2,327 matches
-
să reglementeze dezideratele colonialiste franceze și britanice în Orientul Mijlociu, au încăput pe mâinile otomanilor (s-a lansat zvonul că după Revoluția Sovietică din 1917 documentele acordului au fost găsite de sovietici în arhivele ministerului de externe al Rusiei și transmise otomanilor în schimbul unor avantaje) au fost transmise șeicilor arabi, fapt care a destrămat marea insurecție arabă anti-otomană organizată de britanici. În timpul celui de-al II-lea război mondial, Regatul Unit a organizat, instruit și înarmat armata transiordaniană. Sub comanda generalului John
Iordania () [Corola-website/Science/298109_a_299438]
-
ITRO). În primii ani de existență a organizației, ea era deschisă exclusiv bulgarilor, dar mai târziu acesta a fost deschisă tuturor locuitorilor Turciei Europene, "indiferent de naționalitate sau religie". Majoritatea membrilor săi erau însă . În 1903, ORIM a organizat împotriva otomanilor, răscoală care, după unele realizări de la început, între care proclamarea „”, a fost zdrobită cu multe pierderi de vieți omenești. Răscoala este considerată, împreună cu Republica de la Kruševo, piatră de temelie și precursoare a înființării statului macedonean. În urma celor două Războaie Balcanice
Republica Macedonia () [Corola-website/Science/298120_a_299449]
-
Congresul de la Berlin. După mai multe lupte cu trupele muntenegrene, liga a fost forțată să cedeze Ulcinj Muntenegrului, după care a fost învinsă de o armată otomană trimisă de sultan pentru a împiedica autonomia Albaniei. Răscoalele din 1910-1912, și înfrângerea otomanilor în Primul Război Balcanic, în condițiile înaintării armatelor muntenegrene, sârbe și grecești în Albania actuală au dus la declararea independenței Albaniei de către Ismail Qemali la Vlora, în 28 noiembrie 1912. Independența Albaniei a fost recunoscută prin Conferința de la Londra la
Albania () [Corola-website/Science/297409_a_298738]
-
un mare număr de ctitorii religioase și un stil arhitectural eclectic ce-i poartă numele. În politica externă Brâncoveanu a acționat cumpătat, evitând să se poziționeze decisiv în tabăra imperială, care într-un avânt semnificativ recuperase Ungaria și Transilvania de la otomani. Și-a cumpărat bunăvoința turcilor, plătind regulat dările și vărsând sume uriașe sultanului și funcționarilor de la Constantinopol, ceea ce i-a adus supranumele de „altın bey” (). Ținând agenți și spioni în toată Europa, domnul muntean era informat asupra știrilor de pe întregul
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
lucru a suscitat frici, întrucât se credea că i-ar fi putut pica în mână scrisori compromițătoare. Brâncoveanu nota pe marginea calendarului: După încheierea tratativelor de pace de la Karlowitz, în Peninsula Balcanică s-a restabilit un echilibru între austrieci și otomani. În prima lună a anului 1700, Brâncoveanu a fost nevoit să părăsească scaunul, pentru a-i da ajutor hanului tătar împotriva nogailor răsculați. A tăbărât la Drăgănești, unde a primit ordin de la sultan să se întoarcă, întrucât problema se rezolvase
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
și Anglia doreau păstrarea statu quo-ului; Rusia manifesta prime ambiții, iar Polonia făcea revendicări asupra țărilor române. Conform lui Ionescu și Panait, țările române, semiautonome, trebuiau să devină din obiecte ale istoriei subiecte al acesteia. Din diferite considerente, actorii mari (otomanii, habsburgii și rușii) au preferat să atragă țările române prin diplomație, decât prin forță armată. Imperialii au încheiat în 1687 un tratat cu Mihail Apafi, privind încartiruirea de trupe și contribuția financiară la vistieria imperiului, ceea ce i-a făcut repede
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
treburi în Țara Românească, întrucât bacșișurile plătite de domn erau foarte generoase. Brâncoveanu nu a pregetat să folosească fondurile sale personale în multe situații când vistieria statului nu putea suporta cheltuielile formale și informale pe care le presupunea vasalitatea față de otomani. Averea a fost de altfel și cauza principală a mazilirii sale, sultanul și marele vizir promițându-și mari beneficii (mai ales) de pe urma confiscării averilor mobile. În 1708, Brâncoveanu avea în stăpânire 111 sate și moșii. El avea pe întreaga întindere
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
de succes cu subiecte din viața de toate zilele. Dintre instrumentele muzicale, lăutele, clavecinele, orgile și viorile ajunseseră destul de răspândite. Se fabrică mobila tapițată, lustruită și bogat împodobită. Compozitorii europeni au scris primele concerte pentru orchestră, sonate, opere și oratorii. Otomanii s-au remarcat prin palatele, moscheile și clădirile oficiale ornamentate migălos. Dinastia Qing, din China, izolată de viața chinezilor de rând, a creat stiluri elaborate, mode și obiceiuri care, prin anul 1800, ajunseseră mai rigide și rupte de realitate. În
