4,933 matches
-
organizarea societății și preluarea responsabilităților în cadrul acesteia. Ideologiile și angajamentele au dus la căi diferite, ba chiar divergente, cel puțin în problema dificilă privind dreptul la proprietate sau intervenția statului. Așa-numitei școli din Liège, formate din discipolii Monseniorului Doutreloux, partizani ai autorității în materie de organizare a muncii, i se opune școala din Angers, reprezentată de Monseniorul Freppel și de economiști ca Charles Périn, la Louvain, sau Joseph Rambaud, la Lyon, care respingeau ideile etatiste și dezvoltau ideile răspîndite mai
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Catolicismul liberal s-a limitat la cîteva cercuri din peninsulă, preocupate și ele de reforma religioasă. Antonio Rosmini reprezintă aici un nume de referință. Prieten al lui Manzoni și al lui Cavour, el este unul din marii gînditori ai Risorgimento. Partizan al recunoașterii libertăților, el a apărat atît înființarea unui ordin politic creștin, cît și a unui program de reformă bisericească, aceste două proiecte fiind inseparabile. În lucrarea fundamentală Delle cinque piaghe della Santa Chiesa, tipărită în 1832 revăzută în 1848
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
orice reformă trebuie să se inspire din principiul că economia este în slujba omului", fiindcă obiectivele unei politici economice se rezumă, după părerea lui, "la păstrarea, la dezvoltarea și la perfecționarea ființei umane". Pe plan politic, în sensul ideologic și partizan al termenului, este posibil să deosebim gîndirea lui Mounier de cea a lui Maritain. Mounier a fost foarte sever cu curentul creștin-democrat, refuzînd ideea unui partid care ar pretinde că se trage din creștinism. Jean Marie Mayeur vorbește despre el
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
și de colaboare cu comuniștii. Zentrum, partid interclasist, cuprinzînd industriași și proletari, fermieri și mari latifundiari, păstra imaginea unui partid conservator, în ciuda acțiunii lui Joseph Joos care se sprijinea pe asociațiile muncitorești. Joseph Wirth, cancelar între 1921-192218, era cu siguranță partizanul unei linii "creștin-democrate", formulă pe care o folosea cînd prezenta programul din 1922 care făcea referire la "o concepție creștină despre Stat și la tradiția sa de partid constituțional"19. Acest republican apăra instituțiile împotriva extremei drepte, pentru el adevăratul
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
și pentru a alege Consiliul Național, De Gasperi devenind Secretarul său politic. În regiunile ocupate, responsabilii partidului acționau în clandestinitate, regăsindu-se în Comitetele de Eliberare națională și participînd la lupte, ca în cazul lui Enrico Mattei, conducătorul grupelor de partizani, Fiamme verdi. Reconstrucția li se părea o operă imensă care trebuia să reușească: principiile creștine trebuiau să fie temelia noului Stat și a noii societăți. DCI a introdus în peisajul politic italian două elemente noi de o mare importanță. Primul
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
nu a fost în favoarea democrației creștine. Totuși s-a constituit repede un partid care se recunoștea în democrația creștină, Centrul Democratic și Social (CDS) (se mai poate remarca existența unui partid efemer, Partidul Democrației Creștine, de fapt un refugiu al partizanilor fostului regim, care nu a fost recunoscut de UEDC, și care a obținut la alegerile din 1976 doar 0,5% din voturi). Catolicii aveau opinii foarte împărțite față de regimul lui Salazar, ceea ce făcea imposibilă dezvoltarea unei forțe politice inspirate din
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
secretar permanent ales de comun acord"4. Această poziție pragmatică era completată de aceea exprimată de Jean Gilbert în cadrul Biroului Executiv al MRP (20 mai 1949), care nu lăsa nici cea mai mică șansă visului sau mitului: el se declara partizanul neacceptării "unui prea mare sentimentalism în relațiile cu creștin-democrații" și, făcînd aluzie la belgianul Paul Van Zeeland, el acuza: "Actualmente există mulți creștini în Europa care nu sînt democrați"5. Europa "neagră" sau "vaticană" nu exista decît la nivelul fantasmelor
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Un simptom caracteristic pentru P.G.P., susține, mai departe, Al. Brăescu, "sunt tulburările de vorbire". În aceste condiții, Brăescu nu se sfiește să comunice numai două cazuri de P.G.P., demonstrând criteriile clinice indispensabile diferențierii semiologice. În aceste cazuri, Al. Brăescu era partizanul tratamentului cu ioduri și mercur, după o bună diferențiere clinică prealabilă. Mai multe lucrări cu privire la mișcarea bolnavilor psihici în așezămintele epitropiei (1897,1898, 1899, 1900) și, în special, monografia sa cu privire la asistența bolnavilor mintali în Scoția (țară foarte avansată din
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
