5,154 matches
-
în care neputințele, greșelile, păcatele sau nevoile altora vor putea fi privite cu adevărată compasiune și dragoste: „După cum și Hristos v-a iertat vouă, așa să iertați și voi” (Coloseni 3, 13). Treptat, inima omului purtător de Duh, deprinzând pocăința ontologică, se lărgește. Omul înduhovnicit va ajunge apoi la măsura la care va putea naște, în Biserică, fii și fiice duhovnicești. Din nou, omul se face asemănător Fiului, iar cuvintele apostolului se adeveresc: „De ați avea zeci de mii de învățători
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și persoana, generalul și particularul, porunca și libertatea, asceza și harul - toate se descoperă într-o luminoasă osmoză abia atunci când suntem, precum Zaheu vameșul, pe calea lui Hristos, iar El ne răsplătește cu găzduirea. Rezumând deci, „prin pocăința în planul ontologic, omul aduce drept jertfă lui Dumnezeu libertatea și voia sa. Dumnezeu primește această jertfă și răsplătește omului cu har, pentru a birui hotarele strâmte ale existenței sale firești și a se alătura curgerii veșniciei dumnezeiești”1. „Vechi și noi” în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
condus dinspre tărâmul umbros al literei către sfera înseninată a recunoașterilor ultime. În acest sens, exegetul rămas ucenic al Cuvântului nu are complexul modern al originalității. Angoasa în fața inautenticității nu-l amenință decât pe cel care crede că temporalitatea degradează ontologic valoarea Scripturii. Nu este însă cazul Părinților Bisericii, pentru care originalitatea este doar un exercițiu de fidelitate. În cuvintele Sfântului Augustin, in vetere novus latet et in novo vetus patet (Quaest. in Hept. 2, 73). Scriptura nu se dezleagă printr-
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Cadrul filozofictc "Cadrul filozofic" Nu orice religie are nevoie de metafizică și nu orice metafizică este religioasă. Paradigma raționalității în lumea occidentală reprezintă o sinteză între filozofia greacă și revelația creștină - o întâlnire care a dat o pluralitate de modele ontologice, uneori afine, alteori antagonice. Contribuția lui Platon, Aristotel sau Plotin diferă de la o epocă la alta. Cert este că modernitatea se naște printr-o punere în discuție a oricărei metafizici posibile. Immanuel Kant neagă aportul cognitiv al teologiei, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de Ávila sau Ioan al Crucii. Întreaga serie de sfinți ai Occidentului este blamată ca un produs al unei psihologii devoționale căreia i-ar scăpa miza relației apofatice cu Dumnezeu 4. Dacă Occidentul a adoptat un apofatism esențialist, recunoscând diferența ontologică dintre Dumnezeu și creație, aceasta se datorează în primul rând contribuției Părinților capadocieni, constrânși să adopte un „pesimism gnoseologic” (Vladimir Lossky) destul de radical în controversa cu arianul Eunomie. Sunt la fel de nejustificate afirmațiile cu privire la figurile importante ale teologiei latine - Augustin, Toma
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
acuza tradiția occidentală de „intelectualism” pare comod în contextul în care aceleași reproșuri s-au făcut unor importante figuri ale teologiei bizantine. Sfinții Părinți răsăriteni s-au angajat într-o propedeutică de tip filozofic, definind în limbajul gândirii grecești presupozițiile ontologice și aspirațiile metafizice ale dogmelor Revelației. Spre deosebire de teologii universitari occidentali, autorii patristici nu s-au temut să răstignească logos-ul filozofiei prin uzul sistematic al paradoxului (I Corinteni 1, 20-24). Doar după acest exercițiu se poate spune, împreună cu Sf. Maxim
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
lipsit de Dumnezeu, bântuit doar de nostalgia paradisului într-o lume închisă, în care orizontul morții este nedepășit. În sfârșit, Yannaras supralicitează conexiunea dintre tematizarea heideggeriană a experienței afective a nimicului și „apofatismul personalist” ce refuză orice determinare de tip ontologic a Dumnezeirii. Cu greu s-ar putea găsi un termen comun de discuție între reflecția heideggeriană asupra nimicului și dogma teologică a creației ex nihilo. Sf. Maxim Mărturisitorul afirma că nimicul nu este un termen opus lui Dumnezeu întrucât ființa
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
un primat al relației atestat deja în revelația trinitară a lui Dumnezeu: Tatăl îl naște din veșnicie pe Fiul, iar Duhul Sfânt purcede din Tatăl și se odihnește în Fiul. Aceste relații apofatice, care nu implică nici un raport de subordonare ontologică, constituie misterul comuniunii trinitare, sunt reflectate în viața eclezială. „Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Zizioulas, limbajul ontologizant este marca unei gândiri metafizice care sfârșește prin a introduce categoria necesității „înăuntrul” lui Dumnezeu. Or, Sfânta Treime nu se poate decât conforma definiției libertății, ceea ce indică orizontul final al condiției umane. Dumnezeu este dincolo de orice constrângere ontologică, iar această condiție definește și statura eshatologică a omului îndumnezeit. Misterul apofatic al Sfintei Treimi ne interzice să definim libertatea ca pe o „necesitate înțeleasă” (Spinoza). Mitropolitul Ioan de Pergamon crede, împreună cu Yannaras și Marion, că ființa lui Dumnezeu „se
