1,945 matches
-
Xerxes? unde Artaxerxes?“), apocalipse-au venit și-au trecut („Turnuri în prăbușire: Ierusalim Ale xan dria Viena Londra Roma ireale...“), biblioteci s-au scris și li s-a dat foc și-n cele din urmă o femeie a prins în pântec plod de strigoi de voievoid și-o celulă-ou, divizându-se și crescând, a recapitulat facerea lumii, și embrionul a devenit o fetiță ghe muită în uter, și fetița a ieșit din mingea de mușchi ca dintr-o mare rotundă și-
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
cu grijă, de parcă ar fi prins de aripi un fluture și nu ar fi vrut să i le rupă, a lăsat pânza de mătase să planeze o infimă secundă Înainte să-i dezvelească șoldurile, și-a apropiat chipul lin de pântecul ei cald, apoi i-a sărutat imper ceptibil sexul, care a vibrat ușor, cu delicatețe. După care s-a ridicat și a ieșit Îmbujorat, fără să știe că tânăra Îl Însoțise cu zâmbetul ei, și că pleoapele Îi tremurau, fiindcă
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
preotul declară că Agrippa era un bărbat foarte curajos. — Mi s-a spus însă că s-a împiedicat de covoarele din sala unde a văzut, în picioare, fără rușine, asemenea Venerei, statuia din cuarțit trandafiriu precum carnea adevărată, gura, sânii, pântecele reginei acum moarte. Băiatul se uită la tatăl său; observă că acesta tăcea. — Poate că chipul acela din granit, continuă preotul, pe care l-ai putut vedea sub apă pentru că azi este foarte limpede, e ceea ce a rămas dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
chipul, o față acum palidă și uscățivă, ca de bătrână. O broderie de sânge uscat îi cobora dinspre bărbie, formând o bavetă de culoare întunecată. Când o întinseră pe targă, spectatorii se uitară cu respect la rănile de pe coapsele și pântecele ei, făcându-i loc să fie dusă la ambulanță. Două femei cu batic pe cap și haine de tweed fură împinse în lături. Cu brațele întinse, Vaughan plonjă între ele. Privirea sa părea pierdută. Apucă mânerul pe care-l ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
au ridicat nerăbdători și trec s-o lase pe Malvina. Au rămas doar ei pe strada învăluită în întunericul copacilor bătrâni și se sărută. Flora îi prinde mâna și o așează ușor printre nasturii rochiei. Se descheiaseră câțiva, îi simte pântecul întins cum aștepta încordat să-l reîntâlnească. Explorează mai departe, mătasea îl încurajează, își dă seama că are un chiloțel neglijabil. - Nebuno! Și își continuă cercetările, o atinge ușor, nu s-a îngălbenit și a lăsat mâna s-o mângâie
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
și interminabil cât pentru două existențe, nu mai aud decât hula nestăpânită. Nesârșitul întinderii mării îl macină, îi frământă starea și simte cum apropie orizontul restrângându- și marginile. Flora strigă fără teamă: - Iubitule! El îi răspunde încetișor din adâncuri: - Iubito! Pântecele s-au alipit, frisoanele din ele au început să lovească, să fiarbă curentul de larg puternic îl dezechilibrează dar nu se lasă dovedit. Valurile se zbat printre ei, câteodată trec mânioase pe deasupra lor. Simte prin tălpi nisipul măcinat cum se
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
să moară flăcări de ură ne ard viitorul durere și furt mizerie mentală voi mai știți de lumea astrală vise coșmaruri raiul visat în iad s-a schimbat ecoul nostru și el confiscat copil al timpului pierdut născut dator din pântec vândut. Eternul neant mă înalț spre neant pe calea întinsă a eternului privesc în jos și-mi continui drumul purtat în gheare de vultur cu aripi ce lovesc prezentul mă înalț spre un nor întunecat adânc în gândire întorc privirea
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
fructul la gură gura ta a mușcat din gura mea și gustul acela nu era prea rău am încăput amândoi în același măr felix culpa eram binele și răul binele și răul răul lucra dumnezeiește binele iar el creștea în pântecul meu mântuitor așa că ne-am luat lumea în cap și am zis că trebuie să mai înrădăcinăm un măr și încă unul pentru toți copiii pe care îi vom face într-un târziu m-am decis să scriu despre cum
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Arthus... Era acolo barca lui mare cu motor, erau ocupați să care cadavrele. Erau trei... Doi tineri, nu aveau mai mult de treizeci de ani, și apoi o fată, mai tînără, mi se pare. Era plină de sînge, hainele, pieptul, pîntecele, totul era mînjit de sînge... Avu o strîmbătură de dezgust care se transformă Într-un rictus amar. - Arthus și Pérec hotărîseră deja totul. Aveau să lesteze trupurile și să le arunce În largul mării, iar eu trebuia să strîng tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
