2,501 matches
-
un moment de trăire a unor sentimente care devin exemplificatoare: "patrie" și "participare". În 1945, publică poeme ca "Pâinea unanimă", care cere echilibru și justiție, poetul vorbește în sens withmanian despre oameni, pământ și cer, așa cum va vorbi la modul patetic despre simțul onoarei și al datoriei. Republicarea "Cânticelor țigănești", balade și romanțe în stilul folclorului suburban, reînvie balcanismul în poezie. "Laudele" și "Tristele" sunt meditații asupra alcătuirii lumii, asupra tainei și a echilibrului existenței. Un univers solar cuprinde "Laudele" închinate
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
al întoarcerii primăverii cântată jovial și solar: "Așa cum e venită din vecie,/ Nemuritoare în statul ei domnesc/ Oala de lut, aduce mărturie/ A tot ce-a fost din veacul românesc." 8 D. Vrânceanu se-ndreaptă spre baladă și va cânta patetic spațiul dintre Argeș, Siret și Olt. Creația sa este dominată de viziuni de legendă. Poetul este modern în expresie și tradiționalist în conținut, reînvie peisajul bucolic, pe Făt-Frumos, dar și cornul de vânătoare, pe maeștrii cântăreți, dar și colosul din
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
era solidar și scenic îl transpunea: un optimism comun ne reunea. În inima sălii atunci o noutate! oportunistul, Boian, cel care a trădat, capitulând, care a pierdut rațiunea de a lupta trece prin sală cu steagul roșu imens desfășurat urlând patetic, demagogic "Bandiera rossa". Conflictul dintre forța scenică de neimaginat a simbolului revoluționar și derizoriul personalității celui care îl poartă creează o neînchipuită tensiune. N-am simțit niciodată, ca o mușcătură în carne, până la os, o mai adâncă oroare față de pervertirea
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
artiști: "De ce?", "Pentru ce?". De ce, nene Anghelache?... Prima scenă din camera cea albă dă cheia întregii stări de tensiune a filmului. Ură și iubire, pasiune, atitudini exteriorizat-violente și un joc senzorial-agresiv, alternând cu lungi momente de tăcere. Pitorescul care ucide pateticul este eliminat, împreună cu orice descriere, în avantajul esențializării tragice. Gestul, ca element vizual, este redus la maximum, alternând izbucnirile dinamice, adesea instinctuale, cu atitudini împietrite, iar vocea, ca element auditiv, alternează strigăte și explozii sonore cu tăceri prelungi. Dacă am
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
e sincer, are rasă și substanță intelectuală, lucru rar și cu atât mai valoros cu cât este însoțit de har. După mai bine de patru decenii de creație, Alexa Visarion își poartă cu discreție și farmecaura lui de rus alb, patetic, rafinat și vulcanic în același timp, iar pentru că sintagma filmul sunt eu mi se pare că i se potrivește de minune aștept să-l reîntâlnesc în filmele sale viitoare! Șerban MARINESCU Alexa Visarion, întâlnire cu filmul Venirea în cinematografie a
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
moment al vieții este o jertă: "Eu nu pot să exist decât dacă mă ofer până la capăt" spunea într-un interviu. Mi-ar plăcea să am atâta curaj și umor cât să-l întreb dacă nu cumva îi par, totuși, patetică. Cum are un fin simț al umorului, mi-ar da, cu siguranță, un răspuns afirmativ. Ar fi și n-ar fi un joc, pentru că tot el spune: "jocul se descifrează prin joc". Și copiii, și artiștii sunt foarte curioși, doar
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
semitonuri în registrul grosolăniei și obtuzității birocratice. De un remarcabil tragism reținut a fost Zoe Muscan, după cum au fost dirijați spre obținerea unor accente exacte Elisabeta Jar, Eugen Tănase și Constantin Săsăreanu. Un spectacol tăios, dur și în același timp patetic, dureros, demonstrație zguduitoare a drumului complicat al adevărului, manifest în arta autentică de teatru politic angajat în emoție și adevăr artistic... (Ileana Popovici) ...Tânărul regizor Alexa Visarion citește textul și îl descifrează în spectacol "cu glas tare", cu curaj, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
oameni plasați într-un spațiu ce nu mai distinge exteriorul de interior. [...] Melania Ursu Sonia, Gheorghe Nuțescu Astrov și Constantin Adamovici Unchiul Vanea Spectacolul e, cred, comentariul degradării care se ascunde, care nu se recunoaște. Dar lupta e lipsită de patetice atitudini, sfârșind mereu în grotesc, în eșecul ce acompaniază întotdeauna derogarea oamenilor de la adevărata lor condiție. La Vanea, a cărui putrezire o joacă admirabil C. Adamovici, fiecărui impuls îi urmează devierea către farsă. Stereotipia l-a distrus și el a
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
sunt transe... se slujesc de actori, istovindu-i ca pe niște hipnotizați. Asemeni unor astre, ele nu au umbră, diferența dintre ele fiind de luminiscență; strălucesc întunecos ori resemnat, jucăuș sau epuizant, pâlpâind agonic ori consolator, zadarnic fremătând ori gratuit patetic. Se autodevoră iradiind. Prezența lor fiind lipsită de corporalitate; pur și simplu ele fiind pe scenă se naște un ideal cosmos bântuit de tensiuni astral siderale. Sunt pustiitoare cu cât se arată a fi mai dezarmate; înfășate într-o neputință
