3,943 matches
-
peste durerea idioată a pierderii privilegiilor de clasă. Cât de bine putea cu un ochi, Își cârpea ciorapii, Își cosea nasturii, Își freca chiuveta, Își trata pentru iarnă lucrurile de lână cu un spray. Bineînțeles existau doamne, fiica lui, Shula, nepoata (prin alianță), Margotte Arkin, În apartamentul căreia trăia. Mai trebăluiau pentru el, când Își aminteau. Câteodată făceau mult, dar nu ca să te poți baza, nu În mod regulat. De rutină făcea singur. Era de conceput chiar că ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Street, Sammler ceruse să aibă umidorul lui Arkin În camera lui. Și ea sentimentală, Margotte spusese: „Desigur, Unchiule. Ce gând frumos. Chiar Îl iubeai pe Ussher.“ Margotte era nemțoaică, romantică. Sammler era altceva. Nici nu-i era unchi. Ea era nepoata soției lui, care murise În Polonia În 1940. Răposata lui soție. Răposata mătușă a văduvei. Oriunde te uitai sau Încercai să te uiți, dădeai de răposați. Îți lua ceva să te obișnuiești. Suc de grapefruit bea dintr-o cutie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
muncă. Mereu Înveșmântat minunat. Domnul Sammler fusese la un moment dat surprins, dar nu uimit, să observe că poartă un singur cercel de aur. Fusese prea mult ca să mai țină asta În sine și pentru prima dată menționă lui Margotte, nepoata și proprietăreasa sa, și Shulei, fiica sa, faptul că acest hoț de buzunare arătos, arogant, acest prinț african sau mare fiară neagră căuta să vadă pe cine mai putea să devoreze Între Columbus Circle și Verdi Square. Pentru Margotte asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
invenție erotică, și făcuse din monogamie o provocare fascinantă. Margotte, continuu pomenindu-l pe Ussher vorbea de el mereu, În manieră nemțească, drept Omul ei. „Când Omul meu era În viață... Omul meu spunea.“ Lui Sammler Îi părea rău pentru nepoata lui rămasă văduvă. Puteai s-o critici la nesfârșit. Convinsă de propria dreptate, te plictisea, făcea incursiuni crude În timpul tău, gândul tău, răbdarea ta. Vorbea gunoaie, aduna azvârlituri și gunoaie În apartament, prăsea gunoaie. Iată, de exemplu, plantele astea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
privire straniu agățătoare, un fel de intensitate Încârligătoare. Sammler, Sammler cel de dinainte, nu prea avusese putere să reziste la asemenea priviri. — Nu e din cauza hoțului pe care l-ai văzut În autobuz, nu? — Cine ți-a spus de el? — Nepoata dumitale, domnișoara Arkin. Am menționat asta Înainte de conferință. — Da, așa e. Și ți-a povestit, ei? — Da, despre Îmbrăcămintea la modă, accesoriile Dior și toate celelalte. Ce nebunie! Deci te temi de el. De ce? Te-a văzut? — Ceva În genul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
mărunțiș. Intră În grabă În hol. În onoarea primăverii, Margotte pusese tufe de forsiția În borcane Mason. Unul dintre borcane fu răsturnat pe dată. Sammler aduse un sul de șervete de hârtie din bucătărie, stabilind În trecere prin casă că nepoata lui ieșise. Absorbind apa vărsată cu șervetul, privind hârtia absorbantă cum se Întunecă, ridică apoi telefonul pe brațul de arțar al sofalei, se așeză pe cuvertura de eșarfe, și formă numărul Shulei. Nici un răspuns. Poate că-și Închisese telefonul. Sammler
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
argint pe masa unui sălbatic dintr-un trib amazonian. Acum zice că s-a dus să doarmă puțin. (N-a dormit bine azi-noapte.) Dar îmi dau seama, după scârțâiturile podelei de deasupra capului meu, că lucrează în lut în camera nepoatei ei. Se duce de multe ori acolo după-amiezile. A fost camera ei atunci când era mică, se pare. Stă ore întregi și se joacă cu jucăriile fetiței - aranjează sticluțele cu sclipici și lipici din seturile de artă, face inventarul pantofilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
religioase. Ea e gata să accepte asta, atâta timp cât mă mai vait din când în când că mă simt „rău“. Am petrecut atâtea Crăciunuri în casa ei, zăcând pe canapea în sufragerie, prefăcându-mă că beau limonadă cu miere, că deja nepoata și nepotul meu mă consideră mai mult sau mai puțin invalidă. M-am întors la școală pentru noul semestru, simțindu-mă cumva cam deprimată. Vacanțele mă indispun întotdeauna. Nu scrisesem noul raport pentru Pabblem, așa că am fost nevoită să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