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
oaspetele ducesei Ringala de Mazovia, verișoara regelui polonez Vladislav II Iagello. În secolul XIX când a fost realizată traducerea notițelor în limba rusă în care orașul polonez Belfz a fost confundat cu orașul Bălți. În timpul campaniei lui Petru I împotriva otomanilor din 1711, târgul Bălți, atunci renumit ca centru de trecătorie și de întreținere a hergheliilor domnești, a fost baza principală de aprovizionare în merinde și cai a armatelor ruse. Dar, după înfrângerea și retragerea lor spre Nistru, tătarii au prădat
Bălți () [Corola-website/Science/297395_a_298724]
-
Novaci, Smilevo, Gjavato, Capari și altele. Smilevo a fost apărat cu 600 de rebeli, conduși de Dame Gruev și Sugarev Georgi, dar când au fost învinși, satele au fost arse. În 1912, Muntenegru, Serbia, Bulgaria și Grecia au luptat cu otomanii în Primul Război Balcanic. În conformitate cu Tratatul de la București, din 1913, regiunea a Macedoniei a fost împărțită în 3 părți, între greci, sârbi și bulgari. Bitola a fost dată Bulgariei, în conformitate cu un acord de alianță pre-război între Bulgaria și Serbia. Dar
Bitola () [Corola-website/Science/297488_a_298817]
-
a fost dărâmat de 44 de ori încă din perioada antică de numeroasele armate orientale și occidentale. În perioada medievală, orașul se află, succesiv, sub stăpânirea bizantinilor, francilor, bulgarilor, ungurilor și a sârbilor. În 1521, Belgradul a fost cucerit de otomani și a devenit reședința Pasalâcului Belgrad, fiind declarat principalul oraș al Europei Otomane și printre cele mai mari orașe europene. Orașul a devenit capitala Șerbiei în 1841, după o perioadă de suzeranitate a Imperiilor Austriac și Otoman. Totuși, partea nordică
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
fost cucerit de otomani și a devenit reședința Pasalâcului Belgrad, fiind declarat principalul oraș al Europei Otomane și printre cele mai mari orașe europene. Orașul a devenit capitala Șerbiei în 1841, după o perioadă de suzeranitate a Imperiilor Austriac și Otoman. Totuși, partea nordică a orașului a rămas în Austria până în 1918, când s-a destrămat Imperiul Austro-Ungar. Orașul unit a fost atunci capitala entităților Iugoslaviei, până în 2006, cănd Muntenegru s-a declarat stat suveran. Belgradul are statutul de unitate teritorială
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
Regatului Syrmia din 1284 a fost dăruita lui Dragutin din partea socrului sau, Ștefan al V-lea al Ungariei. În urmă Bătăliei de la Mărită din 1371 și celei de la Kosovo Polje din 1389, Taratul Sârb a început să se spulbere când otomanii au cucerit partea de sud a teritoriului. Cu toate acestea, partea de nord din Despotatul Șerbiei a rezistat de-a lungul existenței sale, cu capitala la Belgrad. Orașul a prosperat sub conducerea domnitorului sârb, Ștefan Lazarevici, fiul lui Lazăr al
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
fugeau de dominația otomană, si se crede că avea o populație de 40-50 mii de locuitori. În 1427, succesorul lui Ștefan, Gheorghe Brancovici, a fost nevoit să înapoieze Belgradul ungurilor, iar capitala a fost mutată la Smederevo. În timpul domniei lor, otomanii au cucerit cea mai mare parte din despotatul Șerbiei, asediind fără succes Belgradul în 1440 și apoi în 1456. Fiind un obstacol pentru ulterioară accedere în Europa Centrală, peste 100.000 de soldați otomani au lansat cunoscutul asediu de la Belgrad
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
apoi în 1456. Fiind un obstacol pentru ulterioară accedere în Europa Centrală, peste 100.000 de soldați otomani au lansat cunoscutul asediu de la Belgrad, în care armata creștină sub conducerea lui Ioan de Hunedoara au apărat cu succes orașul de otomani, rănindu-l pe sultanul Mehmed al II-lea. Această luptă „a decis soarta creștinătății”; la cererea Papei Calixt al III-lea, sunetul "clopotului amiezii" comemorând victoria în toată lumea creștină până în prezent. Abia pe 28 august 1521 (7 decenii de la ultimul
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
construit pentru a comemora acest eveniment. Ocupat de trei ori (1688-1690, 1717-1739, 1789-1791) de austriecii conduși de Sfanțul Împărat Român Maximilian al Bavariei și respectiv Eugen de Savoia, Belgrad a fost repede recucerit și ulterior distrus de fiecare dată de otomani. În această perioadă, orașul a fost afectat de cele două mari migrații sârbe, în care sute de mii de sârbi în frunte cu patriarhii lor s-au retras împreună cu austriecii în Imperiul Habsburgic, care era așezat în Voivodina și Slavonia
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