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
spre cauzele scontate/manipulate de aceasta). Prin urmare, spectatorul intră în poveste și o trăiește odată cu protagonistul, pendulând pirandellian între agonia suferinței existențiale (expresivizată cu grație extatică de regizor) și extazul revelației salvatoare (expresivizat de regizor cu lirism detașat, deloc patetic). Ca orice cineast al neliniștii morale, Alexa Visarion își duce spectatorul spre abisurile conștiinței, fiindcă de acolo își lansează mesajul antieroicii săi eroi. În fine, cei trei factori pe care Alexa Visarion i-a preluat din formatul dramaturgic al teatrului
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
lectura, mai ales după partea a doua, cea care începe la 3 octombrie 1980 cu observațiile lui și se termină cu scena dostoievskiană de la pagina 232. Portretului care urmează, și care anunță despărțirea și chiar ruptura, nui lipsește, desigur, nota patetică. Prin asta Jurnalul depășește limitele sobre ale unui text filozofic, în schimb își dezvăluie adevărata intenție: căutarea de sine. Crima care i încununează privește mai puțin Maestrul cât Discipolul: a fost deabia ucis în dumneata. La sfârșit, dumneata ești câștigătorul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
plăcere în aparate fotografice." Spicuim în continuare câteva pasaje concludente din Fețele unui veac (pp. 161-162): În pozitivism "orice veleități constructive se înfrâng programatic." Apoi: "În artă pasivitatea oglinditoare își avea reversul în oroarea de mit, de poveste, de gestul patetic, de transfigurare ireală; în știință frica de ipoteze era simptomul cel mai caracteristic, deși negativ, al aceleiași atitudini. Iar în filozofie omul fugea de transcendențe și se concentra tot mai mult asupra problemelor ce luau în dezbatere limitele cunoașterii" (s.n.
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
nu e de partea nimănui sau este a tuturor: "Atât diferențierea celor două noțiuni (adevăr și realitate), cât și identificarea lor, sunt în fond apariții istorice, fenomene temporale, în care se precipită anumite stiluri de viață. Pentru romanticul cu porniri patetice spre altă lume, decât aceea a simțurilor, diferențierea adevărului de realitate era un inevitabil proces de dialectică, cum inevitabilă deveni identificarea acestor noțiuni pentru naturalistul cu oroare fiziologică de metafizică și cu dragoste pătimașă de materie" (ibid.). Tot astfel procedează
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
a romanticilor, Eminescu focalizează drama în planul conștiinței. Întâlnindu-se în planul modernității "omului de litere" și al surselor comune post-kantiene, cu Eliot, Pater, Swinburne, Edgar Poe și chiar cu Marchizul de Sade, Eminescu (în viziunea eseistei, scos din romantismul patetic și narcisic) devine poetul filosof al autonomiei conștiinței. Astfel, marile texte eminesciene pot fi receptate, coform argumentelor autoarei, și ca embleme epistemologice în eternitatea operei de artă. Despre filosofia lui Lucian Blaga, în sincronie cu fenomenologia secolului XX, autoarea scrie
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Personajele din acest insolit "dicționar al iubăreților" apar în haloul și aura lor istorică, poetul dându-le o solemnitate iconografică, dar și un nou look exegetic plin de noime intraverbale și muzicale. Curățate cu grijă de orice trop al inflamării patetice și însoțite când pe la mijloc, când pe la încheieturi, ca de un prospect sau mod de întrebuințare erudit, poemele se succed conform unui bun-simț ca paradox și demitizare-șoc, în registru semiserios, ludic, personalizat. Atinse de aripile întrunite ale lui Vergilius, Pindar
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
incisivă (syllogismes de l'amertume?) sarcasmul și pamfletul, dar care nu izbutesc să eclipseze oarece resentimente sau frustrări personale, o oarecare ostentație de tip enciclopedic, de unde și eclectismul punerii în pagină, derivele digresive (întâlnite și la case mai mari), oarece patetic românism à la Alecu Russo sau Nicolae Bălcescu, truisme sau prețiozități tip confesionez, anulatoriu, ființala mea recunoștință, șoc palpitativ, unicatul meu coleg, serviciile urbanității (mai corect ar fi urbanismului, n.n.). George Mirea își justifică opțiunea de a nu deveni membru
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
inacceptabilă dată unor versuri dedramatizează unele versuri, cum ar fi dubitația implorantă din "De nu m-ai uita încalte, / Sufletul vieții mele" ceea ce în italiană devine Io temo che poi mi dimentichi / tu vita, tu anima mia. Textele lungi, epice, patetice, declamatorii, aflate sub regimul unei concentrări extensive cum spune Edgar Papu, i-au reușit mai bine traducătorului, decât sonetele, să zicem, decât textele mai scurte dense, aforistice de mare pondere imaginifică și prozodică. A ști la ce se poate renunța
