12,546 matches
-
impresia de stranietate; c) automatism perceptiv: zgomote, cuvinte fără semnificație, cifre, aluzii și insulte la adresa bolnavului etc.; d) automatismul de activitate: constă în formularea unor ordine sau decizii impuse, gesturi forțate, gesturi inhibate, automatism verbo-motor sau grafic. Delirul Falsele interpretări patologice sunt cuprinse în grupa stărilor delirante. Acestea cuprind tulburările de gândire și procesele psihice înrudite (reprezentarea, intuiția, expresia, percepția). Ideea delirantă este cea care se opune realității șocând evidența faptelor. Este destul de greu de delimitat delirul în raport cu o trăire normală
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
bolnavului. Importante din punct de vedere psihopatologic sunt trăirile acestor bolnavi, relațiile care se stabilesc între delir și Eul acestora. În această privință sunt admise următoarele situații: - un tip de reacție particulară a Eului (Gruhle); - interpretări false, anormale (Jaspers); - falsuri patologice în legătură cu Eul (Kehrer). Fenomenele delirante trebuie considerate ca atare în momentul în care conștiința subiectivă a bolnavului este dominată de contrarietăți și are un caracter incorigibil. În cazul acestora Janzarik vorbește despre o convingere anormal-obiectivă, străină de realitate și profund
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pe care Chaslin îl numește „discordanță verbală”. Glosolalia izolată prima dată de Flaumoy, este un limbaj automatic incomprehensibil creat de bolnav. El este o formă nouă de limbaj, intenționat, aparent structurat după modelul unei „limbi naturale”, dar reprezintă o „limbă patologică”. Tulburările de limbaj de tip motor cuprind acele manifestări patolingvistice, care apar în cursul catatoniei și ele sunt reprezentate prin următoarele aspecte psihopatologice: - impulsiunile verbale descrise de Brosius, - neologismele stereotipe descrise de Kalhbaum și Kraepelin, - verbigerația semnalată de Kalhbaum, - psitacismul
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
lumea exterioară prin limitele corpului său. 2) Schema corporală intermediară este o formă de regresiune a schemei corporale tridimensionale, prin „intrarea” fenomenelor viscerale în câmpul conștiinței sale sub formă de cenestezii. Ea constituie forma intermediară de trecere de la normal la patologic în domeniul „imaginii de sine”. În sensul acesta sunt semnalate următoarele aspecte de natură psihopatologică: - fenomene de depersonalizare, - fenomene anormale vizuale și auditive (fosfene, acufene), - fenomene vestibulare (vertij, greață, tulburări de echilibru și de orientare spațială). 3) Schema corporala viscerală
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de simptome” a fost introdus în psihiatrie de W. Griesinger. Acest termen a fost acceptat și i s-au adus completări ulterioare de către N. Kandinski, K. Kahlbaum și E. Krnepelin. K. Kahlbaum face deosebirea dintre „tabloul clinic” (Zustandbild) și „procesul patologic” (Krankheitseinhait) care stă la baza acestuia, subliniind astfel deosebirea dintre boală, ca entitate patologică și diversele „complexe de simptome” care pot apare, în mod constant, în cursul perioadelor succesive de evoluție clinică ale acesteia. E. Dupré a dat următoarea definiție
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acceptat și i s-au adus completări ulterioare de către N. Kandinski, K. Kahlbaum și E. Krnepelin. K. Kahlbaum face deosebirea dintre „tabloul clinic” (Zustandbild) și „procesul patologic” (Krankheitseinhait) care stă la baza acestuia, subliniind astfel deosebirea dintre boală, ca entitate patologică și diversele „complexe de simptome” care pot apare, în mod constant, în cursul perioadelor succesive de evoluție clinică ale acesteia. E. Dupré a dat următoarea definiție sindromului psihopatologic Un sindrom este o grupare nosologică fundamentată pe coexistența obișnuită și subordonarea
