1,791 matches
-
în 1674 (compusă de Matthew Locke și alții). În jurul anului 1683, John Blow a compus "Venus și Adonis", adesea considerată a fi prima operetă adevărată în limba engleză. Blow a fost urmat de Henry Purcell și o periodă scurtă a opereta engleză. După moartea lui Charles al II-lea în 1685, opereta engleză a început să devină demodată. Până în anii 1700, două forme de teatru muzical erau la modă în Marea Britanie, Franța și Germania: operetele baladă, ca "Opereta cerșetorului" de John
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
John Blow a compus "Venus și Adonis", adesea considerată a fi prima operetă adevărată în limba engleză. Blow a fost urmat de Henry Purcell și o periodă scurtă a opereta engleză. După moartea lui Charles al II-lea în 1685, opereta engleză a început să devină demodată. Până în anii 1700, două forme de teatru muzical erau la modă în Marea Britanie, Franța și Germania: operetele baladă, ca "Opereta cerșetorului" de John Gay (1728), care includea versuri scrise pentru melodii ale unor cântece
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
Purcell și o periodă scurtă a opereta engleză. După moartea lui Charles al II-lea în 1685, opereta engleză a început să devină demodată. Până în anii 1700, două forme de teatru muzical erau la modă în Marea Britanie, Franța și Germania: operetele baladă, ca "Opereta cerșetorului" de John Gay (1728), care includea versuri scrise pentru melodii ale unor cântece cunoscute de pe vremea aceea (adesea operete-farsă) și operete comice, cu scoruri originale și cele mai romantice linii ale intrigii, ca " Fata bohemiană" de
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
periodă scurtă a opereta engleză. După moartea lui Charles al II-lea în 1685, opereta engleză a început să devină demodată. Până în anii 1700, două forme de teatru muzical erau la modă în Marea Britanie, Franța și Germania: operetele baladă, ca "Opereta cerșetorului" de John Gay (1728), care includea versuri scrise pentru melodii ale unor cântece cunoscute de pe vremea aceea (adesea operete-farsă) și operete comice, cu scoruri originale și cele mai romantice linii ale intrigii, ca " Fata bohemiană" de Michael Balfe (1845
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
anii 1700, două forme de teatru muzical erau la modă în Marea Britanie, Franța și Germania: operetele baladă, ca "Opereta cerșetorului" de John Gay (1728), care includea versuri scrise pentru melodii ale unor cântece cunoscute de pe vremea aceea (adesea operete-farsă) și operete comice, cu scoruri originale și cele mai romantice linii ale intrigii, ca " Fata bohemiană" de Michael Balfe (1845). Alte forme ale teatrului muzical s-au dezvoltat până în secolul al XIX-lea, cum sunt vodevilul, muzicalul britanic, melodrama și farsa. Melodramele
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
cu scoruri originale și cele mai romantice linii ale intrigii, ca " Fata bohemiană" de Michael Balfe (1845). Alte forme ale teatrului muzical s-au dezvoltat până în secolul al XIX-lea, cum sunt vodevilul, muzicalul britanic, melodrama și farsa. Melodramele și operetele comice, în special, erau la modă parțial deoarece majoritatea teatrelor din Londra aveau licență numai muzicaluri și nu li se permitea să prezinte piese fără muzică. Oricum, numele unei piese nu definea în mod necesar ceea ce era. Bufonada de pe Broadway
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
Oricum, numele unei piese nu definea în mod necesar ceea ce era. Bufonada de pe Broadway, numită "Căprioara magică" (1852) era denumită "O serie de povestiri comice tragice operaționale istorice extravagante burlesc de farmece." Prima piesă de lung metraj înregistrată a fost "Opereta cerșetorului", care a avut 62 de spectacole succesive în 1728. Abia după aproape un secol, o piesă va depăși 100 de spectacole, cu "Tom și Jerry", pe baza cărții "Viața în Londra" (1821) și recordul a atins cifra de 150
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
său, Lewis, ca impresar. Ei au pus bazele unui teatru în Williamsburg, Virginia și au început cu "Negustorul din Veneția" și "Anatomistul". Compania teatrală s-a mutat la New York în vara anului 1753, dând spectacole de operetă-baladă cum ar fi "Opereta cerșetorului" și farsele-baladă, cum sunt "Damon și Phillida". Până în anii 1840, P.T. Barnum organiza un complex de spectacole operând în Manhattan de jos. Teatrul din New York s-a mutat treptat de la periferie în centrul comercial al orașului în jurul anului 1850
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