va fi nevoie. Dar nu uita niciodată, Marie: orice hotărîre ai lua, am să te iubesc mereu. Era gata să ia cutioara cînd auzi o ușă trîntindu-se la etaj. În hotel era un singur ocupant. O neliniște surdă Îi sfredeli pîntecele. Și atunci, Împinsă din urmă de un instinct mai puternic decît orice, uitînd de orice pudoare, se răsuci pe călcîie și se năpusti pe coridor. Lucas se Îndrepta spre ascensor ale cărui uși se deschideau deja În fața lui și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
verde și stacojie, ale cărei forme atrăgătoare transpăreau pe sub vălurile străbătute de lumina cea orbitoare. Continuă să Înainteze până când atinse culcușul cu gambele, iar poetul simți căldura trupului care se apleca peste el, deschizându-i șireturile hainei și Întinzându-și pântecul spre chipul lui. Chiar atunci, pântecul acela Își dezvălui rana care Îl brăzda, o despicătură sângerândă, imundă. O pădure vie păru să se ridice În jurul chipului femeii și o Împletire de șerpi șuierători se năpustiră spre Dante, care Încercă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
atrăgătoare transpăreau pe sub vălurile străbătute de lumina cea orbitoare. Continuă să Înainteze până când atinse culcușul cu gambele, iar poetul simți căldura trupului care se apleca peste el, deschizându-i șireturile hainei și Întinzându-și pântecul spre chipul lui. Chiar atunci, pântecul acela Își dezvălui rana care Îl brăzda, o despicătură sângerândă, imundă. O pădure vie păru să se ridice În jurul chipului femeii și o Împletire de șerpi șuierători se năpustiră spre Dante, care Încercă să se tragă Înapoi, ridicându-se În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În siguranța interlocutorului și continuă implacabil: — După Înfrângerea și moartea lui Manfredi la Benevento, fiii săi de parte bărbătească au fost capturați. Erau patru. Dar se spune că lângă rege era o doamnă. O femeie care Îi purta sămânța În pântec și care a izbutit să fugă cu tezaurul imperial. — De unde ai aflat de povestea asta? — Biserica nu e singura care are ochi și urechi. Și poate că mintea mea e mai ascuțită decât credea domnia voastră, șuieră poetul. Ceva se schimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
trupul Antiliei se strivea de al său, alipindu-se cu toată disperarea unui suflet rănit de singurătate. Mâinile ei coborau să Îl caute. Iar priorul se abandonă În voia atingerii ei și se cufundă În sânul și mai apoi În pântecele pe care i-l oferea, fără să se mai gândească. Făcu dragoste cu dansatoarea cu fața vopsită, care În umbra camerei se suprapunea peste amintirea unei alte femei, de acum pierdută, o femeie care devenea toate femeile, În afară de aceea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sunt oare temnicerii noștri? Înger din cer sau diavol din măruntaiele pământului, Antilia e Învăluită În strălucirea ei... — Pentru că cele de sus sunt cum sunt cele de jos, murmură Cecco d’Ascoli. În cavernele cerurilor explodează aceeași flacără care devorează pântecul vulcanilor. Veniero rămăsese tăcut, contemplându-și cupa pe care o strângea În pumni. Dar, la acele cuvinte, se deșteptă. — Și abisurile mărilor sunt biciuite de curente năvalnice, ca torentele de aer care umflă pânzele. Da, cu adevărat, messeri, cele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
poetul. Femeia Întindea un braț spre bărbat. Apărea În culmea tinereții, la fel cum celălalt se găsea de acum pe povârnișul bătrâneții. Era complet goală, așa cum artiștii cutezaseră să o reprezinte numai pe Eva. Recunoscu chipul Antiliei, sânul ei ridicat, pântecul triumfător. Îndărătul gambelor puternice ca niște coloane, cu gleznele zvelte Încercuite de aur, artistul reprezentase profilul unei cetăți stranii, lipsite de ziduri și de creneluri, Înțesată cu turnuri În trepte, tipice pentru pustiurile de la Răsărit: un nou Babilon, cârmuit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
