1,787 matches
-
la unele specii dorsală este absentă. Înotătoarea anală absentă sau prezentă; când este prezentă, anala este foarte mică, obișnuit cu 2-6 radii moi. Înotătoarea caudală lipsește sau este prezentă; când este prezentă caudala este mică, cu 8-10 radii moi. Înotătoarele pectorale prezente sau uneori lipsesc; când sunt prezente pectoralele sunt scurte, obișnuit cu 10-23 radii moi. Înotătoarele ventrale lipsesc la toate singnatidele. Linia laterală și canalele senzitive lipsesc. Solzii lipsesc, fiind înlocuiți de plăci osoase. Vezica înotătoare nu comunică cu tubul
Singnatide () [Corola-website/Science/316666_a_317995]
-
absentă sau prezentă; când este prezentă, anala este foarte mică, obișnuit cu 2-6 radii moi. Înotătoarea caudală lipsește sau este prezentă; când este prezentă caudala este mică, cu 8-10 radii moi. Înotătoarele pectorale prezente sau uneori lipsesc; când sunt prezente pectoralele sunt scurte, obișnuit cu 10-23 radii moi. Înotătoarele ventrale lipsesc la toate singnatidele. Linia laterală și canalele senzitive lipsesc. Solzii lipsesc, fiind înlocuiți de plăci osoase. Vezica înotătoare nu comunică cu tubul digestiv (pești fizocliști). Apendicele pilorice lipsesc. Rinichiul este
Singnatide () [Corola-website/Science/316666_a_317995]
-
pe partea anterioară a epifizei, sub colul anatomic, medial de tuberculul mare. Pe el se inseră mușchiul subscapular ("Musculus subscapularis"). De la tuberculul mare pornește în jos o creastă verticală - creasta tuberculului mare ("Crista tuberculi majoris") - pe care se inserează mușchiul pectoral mare ("Musculus pectoralis major"). De la tuberculul mic pornește în jos o altă creastă verticală - creasta tuberculului mic ("Crista tuberculi minoris") - pe care se inserează mușchiul rotund mare ("Musculus teres major"). Între creasta tuberculului mare și creasta tuberculului mic există un
Humerus () [Corola-website/Science/316813_a_318142]
-
în curenții ascendenți de aer cald. În timpul zborului, ei își țin aripile orizontal și drept (într-un singur plan), cu vârfurile puțin ridicate. Planarea este favorizată de o serie de trăsături anatomice distinctive. Carena nu este prea mare, iar mușchii pectorali necesari pentru un zbor activ sunt slab dezvoltați. Acumulând viteză, condorii își fac foarte rar vânt cu aripile, utilizând eficient portanța maselor de aer pentru a-și diminua propriul efort. Fondatorul teoriei evoluționiste, Charles Darwin, urmărind zborul unui condor în
Condor andin () [Corola-website/Science/315078_a_316407]
-
și femele este forma zonei uro-genitale: femelele au o proeminență emisferică cu diametrul de aprox. 15 cm la capătul căilor genito-urinare. Balena cu cocoașă se deosebește de celelalte balene brăzdate prin forma și coloritul corpului, forma înotătoarei dorsale, dimensiunile celor pectorale, „negii” de pe ambele buze și de pe extremitățile înotătoarelor pectorale și prin marginea neregulată a cozii. Corpul balenei este scurt și „îndesat”, lățindu-se în partea din față și subțiindu-se spre coadă. Capul este lat, cu buzele rotunjite în față
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
proeminență emisferică cu diametrul de aprox. 15 cm la capătul căilor genito-urinare. Balena cu cocoașă se deosebește de celelalte balene brăzdate prin forma și coloritul corpului, forma înotătoarei dorsale, dimensiunile celor pectorale, „negii” de pe ambele buze și de pe extremitățile înotătoarelor pectorale și prin marginea neregulată a cozii. Corpul balenei este scurt și „îndesat”, lățindu-se în partea din față și subțiindu-se spre coadă. Capul este lat, cu buzele rotunjite în față; la unii indivizi el este doar de 3,2-3
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
mai late și mai adânci decât la balena brăzdată comună), dar puține la număr: de obicei între 14 și 22. Jetul de apă expulzat în expirație este difuz, uneori luând forma literei „V”, și atinge înălțimea de 3 m. Înotătoarele pectorale (sau laterale) sunt foarte lungi (28,3-34,1 % din lungimea corpului), particularitate reflectată în denumirea genului — "Megaptera". Marginile lor anterioare sunt îngroșate și poartă 10 „negi”. Dimensiunile exagerate ale înotătoarelor pectorale sunt explicate de participarea lor în locomoție și în