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de la considerații de ordin clinic și evolutiv, în aprecierea formării sindroamelor psihopatologice este W. Griesinger. E. Kraepelin va completa teza lui W. Griesinger, prin adăugarea conceptului de „tablou al stării clinice” (Zustandbild), desemnând starea clinică determinată de un anumit proces patologic. E. Kraepelin este cel care va face diferența dintre boală, considerată ca entitate nosologică, (Krankheitseinheit) și diversele complexe de simptome care, așa cum am spus, apar în cursul unor etape de evoluție ale bolii psihice. K. Kahlbaum și E. Kraepelin sunt
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vieții psihice și sfera socială, așa cum se poate vedea din schema de mai jos. fig. pg. 179 ms Condiționare genetică: - reacții de alarmă, - predispoziție morbidă, Boală, Sănătate, Bilanț, Hrană, Vârstă Identitate Psihobiografie Reacții de așteptare Organizarea Eului Organizarea instinctelor Antecedente patologice familiale, Relații și comunicare în familie, Profesie, Clasă socială, Epocă istorică, Nivelul cultural Sfera somatică Sfera psihică Sfera socială În psihopatologie, sistematizarea sindromologică este orientată după modelul biologic al medicinei somatice. Acest punct de vedere corespunde necesităților psihiatriei clinice, dar
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cauze diferite, manifestat printr-o stare de epuizare pe care bolnavul o resimte ca pe o oboseală cronică. Termenul de „astenie” a fost utilizat prima dată de Brown (1735) și ulterior de Dupuytren (1832) și Erichsen (1868), referitor la stări patologice care însoțeau afecțiunile somatice. Beard (1869) introduce termenul de „neurastenie”, adoptat ulterior și de către Kandinski (1890) și Benon (1928). Din punct de vedere psihopatologic sindromul astenic se caracterizează prin următoarele: a) Iritabilitate: o stare de labilitate emoțională, ușurința cu care
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cerebrale (scleroză în plăci, tumori cerebrale, sifilis nervos, traumatisme cranio-cerebrale care pot genera „cerebrastenia post-traumatică” sau „sindromul subiectiv comun” etc.), - în fazele de debut al unor boli psihice grave (schizofrenie). Sindromul obsesiv Fenomenele obsesive sunt reprezentate prin gânduri, amintiri, impresii patologice care apar independent și împotriva voinței bolnavului, repetându-se permanent și incoercibil; de falsitatea acestora bolnavul este conștient, dar, cu toate acestea, nu se poate elibera de ele. F. Leuret descrie, la începutul secolul al XVII-lea agorafobia. Moritz (1783
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
grupe: a) Fobii de obiecte: arme, obiecte murdare, sânge, dejecții etc. b) Fobii de locuri: spații goale (agorafobie) sau spații închise (claustrofobie), cale ferată, cimitire, adâncimi sau înălțime etc. c) Fobii de boli sau nosofobii, sunt cele reprezentate prin frica patologică a unor bolnavi de microbi, boli interne, boli contagioase, în special cele veneriene, turbare, frică de bolile psihice etc. d) Fobii raportate la factorii fizici naturali: apă, mare, munte, tunet, întuneric etc. e) Fobii pentru ființe vii: păianjeni, câini, pisici
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pentru sănătatea proprie, concentrarea atenției asupra unor reprezentări referitoare la sănătate, precum și tendința de a-și atribui boli care nu există în realitate. La baza stărilor ipohondrice stă „ideea ipohondriacă” care constă în convingerea existenței unei leziuni, alterări sau modificări patologice de natură somatică sau psihică, adesea cu caracter grav și incurabil, fatală, idee neîntemeiată din punct de vedere obiectiv. Ideea ipohondriacă poate avea caracterul de idee prevalentă, obsesivă sau delirantă. Ea este frecvent asociată cu cenestopatiile. Din punct de vedere
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
