2,281 matches
-
Ghirai a izbucnit lupta pentru tron între fii hanului. În luptă a intervenit Imperiul Otoman, impunându-l pe tron pe Meñli I Ghirai, unul dintre fii lui Haci I Ghirai. În 1475, armata otomană aflată sub comanda lui Gedik Ahmet Pașa, a cucerit Principatul Feodoro și coloniile genoveze Cembalo, Soldaia și Caffa. Din acesl moment, Hanatul Crimeii a intrat sub protectoratul Imperiului Otoman. Coasta sudică a Crimeii a devenit un sancak (provincie) otoman, hanii au continuat să stăpânească restul peninsulei și
Hanatul Crimeii () [Corola-website/Science/303203_a_304532]
-
împreună cu alte câteva statui de aceeași proveniență. Localitatea este pentru prima dată atestată la 13 mai 1400 într-un document dat de copistul din Cenad, sub numele de „Byallak” și pentru aproape două secole (1552-1716) devine reședința de vară a pașei de la Timișoara. În anul 1716, Banatul este cucerit de către austrieci. La recensământul din anul 1717 este înregistrată comuna Panloch, care aparține de districtul Ciacova, cu 85 de case locuite. Pe harta Contelui Mercy, guvernatorul Banatului, hartă realizată între anii 1723-1725
Comuna Banloc, Timiș () [Corola-website/Science/302215_a_303544]
-
și în imediata apropiere a curții voievodale, dacă nu chiar în incinta acesteia, biserica Doamnei Maria devine, încă de la început, metoh al bisericii domnești "Buna Vestire". La câteva decenii de la ctitorire, în 1595, în urma invaziei armatelor otomane ale lui Sinan Pașa, Bucureștiul este devastat iar Biserica Doamnei Maria este demolată până la temelii. Amintirea tragicului eveniment, dar și a bisericii demolate, este păstrată pe tot parcursul secolului al XVII-lea, în multe din actele emise de cancelaria lui Matei Basarab. De altfel
Biserica Doamnei Maria și a Doamnei Stana din București () [Corola-website/Science/302068_a_303397]
-
în urma căreia tronul Țării Românești rămâne liber. Laiotă, în fruntea unui corp militar, taie calea unei armate turcești de 8000 de oameni ce se retrăgea din Moldova și îi zdrobește într-o luptă în care, cu mâna sa, taie capul pașei turc. Acestă luptă însă este și ultima dată împotriva turcilor căci după înscăunarea sa, Laiotă se duce să ceară pace direct sultanului așa cum recunoaște într-o scrisoare către brașoveni. Ultimul domnitor al Țării Românești care bate monedă proprie, emisiunile monetare
Basarab Laiotă cel Bătrân () [Corola-website/Science/302055_a_303384]
-
lui Neagoe. În ianuarie 1512, trupele otomane invadează Țara Românească îndreptându-se spre București. Voievodul le iese în întâmpinare, și "[...]s-au bătut la Văcărești, den jos de București, și bătându-l, l-au prins viu și i-au tăiat pașa capul, supt un păr în București[...]" (Stolnicul Constantin Cantacuzino "Istoria Țării Românești" în "Cronicari munteni", vol.III, București, 1984, p. 93-94). După unele versiuni din cronicile muntene descriind viața patriarhului Nifon și după însuși spusele sale, cel ce l-a
Vlad cel Tânăr () [Corola-website/Science/302072_a_303401]
-
Herțegovinei Occidentale (la vest de orașul Mostar), iar cea ortodoxă are o prezență largă pe tot teritoriul Bosniei. Administrația otomană a fost inițial ostilă Bisericii Catolice, care avea o ierarhie în afara hotarelor Imperiului Otoman și a favorizat Biserica Ortodoxă. Astfel, pașa Mehmed Sokolovici, un ienicer, creștin din Bosnia la origine, a impus numirea unei o rude a sa (frate sau nepot), Makarie Sokolovici, ca patriarh de Peci (oraș din Kosovo), cea mai înaltă demnitate ecleziastică sârbă din acel moment. Ulterior, Patriarhia
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
feudalilor locali. Rezistența este deosebit de puternică în Bosnia, unde pașalele locale pot conta pe sprijinul populației musulmane locale. După o serie de răscoale ale feudalilor locali, Imperiul și aceștia jung la un "modus vivendi", în special sub administrarea lui Omer pașa Latas (un sârb convertit la islam). În anul 1862 Imperiul otoman și Serbia încheie un tratat prin care populația musulmană de pe teritoriul principatului sârb este expulzată în Imperiul otoman. Mulți dintre acești musulmani (în mare majoritate slavi musulmani) se stabilesc
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
în fața Constantinopolului. În 1386, Dobrotici moare și îi urmează la tron Ivanko sau Ioan, care acceptă pacea cu Murad I al Imperiului Otoman și semnează un tratat comercial cu Genova. Ivanco moare în 1388 în timpul expediției Marelui Vizir Çandarli Ali Pașa împotriva Țaratului Târnovo (și a cetății Dârstorului atunci în stăpânirea Țării Românești). În urma expediției, peste jumătate din teritoriul Dobrogei cade sub dominația Imperiului Otoman, în timp ce Dobrogea de Nord intră în componența Țării Românești, care îl învinge pe Marele Vizir. De
