1,781 matches
-
în volumele anterioare îmbogățind registrul liric printr-o mai accentuată pondere civică, dar comunicând și o anumită nostalgie, un profund sentiment al iubirii ajuns ca în "Mirabila sămânță" la amiază, la maturitate. Dacă "Smulgerea din părinți" aduce un sentiment ușor nostalgic, al desprinderii din părinți, fără reușita de a-și depăși condiția, poemul "Repetabila povară" acuză conștiința declinului, a propriului nostru declin: Ca povară îi simt și ei știu că-i așa, până când și ei vor începe a simți/ că povară
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
interbelică), un poet al emoției, un poet sentimental, indiferent de temele abordate. Volumele: "Floarea soarelui" (1953), "Versuri alese" (1955), "Carnet" (1961), "Oglinzi" (1963), "Aproape de pământ" (1968), "Na greul pământului" (1970) se înscriu în epocă prin temele ocazionale, civice, prin evocarea nostalgică a locurilor băștinașe. Redescoperă universul lui Francis James, ascultă tăcerea și vorbește despre misterul fără margini al sufletului, despre lumea de dincolo de moarte, despre vis și despre dragoste, despre un trecut care l-a obosit. Iată-l sentimental într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
circularitate. Timpul meu interior, În relația cu celălalt, nu este liniar. Eu tind către El și El tinde către Mine. În cazul acesta, despărțirea, În loc de a fi „ruptură” devine o așteptare a reîntoarcerii. Sentimentul interior al dorului, ca revenire, Întoarcere nostalgică către celălalt este simbolizat sintetic În mitul orfic. Eu Îl caut, Îl doresc pe celălalt, la fel cum Orfeu o dorea, o căuta, o aștepta pe Euridice. Dorul nu este numai un sentiment al așteptării, ci și o tendință, o
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
uman negativ. Tipul idealist este introvertit, pe când tipul pragmatic este extravertit. Primul este meditativ, intelectualist, al doilea este realist, Înclinat spre acțiuni practice, lucrative, mai puțin reflexiv-meditative. Acest tip este dominat de pulsiunile și nevoile imediate ale inconștientului; că tipul nostalgic este specific modelului de persoană și psihobiografiei acesteia caracterizate prin tendința de „Întoarcere către trecut”. Este tipul nostalgic care cultivă valorile tradiționale, dar și regretul. Acest tip, cu o tentă de „reverie melancolică”, are tendința de a se refugia și
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
realist, Înclinat spre acțiuni practice, lucrative, mai puțin reflexiv-meditative. Acest tip este dominat de pulsiunile și nevoile imediate ale inconștientului; că tipul nostalgic este specific modelului de persoană și psihobiografiei acesteia caracterizate prin tendința de „Întoarcere către trecut”. Este tipul nostalgic care cultivă valorile tradiționale, dar și regretul. Acest tip, cu o tentă de „reverie melancolică”, are tendința de a se refugia și de a trăi În trecut, refuzând realitatea de care adesea se simte străin sau din care sentimentul izolării
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
specifice acestor modele de personalitate și a tipurilor lor de existență, trebuie să vedem și valorile morale specifice fiecăruia dintre acestea. În schema următoare ilustrăm distribuția tipurilor de personalitate și a modelelor psihobiografice ale acestora: Tipul idealist Aspirații morale Tipul nostalgic Întoarcere În trecut Eul personal Tipul revoltat Proiectare către viitor Tipul pragmatic Pulsiuni primare Se poate totuși observa În schemă că există o anumită corespondență echilibrată Între modelele de personalitate și tipurile de psihobiografii. Mai mult decât atât, se poate
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
persoană numai În acest tipar. Înstrăinarea este ruperea legăturilor individului cu arhetipul său originar. Aceasta va declanșa sentimente morale dureroase, de izolare, Înstrăinare, dar mai ales dorința de a reveni la origini. Această dorință, amestecată cu durerea, având un caracter nostalgic, este dorul. Sentimentul nostalgic al „Paradisului pierdut” la care tinzi permanent să revii, În care vrei ca să te reintegrezi. În cazul ieșirii din cetate, identitatea se mai păstrează numai prin speranța reîntoarcerii. Este o experiență sufletească dublă: afectivă și temporală
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
tipar. Înstrăinarea este ruperea legăturilor individului cu arhetipul său originar. Aceasta va declanșa sentimente morale dureroase, de izolare, Înstrăinare, dar mai ales dorința de a reveni la origini. Această dorință, amestecată cu durerea, având un caracter nostalgic, este dorul. Sentimentul nostalgic al „Paradisului pierdut” la care tinzi permanent să revii, În care vrei ca să te reintegrezi. În cazul ieșirii din cetate, identitatea se mai păstrează numai prin speranța reîntoarcerii. Este o experiență sufletească dublă: afectivă și temporală. Rămâi legat, atașat de