e) Dismorfofobia, descrisă de E. Morselli (1894) constă în nemulțumirea bolnavului față de aspectul sau înfățișarea sa exterioară, proprie considerată ca „nepotrivită”, sau chiar „urâtă”, „dezgustătoare”. Este o tulburare proiectată asupra imaginii corporale a individului. Ea are două aspecte principale: - preocupare patologică pentru exterioriul propriu; - încercarea bolnavului de a-și corecta defectul prin orice fel de mijloace posibile. P. Janet include dismorfofobia în sfera clinică a psihasteniei. Ipohondria este un sindrom psihopatologic care, în diferite forme și grade, poate fi întâlnit atât
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ale dispoziției afective, lene, tendință la izolare etc.). c) La adulți, tulburările de comportament, pot fi semnul unui acces periodic iminent (maniacal sau depresiv-melancoliform), el poate anunța organizarea unor stări de tip delirant (ostilitate, neîncredere, gelozie). Se mai notează modificări patologice de comportament în fazele de debut ale PGP, la alcoolicii cronici și toxicomani. d) La persoanele în vârstă, schimbarea comportamentului este legată de slăbirea generală a proceselor intelectuale, de dificultățile de adaptare etc. În ceea ce privește tipurile particulare de tulburări de comportament
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
forme de tulburări de comportament: a) tulburări caracteriale reacționale în cursul cărora dezechilibrul și inadaptabilitatea rezultă din situația în care se află subiectul, tulburările având, în acest caz, un rol definitiv; b) tulburările caracteriale și structurale se manifestă ca mecanisme patologice de adaptare la realitate (reacții deviante, aberante, ineficace sau exagerate etc.); c) structura caracterială poate fi patologică, în cursul cărora tulburările de comportament sunt expresia unor tulburări afective profunde. Studiind manifestările psihopatologice care apar în cursul tulburărilor de comportament, R.L.
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
situația în care se află subiectul, tulburările având, în acest caz, un rol definitiv; b) tulburările caracteriale și structurale se manifestă ca mecanisme patologice de adaptare la realitate (reacții deviante, aberante, ineficace sau exagerate etc.); c) structura caracterială poate fi patologică, în cursul cărora tulburările de comportament sunt expresia unor tulburări afective profunde. Studiind manifestările psihopatologice care apar în cursul tulburărilor de comportament, R.L. Jenkins distinge următoarele aspecte: - reacții hiperkinetice, - o reacție de repliere, izolare și detașare; - o reacție hiperanxioasă, excesivă
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihice) Cadrul general al problemei Nicăieri în știință nu este întâlnită o dispută mai serioasă și parcă de nesoluționat ca în cazul delimitării cadrului și al acceptării formelor individualeale tulburărilor psihice. Integrat în sfera Științelor Umaniste „obiectul” psihologiei normale și patologice, este supus acelorași puncte de vedere contradictorii ca oricare alt „domeniu particular” al acestora. O rezolvare corectă, autentică a delimitării acestui cadru epistemic trebuie să înceapă cu o revizuire a „modului de a gândi” în sfera Științelor Umaniste. Spunem lucrul
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
reprezintă o clasificare a fenomenelor morbide în conformitate cu scopurile medicale, atât teoretice, cât și practice. În scopul acesta se consideră că apartenența unei boli la o anumită „clasă clinică” implică multiple informații în raport cu etiologia, diagnosticul, terapeutica și prognosticul acesteia. Clasificarea fenomenelor patologice are ca punct comun facultatea acestora de a sugera ipoteze. Stabilirea unui diagnostic nu reprezintă altceva decât recunoașterea unui anumit model clinic particular, cu o anumită specificitate și care apare în mod constant. Clasificarea bolilor în psihiatrie se întemeiază în
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de a acționa sau de a se comporta altfel decât în concordanță cu rigorile realității fizice, socioculturale și sufletești-morale, admise ca norme în cadrul unui grup social de referință. Tot ceea ce iese din „cadrele” acestui tip de persoană este de domeniul patologicului, reprezentând „persoana bolnavă psihic”. Separând nebunii de celelalte categorii de indivizi eliminați de societate, se recunoaște acestor persoane statutul medical de „bolnavi psihici”; un statut atribuit de psihiatrie, care îl va înlocui pe cel de „persoană normală”. Ideea de nebunie