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
au ridicat la peste 10000 persoane. Curajul și abnegația cu care au luptat românii au fost apreciate în repetate rânduri în presa românească, în presa străină și de către personalități europene precum marchizul Gramez de Wardes, Prințul Gorceakov sau Izzet Fuad Pașa. Edificatoare în acest sens sunt cuvintele lui Mihail Kogălniceanu din scrisoarea trimisă către agentul diplomatic al României la Viena, Ion Bălăceanu, care spunea: "„România a participat la războiul din 1877-1878 în modul cel mai activ și mai onorabil, ea a
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
scurtă pe lângă coasta Mării Negre, ignorând faptul că acea zonă avea cele mai întărite și mai bine aprovizionate fortărețe turcești. Mai în amonte, exista o singură fortăreață bine apărată pe Dunăre, Vidin, care era apărată doar pentru că oamenii conduși de Osman Pașa se întorceau din războiul din Serbia. Campania rusă a fost mai bine planificată, dar s-a bazat mai mult pe pasivitatea turcilor. Inițial, rușii au trimis un efectiv redus de trupe; Dunărea a fost traversată în iunie de o forță
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
Iosif Vladimirovici Gurko, urma să înainteze rapid spre Veliko Tărnovo și să treacă Munții Balcani, cea mai importantă barieră naturală între Dunăre și Constantinopol. După reușita traversării Dunării de către ruși, comandamentul otoman din Constantinopol i-a ordonat lui Gazi Osman Pașa să înainteze spre est de la Vidin și să apere cetatea Nicopole, aflată chiar la vest de locul traversării Dunării. În drum spre Nicopole, Osman Pașa a aflat că cetatea fusese deja ocupată de ruși și s-a îndreptat spre orașul
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
reușita traversării Dunării de către ruși, comandamentul otoman din Constantinopol i-a ordonat lui Gazi Osman Pașa să înainteze spre est de la Vidin și să apere cetatea Nicopole, aflată chiar la vest de locul traversării Dunării. În drum spre Nicopole, Osman Pașa a aflat că cetatea fusese deja ocupată de ruși și s-a îndreptat spre orașul Plevna, aflat într-un punct strategic la o intersecție de drumuri, în care și-a cantonat cei de oameni la 19 iulie (stil nou). Rușii
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
într-un punct strategic la o intersecție de drumuri, în care și-a cantonat cei de oameni la 19 iulie (stil nou). Rușii, aproximativ la număr sub comanda generalului Schilder-Schuldner, au sosit la Plevna la primele ore ale dimineții. Osman Pașa a organizat apărarea și a respins două asalturi rusești cauzând multe pierderi trupelor ruse. În acest moment, ambele părți erau aproximativ egale în termeni de număr de soldați, iar armata rusă era demoralizată de cele două eșecuri. Rusia nu mai
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
din jurul Plevnei. Românii au reușit să cucerească reduta Grivița și să păstreze controlul asupra ei până la sfârșitul asediului. Asediul Plevnei (iulie-decembrie 1877) a avut succes doar după ce forțele româno-ruse au întrerupt rutele de aprovizionare ale turcilor fortificați. În lipsa proviziilor, Osman Pașa a făcut o tentativă de rupe asediul în direcția Opanez. În noaptea de 9 decembrie, turcii au ieșit în liniște, au întins poduri peste râul Vit și l-au traversat, atacând pe un front de și trecând de prima linie
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
și trecând de prima linie a tranșeelor rusești. S-au dus lupte la baionetă, niciuna din părți nereușind să obțină vreun avantaj. Profitând de avantajul numeric, rușii i-au împins în cele din urmă pe turci înapoi peste Vit. Osman Pașa a fost rănit la picior de un glonț rătăcit, care i-a omorât calul, și s-au răspândit zvonuri că ar fi murit. Turcii s-au văzut în cele din urmă împinși înapoi în cetate, pierzând 5000 de oameni și
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
trecătoarea Șipka. Gurko a atacat de mai multe ori această trecătoare și a reușit în cele din urmă să o preia. Otomanii au depus multe eforturi pentru a recupera această trecătoare, cu scopul de a putea trimite întăriri lui Osman Pașa la Plevna, dar fără succes. În cele din urmă, Gurko a condus o ofensivă finală care a eliberat trecătoarea Șipka de trupe otomane. În Caucaz, și anume în Georgia și Armenia se afla o forță rusească formată din aproximativ de
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
anume în Georgia și Armenia se afla o forță rusească formată din aproximativ de oameni sub comanda Marelui Duce Mihail Nikolaevici, guvernatorul general al Caucazului. Ea avea în față o armată turcească de de oameni condusă de generalul Ahmed Muhtar Pașa. Deși armata rusă era mai bine pregătită pentru luptă, din punct de vedere tehnologic era deficitară la capitolul artilerie grea, fiind depășită, de exemplu, de tunurile Krupp de fabricație germană de care dispuneau otomanii. Mulți comandanți ruși din subordinea lui
