurile cu grâu și dacă aveți mare grijă de grâul ăsta, boabele se vor preschimba În galbeni de aur“. Primul Împletitor a acceptat bucuros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
construit un bloc modern cu cinci etaje. Tot parterul era ocupat În Întregime de un restaurant rafinat la care se serveau specialități din pește. Înainte să intre, Asya și-a cercetat imaginea reflectată În geam, aranjându-și părul și privindu-și nemulțumită sânii. Fiindcă era Încă prea devreme pentru prânz, Înăuntru nu era nimeni, În afară de o mână de chelneri care măturau urmele nopții trecute de pe podele și un bucătar corpolent și roșu În obraji care stătea În bucătărie, pregătind mezes și feluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
care și-l Închipuise Întotdeauna ca pe un căpcăun pe jumătate negru, pe jumătate alb ce avea În loc de ochi două zaruri rotitoare. Apoi a aruncat zarul: „trei doi“. La naiba! Neputând să mute și-a strâns pumnii și a bombănit nemulțumită. — Biata de tine! a exclamat Armanoush. Asya a pus piesele negre rămase pe margine pe când asculta un vânzător ambulant care țipa afară cât Îl țineau plămânii: — Stafide! Am stafide aurii. Pentru puști și bunici fără dinți, stafide aurii pentru toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
uitându-se neliniștit În jur ca să se lămurească ce anume putuse să tulbure liniștea. În loc de răspuns, un strop călduț i-a căzut pe nas. Apoi a urmat alt strop, de data asta pe cap. Pisica s-a ridicat Încet, profund nemulțumită și și-a Întins picioarele Înainte de a se Îndrepta din nou spre casă. Alt strop. A iuțit pasul. Poate că nu știa regulile. Poate că pur și simplu nu știa că nu trebuie să blestemi niciodată orice ar cădea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
zâmbi mândru, opri mașina lângă intrarea principală și ieși să le aducă niște ecusoane. — Patrick, vii să mă ajuți puțin? Pedro se uită la Charlie ca un copil lăsat pe dinafară: — Pot să vin și eu? Sigur, zise Charlie, oarecum nemulțumit. Dar n-ai vrea să traversezi și să iei mai Întâi niște Cola? Mi-e sete, probabil că și doamnelor le e. Mulțam, zise el, bătându-l prietenește pe spate pe Pedro. Kitty și Desert Rose coborâră și ele, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
avem o zi fără Charlie. E ultima mea zi aici. Nu vreau să-i permit să mi-o strice. Nu mai suport nici măcar să-i aud numele. Îmi pare rău, dar astăzi vreau doar să fiu fericită. Desert Rose bombăni nemulțumită, dar promise. Kitty o simțea atât de plină de Charlie, de parcă era un balon umplut până la refuz, gata să explodeze. Simțea nevoia să-i murmure numele În fiecare secundă, altfel s-ar fi sufocat cu gândurile legate de el. Kitty
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
n-a împlinit treizeci. Oricum, cu chipul pe care îl are nimeni nu i-ar da atâția. Cum poate s-a remarcat, amândoi au lipite de prenume niște patronime insolite cărora le ignoră originea, sensul și motivația. Ar fi probabil nemulțumiți dacă ar afla vreodată că algor înseamnă răceala intensă a trupului, care vestește febra, și că gacho nu e altceva decât grumazul boului pe care șade jugul. Cel mai tânăr are uniformă, dar nu e înarmat. Cel mai vârstnic poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
la cap fără să-l doară, și că, într-un fel sau altul, decizia trebuia luată tot de cel care avea acest rol și care, de aceea, câștiga cât câștiga. Subșeful, cum ușor se deduce din acest comportament, e un nemulțumit social. Brusc îi tăie vorba olarului, luă propunerea și desenele și se îndepărtă. Ieși după câteva minute pe ușa pe unde intrase, îi făcu un semn lui Cipriano Algor să se apropie, nu va fi nevoie să amintim din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
timp să vedem cine ne oferă cel mai bun preț posibil, Înțeleg că e bine așa, spuse Marta, dar poate ar trebui să iei prânzul cu părinții tăi, ultima dată n-ai fost la ei și trebuie să fie foarte nemulțumiți. Marçal se crispă, N-am chef, și pe lângă asta, se întoarse spre socru și întrebă, La ce oră trebuie să fii la magazie, La patru, Dacă iau masa la părinții mei, apoi mergem în oraș, drumul până acolo, închiriem camionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
căzut pe gânduri? Mă străduiam să-mi aduc aminte ceva, o vorbă, o frază care să mă scoată din impas și nu reușeam. El mă privea în continuare, ochii lui se fixaseră de mine ca niște lipitori. Mă credeam pierdut. Nemulțumit, Bătrânul s-a așezat în fotoliul de răchită, și-a întins piciorul stâng pe perna roșie, cufundându-se într-o tăcere absentă. Reflecta parcă asupra hotărârii pe care trebuia s-o ia în privința mea. Am stat așa o vreme, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în colțul cel mai întunecos și dacă vroiam să mă ridic în capul oaselor îmi spuneau: „Stai liniștit”. Vocea părea aceeași mereu. Mă întreba: „Cum te simți? Răspundeam încurcat: „Cum să mă simt, domnule doctor? Bine”. La care, vocea mormăia nemulțumită: „Mă rog. Ai avut febră azi?” Mă grăbeam să zic „nu”, dar vocea părea și mai nemulțumită: „Mă rog. Va trebui să-ți facem o injecție cu...” Am țipat: „Nu vreau, de ce să-mi faceți injecție?” „Taci”, îmi porunci vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
liniștit”. Vocea părea aceeași mereu. Mă întreba: „Cum te simți? Răspundeam încurcat: „Cum să mă simt, domnule doctor? Bine”. La care, vocea mormăia nemulțumită: „Mă rog. Ai avut febră azi?” Mă grăbeam să zic „nu”, dar vocea părea și mai nemulțumită: „Mă rog. Va trebui să-ți facem o injecție cu...” Am țipat: „Nu vreau, de ce să-mi faceți injecție?” „Taci”, îmi porunci vocea. „Nu vreau, înțelegeți? Nu vreau”, am răcnit cât am putut. — Daniel, ce e cu tine? Am deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
masă. — Vreau două. Cu ochii fixați în ochii mei, Bătrânul mi-a întins cărțile cerute. Le-am luat și le-am așezat lângă celelalte. Nu-mi era gândul deloc la joc, așa că n-am dat atenție faptului că el bombănea nemulțumit, din ce în ce mai furios, plângându-se de ghinion. Jucam mecanic. Și am înmărmurit în clipa când am constatat că, fără voie, câștigasem. Mi-au căzut cărțile din mână. Eram palid ca un mort. El m-a privit cu o ură nestăpânită. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lichidului htonian. Bate cineva la ușă. — Tu ești, Disraeli? — Da, Îmi răspunde necunoscutul, În care cititorii mei Îl vor fi recunoscut pe marele maestru al grupului englez, ajuns de pe-acum pe cele mai Înalte culmi ale puterii, dar tot nemulțumit; el glăsuiește: My Lord, it is useless to deny, because it is impossible to conceal, that a great part of Europe is convered with a network of these secret societies, just as the superficies of the earth is now being
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]