1,950 matches
-
pahare de vin și gustări, notarul se liniștește. Au pus țara la cale; ș-au făcut datoria. Un om tânăr, slăbănog, castaniu, are un ochiu verde și unul foarte negru, ca o măslină. Proca mânâncă o dată în zi; umblă fără palton iarna, descheiat la jachetă, cu mănuși însă în mână; doarme fără foc, în frig și cu fereastra deschisă. Buradà; care mergea încet pe stradă ca un culbec, făcând pași târâiți de 5 cm. Cucoana Elena Lascu aude pe doi tineri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
de vreme rea. Copiii care râdeau și amenințau trenul; cei care pasc vitele pe toloacă ori se joacă: copilăria e aceiași pretutindeni. În gări copiii strigă băuturi răcoritoare: Voda Pivo, dar vremea pe-aici, după cât văd, e mai mult de palton, și cui îi va fi trebuind răcoritoare, când îi îngheață nasul. Numai o zi pe lacul de lângă Potsdam am văzut soarele. Înainte de a pleca depe Unter den Linden, un neamț străin de lângă mine de pe banca bulevardului, m-a privit cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
lui Mitrea. La ieșirea din sat, Mitrea mi-a Întins o țigară aprinsă. După circa l00 m, din partea opusă se apropia un om. Ce-i de făcut? am Întrebat eu Înfricoșat. Apucă țigara de mijloc și bag-o În buzunarul paltonului, m-a sfătuit el. Zis și făcut. Bărbatul În cauză, cumătrul Dorca Simeon, a venit direct spre buzunarul meu. Ți-a luat foc buzunarul de la palton, Nelule! mi-a spus el cu voce aspră. De asta Își cheltuiește tatăl tău
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
făcut? am Întrebat eu Înfricoșat. Apucă țigara de mijloc și bag-o În buzunarul paltonului, m-a sfătuit el. Zis și făcut. Bărbatul În cauză, cumătrul Dorca Simeon, a venit direct spre buzunarul meu. Ți-a luat foc buzunarul de la palton, Nelule! mi-a spus el cu voce aspră. De asta Își cheltuiește tatăl tău banii? O să-l Întreb eu. Nu pot descrie situația În care m-am văzut. Am trăit toată vacanța cu frica de ce-o să urmeze, căci cunoșteam
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
de-obicei cam optzeci de capsule din sferturile alea de uncie italiene. Bill Gains provenea dintr-o „familie bună” - din cîte mi-aduc aminte, tatăl lui fusese funcționar de bancă În Maryland - și avea prestanță. Schema lui Gains era furatul paltoanelor din restaurante și era perfect adaptat pentru munca asta. Burghezul american e o combinație de negative. Este definit În cea mai mare parte prin ceea ce nu e. Gains ducea asta mai departe. Nu era doar negativ. Era În mod pozitiv
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
În mod pozitiv invizibil - o vagă prezență respectabilă. Există un anumit gen de fantomă care nu se poate materializa decît cu ajutorul unui cearșaf sau a altei bucăți de pînză, care să-i dea contur. Gains era așa. Se materializa În paltonul altcuiva. Gains avea un zîmbet malițios, de copil, care contrasta În mod șocant cu ochii lui albastru deschis, bătrîni și fără viață. ZÎmbea și asculta ceva care părea să-l Încînte de undeva dinăuntrul lui. CÎteodată, după o doză, zîmbea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
fi luat căderea fără să ciripească. În orice caz, avea treizeci de ani de experiență cu marfa și știa ce face. CÎnd am ajuns la cafeneaua unde aveam Întîlnirea, Bill stătea la o masă, cu silueta lui scheletică vîrÎtă-n paltonul altcuiva. Bart Bătrînu’, ponosit și șters, Își muia o gogoașă-n cafea. Bill mi-a zis că s-a ocupat deja de Izzy, așa că i-am dat lui Bart zece capsule să le vîndă, iar Bill și cu mine am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
turnicheții de la metrou și am Îndesat pachetul de țigări În spatele unui automat cu gumă de mestecat. Am coborît În fugă un nivel și am luat metroul pînă la Times Square. Bill Gains stătea la o masă În cafenea. Purta un palton furat și ținea altul În poală. Avea un aer pișicher și mulțumit. Bart Bătrînu’ era și el pe-acolo și mai era și-un taximetrist șomer, pe nume Kelly, care se Învîrtea prin zona Străzii 42 și mai ciupea din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
