1,724 matches
-
pe bieții oameni. Unii oameni încep să nu mai semene a oameni normali și devin adevărate brute cu chip omenesc. Îmi amintesc de un sergent instructor din batalionul nostru pe nume Biberi - o mână de om, mic de statură, dar pătimaș în modul idiot de a și bate joc de oameni! Cum ajungeam la locul de instrucție, cea mai mare plăcere a lui era să adune teteriștii și să muștruluiască pătimaș oamenii cu carte (învățători, profesori, contabili, ingineri) vând să pară
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
nume Biberi - o mână de om, mic de statură, dar pătimaș în modul idiot de a și bate joc de oameni! Cum ajungeam la locul de instrucție, cea mai mare plăcere a lui era să adune teteriștii și să muștruluiască pătimaș oamenii cu carte (învățători, profesori, contabili, ingineri) vând să pară mai ceva decât Napoleon. N-am îngăduit să mai repete acest gest, deoarece am socotit inumană o asemenea faptă, spre mulțumirea celor vizați de această brută, cu chip de om
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
putut face altfel, pentru că n-aș mai fi fost eu însumi, dacă aș fi procedat altfel. Am avut marele noroc de a mă fi născut cu dragoste de cinste, adevăr și dreptate și mai ales m-am născut cu o pătimașă dragoste de carte, de a ști mereu mai mult. Acest fapt m a ajutat enorm în perfecționarea profesiei îndrăgite și visate de la zece ani. Am avut marele noroc de a lucra în nobila profesie de cizelare a sufletului copiilor, asemănător
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
căsătorit cu un poet minor, Christian August von Stägemann, și a fost „prietenul ca o adevărată mamă“, după cum notează sursa mea germană, al unui scriitor mult mai cunoscut, Heinrich von Kleist (1777-1811), care, la treizeci și trei de ani, s-a Îndrăgostit pătimaș de fiica ei de doisprezece ani, Hedwig Marie (ulterior von Olfers). Se spune că a convocat familia pentru a-și lua rămas bun Înainte de a pleca la Wannsee - pentru a da curs unui entuziast pact de sinucidere Încheiat cu o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pare ciudat. După ce costumele au fost gata, Madame de Korff le-a găsit „trop décolletés“ și le-a refuzat. Croitoreasa și-a trimis le huissier (portărelul) după care s-a stârnit un mare scandal și buna mea străbunică (era frumoasă, pătimașă și -, regret că trebuie s-o spun -, mult mai puțin austeră În morala ei personală decât ar reieși din atitudinea ei față de decolteuri adânci) a dat-o În judecată pe croitoreasă, cerând despăgubiri. Ea pretindea că les demoiselles de magasin
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o pădure de pe malul râului Oredej pe la 1910 - sau poate chiar mai devreme, pe acel râu din Novaia Zemlia, În urmă cu un secol și jumătate. Într-adevăr, puține lucruri ar putea depăși În bogăție și forță emoția și dorința pătimașă, ambiția și sentimentul de Împlinire produse de palpitantele explorări entomologice. Încă de la Început, ele aveau multe fațete care se intersectau. Una din ele era dorința acută de a fi singur, Întrucât orice Însoțitor, oricât de tăcut, putea tulbura bucuria cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
din grădina propriu-zisă care separa parcul de casă. Parcă văd fața de masă și chipurile oamenilor așezați acolo, contaminându-se de animația jocului de lumini și umbre de sub fabulosul frunziș mișcător, fără Îndoială exagerată de aceeași predispoziție spre o comemorare pătimașă, de permanentă revenire, care mă face Întotdeauna să abordez acea masă de ospăț din exterior, din inima parcului - nu dinspre casă - de parcă, pentru a se Întoarce acolo, mintea ar fi spăsită ca un fiu risipitor, gata să leșine de emoție
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mâna pe inimă: Eu n-am... n-am... Cum aș fi putut să lovesc în Bogdan, cel mai iubit frate al soției mele, Anastasia? Te cred, te cred, spune Ștefan împăciuitor. Am spus-o numai să dovedesc că nu-s pătimaș. Te-am ridicat, totuși, "Primul meu sfetnic" și te am aproape inimii mele, pentru înțelepciune și pentru că nu lingușești. Pentru faptele trecute, m-am căit și-am căpătat iertare. Atunci, nu-l cunoșteam pe adevăratul Ștefan Vodă. Umblau tot felul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ac cu ac, le aruncă și părul eliberat se revarsă pe spate ca o cascadă, în valuri... Dar eu... eu... reușește Maria să îngâne suspinând. Te-am așteptat... Cât te-am așteptat... Nu mai aveau nevoie de cuvinte. O sărută pătimaș și ea se lipește de el dăruindu-i-se toată. Cămașa sfâșiată cade mototol la picioarele ei. Și, ca atunci când a fost prima oară, în chiar ziua în care sosise la Suceava, în chiar ziua marelui cutremur -, acum, ca și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