Pieței Times până în anii 1920 și 1930. Primul muzical "de lung metraj" de pe Broadway a fost un succes de 50 de spectacole numit "Piticii" în 1857. Spectacolele din New York au continuat mult mai mult timp decât cele din Londra, însă "opereta comică muzicală" a Laurei Keene, numită "Șapte surori" (1860) a doborât recordurile anterioare din New York cu 253 spectacole. Prima piesă de teatru conform concepției moderne de muzical, adăugâng dans și muzică originală, care ajuta relatarea povestirii, este în general considerată
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
de 474 de spectacole. În același an, "Dominoul negru/Între tine, mine și poștă" a fost primul spectacol care s-a numit "comedie muzicală." Pe vremea aceea, în Anglia, teatrul muzical era alcătuit mai ales din music hall, adaptări ale operetei franceze și muzicaluri burlesc, mai ales la Teatrul Gaiety începând din 1868. Ca reacție la acesta, au fost create câteva spectacole de prietenie în familie, cum ar fi Spectacolele germane Reed. Comedianții Edward Harrigan și Tony Hart au produs și
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
dintre aceste spectacole a avut producții de succes la New York și turnee în Marea Britanie, America, Europa, Australasia și Africa de Sud. Aceste spectacole aveau prețuri potrivite pentru publicul "respectabil", ceea ce constituie un contrast marcant față de spectacolele picante burlesc, melodrame, muzicaluri obscene și operete prost traduse din franceză, care dominau scena în perioadele anterioare din secolul al XIX-lea și au atras spectatori mai degrabă abătuți, care căutau distracții. "O călătorie în Chinatown" (1891) de Charles Hoyt a fost campion multă vreme pe Broadway
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
1898), pe muzica lui Ivan Caryll și a lui Lionel Monckton. Aceste spectacole au fost imediat copiate mult la alte teatre din Londra (și în curând în America) și comedia muzicală Edwardiană a depășit formele muzicale anterioare ale operei și operetei comice. La Teatrul lui Daly, Edwardes a prezentat spectacole de comedii de mare succes puțin mai complexe. "Geișa" (1896) de Sidney Jones, pe versuri de Harry Greenbank și Adrian Ross, apoi "San Toy" (1899) al lui Jones, fiecare a avut
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
țară" (1902), "Orhideea" (1903), "Fetele din Gottenberg" (1907) and "Domnișoara noastră Gibbs" (1909). Alte comedii muzicale care au fost spectacole de succes edwardiene au fost "Idilicii" (1909) și "Fata din secta tremurătorilor" (1910). Probabil că cei mai cunoscuți compozitori de operetă, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au fost Jacques Offenbach și Johann Strauss II (de obicei interpretate alături de traduceri de proastă calitate, în Londra și New York). În Anglia, în anii 1870 și 1880, W. S. Gilbert
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
au fost Jacques Offenbach și Johann Strauss II (de obicei interpretate alături de traduceri de proastă calitate, în Londra și New York). În Anglia, în anii 1870 și 1880, W. S. Gilbert și Arthur Sullivan au creat o alternativă mai acceptabilă a operetei franceze, numită operă comică britanică. Deși muzicalurile britanice și americane din anii 1890 și primii câțiva ani ai secolului XX au îndepărtat efectiv opereta și opera comică de pe scenă, operetele s-au întors în Londra și Broadway în 1907 cu
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
1870 și 1880, W. S. Gilbert și Arthur Sullivan au creat o alternativă mai acceptabilă a operetei franceze, numită operă comică britanică. Deși muzicalurile britanice și americane din anii 1890 și primii câțiva ani ai secolului XX au îndepărtat efectiv opereta și opera comică de pe scenă, operetele s-au întors în Londra și Broadway în 1907 cu "Văduva veselă", iar operetele și muzicalurile au devenit, pentru o perioadă, competitori direcți. În primii ani ai secolului XX, adaptările în limba engleză a
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
și Arthur Sullivan au creat o alternativă mai acceptabilă a operetei franceze, numită operă comică britanică. Deși muzicalurile britanice și americane din anii 1890 și primii câțiva ani ai secolului XX au îndepărtat efectiv opereta și opera comică de pe scenă, operetele s-au întors în Londra și Broadway în 1907 cu "Văduva veselă", iar operetele și muzicalurile au devenit, pentru o perioadă, competitori direcți. În primii ani ai secolului XX, adaptările în limba engleză a operetelor continentale din secolul XIX, ca
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
comică britanică. Deși muzicalurile britanice și americane din anii 1890 și primii câțiva ani ai secolului XX au îndepărtat efectiv opereta și opera comică de pe scenă, operetele s-au întors în Londra și Broadway în 1907 cu "Văduva veselă", iar operetele și muzicalurile au devenit, pentru o perioadă, competitori direcți. În primii ani ai secolului XX, adaptările în limba engleză a operetelor continentale din secolul XIX, ca și operetele unei noi generații de compozitori europeni, cum ar fi Franz Lehár și
