64,416 matches
-
aș ruga în fiecare seară pentru ea”. Parafrazîndu-vă pe dumneavoastră, domnule Pintilie, cred că un om se poate ruga cînd hotărăște să se roage. Una peste alta, magicianul Pintilie își transformă bricabrac-ul într-o imagine “de sfîșiere pirandelliană între personaje și actori joc și ficțiune viață și formă”.
Wonderful by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13268_a_14593]
-
sociale. Estimp, malurile nu s-au apropiat, între ele se solidifică mâlul corupției. Pentru estet, pentru insul politicește edificat, Jurnalul anilor 1990-1993 devine un memento, pentru tineri el se citește ca un roman de forță epică, în caruselul lui de personaje care se numesc Ionesco, Cioran, Goma, Țepeneag, proză, totodată de investigație a ethosului uman, de ciocniri de caractere, de procese comportamentale, de portret, în fine, al unei puternice personalități ce nu-și înșeală condiția de luptător/gânditor, de literat, de
Privind înapoi cu folos by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13254_a_14579]
-
panourile stradale din cartierele de margine, încadrat de decupaje cu articole pe teme sociale din L’Humanité, am citit „Rejoignez le părți communist! pcf@pcf.fr” și „Police partout, justice nulle part”; * de altfel, după chipul Monalisei, cel mai comercializat personaj (reprodus pe vederi, tricouri, insigne, căni etc.) e cel al lui Che Guevara; * RATP, adică Metrorex-ul lor (care funcționează impecabil), le-a oferit călătorilor, de Sărbători, sub titlul „Des rimes, en vers et en bleu”, tot felul de poezioare; iată
Parisul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13243_a_14568]
-
am recitit articolul și sunt uimit, din contră, de cât de reținut am fost în exprimare! Nici măcar pasajul care i-a ulcerat pe cosemnatari („Când raportor de frunte la o astfel de organizație devine fiul unuia dintre cele mai sinistre personaje din aparatul filozofiei de partid bolșevic, e normal ca așchia să nu sară departe de trunchi. Și Vadim, și tatăl respectivului personaj provin din aceeași lume, a slugoilor lui Ceaușescu.”) nu cred că păcătuiește prin exces. Cred, dimpotrivă, că e
Monitorizare sau defăimare? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13275_a_14600]
-
pe cosemnatari („Când raportor de frunte la o astfel de organizație devine fiul unuia dintre cele mai sinistre personaje din aparatul filozofiei de partid bolșevic, e normal ca așchia să nu sară departe de trunchi. Și Vadim, și tatăl respectivului personaj provin din aceeași lume, a slugoilor lui Ceaușescu.”) nu cred că păcătuiește prin exces. Cred, dimpotrivă, că e una dintre cele mai exacte descrieri pe care le-am făcut vreodată. Trec și peste faptul că niște domni care-mi scormonesc
Monitorizare sau defăimare? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13275_a_14600]
-
nu țin minte să-mi fi făcut vreodată publică agenda de telefoane?!) au tupeul să vorbească despre Dosar, și intru în fondul chestiunii. Am să-i reamintesc, pe scurt, cititorului contextul în care am devenit pentru funcționarii de la MCA Romania personajul odios de mai sus. În articolul citat, vorbeam despre dificultatea pe care un intelectual etnic român, în România anului 2003, o are când denunță activitatea xenofobă, antisemită sau rasistă a unor concetățeni. Invocam, ca exemplu de diminuare ori chiar zădărnicire
Monitorizare sau defăimare? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13275_a_14600]
-
un impact care-i va modifica radical viața. Fără să se aștepte, o regăsește aici pe Șoșa, dragostea lui din copilăria petrecută în aceeași clădire sordidă. „Un copil dulce, o sfântă în felul ei”, astfel o caracterizează pe Șoșa un personaj din roman. Deși nu pe deplin dezvoltată somatic și psihic, ea impresionează prin candoarea mereu împletită cu sclipiri de sensibilitate, bunătate și inteligență. Reîntâlnirea îi prilejuiește lui Aaron Greidinger o revelație: sentimentele lui de odinioară pentru Șoșa au rămas nu
Isaac Bashevis-Singer: Șoșa by Anton Celaru () [Corola-journal/Journalistic/13270_a_14595]
-
totuși pe o temă de corectitudine politică (tînărul retardat mintal, pasionat de cubul rubik, ținta suspiciunilor muncitorilor de pe șantier, a preotului, a femeii de serviciu a preotului, a polițistului) ce practic nu duce nicăieri; mai mult, notațiile obsesiei monomaniacale a personajului fac riguros parte dintr-o tradiție literară bogată (recent tradusa Flori pentru Algernon, de pildă). O formă benignă de didacticism, de demonstrativism, minează și Bunicul s-a întors la franceză, avînd drept temă chestiunea spinoasă a recuperării trecutului, pe care
Vremea poveștii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13298_a_14623]
-