Apoi a zîmbit. - O victimă a Împrejurărilor, a zis. S-a ridicat și și-a pus grijuliu plicul la loc. - SÎnt pe lista neagră cam la toate casele de amanet din New York. Nu te superi dacă te rog să duci paltonul ăsta la amanet pentru mine? După asta lucrurile au mers din rău În mai rău. Într-o zi recepționerul de la hotel m-a oprit În hol. - Nu știu cum să vă spun, dar e ceva dubios la oamenii care vă vizitează. M-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
la mâneci și la coate, bătrânul poet V. Voiculescu urca agale Dealul Spirii, îngândurat, dar și încărcat de gândul bucuriei pe care o va trăi peste câteva minute în tovărășia muzicii. Pășește cu timiditate în încăpere, își agață pălăria și paltonul în cuier, din buzunarul căruia nu uită să scoată câteva bucăți mici de hârtie și un creion. Apoi se îndreaptă timid, în vârful picioarelor, aidoma unui școlar, către locul în care se așează de fiecare dată... Se ascultă Bach, Ravel
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
tovarășilor lui, rezervându-și pentru dânsul mai puțin chiar decât strictul necesar; căci el avea mai puține trebuinți decât oricine, se bucura de o sănătate de fer, nu suferea de frig, și umbla pe gerul cel mai mare numai în palton și cu pălărie. Șuțu era un excelent trăgaci cu carabina; deseori i se întâmpla să scape vulpea cu haliciuri 61, din cauză că încărca pușca prea tare; cu glonte însă nu o scăpa niciodată. La o goană din codrii Slatinei, județul Suceava
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
să nu mă mai vadă nimene cât voi trăi?... Dar ce va zice lumea în urma mea?... Ș-apoi nici era așa ușor de executat acest ciudat mijloc de scapare, de vreme ce eram în toiul iernei și îmi lasasem în urmă pălăria, paltonul și galoșii... Să mă sinucid? Ar fi fost un mijloc ceva mai radical, cel puțin n-aș mai fi știut de rușinea ce lasam după mine, dar cu ce?... N-aveam nici măcar un cuțitaș în buzunar... Dumnezeule, ce mă fac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
da cât crede de cuviință și când poate. Aici însă încep speculațiile. Am văzut într-o localitate din apropierea Bucureștiului, cum la pomană s-a prezentat un bărbat mai în vârstă și a cerut să i se dăruiască, conform tradiției, un palton nou. Dacă nu ai, trebuie să îl cumperi ca să nu intri în gura lumii. Culmea speculării tradiției am întâlnit-o într-o localitate din Moldova unde tradiția era să faci pomană înainte de a muri și viu fiind trebuia să dăruiești
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
la Șăfu. El s-a obișnuit cu privirile astea. Nu-l stânjenesc. Nu-l mai stânjenesc. La poarta bisericii era, în ziua aceea, ca în multe alte zile, femeia aia cu figură de cerșetoare. Avea o căciuliță fistichie, roz. Un palton murdar. S-a uitat lung atunci după Șăfu și parcă s-a mirat de discursul lui erudit. A părut că vrea să-i spună ceva, dar între timp m-a văzut pe mine. - He, he, ce mai faci! a și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
statele de lefuri ale gardienilor Închisorii Văcărești (unde ticălosul de taică-său Își ispășea lungile osânde), se minuna și se indigna, pe drept cuvânt, de temeritatea cu care tânărul Liviu Rebreanu (Închis și el la Văcărești pentru un furt de paltoane, cum pre tindeau autoritățile maghiare, sau ca martir al cauzei naționale, cum pretindea Împricinatul) se silea, cu plaivazul său neas cu țit, să descrie, pentru „fraierii“ de cititori ai Convorbirilor critice, mediul, vrednic numai de pana unui Dostoievski sau a
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
unt 2 lei; un kg de zahăr 1 leu și 20; un kg cafea cal. I-a 5 lei; o franzelă de lux 30 bani; 40 de ouă 1 leu; o pereche de ghete fine, de comandă, 15-20 lei; un palton, după calitate, 50-100 lei. Tot pe atunci un miel Întreg costa: 20 lei În decembrie, 15-12 lei În ianuarie, 10-8 lei În februarie, 7-6-5 lei În martie și aprilie ( În mai nu-l mai mânca nimeni); iar căpă țânele de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
nr. 17, cumpărată cu ceva bani și cu alții mai mulți Împrumutați pe la bănci („Îmi vine să mă sinucid, Beldie, când primesc avi zele de plata ratelor!“) era o casă-vagon veche, imposibil de Încăl zit iarna, când toți stăteau cu paltoanele pe ei, closetul despărțit de sufragerie numai printr-o ușiță falsă, bucătăria și atenansele Înșirate de-a lungul unui coridor cu geamlâcul putred și cu un singur rând de ferestre, unde locuia și Maia, cu surorile și slu gile Eufimiei