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
2001. Versiunea Arhiepiscopului Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, pp. 183-194. „Evagrie Ponticul și conflictul intepretărilor” este versiunea ameliorată a unei recenzii apărute inițial în Archaeus. Studies in History of Religions, vol. 7 (2003), nr. 3-4, pp. 328-335. „Sensul ontologic al pocăinței la Starețul Sofronie”, în Renașterea, vol. 15 (2004), nr. 2, p. 10; Renașterea, vol. 15 (2004), nr. 3, p. 8. „Critica teologică și dezbaterea culturală”, Litere, Arte & Idei, vol. 9 (2 februarie 2004), nr. 307, p. 7. „Asceza
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de lectură la arhimandritul Emilianos 300 Ereditatea misticii bizantine 300 Renașterea permanentă 302 Asceza deciziei 304 Absență sau retragere? 305 Denunțul mondenității 307 Darurile ascezei 309 Monahismul: de la credință la cunoaștere 311 Nunta filocalică 314 Ascultare, feciorie, sărăcie 316 Sensul ontologic al pocăinței. Marginalii la teologia starețului Sofronie 319 Tinerețea unui sfânt 319 Drumul spre Athos 321 Europa 323 „Scriitorul iscusit” 324 Un interpret congenial 326 Pocăința și revelația principiului ipostatic 327 „Vechi și noi” în teologia Starețului Sofronie 332 Teologia
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
poate propune vreun universalism fără a relansa atacurile contra Occidentului opresiv sau afirmarea vehementă a unor localisme idiosincratice (ca așa-numitele „valori asiatice”) - vorbește despre nevoi, sărăcie, „bunuri publice (globale)” - (global) public goods -, pe care eu le-aș numi „drepturi ontologice”: apă, mediu înconjurător, cunoaștere, stabilitate financiară, proprietate intelectuală etc. Deplasând centrul de greutate al societății bune de la drepturi la nevoi, Gray speră să le asigure și pe unele, și pe altele. Cât de realistă este viziunea lui? Să așteptăm și
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
privind raportul dintre istorie și ficțiune. Potrivit lui Hayden White, care duce la extrem o linie de argumentare impusă în teoria istoriei și în naratologie după „cotitura lingvistică”, nu există adevăr, ci o pluralitate (dar nu o infinitate!) de adevăruri, echivalente ontologic și epistemologic. Cum spunea Paul Feyerabend acum mai bine de un sfert de secol în controversata sa Against Method, avem mereu de-a face cu paradigme incomensurabile. Cu alte cuvinte, trăim într-o lume paroxistic eterogenă: nu numai că nu
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Sen este tipic pentru tentativa de a crea un culturalism economico-juridic, bazat pe redefinirea drepturilor-libertăți (individuale ale) omului ca drepturi-creanțe (colective ale) grupurilor, pentru a folosi o dihotomie tocquevilliană; sau, în alți termeni, bazat pe redefinirea drepturilor politice ca „drepturi ontologice” - cum numesc eu ceea ce unii suporteri ai globalizării desemnează prin formula „bunuri publice globale”: aer curat, apă potabilă, hrană etc. Corporațiile instrumentează dibaci aceste noi culturalisme, astfel încât popularitatea mediilor „etnice” nu le-a putut scăpa. Vicepreședintele executiv al redutabilei American
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
comunitarist la adresa liberalismului poate fi descris prin una sau mai multe din următoarele direcții, stabilite de Allen Buchanan în articolul citat (traduc liber de la pp. 466-470 și rezum): 1. liberalismul se bazează pe un individualism fals din punct de vedere ontologic și motivațional (ontologic vorbind: există doar indivizi, aparentele grupuri pot fi reduse la proprietăți individuale, deci la indivizi; indivizii sunt motivați doar de preferințe pentru bunuri private; ei pot dori să participe la grupuri numai ca mijloc de a obține
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
poate fi descris prin una sau mai multe din următoarele direcții, stabilite de Allen Buchanan în articolul citat (traduc liber de la pp. 466-470 și rezum): 1. liberalismul se bazează pe un individualism fals din punct de vedere ontologic și motivațional (ontologic vorbind: există doar indivizi, aparentele grupuri pot fi reduse la proprietăți individuale, deci la indivizi; indivizii sunt motivați doar de preferințe pentru bunuri private; ei pot dori să participe la grupuri numai ca mijloc de a obține acele bunuri); 2
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