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
literei „V”, și atinge înălțimea de 3 m. Înotătoarele pectorale (sau laterale) sunt foarte lungi (28,3-34,1 % din lungimea corpului), particularitate reflectată în denumirea genului — "Megaptera". Marginile lor anterioare sunt îngroșate și poartă 10 „negi”. Dimensiunile exagerate ale înotătoarelor pectorale sunt explicate de participarea lor în locomoție și în termoreglare. Înotătoarea dorsală este destul de scundă, atingând 30-35 cm în înălțime, în schimb este groasă și musculoasă; se situează în jumătatea posterioară a corpului. Marginea ei anterioară coboară lin spre corp
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
Spatele și părțile laterale sunt negre sau cenușii-închise, uneori cu o nuanță de cafeniu-închis, totdeauna mai închise la culoare decât la alte balene brăzdate. Culoarea gâtului și a abdomenului variază de la neagră sau pestriță (cu pete albe) până la albă. Înotătoarele pectorale sunt negre, bălțate sau albe deasupra și albe dedesubt, dar se întâlnesc indivizi cu înotătoare în întregime albe sau în întregime negre. Culoarea părții superioare a cozii coincide cu cea a spatelui, iar a părții inferioare — cu cea a abdomenului
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
identificați după culoarea părții inferioare a înotătoarei codale, care devine vizibilă în timpul scufundării după un salt deasupra apei. Dimensiunile și aranjarea concrescențelor de piele prezintă și ele diferențe individuale. Coloana vertebrală a balenelor cu cocoașă numără 7 vertebre cervicale, 14 pectorale, 10-11 lombare și 21 codale (în total 52-53). Fanoanele balenei cu cocoașă sunt de culoare cenușie-neagră cu franjuri cafenii, dure, uneori fanoanele anterioare pot fi mai deschise la culoare sau chiar albe. Pe fiecare jumătate a maxilarului superior sunt aranjate
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
indivizii răniți. În același timp, balena cu cocoașă este una dintre cele mai energice și „acrobatice” balene, săriturile sale deasupra apei atrăgând atenția turiștilor. Hermann Melville o descrie, în romanul "Moby Dick", astfel: Deseori balenele cu cocoașă își izbesc înotătoarele pectorale și codală în suprafața mării, provocând spumă, se rostogolesc pe spate, își scot capul din apă. Câteodată, sar în întregime deasupra apei în poziție verticală pentru ca mai apoi să cadă cu un zgomot asurzitor (probabil în încercarea de a scăpa
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
de sex feminin. În timpul montei, balenele sunt foarte excitate. Câte 2-20 de masculi se bat pentru a cuceri o singură femelă. Actul sexual are loc într-o atmosferă foarte romantică: masculul și femela înoată unul lângă altul, își ating înotătoarele pectorale, lovesc apa cu coada, după care încep să se ridice lent spre suprafață, înotând vertical în spirală, cu abdomenele lipite. Gestația durează în jur de 11 luni. Embrionul se dezvoltă foarte repede, crescând cu 17-35 cm pe lună. După viteza
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
comensali specifici balenei cu cocoașă. Printre paraziții interni se numără trematodele, nematodele, cestodele și acantocefalii. Balenele cu cocoașă au puțini prădători naturali. În timpul migrațiilor, indivizii tineri pot fi atacați de orci și rechini, care lasă cicatrice pe coadă și înotătorile pectorale. Bolile de care suferă balenele practic nu au fost studiate. În prezent, specia balenelor cu cocoașă este inclusă în Lista roșie a IUCN cu statutul "vulnerabil" și în Anexa I a convenției CITES. Mult timp balenele cu cocoașă erau o
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
este un rang onorific bisericesc care se conferă diaconilor din rândul clerului de mir cu o activitate îndelungată și deosebită de către episcopul eparhiot. Diaconii care au un asemenea rang poartă ca semn distinctiv o cruce pectorală. În Biserica Ortodoxă Română, conform articolului 145, alineatul 4 din Statutul BOR, ""pentru activitate îndelungată și deosebită, diaconilor din rândul clerului de mir li se poate acorda de către Chiriarh rangul de arhidiacon, cu dreptul de a purta cruce pectorală.""