de lume? a întrebat doamna Taylor întorcându-se spre mine. — Da, am petrecut o perioadă în Dumfries... — Înțeleg... — Dar nu, nu știu Scoția foarte bine. Apoi a urmat o pauză neplăcută. — Și ai copii? — Nu. Nu am. — Oh. — Am o nepoată drăguță și un nepot. Doamna Taylor m-a studiat un moment în tăcere, apoi s-a întors brusc spre fiica ei: — Am auzit că vremea în Londra a fost groaznică, a zis. — Da, a răspuns Sheba. Grindină, multă. De fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
uimită a doamnei Taylor. Arăta amenințător cu degetul: — Nu, a țipat ea. Nu. N-o să accept asta, mamă. E foarte frumos din partea ta că ai avut grijă de Polly și mă bucur că ai dezvoltat acest interes nou în binele nepoatei tale, dar nu ți-ai câștigat dreptul să mă interoghezi. N-o să începi acum să joci rolul unui afurisit de consilier marital. Doamna Taylor și-a închis ochii și a dat încet din cap. — Draga mea, a zis ea, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
o tuse zgomotoasă de la primul etaj. Uitându-mă în sus, am văzut-o pe Polly, care se uita fix la noi: — Nu mă întorc cu voi, e clar, da? — O, ba da, a zis Sheba. Apăruse și doamna Taylor, lângă nepoata ei. — Poate, a zis ea, ar fi mai bine dacă Polly ar mai sta un pic aici. — Nu, a zis Sheba. Cele două s-au retras bombănind. Eu am continuat și am sunat la agenție și am făcut rezervare la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
de dimensiunile unui roman ca să-și clădească personajele până la capăt. Norma Meyer, pentru care cele mai aclamate poezii fuseseră o serie de sonete mohorâte, pe care le scrisese chiar înainte să se sinucidă, ar fi fost oripilată să afle că nepoata ei insista pe finalurile fericite. Însă Alice nu renunța la ele și pace. Personajele ei începeau ca ea - erau ciudate, nesigure, melancolice - iar Alice le salva. Ea le dădea popularitate și le făcea nobile, le oferea dragoste și șansa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
cu atenție fața, pe care au crescut lăcrămioare, înflorește trecutul în iarnă, la gât o cruce de piatră, ce arde. *** Oglinda rotundă e spartă, destinul n-o mai poate lipi, femeia aleargă prin viață asemeni unui fulg rătăcit. Nefericirea doctorului Nepoatei mele, doctor Daniela Lepădatu Toți oamenii sunt fericiți și sănătoși, doctorii, asemeni cocorilor, pleacă înainte de lăsarea zăpezii, gata cu rețetele, obligați să le prafeze, cu salariul mai mic decât a omului ce face, mândru, în oraș, curățenie, halatul alb se
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Imediat Mătușă!... să se-nverzească apa de la mentă un pic și vin... vin imediat... Cine e? am întrebat mirat, auzind acel glas răzbătând prin toată casa și punându-mi sângele să alerge prin vene mai iute? E odorul nostru... o nepoată de la Iași... Vine la noi în vacanțe să ne țină de urât. O fată, mă gândeam speriat... și tocmai când deja îmi făcusem prea multe probleme, am văzut-o cum vine spre noi cu o cană de sticlă în mâini
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
vârstă ca mine, între femei care vin din trecuturi de familie, dezrădăcinate din rădăcini foarte adânci, cu farmec și plumbi aristocratici. Uite că am trecut Oceanul ca să simt Bătrâna Europă, cea pe care nu o am în rădăcinile mele de nepoată de țărani și a doua generație cu școală. Este genul acela de aer inconfundabil care îl enervează pe A. și scoate înclinația de stânga din el. Dar pe care, în experiența mea de aici, sper să îl înțeleg. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
dor și de Transilvania. Îmi dau seama că, fiindcă în căsuța nouă nu am stat, de ea nu îmi e dor în apropierea Crăciunului. Îmi e dor de vremea când eram ca Maria: toți trăiau, și eu mai eram încă nepoată. Sunt în America, un loc unde atunci nu am apucat să visez că voi ajunge. Între oameni despre care nu știam nici că îi voi putea citi, darămite să îi cunosc, să îmi fie prieteni și că mă vor citi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Petrit Sinani, Istorii din vremea lui Enver Hodja, Laussane, 1992. Petru L., Vise verzi pe pereți, București, 1985-2004. Popa Timișan, Corecții pentru fetițe rebele, Sâncrai, 1960. Renate W., Între realism și Dona Quijotism, București, 1993-2004. Tata Tovică, Șut, Șup și nepoată, Sâncrai, 1995-1974. Tovarășii: inspectori și activiști, Calea cea bună, București și Riga, 1978-1989. Tovarășii de joacă, Jocuri și învățuri, Sâncrai, Hunedoara, București, 1955-1969. Ursula, On