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
turcești au înlăturat asediul, și le-au împins înapoi. Turcii i-au încurajat pe kurzi să atace armenii din Bayazit și Alașkert. În octombrie 1877, armata turcească a lansat un contraatac masiv lângă Ajaria. La 19 iulie, trupele lui Muhtar Pașa controlau Ajaria. În lunile care au urmat, forțele rusești ale generalului Lazarev au încercat sa recupereze regiunea, dar au eșuat de fiecare dată. Același general a oprit un alt atac turc în octombrie, după care a avansat și a ocupat
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
suferit, mai ales în primele faze ale conflictului, când mare parte din creștini s-au găsit în calea armatelor otomane. Un exemplu este momentul retragerii forțelor lui Gurko înapoi în trecătoarea Șipka după bătălia de la Stara Zagora. După bătălie, Suleiman Pașa a ars orașul Stara Zagora, unul dintre cele mai mari orașe bulgărești din Imperiul Otoman. Pe toată valea râului Marița, el a ordonat spânzurarea la colț de stradă a oricărui bulgar care îi ajutase în vreun fel pe ruși. Ca
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
ordonat asasinarea guvernatorului Bagdadului, loial lui Soliman, și înlocuirea cu un adept al șahului, iar în al doilea rând, guvernatorul de Bitlis a trădat și i-a jurat credință șahului. Ca rezultat, În 1533, Soliman a ordonat marelui vizir Ibrahim Pașa să conducă o armată în Asia, unde a recucerit Bitlis și ocupat Tabriz-ul fără rezistență. Campania condusă de Ibrahim s-a terminat în 1534, iar Soliman a făcut o mișcare spre Persia, doar pentru a intra pe teritoriul șahului, care
Soliman I () [Corola-website/Science/302595_a_303924]
-
pentru a ataca posesiunile portugheze de pe coasta de vest a Pakistanului și Indiei de azi. Vâslind din India otomanii au eșuat la asediul asupra fortului Diu din septembrie 1538, dar apoi otomanii au revenit la Aden. Din această bază, Suleyman Pașa a reușit să preia controlul asupra întregii țări Yemen, cucerind de asemenea San`a'. Populația din Aden s-a ridicat împotriva otomanilor, astfel că portughezii au deținut controlul orașului până la cucerirea acestuia de către Piri Reis în 1548. Având de consolidat
Soliman I () [Corola-website/Science/302595_a_303924]
-
și crescută pentru a deveni favorită lui Soliman. Astfel a devenit soția sultanului, spre uimirea oamenilor din palat și din oraș. De asemenea, Soliman a permis soției sale să rămână cu el la curte pentru tot restul vieții ei. Pargali Pașa Ibrahim a fost un prieten din copilăria lui Soliman. Ibrahim a fost de origine greacă-ortodoxă și atunci când era tânăr a învățat la Școala Palatului în cadrul sistemului devshirme. Suleiman l-au făcut falconer regal, apoi l-a promovat la primul ofițer
Soliman I () [Corola-website/Science/302595_a_303924]
-
prieten din copilăria lui Soliman. Ibrahim a fost de origine greacă-ortodoxă și atunci când era tânăr a învățat la Școala Palatului în cadrul sistemului devshirme. Suleiman l-au făcut falconer regal, apoi l-a promovat la primul ofițer din dormitorul regal. Ibrahim Pașa a fost promovat la gradul de mare vizir în 1523 și comandant-șef al tuturor armatelor. Soliman i-a dat autoritate lui Ibrahim peste toate teritoriile turcești în Europa, precum și comanda trupelor care locuiesc în cadrul acestora în timp de război
Soliman I () [Corola-website/Science/302595_a_303924]
-
atins cote maxime. Situația se agraveaza atunci când între cele două femei pornește o luptă, iar Hurrem este bătută. Soliman înfuriat o trimite pe Mahidevran să trăiască împreună cu fiul ei. La sfârșitul domniei lui Soliman, atat Hürrem cât și vizirul Rüstem Pașa s-au intors împotriva lui Mustafa. Mustafa a fost acuzat că a colaborat cu dușmanii, iar din aceasta cauză Soliman a ordonat execuția lui, în anul 1553. După mulți ani de la execuția fiului său, Mahidevran s-a stabilit la Bursa
Soliman I () [Corola-website/Science/302595_a_303924]
-
în Țara Românească și Transilvania, atât guvernatorul, cât și Manuc având mult de câștigat. Guvernatorul Teresenicli-Oglu intră în grațiile guvernului turc, care-l ajută în lupta împotriva lacomului Pasvant-Oglu, guvernatorul din Vidin, și a rebelilor Kirdjalii. Teresenicli-Oglu este numit ca pașă de către sultan, iar sfetnicul său Manuc Mirzaian devine prim negustor și vistiernic al provinciei. Implicat în mijlocirea relațiilor economice dintre Rusciuc și București , Manuc primește în anul 1802 rangul boieresc de "serdar", iar în anul următor pe cel de "paharnic
Manuc Bei () [Corola-website/Science/302608_a_303937]