Arhidiacon () [Corola-website/Science/316183_a_317512]
-
cruce pectorală. În Biserica Ortodoxă Română, conform articolului 145, alineatul 4 din Statutul BOR, ""pentru activitate îndelungată și deosebită, diaconilor din rândul clerului de mir li se poate acorda de către Chiriarh rangul de arhidiacon, cu dreptul de a purta cruce pectorală.""
Arhidiacon () [Corola-website/Science/316183_a_317512]
-
sau politic. În anii 1975-1976 generalul Ilie coordonează activitatea de urmărire informativă și de influențare a savantului Mircea Eliade pentru a-l folosi în scopuri propagandistice. Generalul Ilie lucra doar patru ore pe zi, din cauza diabetului și a unei angine pectorale avansate de care suferea, dar, potrivit lui Pacepa, „prezența sa la conducerea Serviciului de Dezinformare i-a sporit evident eficiența”. „Eficiența lui Ilie era proverbială în rândurile puținilor oameni care știau adevărata lui misiune”, afirma el. Generalul Ilie a fost trecut
Ilie Mocanu (scriitor) () [Corola-website/Science/320056_a_321385]
-
pot indica și durata stării hipertensive a persoanelor. Anumite semne și simptome adiționale pot sugera hipertensiunea arterială secundară, adică hipertensiune arterială ce are la bază o cauză identificabilă precum insuficiența renală sau o afecțiune endocrină. Obezitatea, de exemplu, în zona pectorală și a abdomenului, intoleranța la glucoză, faciesul pletoric, „ceafă de bizon”, și striațiile purpurii sugerează sindromul Cushing. Afecțiunile tiroidiene și acromegalia pot fi, de asemenea, cauze ale hipertensiunii arteriale, prezentând simptome și semne caracteristice. Zgomotele abdominale pot indica stenoza arterei
Hipertensiune arterială () [Corola-website/Science/320557_a_321886]
-
Ateroscleroza este o maladie cardiovasculară caracterizată de formarea la nivelul tunicii interne și medii a arterelor mijlocii și mari de depozite plăci ateromatoase (plăci de culoare galbenă), ce conțin colesterol, material lipidic și lipofage. Efectele și complicațiile bolii (angina pectorală, infarctul miocardic, accidentul cerebral, cardiopatia ischemică) asupra creierului, inimii, extremităților, și a altor organe constituie cauza majoră a morbidității și mortalității în țările vestice - 1/3 din decesele la persoane cu vârsta cuprinsă între 35 și 65 de ani. Placa
Ateroscleroză () [Corola-website/Science/320670_a_321999]
-
fiind starns legați sau chiar aparținând subclasei “Elasombranghii”( Elasmobranchii este una dintre cele două subclase de pești cartilaginoși în clasa Chondrichthyes, celelalte fiind Holocephali. Mulți Achantodienii , Cilmatiiformes în general au o serie de “spini intermediari”, care se extind între inotaoarele pectorale și pelviene . La prima vedere morfologia acanthodienilor arată relativ omogena, dar exoscheletul și endoscheletul osificate le face să apară ca fosile rare chiar și în condiții bune. Cele mai multe informații din ceea ce se știe din anatomia internă a acanthodienilor vin de la
Acanthodii () [Corola-website/Science/321397_a_322726]
-
se alterează, în principal, datorită problemelor de hipertensiune. Șase luni înaintea morții sale, Louis Lavelle a mărturisit, unui vechi coleg, că zilele sale erau numărate, însă că toate aceste probleme de sănătate nu erau importante pentru el. Victima unei anghine pectorale, Louis Lavelle se stinge din viață, în noaptea de 31 august spre 1 septembrie 1951. Louis Lavelle este autorul celui mai vast sistem de metafizica al secolului al XX-lea. "Dialectica eternului prezent", lucrare nesfârșita, este compusă din patru volume