face să presupunem că în lume există un mare autor, absorbit în mistificatoare visări, ci în a ne face să simțim apropierea unei puteri stranii și impersonale.” 6) Noua religie este asumarea iluziei. De aceea Borges este cel mai reușit personaj al lui Borges (vezi obsesia din Borges și eu reluată după zeci de ani). Povestirile lui sunt iluzii („tot ce e sugerat are mai multă forță decât lucrurile elaborate”7), simboluri ce transcriu propria condiție de ficționar într-o lume
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
măsură în bine, în împliniri morale și materiale. Istorisirea este împărțită în trei mari compartimente, „părți”, după cum sunt particularizate de autor, încadrate între un Prolog și un Epilog în trei părți, unde se adună concis inițiativele generațiilor de urmași ai personajului de primă valoare, Sandru Șendrea. El se confruntă cu manifestările de cruzime ale străinilor, întinși ca o pecingine pe pământul țării, trece prin trăiri fără revoltă până ajunge să lunece hipnotic pe versantul unei deslușiri fără speranță, necunoscător de regrete
Istorie patetică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13303_a_14628]
-
harapnicele de către arnăuți, țigani asupra cărora sunt asmuțiți câini. În atmosfera unui realism fantastic, romanul surprinde pasiuni pe două coordonate. Scene tari și pasiuni discrete, vârtej în bine și rău, incapacitatea de comunicare în pagini în care viața intimă a personajelor scapă în punctele sale esențiale. Cartea este scrisă cu emoție și simpatie, când sunt descriși moldovenii, și cu vădit dispreț față de venetici, excelând în ipocrizie, perversiune, inventivitate în violență, cruzime, corupere. Paginile cele mai tari, ca descriere, sunt paginile excesului
Istorie patetică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13303_a_14628]
-
epice de romancier. Al. Lascarov-Moldovanu este un scriitor implicat. El nu cunoaște răceala exprimării. Dimpotrivă, este stăpânit de emoție în căutarea adevărului factic și mai ales în interpretarea epică a acestuia. Este pătruns de rostul său de scriitor evocator, după cum personajele sale sunt pătrunse de responsabilitatea actelor lor. Personajele sale pozitive, cele descrise în alb strălucitor, ca monahul cărturar Vartolomeu Măzăreanu. Dar, iată și scăpărări stilistice: Prea Cuviosul Nectarie, în slujbă la orânduitorul tiparniței de la Rădăuți, „bătu metanie, atinse iarăși din
Istorie patetică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13303_a_14628]
-
implicat. El nu cunoaște răceala exprimării. Dimpotrivă, este stăpânit de emoție în căutarea adevărului factic și mai ales în interpretarea epică a acestuia. Este pătruns de rostul său de scriitor evocator, după cum personajele sale sunt pătrunse de responsabilitatea actelor lor. Personajele sale pozitive, cele descrise în alb strălucitor, ca monahul cărturar Vartolomeu Măzăreanu. Dar, iată și scăpărări stilistice: Prea Cuviosul Nectarie, în slujbă la orânduitorul tiparniței de la Rădăuți, „bătu metanie, atinse iarăși din vânt (n. n.), cu buzele mâna stăpânului și plecă
Istorie patetică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13303_a_14628]
-
islamic. Toți fanaticii sînt prin definiție niște exaltați malefici, niște exagerați monstruoși care nu cunosc sau, mai bine zis, nu acceptă decît un unic adevăr hipertrofiat - al lor înșile. În Israel, asasini ca Baruch Goldstein și Igal Amir, nu numai personaje devenite emblematice precum Bin Laden sau cele provenite din rîndurile teroriștilor palestinieni, întruchipează ideea unei asemenea anormalități monstruoase a cărei misiune funestă se reclamă direct de la Dumnezeu. Dar oare președintele Bush cînd afirma, în democratica Americă: „Cine nu este cu
Capcanele și magia absolutului by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/13294_a_14619]
-
lui Icar, a vechilor martiri creștini, a misticilor de toate confesiunile, a Apostolilor Binelui și Fericirii universale, a nobilului Don Quijote, a alchimistului lui Balzac din „Căutarea absolutului” (a științei supreme), a profesorului Unrat din romanul lui Heinrich Mann, a unor personaje memorabile ieșite din pana unui Somerset Maugham sau Camil Petrescu (Ladima, Ștefan Gheorghidiu) și, mai presus de toate, a unei galerii de mari eroi shakespearieni, de la Othello pînă la Regele Lear. Și, dacă absolutul înseamnă, cum spuneam, exagerare, ieșire din
Capcanele și magia absolutului by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/13294_a_14619]
-
de a trăi îți scaldă pe neașteptate întreaga ființă ce caută cu disperare un punct de reper din realitate asupra căruia să-și reverse această forță, acestă bucurie debordantă? Și ce altceva sînt acele subite porniri, cînd, în cuvintele unui personaj literar, te pomenești visînd la „o noapte de neuitat, în care toate nebuniile să fie permise, în care să ți se angajeze întreaga viață, în care toate legile să fie date peste cap și din care să iasă la suprafață
Capcanele și magia absolutului by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/13294_a_14619]
-