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
prieten cu un doctor de copii în a cărui pricepere au totală încredere și el, și mama, doctorul Domide Tomescu, mereu apelează la el când se îmbolnăvește unul dintre noi. La fel și acum: își pune repede pantalonii, o haină, paltonul și fuge acasă la doctor. Practic, îl ia din pijama. Omul, de modă veche, cu simțul datoriei, nu comentează, vine îndată. Se uită la mine cu atenție, mă consultă, mă pipăie, mă cercetează și pe urmă îi trage într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Tata s-a supus, s-a îmbrăcat cu mișcări calme. -Să-mi iau lucruri? a întrebat el bănuind ce-l așteaptă. -Nu, c-o să vă întoarceți, a zis unul dintre ei. Tata și-a băgat totuși în buzunarul de la piept al paltonului cărticica sa din care citea în fiecare zi. Și-a rotit privirea prin casă ca și când ar fi dorit să-și ia adio, a stins lumina. A închis ușa cu cheia și a pus cheia sub preș, la locul ei. Și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Li s-a dat o oră de repaus: să-și ia în primire paturile, să-și aranjeze lucrurile, să se odihnească. Tata n-avea ce să-și aranjeze. Dârdâia de frig, nu se putea opri din tremurat. Așa, îmbrăcat în palton, cu mănuși în mâini și căciulă pe cap, cu fularul la gât, s-a întins în pat și s-a acoperit cu pătura zdrențăroasă. Dar zadarnic, tot nu izbutea să alunge starea de frig înnebunitor, și-a zis că o să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
fumul, lumina și și-ar trăda prezența acolo. Așa că au renunțat la această idee. Au strâns, în schimb, un braț bun de crengi și și-au încropit un culcuș. S-au întins pe patul improvizat așa îmbrăcați cum erau, cu paltoanele pe ei: strânși unul în altul, să se încălzească - culcușul era acceptabil. Au mai vorbit cam zece-cincisprezece minute, încercând să contureze prima lor acțiune de luptă, apoi i-a răpus oboseala. Au adormit în noua lor casă, o casă pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
discută între ei angajații -, a zis nea Dumitru c-o să-l îmbrace din cap până-n picioare, înseamnă că asta a fost ultima dorință a mortului.“ La cimitir, Mănel arată ca un belfer: pantofi, pălărie, cravată, costum de opt milioane și palton cu guler de blană. E frig, paltonul îi ține de cald, însă Mănel nu s-a mai spălat de astă-vară și tot timpul ceremoniei funebre se scarpină. La sfârșit, Mănel nici nu se mai duce la firmă. Magazia e încuiată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Dumitru c-o să-l îmbrace din cap până-n picioare, înseamnă că asta a fost ultima dorință a mortului.“ La cimitir, Mănel arată ca un belfer: pantofi, pălărie, cravată, costum de opt milioane și palton cu guler de blană. E frig, paltonul îi ține de cald, însă Mănel nu s-a mai spălat de astă-vară și tot timpul ceremoniei funebre se scarpină. La sfârșit, Mănel nici nu se mai duce la firmă. Magazia e încuiată, domnul Dumitru e mort, așa că Mănel pleacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nu s-a mai spălat de astă-vară și tot timpul ceremoniei funebre se scarpină. La sfârșit, Mănel nici nu se mai duce la firmă. Magazia e încuiată, domnul Dumitru e mort, așa că Mănel pleacă direct în Centru, la cerșit. Cu palton, pălărie și cravată, sperie lumea. Nimeni nu-i dă un ban. „La muncă“, îi spun unii. „Vinde-ți țoalele“, îi spun alții. Cu mintea lui mică și răvășită de evenimente, Mănel înțelege că în costum o să moară de foame. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
o cârpă. Pantofii pe care scuipase căpătau luciu. Scuipatul era bun și contra înțepăturilor de țânțari și de spini, la arsuri și la juliturile de la coate și genunchi. Cu scuipat se curățau și stropii de noroi de pe ciorapi, și tivul paltonului ori jegul de pe piele. Când eram copil îmi ziceam: scuipatu-i bun la toate. Vara îl simți răcoros pe piele, iarna - cald. Mai târziu am citit despre muștrul disciplinar practicat în SS și Wehrmacht. Din muștru făceau obligatoriu parte și cizmele
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]