trăiesc și care mor. Se oprea, după atâția ani în care alergase nebunește, fără țintă, izgonită de teamă. I se părea că și-a găsit rădăcinile, seva urca din nou în trupul ei, care nu mai tremura. Lipită cu tot pântecele de parapet, întinsă către cerul rotitor, aștepta ca în inima ei tulburată să coboare pacea și să se facă tăcere. Ultimele stele ale constelațiilor căzură în ciorchini, mai jos, pe cerul deșertului, și încremeniră. Atunci, lină și chinuitoare, apa nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mă întorc cu fața la zid, dacă nu voiam să fiu bătut. Dar, cu obrazul lipit de sare, sub umbrele bestiale care se zvârcoleau pe pereți, ascultam lungul țipăt, gâtul mi-era uscat, o dorință fierbinte, fără sex, îmi încleșta tâmplele și pântecul. Zilele treceau una după alta, abia le deosebeam între ele, ca și cum s-ar fi topit la căldura cumplită, sub dogoarea vicleană a zidurilor de sare, timpul nu mai era decât un clipocit inform, care se spărgea din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se scarpină în plete cu stâlpii uciși, printre bălăriile oarbe. Poem sub sticlă Frunze late cât marea, îngălbenite de vârstă cad pe tăceri. Ochii obosiți de verde trec peste păduri în culori. Fetele se închipuie mari, prin germinația seminței în pântecul negru. Toamnele se culcă pe gândul înrămat în peretele inimii, sub sticlă. Cu suferința săpată-n carne, iernile trec peste râuri, viața curge la vale. Nopțile se visează zile, cu lumânări în mâini, aprinse de soare... Eu dezleg drumurile primăverilor
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
plâng sau mai exist ... eu scriu cu suflet frânt și trist, ca un hoinar într-o pustie. Eu scriu adâncul meu de cântec, profund și cântărit cu tona, eu scriu din depărtări, ca Iona, ca el mă rog închis în pântec. Eu scriu alături de păcate, eu scriu din lumea de dezmăț, eu scriu nădejdea și învăț că dragostea le-a nvins pe toate. Eu scriu atâta usturime de ochi pierdut în lăcrimare, eu scriu o sete de iertare ce m-a
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
de Elixir Auriu pe care acești meditatori îl acumulează în centrii energetici situați în zona inferioară a abdomenului pe perioada întregii vieți de practică. Adeptul spiritului nemuritor cultivă Elixirul Auriu pentru a forma „Fătul Nemuritor”. Fătul Nemuritor este conceput în „pântecele” adeptului prin unirea spiritului (care se află în inimă) cu vitalitatea (ce se găsește în centrul ombilical inferior). Această unire a spiritului cu vitalitatea este comparată cu un act sexual cosmic între yin și yang. De asemenea, este privită ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
spiritului cu vitalitatea este comparată cu un act sexual cosmic între yin și yang. De asemenea, este privită ca un fel de „copulare interioară” a energiilor pozitive yang cu cele negative yin („focul” și „apa”), dând naștere Fătului Nemuritor în „pântecele” plexului solar și al regiunii ombilicale. Fătul Nemuritor are o natură similară celei a unui făt obișnuit. Înainte de nașterea propriu-zisă, spiritul și vitalitatea unui făt uman care se află în pântece sunt inseparabile. Doar când este tăiat cordonul ombilical și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
nici un cuvânt despre ochii ei. Mătușa mea Zilpa, a doua născută a lui Laban, spunea că își amintește tot ce i s-a întâmplat vreodată. Pretindea chiar că are amintiri despre propria naștere și chiar și despre zilele petrecute în pântecul mamei ei. Jura că își amintește cum i-a murit mama în cortul roșu, unde agonizase zile în șir după venirea pe lume a Zilpei, cu picioarele înainte. Lea își cam bătea joc de pretențiile astea, deși nu în fața ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
copac între picioare și cu sâni ca de vacă. Așa că Rahela a încercat să-și grăbească sorocul. Înainte de prima lună nouă, a făcut turte pentru Regina Cerului, ceva ce nu mai făcuse înainte, și a dormit o noapte întreagă cu pântecul lipit de picioarele statuii Asherei. Dar luna s-a rotunjit la loc și rufăria Rahelei a rămas uscată. S-a dus în sat de una singură să se intereseze la o moașă, Inna, care i-a dat o fiertură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
salteaua de paie sau să folosească o cârpă între picioare atunci când se mișca. La două zile după ce Rahela a intrat în cortul nupțial cu Iacob, Lea s-a dus la Ada și a pus mâna uscată a mamei sale pe pântecul ei tânăr. Bătrâna și-a îmbrățișat fiica. - Nu credeam că o să trăiesc să-mi văd primul nepot, i-a spus ea Leei, râzând și plângând în același timp. Draga mea, fiica mea. Lea spunea că a ținut secretul ca s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]