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
plîngeam de dor?...” Cum se vede: o retorică facilă, diminutive folclorice, epitete uzate. Lîngă „Marguerite”, „Alean” apare mult mai pregnant decît ar fi fost plasat altundeva singur: un pastel realist, în tonuri de gri, sobru și evocare cu un accent nostalgic scurt, dramatic: „E-n zori, e frig de toamnă,/ Și cît cu ochii vezi/ Se-ncolăcește fumul,/Și-i pîlcă prin livezi.// Răsună, trist, de glasuri/Cîmpiile pustii,-/ Și pocnet lung, și chiot/S-aude-n deal la vii.// Cu-n zmeu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
sus a Moldovei”. în cea de jos era concurată de „Azuga” și „Bragadiru”. „Hala” era piața de bere, acoperită. în termenii de azi, ea (cu spațiul amenajat din jur) constituia un loc de socializare. La mijlocul deceniului al treilea, un reporter nostalgic o descria astfel: „Acum treizeci și mai bine de ani, cînd vîrsta copilăriei colora în roz toate aspectele vieții, Bacăul, orașul nostru, avea una din cele mai frumoase grădini de vară./ Seara, singuratici, sau în grupuri, băcăuanii de pe vremuri se
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
capacitățile creatoare și de a ne mulțumi cu imitarea altora. Deși nu puteau fi negate, creșterile economice de la sfîrșitul celuilalt secol și înnoirile în materie de civilizație apăreau totuși ca insuficiente și inconsistente, iar asta generase o stare de spirit nostalgică: „Dacă ne întoarcem cu 40, 50 de ani în urmă, romînii stăteau - susținea institutorul băcăuan (ceva similar scrisese, pe la 1880, și Eminescu) - mult mai bine ca astăzi: 1) datoria statului era minimă, nu la miliarde ca acuma; al 2-lea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
bine de o jumătate de pagină: „Aș fi deschis eu vorba dacă lăutarii n-ar fi început tocmai un vals care era una din slăbiciunile lui Pantazi, un vals domol, voluptos și trist, aproape funebru. în legănarea lui molatecă, pîlpîia, nostalgică și sumbră fără sfîrșit, o patimă așa sfîșietoare că însăși plăcerea de a-l asculta era amestecată cu suferință. De îndată ce coardele încălușate porniseră să îngîne amara destăinuire, sub vraja adîncă a melodiei, întreaga sală amuțise. Tot mai învăluită, mai joasă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de la începutul anilor '30, fiind îndrăgostită de André Fraigneau a cărui figură mitologică favorită era monstrul. În timpul perioadei întunecate de la Hartford de pe la mijlocul anilor '40 chiar a scris o piesă despre Minotaur intitulată Fiecăruia, Minotaurul lui, una dintre cele mai nostalgice acte din timpul acelui deceniu. Acum, aproape de sfârșitul vieții, când își trecea în revistă ră dăcinile, imaginea labirintului a devenit extrem de importantă. Un labirint ascunde și ține închiși monștri și lucruri monstruoase. Pe măsură ce Yourcenar îmbătrânea ajunsese să creadă că, simbolic
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
istorice conservatoare, distanțând autorii de narațiunile lor99. Și mai mult decât atât, Yourcenar s-a distanțat și de modernismul epocii ei, lucru pe care Woolf și compania nu l-au făcut și în schimb s-a retras într-o formă nostalgică de literatură romantică formulată în formă clasică. Se susține că operele ei aparțin mai curând epocii lui Gide și Mann decât celei a lui Warner și Woolf. Și-a ascuns oare Yourcenar adevăratul ei eu? Examinați atent opera ei și
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
Dacă lui Lou vaginu-i cânta Apollinaire,/ Tamariușka, eu ție ce aș putea să-ți cânt?/ Piersica-nchisă-n flăcări de rouă și piper/ Păzită de un înger cu lancea tremurând?// Trifoi-drăguț cu patru petale de amor/ Plușate de-o femeie nostalgică și șuie?/ o, lasă-mă să-ți mângâi cu gura un picior/ Până acolo unde piciorul geamăn suie" etc. El va fi cultivat, cu insistență, în toată erotica lui Emil Brumaru, inclusiv în cea nerușinat lascivă ori de-a dreptul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de spovedanie), dicțiunea de sine, confesiunea riguroasă, deși întârziată de subterfugii descriptive ori autoironice, rămâne finalitatea de fond a poeziei lui Dan Bogdan Hanu. Miezul vastului poem intitulat O evacuare de ultimă generație (Poemul care nu poate fi întrerupt) epos nostalgic al ființei poetice, marcată atât de limitele proprii, cât și de cele ale universului pe care încearcă, inutil, să îl cuprindă în text este, din această perspectivă, cât se poate de edificator: "Capitalul (sau Capătul) (0),/ (în care mă trezesc
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