dintre ficțiune și fapt s-a modificat esențial. Plutim într-o lume de ficțiuni și de ficțiuni construite pe ficțiuni ș.a.m.d., într-un univers în care separațiile nete au fost înlocuite de evanescente zone de negociere și contaminare ontologice indecidabile. Reazemul tuturor acestor fabulații și fantasme s-a pierdut. Prin urmare, nu mai poate exista nici exigența minimă a adevărului. Putem spune orice despre orice și despre oricine. Paradoxal și ironic, chiar noțiunea de ficțiune a devenit ininteligibilă. 2
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Kant, chiar dacă ele nu au fost niciodată în mod sistematic formulate, s-ar integra în linii mari in această schemă. În relație cu aceste trei tipuri de cerințe metodologice, Buchdahl propune să distingem în filosofia teoretică a lui Kant considerații „ontologice” structurate pe trei niveluri: nivelul naturii în genere, care constituie obiectul „Analiticii”, al naturii ca sistem, despre care se tratează în „Suplimentul la Dialectica transcendentală” și în cele două „Introduceri” ale Criticii facultății de judecare, și al naturii corporale, care
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
acelei tradiții wolffiene în care s-a format filosoful a supraviețuit, chiar dacă într-o formă mai atenuată, reorientării critice a gândirii sale. Christian Wolff și wolffienii au propus diferite variante de întemeiere a priori a legilor mișcării. Dintr-un principiu ontologic ca acela că materiei îi este proprie o forță care se opune mișcării și din principiul rațiunii suficiente, Wolff a derivat o lege a inerției asemănătoare cu cea enunțată de Newton. De asemenea, el a propus o întemeiere ontologică a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
principiu ontologic ca acela că materiei îi este proprie o forță care se opune mișcării și din principiul rațiunii suficiente, Wolff a derivat o lege a inerției asemănătoare cu cea enunțată de Newton. De asemenea, el a propus o întemeiere ontologică a legii egalității acțiunii și reacțiunii. În scrierile unor filosofi wolffieni ca Ludwig Thümmig, Georg Bilfinger sau Johann Peter Reusch pot fi întâlnite de asemenea încercări de derivare a legii inerției și a legii egalității acțiunii și reacțiunii din principii
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nici unul din aceste lucruri deoarece elaborează principii matematice mai degrabă decât metafizice, iar legile mișcării sunt întemeiate mai degrabă în mod empiric decât a priori.” (The Laws of Motion..., p. 11.) Și, mai departe: „Wolffienii tind să ofere derivări neempirice, ontologice sau logice... Strategia lor standard este să arate în ce fel pot fi derivate legile mișcării din principii ontologice mai fundamentale care, în cele din urmă, trebuie să fie derivate cumva din principiile logice ale contradicției și rațiunii suficiente.” (p.
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
în mod empiric decât a priori.” (The Laws of Motion..., p. 11.) Și, mai departe: „Wolffienii tind să ofere derivări neempirice, ontologice sau logice... Strategia lor standard este să arate în ce fel pot fi derivate legile mișcării din principii ontologice mai fundamentale care, în cele din urmă, trebuie să fie derivate cumva din principiile logice ale contradicției și rațiunii suficiente.” (p. 26) 25. „Ceea ce este clar în acest argument e că multe din mișcările cruciale ale lui Kant au un
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fundamentale care, în cele din urmă, trebuie să fie derivate cumva din principiile logice ale contradicției și rațiunii suficiente.” (p. 26) 25. „Ceea ce este clar în acest argument e că multe din mișcările cruciale ale lui Kant au un caracter ontologic. De exemplu, afirmația lui că un corp nu poate produce o schimbare în propria lui stare este un principiu ontologic fundamental, ca și afirmația lui că mișcarea este o proprietate relațională simetrică. Astfel «cotitura criticăă a lui Kant nu elimină
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
26) 25. „Ceea ce este clar în acest argument e că multe din mișcările cruciale ale lui Kant au un caracter ontologic. De exemplu, afirmația lui că un corp nu poate produce o schimbare în propria lui stare este un principiu ontologic fundamental, ca și afirmația lui că mișcarea este o proprietate relațională simetrică. Astfel «cotitura criticăă a lui Kant nu elimină considerații ontologice; mai degrabă ea le adaugă factori epistemologici.” (Ibidem, p. 30.) 26. „Dacă Newton nu a furnizat o asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
exemplu, afirmația lui că un corp nu poate produce o schimbare în propria lui stare este un principiu ontologic fundamental, ca și afirmația lui că mișcarea este o proprietate relațională simetrică. Astfel «cotitura criticăă a lui Kant nu elimină considerații ontologice; mai degrabă ea le adaugă factori epistemologici.” (Ibidem, p. 30.) 26. „Dacă Newton nu a furnizat o asemenea demonstrație, dar concepția lui Kant asupra științei o cere, atunci omisiunea lui Newton va trebui să fie reparată furnizând o asemenea demonstrație
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]