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Viață, între Spiritul electiv al omului și interioritatea elocventă a Tăcerii semnificante. Performanța discursulul lui Morretta atinge desăvârșirea prin forța de a converti cele mai aride concepte specifice unei vaste materii de specialitate într-o cuceritoare expunere, adesea polemică și patetică, dovadă că fiecare frază și aserțiune a autorului își are izvorul în convingerile sale intime și filosofice, rod al deceniilor de cercetări și pelerinaj în acest încă secret subconștient spiritual al lumii, India. Parabola indiologului Morretta este identificabilă cu însăși
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
întîlnesc în fervoare) este expulzată. În viziunea părintelui, exercițiul mistic apare acceptabil doar ca "mijloc pentru dezvoltarea fanteziei". Tema "datoriei" răsună timpuriu în viața lui Bologa. Exprimată de tată, în varianta "datoriei părintești", aceasta exaltă valoarea idealității, într-o formă patetică: "Copilul trebuie să înțeleagă de la început că viața omului numai atunci e prețioasă cînd urmărește un ideal." Perioada studenției începute în filosofie corespunde încercării de a așeza gîndirea într-o ramă conceptuală proprie, formă la care tînărul visează intens. Ideologia
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
în afară de sufletul omului, un dumnezeu științific, lipsit de taine și de necunoscut, un adevăr absolut, în dosul căruia să nu mai fie nimic, în care să se cuprindă și să se lămurească chiar și neantul..." (s. n.) " Concepția de viață" sună patetic în rostirea personajului care nu a experimentat, care nu a avut mijloacele să confrunte o idealitate abstractă cu mersul plenar al vieții. Ocazia, în plus, de a cîntări prețul acestei vieți, cu sens elementar inițiatic, a lipsit lui Apostol Bologa
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
delegînd fără prea multe nuanțe cîte o poziție distinctă fiecărui personaj. Gross, Varga, Cervenco, Klapka au rolul de a epuiza conceptual argumentele în favoarea sau spre refuzul războiului. Pe rînd, deși par să se asculte între ei, aceștia ilustrează un antropocentrism patetic, articulat spre "anarhie" (Gross: "Nimic nu e mai presus de om"... "Statul ... ucide"; "Omul e Dumnezeu"; O crimă monstruoasă trebuie să nască o pornire uriașă de răzvrătire universală"), pacifismul "disprețuitor de moarte", în numele suferinței mîntuitoare, al iubirii (Cervenco, "inimă îngerească
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Altfel, "fluieratul" lui Walter revine la aceeași partitură a libertății celibatare, străvezie în porecla dată de Nory lui Lică (Mierloiul). Ea se repetă în aria solemnă pe care Walter o simte invadîndu-l, la gîndul morții Lenorei ("Lenoras Tod!" în proclamarea patetică a soțului). În tiparul moștenirii palatului pe calea incestuoasă, regăsit la cele trei grupuri de relații intersectate, adastă și un domeniu comun, al ramurii gineko-medicale, implicat de specializarea Linei, de moartea Siei și de boala fatală a Lenorei, ceea ce deschide
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
mîna (cînd sensul și conținutul se evaporează și cînd imitatorul nu mai știe măcar pe cine imită)." Pentru autorul rîndurilor de mai sus, fie el de invenție, ca Ștefan Gheorghidiu, fie Camil Petrescu, referința literară survine cu o anumită notă patetică. Cerebralilor eroi le repugnă o asemenea demisie în fața teatrului sentimentelor, s-ar spune. S-a și spus. Am avea de a face cu o voită punere în opoziție a modelului livresc de rang secund, cu o certă tentă melodramatică și
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
AL(FRED)O. "În romanul Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război, există referiri exprese la "marile "scene" clasice": Cînd sufeream atît din cauza unei priviri, nici nu-mi puteam închipui între mine și ea vreuna dintre aceste scene excesiv patetice, durabil aplaudate. Nu puteam vedea între noi o discuție ca în piesele de bulevard, cu implorări, cu explicații, cu stăruințe de a se împăca." Urmează expunerea subiectului unui film "în care nevasta își umilește îngrozitor bărbatul", situație care sfîrșește într-
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
despre ea. În realitate, el o plictisea, o obosea cu atitudinile lui ridicol de sentimentale. Emilia este insensibilă la sentimente puternice, este o "bestie incultă", "femeia de toate zilele" (G. Călinescu); este un personaj static, unidimensional, "dezastruoasă ca o bucătăreasă patetică" (Fred Vasilescu). În timp ce G.D. Ladima o divinizează, Fred o judecă la rece, o vede gravă și impozantă, glumește vulgar, este de o gravitate prostească, nu pricepe rolurile în care este distribuită. Dragostea Emiliei este pentru Fred, străină, pragmatică, inutil dramatică
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]