de o autonomie relativă, dar care era parte integrantă din Țara Românească. Mulți bani ai Craiovei sau familii importante din urbe, devenind domnitori în virtutea poziției pe care o ocupau în aparatul administrativ al Craiovei (dar și datorită bunelor relații cu otomanii în cazul Craioveștilor), cel mai bun exemplu este cazul familiei Bibescu care a dat pe ultimii doi domnitori din Țara Românească, Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei. În timpul lui Mircea cel Bătrân, pe teritoriul Olteniei ființau județe precum Jaleș (în apusul
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
acordat de Vladislav I Vlaicu negustorilor de la Brașov, ca loc de vamă internă la primul vad din câmpie al Oltului, punct obligatoriu de trecere a carelor cu mărfuri peste Olt. În iunie 1522, Radu de la Afumați i-a învins pe otomani într-o luptă purtată la Slatina. În timpul Revoluției de la 1821, Tudor l-a întâlnit la Slatina pe Iancu Jianu, conducătorul haiducilor. La începutul secolului XX, Slatina era un mic târg de provincie așezat în imediata apropiere a râului Olt, între
Slatina, România () [Corola-website/Science/296713_a_298042]
-
Tratatul preliminar de la Sân Stefano a fost semnat de către Imperiul Rus și cel Otoman la 3 martie 1878, după încheierea războiului ruso-turc din 1877-1878. Din partea Rusiei au fost delegați contele Nicolai Pavlovici Ignatiev și Alexandr Nelidov, iar din partea Imperiului Otoman au participat ministrul de externe Safvet Pasă și ambasadorul în Germania, Sadullah Bey. Tratatul
Tratatul de la San Stefano () [Corola-website/Science/317041_a_318370]
-
prin regrupare, a evoluat în Imperiul Sârb sub guvernarea Casei Nemanjić, care s-a extins până la un punct culminant în secolul al XIV-lea. Statul Sârb a dispărut în secolul al XVI-lea destrămata de certurile interne și de cucerirea otomanilor. Succesul Revoluției Sârbe împotriva dominației otomane în 1817, a dus la înființarea Principatului Șerbiei, la care independența a fost recunoscută oficial în 1878. Că urmărea a unei victorii în Războaiele Balcanice în 1913, Șerbia s-a extins până la Vardar Macedonia
Istoria Serbiei () [Corola-website/Science/317188_a_318517]
-
-și ardă vasele cu care se făcea piraterie, dar asta nu i-a împiedicat pe cazaci să și le reconstruiască. În același timp, Imperiul Habsburgic i-a angajat de mai multe ori în secret pe cazaci să declanșeze raiduri împotriva otomanilor, pentru a reduce presiunile militare asupra propriilor granițe. Între cazaci exista o dușmănie care era alimentată de raidurile executată de o parte, urmate în scurtă vreme de raiduri de răzbunare declanșate de tabăra adversă. Starea de nesiguranța din relațiile cazaco-tătare
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
zaporojeni, întreprinderea de măsuri pentru asigurarea egalității sociale printre cazaci și întreprinderea de pași concreți pentru separarea Ucrainei de Rusia. Bucurându-se de sprijinul regelui Carol al XII-lea, Orlik a semnat o alianță cu tătarii din Crimeea și cu otomani împotriva Rusiei. După un prim succes în 1711, campania împotriva Rusiei s-a încheiat cu o înfrângere, iar Orlik a plecat în exil. Cazacii zaporojeni au construit un nou Sici sub protecția otomanilor, Siciul Oleșki, pe cursul inferior al Niprului
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
alianță cu tătarii din Crimeea și cu otomani împotriva Rusiei. După un prim succes în 1711, campania împotriva Rusiei s-a încheiat cu o înfrângere, iar Orlik a plecat în exil. Cazacii zaporojeni au construit un nou Sici sub protecția otomanilor, Siciul Oleșki, pe cursul inferior al Niprului. Deși a existat un număr de zaporojeni care s-a reîntors sub protecția Moscovei, cei mai mulți au rămas sub controlul liderului anti-srus Korst Hordiinko. Doar după moartea acestuia în 1733 a fost posibilă reînceperea
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
Imperiului Rus. Înrolarea ofițerilor cazaci a crescut în mod semnificativ cheltuielile bugetare ale imperiului, în vreme ce regulamentele stricte ale armatei ruse au împiedicat cazacii de rând să se înroleze în armata imperială. Existența Siciului Danubian, care avea să lupte de partea otomanilor în războaiele care aveau să vină au ridicat probleme morale unora dintre ruși. În 1784, Potiomkin a format așa-numitul „Sici al zaporojenilor loiali” Войско верных Запорожцев) și i-a colonizat în regiunea dintre cursul inferior al Bugului și râul
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
lui Cantacuzino, Umur, se împotmolise de-a binelea în campaniile militare din Asia Mică (iar, în 1348, a căzut acolo, într-o luptă cu latinii), Ioan VI și-a găsit noi tovarăși de luptă. Și aceștia erau turci-de data aceasta, otomanii, conduși de emirul Orkhan cu care Cantacuzino încheiase din iarna anului 1344-1345 un tratat. Năzuind să-și asigure, și pe viitor, sprijinul acestuia, Ioan VI a oferit-o pe frumoasa sa fiică Theodora pentru haremul emirului-un necredincios și un
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]