Louis Lavelle () [Corola-website/Science/316847_a_318176]
-
în felul următor: porțiunea claviculară oblic dinainte înapoi; porțiunea acromială vertical; iar porțiunea spinală oblic dinapoi înainte. Toate cele trei porțiuni converg inferior spre un tendon triunghiular puternic ce se inserează pe tuberozitatea deltoidiană a humerusului, fiind delimitat de mușchiul pectoral mare prin șanțul deltopectoral. Inserția deltoidului pe humerus are loc sub cea a pectoralului mare, fapt cu importanță în deplasarea capetelor osoase în caz de fractură a diafizei humerale situată deasupra tuberozității deltoidiene. Fragmentul osos inferior se deplasează în sus
Mușchiul deltoid () [Corola-website/Science/316877_a_318206]
-
oblic dinapoi înainte. Toate cele trei porțiuni converg inferior spre un tendon triunghiular puternic ce se inserează pe tuberozitatea deltoidiană a humerusului, fiind delimitat de mușchiul pectoral mare prin șanțul deltopectoral. Inserția deltoidului pe humerus are loc sub cea a pectoralului mare, fapt cu importanță în deplasarea capetelor osoase în caz de fractură a diafizei humerale situată deasupra tuberozității deltoidiene. Fragmentul osos inferior se deplasează în sus fiind tras de mușchiul deltoid, iar fragmentul osos superior este tras medial de pectoralul
Mușchiul deltoid () [Corola-website/Science/316877_a_318206]
-
pectoralului mare, fapt cu importanță în deplasarea capetelor osoase în caz de fractură a diafizei humerale situată deasupra tuberozității deltoidiene. Fragmentul osos inferior se deplasează în sus fiind tras de mușchiul deltoid, iar fragmentul osos superior este tras medial de pectoralul mare. Fața superficială a mușchiului deltoid este acoperită de fascie și piele. Fața profundă a mușchiului deltoid acoperă articulația scapulohumerală și tendoanele mușchilor care înconjură această articulație: înapoi, mușchiul infraspinos, mușchiul rotund mic, mușchiul rotund mare și capul lung al
Mușchiul deltoid () [Corola-website/Science/316877_a_318206]
-
profundă a mușchiului deltoid acoperă articulația scapulohumerală și tendoanele mușchilor care înconjură această articulație: înapoi, mușchiul infraspinos, mușchiul rotund mic, mușchiul rotund mare și capul lung al mușchiului triceps; înainte, mușchiul supraspinos, mușchiul subscapular, mușchiul biceps, mușchiul coracobrahial și mușchiul pectoral mare. Marginea posterioară a mușchiului deltoid încrucișează mușchiul infraspinos, mușchiul rotund mare, mușchiul rotund mic și mușchiul triceps. Marginea anterioară a mușchiului deltoid delimitează cu marginea superioară a mușchiul pectoral mare spațiul deltopectoral sau șanțul deltopectoral ("Sulcus deltoideopectoralis"), prin care
Mușchiul deltoid () [Corola-website/Science/316877_a_318206]
-
mușchiul supraspinos, mușchiul subscapular, mușchiul biceps, mușchiul coracobrahial și mușchiul pectoral mare. Marginea posterioară a mușchiului deltoid încrucișează mușchiul infraspinos, mușchiul rotund mare, mușchiul rotund mic și mușchiul triceps. Marginea anterioară a mușchiului deltoid delimitează cu marginea superioară a mușchiul pectoral mare spațiul deltopectoral sau șanțul deltopectoral ("Sulcus deltoideopectoralis"), prin care trece vena cefalică ("Vena cephalica") și pe unde ajunge superficial în dreptul procesului coracoid, ramura acromială a arterei toracoacromiale ("Ramus acromialis arteriae thoracoacromialis"). Vârful mușchiului deltoid se prinde pe tuberozitatea deltoidiană
Mușchiul deltoid () [Corola-website/Science/316877_a_318206]