noastre vieți. Să lași o urmă a trecerii tale. Să arzi, nu dâră de stea căzătoare! Restul averea, gloria, puterea e fum, e deșertăciune amăgitoare, efemeră. Dragostea și moartea, cele două jocuri fatale ce m-au fascinat, le-am jucat pătimaș pe amândouă. Te sfătuiesc să alegi dragostea. În fructul ei e o fărâmă de nemurire... Îmi amintesc un cântec ce-l cânta o fată de la țară, la noi, la moșie; stătea pe malul Oltului și-și jelea iubitul ce nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am povestit de patru ori! protestează Țamblac. Povestește-mi și a cincea oară! Te rog! Țamblac oftează și începe, în silă: Dacă nu te lași și nu te lași"... Să știi că mă doare povestea asta. Ștefan continuă, curgător, febril, pătimaș: "...Dacă lupți și lupți până la moarte, nu poți fi înfrânt..." Și... și mai departe?... Vom muri împreună..." Nu! Nu-i adevărat! Ați fugit! Toți! L-ați părăsit! A rămas singur! strigă Ștefan acuzator. Singur! Da... Am fugit... L-am părăsit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
singur... -Singur cu spada! strigă Ștefan obsedat, fanatic. El singur!... Singur împotriva unei oștiri întregi! Singur! Da... Singur, îngână el vinovat. Ai uitat să pomenești de cămeșa însângerată... "Cămeșa morții"... Și... și i-au umplut capul cu paie! strigă Ștefan, pătimaș. Și l-au dat la sare, să nu se-mpută! Și l-au înfipt în suliță, și l-au dat în târg... l-au dat... Ștefane... de ce te chinui? Ștefan, cu ochii pierduți în gol, obsedat, îngână: Dacă nu te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de partea noii puteri nu i-a adus, într-o vreme când toată lumea a apucat tot ce a putut, nimic. Nici onoruri, nici profit. Pe de altă parte, de reținut este că, așa cum o recunoaște, Valeriu Cristea s-a implicat pătimaș în politică. Iar patima aceasta l-a făcut să fie, la rândul lui, agresiv și nedrept. E adevărat că nu e normal să fii privit de sus fiindcă ai alte păreri politice, dar dacă părerile lui Valeriu Cristea au fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a lungul anilor într-o pădurice de plopi și tei nemirositori. E un fel de exercițiu de liniștire, de concentrare înaintea tensionatului decembrie 1990, plin de semne de întrebare ce mă preocupă intens, căci, nici eu nu știu cum, m-am implicat pătimaș în politică, într-o asemenea dimineață deci observ jos, în „curte”, o scenă simplă care mă emoționează profund: o fetiță de vreo șapte-opt ani duce în cârcă un băiețel, frățiorul ei probabil, care a obosit, pe care nu îl mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
culturii și făuritorilor ei sunt atentate la esența națiunii respective și la esența umanității ca atare. Lucrul acesta a fost simțit și ̀ înțeles atunci de cvasi unanimitatea conștiinței românești. Iorga spusese răspicat, mereu, ̀ în campaniile lui nu rareori pătimașe, nu rareori nedrepte la adresa unor persoane, dar totdeauna întemeiate pe realități verificabile istoricește, că ființa unei națiuni se afirmă și se menține numai prin cultura ei ; vicisitudinile istorice îi pot amenința și chiar desface formele de existență statală, cum în
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
să-mi dea mama și tata mi-ai dat tu.. Ai plecat așa de vreme dintre noi . Unchiul Dumitru a fost învățător. Cavaler fiind, a început să-și înnece lipsurile și necazurile în băutură. În vreo doi ani a ajuns pătimaș. Îi era amenințat serviciul. A încercat să se căsătorească, dar fetele care ar fi mers după el, lui nu-i plăceau, iar cele pe care le vrea el îl refuzau pe motiv că-i pătimaș‚ că-i bețiv. O fată
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
vreo doi ani a ajuns pătimaș. Îi era amenințat serviciul. A încercat să se căsătorească, dar fetele care ar fi mers după el, lui nu-i plăceau, iar cele pe care le vrea el îl refuzau pe motiv că-i pătimaș‚ că-i bețiv. O fată a făcut excepție de la regulă. Era din Corbu Nou, dintr-o familie onorabilă cu patru fete rămase fără tată. Una dintre ele s-a căsătorit cu unchiul Dumitru. După nuntă au mers amândoi la o
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