titlul unor poeme din Răstălmăcirea jocului). Eul scriptor al acestora se situează, de la bun început, în unghiul privilegiat care îi oferă posibilitatea de a (cali)grafia atât celestul accesibilizat (suburbiile cerului), cât și terestrul amorțit de impietate, conservându-și amintirea nostalgic îndurerată a unui timp al beatitudinii și statorniciei. În cicluri precum noapte la persoana întâi din Agenția... , elegii boppardiene și triunghiuri cu pupila albastră din volumul cu același titlu, descripția urmărește de regulă resturile acestuia într-un univers maculat chiar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în Inel cu enigmă; obsedat să descifreze misterele nocturne, actantul liric din Poarta Învierii bate la "ușile tainei,/ În număr de șapte"; mirele morții poartă, în Nunta, "semnul cel alb, pirostrii de argint/ Și sub pirostrii cele șapte stigmate"; îndrăgostitul nostalgic poate reînvia, într-un grațios Poem în memoria celor trei sâmburi de piersică, "miracolul/ dragostei de trei ori ascunse" etc.). S-ar putea spune, prin urmare, că "toate parabolele lirice ale lui Mihai Ursachi au ceva din fantastica și pasionanta
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
grefate pe obsesia cuvântului, și nu neapărat ca marcă a creației, ci ca semn al ființei, ca memorie și înscriere în temporalitate. Dintre ele, aș cita un poem sugestiv în care actantul este chiar Cuvântul, entitate antropomorfizată, dezabuzată și totodată nostalgică după un fel de eden infantil, acum aproape pierdut prin trădare (recte uitare), în care erosul, prin extensie lumea sentimentelor, își avea o aură imperială: "Cuvântul și-a făcut casă unde să locuiască/ el și trompeta de silex.// Apoi a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
45, Pitești, 2006), dovedind, prin recurența procedeului de transfigurare, aceeași obsesie a dublării, a pervertirii în sens pozitiv, firește unui cotidian al contrariilor semnificative într-un fel de scenariu posibil al tramelor mitologice, resemantizate permanent de un "monadolog" prin definiție nostalgic al marilor mituri. Acesta îmi pare a fi obsesia subterană care alimentează poezia lui Lucian Vasiliu și nu ceea ce Marian Popa numea "refuzul urâtului simplist", care l-ar face pe autorul Monei-Monada să convertească "negativitatea și frica de viață în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
scara istoriei... La urma urmelor, se poate spune că, în general, contururile mitului sînt cu atît mai greu de deslușit cu cît apar mai imprecise limitele dintre ceea ce este regret și ceea ce este speranță, dintre ceea ce nu este decît evocarea nostalgică a unei fericiri trecute și ceea ce este așteptarea întoarcerii acesteia 45. Intr-adevăr, puține sînt reprezentările trecutului care să nu se deschidă spre o viziune a viitorului, așa cum, în același fel, puține sînt viziunile asupra viitorului care să nu se
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
fel mai general, și "simplitatea" armonioasă a inimilor cărora se speră a le fi restabilit definitiv pulsul precipitat. Așa cum se exprimă ele la sfirșitul secolul al XVIII-lea și la începutul secolului următor, amintirea grandioasă a Romei republicane și evocarea nostalgică a vechiului creștinism medieval par a se întîlni în planul unei aceleiași exigențe moralizatoare. Nici una nici cealaltă nu se afirmă însă fără a recupera o a treia dimensiune a imaginarului politic: visul satelor, Arcadia, Pămîntul văzut ca sursă regăsită a
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
unui om genial". Dar preocuparea se regăsește la toți cei pe care, în acest secol, îi obsedează ideea unei "sinteze" ce trebuie reconstituită, a unui echilibru intelectual și moral ce trebuie restabilit. Acest lucru este exprimat fără echivoc de admirația nostalgică pe care Saint-Simon și Auguste Comte o au pentru Evul Mediu. Măreția vremurilor medievale, arată și unul, și celălalt (mai bine zis unul după altul), a constat mai ales în faptul că pe atunci clericul și învățatul se confundau într-
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
e Miriamida, inspiratoare a unei iubiri mai degrabă carnale decât spirituale, antipodul Penelopei ca simbol al fidelității în iubire. Ultimul grupaj de poeme, Cântece de mântuire, e cel care schimbă registrul poetic. Cântecele „de mântuire” sunt mai degrabă tradiționaliste și nostalgice decât optzeciste. „Mântuirea” o caută acum poetul nu în mitic, ci în explorarea amintirii, a imaginii satului natal, Lăicăi. Mama și tata „coborând din tablouri” refac, dramatic, Olimpul personal, singurul far cu adevărat călăuzitor în viața omului prins în „melodrama
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287657_a_288986]
-
în lume de atâtea conflicte și mai ales de împărțirea ei postbelică în "lagăre". Nu de mai putea vorbi de Europa în felul în care fusese ea cunoscută până la finele acelei "belle époque" pe care o mai păstrază încă memoria nostalgică a artelor. Față de Europa "pieții comune", o "altă Europă" era silită, în est, a-și părăsi tradițiile, în favoarea unei remodelări echivalând în fond cu un nou destin. L'autre Europe nu e doar titlul unui buletin de analize relative la
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]