Friendship Without Borders, Lodz, 1992, Sinaia, 1998, Manchester, 2003. Valeriile, Femeile care nu le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Dar nu știam că sunteți judecător și mai ales că locuiți în casa mătușii mele. - Mi-aduc aminte, confirmai, cum să nu! și-i sărutai mâna, observându-i absența verighetei. Apoi, către doamna Pavel: De unde să bănuiesc că vă e nepoată? Ce coincidență! - Da, nepoată, rosti grăbită, vădit mândră doamna Pavel. Apoi completă la fel de mândră: nepoată dinspre frate-meu care a murit acum patru ani, iar soția la doi ani după el. Ce oameni! Marga vine rar în vizită la noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
sunteți judecător și mai ales că locuiți în casa mătușii mele. - Mi-aduc aminte, confirmai, cum să nu! și-i sărutai mâna, observându-i absența verighetei. Apoi, către doamna Pavel: De unde să bănuiesc că vă e nepoată? Ce coincidență! - Da, nepoată, rosti grăbită, vădit mândră doamna Pavel. Apoi completă la fel de mândră: nepoată dinspre frate-meu care a murit acum patru ani, iar soția la doi ani după el. Ce oameni! Marga vine rar în vizită la noi dar ne iubește; noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Mi-aduc aminte, confirmai, cum să nu! și-i sărutai mâna, observându-i absența verighetei. Apoi, către doamna Pavel: De unde să bănuiesc că vă e nepoată? Ce coincidență! - Da, nepoată, rosti grăbită, vădit mândră doamna Pavel. Apoi completă la fel de mândră: nepoată dinspre frate-meu care a murit acum patru ani, iar soția la doi ani după el. Ce oameni! Marga vine rar în vizită la noi dar ne iubește; noi ne ducem pe apa sâmbetei, ea rămâne! - altă generație, domnule judecător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
un profesor era prețuit, în general, ca și cum ar fi fost el însuși o instituție. Un liceu circula prin denumirea sa, care era rostită cu respect, iar generațiile de absolvenți se identificau și prin numele profesorilor rostit de asemenea cu respect. Nepoata doamnei Pavel era încă tânără, nici treizeci de ani, iar timpul de după război prea învălmășit și gălăgios de preocupările politice ale vremii ca numele ei, prea nou să fi ajuns la notorietate cum s-ar fi întâmplat dacă ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
hol, reașezară covoarele, astfel că spre mijlocul dimineții totul fu ca în ajun la aceeași oră. Parcă nu fusese nimeni în casa înveselită peste noapte. Stătusem cu ele tot timpul, după care ne duserăm să ne odihnim. Doamna Pavel și nepoata se culcară în patul pe care-l montarăm la loc, iar eu în camera mea de la față unde se afla și domnul Pavel. Înainte de a adormi, întins pe divan, mă uitai la el: sforăia alături, și drept cum era și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
platoul albastru din față, bunicul zâmbea din fotografia mărită, aflată deasupra bibliotecii, privindu-și cu dragoste nepotul care, ca și în copilărie, își uita de toate în fața unui platou cu dulciuri... Și doamna Pavel vorbea întruna, apoi și neprețuita ei nepoată. - Începură cafelele și nu se mai termină ziua aceea părelnică, la care se adăugă și domnul Pavel în ținuta lui marțială, cu papion, după o oră o lepădă, își sumese mânecile cămășii, se vorbiră de toate, uitarăm și eu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
colo sunteți singur și dormeați - semn c-am îmbătrânit. - Nu, nu dormeam, stăteam numai întins pe dormeză. Mă ridicai. - Nu e nimic, mă scuzați, continuă, am venit să vă spun că dimineața, când erați la tribunal, a trecut pe aici nepoată-mea și a adus cartea asta pentru dumneavoastră, s-o citiți - și-mi întinse un volum subțire, legat în coperte albastre, cartonat. Pe pagina de gardă era semnătura ei, citeață dar fără emfază: „Marga Popescu - 1945”; ar fi putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
maro, singurul din camera aceea, e vorba de camera cu ferestrele spre curte și bulevardul mic din fata porții. Doamna Pavel, instalată în fotoliu, privea cartea pe care mi-o adusese, și, având gust de vorbă, mulțumită și mândră de vizita nepoatei, începu pitorescul vorbirii, relatări fragmentate din copilăria și adolescența acesteia, apoi ceva despre „inteligența ei fără seamăn”, remarcată de atâția, adăugând desigur din întâmplare; - Ferice de cine o lua-o de nevastă!... De ce vă uitați așa? făcu deodată, surprinsă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]