despre această capodoperă. A fascinat pe toți psihologii, a prilejuit serii nesfârșite de analize psihiatrice, s-au. făcut psihanalize peste psihanalize. La marginea dintre abjecție și sublim o margine indecisă, schimbătoare se întrevede dacă nu salvarea condiției umane, totuși încleștarea pătimașă cu care omul visează la această schimbare. Adevăratul balamuc nu are puterea de a dori o schimbare. Diploma de "psihiatru" a lui Dostoievschi se justifică, adăogându-i calitatea de filozof. De altfel, Dostoievschi nu a revoluționat psihiatria, nici un personaj nu este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
vadă ce-i într-o astfel de crâșmă, dimineața, când se ajunge la "ultimul leu". A venit la dânsa un bărbat, dar unul ars de viciu, unul uscat, bețiv-bețiv, vicios până în măduvă, nu un oarecare client de disco, ci un pătimaș adevărat, și i-a cerut, cu perfectă politețe, cinci mii de lei. I-a dat zece. Nenorocitul i-a mulțumit și s-a întors cu restul de cinci mii... Și dânsa nu a îndrăznit să nu-i primească, pentru că, mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
în scădere, evident. Majoritatea acestor domni și doamne se află la "Eternitatea". Acolo sunt atât de mulți încât la goarna Învierii va fi încurcătură la inventarierea înviaților. Va trebui un expert în trecute vieți de doamne și domnițe, un iubitor pătimaș al acestor personagii, care să ajute oficialitatea. Până atunci, singura treabă a domnilor este să dispară. Noi nu avem posibilitatea de a-i onora (ce cuvânt plăcut pentru aceste stranii ființe!), la noi nu-i nici picior de "lord" sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
se găsiseră la Căpitan câteva circulări și ordine jandarmerești privind propaganda (sau mai bine zis oprirea propagandei) legionară - ca și cum n-ar fi fost cel mai firesc lucru pentru un conducător politic să fie informat despre ilegalitățile guvernamentale! Numai un om pătimaș și fără cel mai elementar simț de echitate, ca actualul ministru al Justiției (sic!) Pătrășcanu, s-a putut ridica împotriva acestei îndreptățite reabilitări a memoriei Căpitanului, trimițând în fața comisiei de „epurație” pe cei doi consilieri de la Curtea de Casație care
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
ar fi însemnat o capitulare politică în mâinile unui om ce ne dușmănea și, chiar dacă ar fi avut alte sentimente, avea o structură sufletească cu desăvârșire alegionară. Al. Constant, reluând și el propunerea lui Sima, a fost acuzat mai târziu, pătimaș și pe nedrept, de N. Pătrașcu și de devotații acestuia, că ar fi fost autorul acestei propuneri, ceea ce este însă neadevărat. În cele din urmă, seara târziu, s-a ajuns cu destulă greutate la o înțelegere pentru continuarea formulei de
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
fiind propus generalul Coroamă). După anumite obiecții, generalul Antonescu acceptase chiar lista ce i se propusese, dar în timpul discuțiilor au avut loc câteva incidente violente, provocate de ciocoiul N. Mareș, mare proprietar și ministru al Agriculturii, unul dintre cei mai pătimași dușmani ai Legiunii din pricina fricii de expropriere. Mai apoi s-a certat cu Ică, iar astăzi încearcă să-i convingă pe comuniști că exproprierea duce la scăderea producției, ca și cum comuniștii n-ar ști aceasta și n-ar lupta pentru această
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
acestora, în primul rând de această calitate și nu întotdeauna de calitățile reale ale oamenilor. Cei mai devotați și apropiați sfetnici ai lui Sima au fost profesorii N. Pătrașcu și Const. Stoicănescu . Ultimul, de o inteligență sclipitoare, era însă foarte pătimaș în judecarea oamenilor, fiind un fel de „eminență gris” a cabinetului lui Sima. Pătrașcu, cu care Horia Sima venise [276] din Germania în primăvara lui 1940 - era un om rău, fără orizont și de o inteligență mediocră. Încredințându-i acestuia
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
un personaj care joacă rol de guru în spațiul public, iar gurul trebuie să aibă grijă să fie mereu înțelept. Are o datorie morală față de public: să fie gardian al echilibrului înțelept. Eu cred că trebuia să judece mai puțin pătimaș. Eu știu că e foarte talentat și îl admir pentru talentul lui. E realmente unul dintre oamenii cei mai talentați din spațiul public. Dar, câteodată, noi iubim mai mult metaforele decât ponderația, rezonabilitatea, judecata dreaptă, judecata cumpănită. Cred că suntem
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]