de la 1918, Henrik Werth, înscăunându-l șef al Statului Major al Honvéd și dându-i sarcină să pregătească o ofensivă în Transilvania. Militarii maghiari din armata română erau pregătiți special pentru provocare de diversiuni, la care se adăugau rețele de partizani. În 1939, Siguranța a identificat grupuri operative în unsprezece orașe transilvănene, oblăduite de unitatea paramilitară Rongyos Gárda (Garda Furioasă), alcătuită din veterani de o rară cruzime. Una dintre diversiuni a fost arderea unor sate șvabe și săsești spre a fi
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
au văzut pe Wittgenstein, alături de Russell, drept un reprezentant de seamă al „concepției științifice despre lume“. O apreciere de acest gen întâlnim și în Manifestul Cercului, publicat în 1929. Ea a fost acceptată mult timp, aproape fără excepții, atât de partizanii, cât și de către adversarii noii mișcări. Personalitățile din lumea culturii germane, care întâmpinau cu suspiciune noua filozofie din țările de limbă engleză, exprimau același gen de rezervă și față de Wittgenstein. În Austria natală, unde autorul Tractatus-ului a rămas mult timp
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
să se fixeze scrierea prin stabilirea bazei fiziologice a articulațiilor, iar nu numai după sunetele tip, chiar dacă și printr-o asemenea procedare se păstrează un anumit grad de relativitate. (Titu M a i o r e s c u, deși partizanul altui principiu, proceda în acest mod cînd credea că sunetul românesc [ î ] este doar o nuanță mai întunecată a lui [ ă ] și, de aceea, nici nu ar trebui notat în scriere printr-un grafem distinct). Pe baza articulațiilor și a
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
experiență iremediabil ratată". Realitatea e că, oricâte descoperiri de ordin hermeneutic se vor adăuga celor deja cunoscute, ceva rămâne mereu de domeniul irelevatului. "Cea mai frumoasă experiență pe care o putem avea enunța un savant, Albert Einstein -, este experiența misterului". Partizan al "transcendentalismului", americanul Emerson credea că poezia ia naștere din poezie (Essays), iar argentinianul Borges, adept al "ultraismului" hispanic (antiromantic și antimodernist), sacralizând funcția metaforei, afirma că poezia se naște din limbaj (Ensayos). Nu de la cuvinte în sine începe starea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
un caz, și în altul sunt parodiați respectivii poeți dar și tălmăcitorii. De Serghei Esenin se apropie prin intermediul lui Zaharia Stancu și George Lesnea. Cele Trei opinii ale criticii pe marginea a "Trei citate din Ilie Constantin" vizează pe criticii partizani, pe risipitorii de superlative, pe criticii bârfitori, pe academizanții cu orice preț. Ca unul care debutase editorial mimând stilul altora, unii s-au grăbit să-i plaseze volumele următoare sub semnul jocului facil. Poetul a putut părea un Pierrot balcanic
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
volumele precedente; li se adaugă însă pagini inedite, acestea demonstrând contacte cu Nichita Stănescu, cu Ioan Alexandru, cu alți colegi de generație. S-a vorbit de poezie "pură" în sensul sublimării expresiei prin decantare (Mihail Dolgan)*. Neoromantic, mesianic și polemic, partizan al prozodiei consacrate, tentat de marile teme ale timpului său și umblând Pe urmele lui Orfeu (cum indică eseurile sale din 1983), volumele lui Nicolae Dabija includ și versuri de agora, circumstanțiale (unele puse pe muzică). Desenele la Apă neîncepută
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
la patruzeci de soldați căzuți. Începând din anii 1970, se observă o erodare a statutului lor, iar memoria lor începe să nu mai fie un ciment al solidarității sociale și naționale. Ca urmare, imaginea luptătorilor din ghetoul Varșoviei și a partizanilor intră în declin ca simbol principal al comemorării genocidului. În locul ei apare cea a victimelor și supraviețuitorilor. Discursul public despre genocid începe să se politizeze în Israel încă din anii 1950 pentru a răspunde exigențelor ideologice de moment. Controversa se
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
în speranța de a culege o parte din "succesul" pe care cel al lui Eichmann îl adusese la vremea lui stângii. Până la mijlocul anilor 1970, când se apleacă asupra Holocaustului, manualele școlare evocă mai degrabă, cum era de așteptat, eroismul partizanilor și al luptătorilor din ghetou. Abia la sfârșitul anilor 1970 apar mai multe informații despre suferința și exterminarea evreilor. Aceeași evoluție se observă în cercetarea universitară, care mult timp s-a interesat în principal de rezistența evreiască, și încă într-
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
fenomenele economice sunt cuantificabile, ceea ce permite acestor autori și discipolilor lor să genereze o abordare axiomatică a analizei economice, plecînd nota bene! de la un raționament ipotetic, de la o presupoziție bazată pe axio me discutabile. Spre deosebire, Menger nu este nici partizanul filosofiei utilitariste, nici un adept înfocat al matematicilor în economie. El își fondează propria teorie a valorii pe baza observațiilor și a experienței. Abordarea sa este una psihologică. El nu-și mai propune, ca Walras, să elaboreze un sistem cuprinzător, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