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
și opera comică de pe scenă, operetele s-au întors în Londra și Broadway în 1907 cu "Văduva veselă", iar operetele și muzicalurile au devenit, pentru o perioadă, competitori direcți. În primii ani ai secolului XX, adaptările în limba engleză a operetelor continentale din secolul XIX, ca și operetele unei noi generații de compozitori europeni, cum ar fi Franz Lehár și Oscar Straus, printre alții, s-au împrăștiat în yonele în care se vorbește limba engleză, iar Victor Herbert, ale cărui lucrări
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
au întors în Londra și Broadway în 1907 cu "Văduva veselă", iar operetele și muzicalurile au devenit, pentru o perioadă, competitori direcți. În primii ani ai secolului XX, adaptările în limba engleză a operetelor continentale din secolul XIX, ca și operetele unei noi generații de compozitori europeni, cum ar fi Franz Lehár și Oscar Straus, printre alții, s-au împrăștiat în yonele în care se vorbește limba engleză, iar Victor Herbert, ale cărui lucrări cuprindeau câteva piese muzicale intime cu decoruri
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
cum ar fi Franz Lehár și Oscar Straus, printre alții, s-au împrăștiat în yonele în care se vorbește limba engleză, iar Victor Herbert, ale cărui lucrări cuprindeau câteva piese muzicale intime cu decoruri moderne, dar și un șir de operete faimoase ("The Fortune Teller (operetă)" (Cel care citește viitorul) (1898), "Babes in Toyland (operetă)" (Copii în țara jucăriilor) (1903), "Mlle. Modiste" (Domnișoara Modiste) (1905), "The Red Mill" (Moara roșie) (1906) și "Naughty Marietta (operetă)" (Marieta cea neastâmpărată) (1910)). Acestor compozitori
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
și Oscar Straus, printre alții, s-au împrăștiat în yonele în care se vorbește limba engleză, iar Victor Herbert, ale cărui lucrări cuprindeau câteva piese muzicale intime cu decoruri moderne, dar și un șir de operete faimoase ("The Fortune Teller (operetă)" (Cel care citește viitorul) (1898), "Babes in Toyland (operetă)" (Copii în țara jucăriilor) (1903), "Mlle. Modiste" (Domnișoara Modiste) (1905), "The Red Mill" (Moara roșie) (1906) și "Naughty Marietta (operetă)" (Marieta cea neastâmpărată) (1910)). Acestor compozitori de operetă li s-au
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
yonele în care se vorbește limba engleză, iar Victor Herbert, ale cărui lucrări cuprindeau câteva piese muzicale intime cu decoruri moderne, dar și un șir de operete faimoase ("The Fortune Teller (operetă)" (Cel care citește viitorul) (1898), "Babes in Toyland (operetă)" (Copii în țara jucăriilor) (1903), "Mlle. Modiste" (Domnișoara Modiste) (1905), "The Red Mill" (Moara roșie) (1906) și "Naughty Marietta (operetă)" (Marieta cea neastâmpărată) (1910)). Acestor compozitori de operetă li s-au alăturat compozitorii și libretiștii britanici și americani din anii
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
moderne, dar și un șir de operete faimoase ("The Fortune Teller (operetă)" (Cel care citește viitorul) (1898), "Babes in Toyland (operetă)" (Copii în țara jucăriilor) (1903), "Mlle. Modiste" (Domnișoara Modiste) (1905), "The Red Mill" (Moara roșie) (1906) și "Naughty Marietta (operetă)" (Marieta cea neastâmpărată) (1910)). Acestor compozitori de operetă li s-au alăturat compozitorii și libretiștii britanici și americani din anii 1910, inclusiv P. G. Wodehouse, Guy Bolton și Harry B. Smith (spectacolele "Prințesa teatrului"). Urmând modelul lui Gilbert și Sullivan
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
The Fortune Teller (operetă)" (Cel care citește viitorul) (1898), "Babes in Toyland (operetă)" (Copii în țara jucăriilor) (1903), "Mlle. Modiste" (Domnișoara Modiste) (1905), "The Red Mill" (Moara roșie) (1906) și "Naughty Marietta (operetă)" (Marieta cea neastâmpărată) (1910)). Acestor compozitori de operetă li s-au alăturat compozitorii și libretiștii britanici și americani din anii 1910, inclusiv P. G. Wodehouse, Guy Bolton și Harry B. Smith (spectacolele "Prințesa teatrului"). Urmând modelul lui Gilbert și Sullivan, ei au pavat drumul pentru munca de mai
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
Urmând modelul lui Gilbert și Sullivan, ei au pavat drumul pentru munca de mai târziu a lui Jerome Kern, arătând că un muzical poate combina divertisment ușor, de succes, dar și continuitatea dintre povestire și cântece. Câștigătorul acestei competiții între operetă și muzicaluri a fost publicul care mergea la teatru și care avea nevoie de de un divertisment nostim, ca evadare, în timpul vremurilor întunecate ale primului război mondial și au invadat teatrele pentru hituri de teatru muzical, cum au fost "Maid
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]