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a) Criterii de ordin etio-patogenetic în raport cu natura organică sau funcțională a bolilor; b) Criterii raportate la tipul de manifestare clinică a bolilor psihice, respectiv la simptomatologia lor, c) Modul de evoluție diferit al bolilor psihice în raport cu alte tipuri de manifestări patologice. Toate acestea demonstrează că orice încercare de a clasifica bolile psihice implică un efort de găsire a unor „criterii” de orientare și, ulterior, de stabilire a unor „modele” specifice ale fenomenelor psihice morbide. Modelul nosologic Intenția clinicii psihiatrice este de
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
felul acesta, permanent, atât metodele sale specifice, cât și modul de „a vedea” și de „a înțelege boala”. Rezultatul este o „imagine” nouă complexă, atât ca întindere, cât și în adâncime a bolii, care devine „fenomenul morbid” al umanului, starea patologică. Toate aceste aspecte trebuie luate în vedere atât de medici, cât și de psihologi. O unică și exclusivă „înțelegere” a bolii, în perspectiva medicinei se dovedește a fi incompletă metodologic și insuficientă epistemologic. Boala devine „centrul de întâlnire” al medicinei
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
metodologiei. Importanța psihologiei medicale constă în faptul că ea vine să completeze punctul de vedere clinic referitor la boală. Indiferent de natura acesteia, somatică, psihică sau psihosomatică, boala are un dublu aspect. Pe de o parte ea reprezintă un „proces patologic” de natură organică, funcțională sau și una și alta; pe de altă parte, această latură clinico-obiectivă a bolii este dublată de latura sa subiectiv-psihologică reprezentată prin suferință. Orice boală este însoțită de suferință. Cadrul conceptual al suferinței este mult mai
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
această latură clinico-obiectivă a bolii este dublată de latura sa subiectiv-psihologică reprezentată prin suferință. Orice boală este însoțită de suferință. Cadrul conceptual al suferinței este mult mai larg ca semnificație, întindere și determinare decât cel al bolii considerată ca „proces patologic” pur și exclusiv. Suferința este permanent prezentată și ea însoțește orice proces patologic, în asemenea măsură încât se consideră că orice boală este o suferință. Trebuie însă făcută diferența între ele, acest aspect fiind de domeniul psihologiei medicale. Suferința care
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
suferință. Orice boală este însoțită de suferință. Cadrul conceptual al suferinței este mult mai larg ca semnificație, întindere și determinare decât cel al bolii considerată ca „proces patologic” pur și exclusiv. Suferința este permanent prezentată și ea însoțește orice proces patologic, în asemenea măsură încât se consideră că orice boală este o suferință. Trebuie însă făcută diferența între ele, acest aspect fiind de domeniul psihologiei medicale. Suferința care însoțește boala este o stare subiectivă, de ordin moral, pe care procesul patologic
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
patologic, în asemenea măsură încât se consideră că orice boală este o suferință. Trebuie însă făcută diferența între ele, acest aspect fiind de domeniul psihologiei medicale. Suferința care însoțește boala este o stare subiectivă, de ordin moral, pe care procesul patologic o declanșează, ca pe un veritabil tip de alarmă, ca o reacție sufletească în planul conștiinței bolnavului. Suferința este trăirea emoțional-afectivă a persoanei bolnavului față de propria sa boală. Dar, în egală măsură, suferința se mai reflectă și prin atitudinea mintală
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]