său, acesta dorind să arate doar faptul că libera concurență conduce la o alocare optimă a resurselor și la maximizarea utilității consumatorilor. Primii săi critici au fost Edgeworth, Alfred Marshall, Knut Wicksel, Arthur C. Pigou ș.a., dar a avut și partizani, care alunecă însă în explicații de natură ideologică. Cel mai important discipol va fi Vilfredo Pareto. Între principiile metodologice utilizate de Walras în teoria sa economică și cele din Studii de economie aplicată sunt diferențe considerabile, autorul nereușind să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
cea mai răspîndită și avea să ajungă pînă la Hayek, pentru care rata reală a dobînzii va fi determinată exclusiv de rata randamentului anticipat al investiției, în vreme ce preferința intertemporală ar determina rata economisirii. Demnă de semnalat a fost opoziția dintre partizanii teoriei productivității și abstinenței și cei ai teoriei adao sului. Dintre primii se remarcă von Wieser, care totuși nu a stabilit o legătură directă între productivitatea fizică a capitalului și capacitatea sa de a genera valoare. El a vorbit despre
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
nejustificate provocate de o expansiune nejusti ficată a creditului. Valabil pînă astăzi. Această abordare a politicii anticiclice avea să fie preluată, mărturisit sau nu, și de Keynes și de Școala austriacă a lui Hayek, von Mises ș.a. Ohlin este un partizan al politicii lucrărilor publice, pentru care creșterea cheltuielilor publice antrenează o creare de venit suplimentar. El dă numeroase exemple ale efectului multiplicator al cheltuielilor publice asupra veniturilor publice. Pe de altă parte, scopul suprem al politicii prețurilor trebuie să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
dar și în slăbirea Statu-lui-Providență după era Reagan. Paul Krugman este, fără îndoială un economist și un profesor de mare talent. El nu se ascunde după draperii științifice, ci explică foarte clar atît problemele economice, cît și implicațiile lor politice. Partizanii săi îl adoră, criticii îl detestă, de unde o mare notorietate. El nu a primit însă Nobelul pentru talentele sale de polemist, ci pentru lucrările scrise în anii 1970 des-pre teoria comerțului, în cadrul mișcării lansate de maestrul său, Jagdish Bhagwati (Columbia
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
viața familială și sentimentală, în odihnă, concedii și călătorii, în divertisment și în alte activități recreative 4. Într-adevăr timpul în afara muncii se impune ca fiind cel mai atrăgător, mai încărcat de valori esențiale. Liturghia competiției îi poate înflăcăra pe partizanii fanatici ai muncii, dar totul demonstrează că nu e la fel pentru majoritatea oamenilor, unii echivalând împlinirea personală mai curând cu plăcerile timpului liber și cu viața relațională decât cu activismul profesional. Aceste observații nu trebuie în niciun caz să
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
neoaristocratism „interior”, al experienței emoționale a lucrurilor frumoase, al unui erotism deschis bunurilor de piață 36. Mai e nevoie să amintim că începuturile epocii moderne democratice au fost în secolul al XVIII-lea teatrul unei „dispute” faimoase opunându-i pe partizanii luxului, adversarilor cumpărăturilor din această categorie? Totuși, suntem obligați să amintim că aceste certuri memorabile au avut un ecou limitat. Bineînțeles, criticile la adresa risipei n-au dispărut, însă astăzi ele vizează mai mult hipertrofia consumerismului de masă decât excesele luxului
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
unui erou, mormânt care va aminti lumii faptele lui de vitejie, căci, așa cum va recunoaște până la urmă Ulise, „Nimeni nu are dreptul să-și bată joc de trupul neînsuflețit al unui viteaz, oricât de mult l-ar fi urât”. Ulise, partizan al respectului datorat inamicului mort, are câștig de cauză în fața trufașului Agamemnon, partizan, ca și Menelau, al unui comportament ofensator. Iar Teucros va relua, la adresa lui Agamemnon, apelul lansat de Aiax eriniilor în ultimele lui clipe de viață, rugămintea de a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
va recunoaște până la urmă Ulise, „Nimeni nu are dreptul să-și bată joc de trupul neînsuflețit al unui viteaz, oricât de mult l-ar fi urât”. Ulise, partizan al respectului datorat inamicului mort, are câștig de cauză în fața trufașului Agamemnon, partizan, ca și Menelau, al unui comportament ofensator. Iar Teucros va relua, la adresa lui Agamemnon, apelul lansat de Aiax eriniilor în ultimele lui clipe de viață, rugămintea de a-l răzbuna, necruțându-i pe Atrizi. Ca și cum Aiax ar fi trăit din nou
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]