ale lui Saddam văzîndu-l pe autorul lor cît de cooperant se lăsa căutat de păduchi și la dinți de medici * Încît n-ar fi de mirare ca unii dintre cei care îl susțin pe fostul dictator să-și închipuie că personajul capturat de americani nu poate fi adevăratul Saddam Hussein. N-ar fi de mirare ca unii dintre ei, cei mai fanatici, să nu accepte că acesta e adevăratul Saddam, chiar și atunci cînd vor fi convinși că el e. Nu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13292_a_14617]
-
Am însă impresia că povestirile sunt scrise înaintea romanului sau măcar în paralel. Respiră aceeași atmosferă și sunt scrise, în sensul larg vorbind, la fel. Le consider pe amândouă cărți de debut și voi începe cu volumul de proză scurtă. Personajele povestirilor din Un fluture albastru sunt, fără excepție, adolescenți sau tineri aflați la vârsta biologică și psihologică când sentimentele complicate ale iubirii le dau bătaie de cap. Avem în aceste povestiri toată gama situațiilor iubirii: înstrăinări, despărțiri, certuri, gelozii, apropieri
Prozator bun, caut ambiții! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13295_a_14620]
-
-l atace de fiecare dată. Dar și această frumoasă metaforă cu iz sud-american este scrisă prea simplu și are un final explicit. În mare parte, cam aceleași obiecții se pot face și romanului. Capitolele, care urmăresc în paralel trei cupluri, personaje angajate toate într-un fel de relații în serie, circulând dintr-o povestire în alta, pot fi citite ca proze distincte. Pictorul Radovici o cunoaște întâmplător pe Taina, iar aceasta se va îndrăgosti mai târziu chiar de fiul lui, Florin
Prozator bun, caut ambiții! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13295_a_14620]
-
chiar salturi prea mari, punând în pagină acte puțin cam pripite, nemotivate îndeajuns, insuficient argumentate în devenirea lor. Și atunci trebuie să-l crezi neapărat pe cuvânt. Problema clasică a acestui tip de narațiune. Ca și în povestiri, situațiile și personajele sunt tipice, frizând déjà-vu-ul și locul comun: pictorul e charismatic, singuratic, neglijându-și familia pe altarul artei, Florin e tipul clasic de inadaptat rebel, Taina e fata înțeleaptă și cuminte ș.a.m.d., fără ca vreunul să fie memorabil conturat sau
Prozator bun, caut ambiții! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13295_a_14620]
-
locul comun: pictorul e charismatic, singuratic, neglijându-și familia pe altarul artei, Florin e tipul clasic de inadaptat rebel, Taina e fata înțeleaptă și cuminte ș.a.m.d., fără ca vreunul să fie memorabil conturat sau măcar deosebit în cadrul tipului respectiv. Personajele vorbesc toate cam la fel și se confruntă cu aceleași probleme. Prin urmare, scrisul lui Cornel Mihai Ungureanu pare deseori plat, liniar, fără strălucire, într-un cuvânt (poate prea dur) bătrânicios și, dacă nu neapărat plictisitor, prea puțin antrenant. Dacă
Prozator bun, caut ambiții! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13295_a_14620]
-
Dacă unii prozatori tineri experimentează cu acribie dintr-un prea mare orgoliu creator și/sau teribilism specific vârstei, iată că alții sunt prea transparenți și lipsiți de ambițiile meșteșugului stilistic și al unor mărci personale. Pentru a mai colora narațiunea, personajele au deseori reverii, numai că prea des (date fiind convențiile acestui tip de narațiune) și acestea destul de șterse. Iar prin straniul arhaic, în genul lui Eliade, de pildă, Cornel Mihai Ungureanu încearcă să mai salveze acest roman nu tocmai rău
Prozator bun, caut ambiții! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13295_a_14620]
-
sau dialog mai extins cu puterea constituită poate deveni un semn de demisie morală. Dezamăgirile sînt, de aceea, mari și vizează nume dintre cele mai importante: Eugen Simion, Mircea Dinescu, Andrei Pleșu, Augustin Buzura, Nicolae Breban, Mihai Botez. Nici măcar un personaj devenit reper moral al tranziției precum Corneliu Coposu nu scapă de judecata aspră a Monicăi Lovinescu: „...Coposu, prin Herlea (o aflu în ajunul sosirii lui Liiceanu de la Mihnea), încearcă să-l convingă să candideze pentru Convenție pe... Pleșu. Va să zică Manolescu
Cronica marii bălmăjeli by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13296_a_14621]
-
ambiguă, ea se observă prin intruziunile explicite și implicite ale naratorului, printr-o contaminare a contextului, a anturajului, în timp ce adeziunea se face simțită cel mai bine prin funcția emotivă a naratorului, exprimată adeseori prin folosirea cuvîntului “bietul”, referitor la un personaj - de regulă pozitiv - aflat în dificultate. Pentru a defini toate acestea cu un singur termen ne-am gîndit la cuvîntul “șăgălnicie”, care adună în el ceva din umor, ironie, glumă, dar și din ștrengărie, joacă și voie bună, fără să
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
-lea, Poveștile lui Perrault revăzute de ... (Geneviève Brisac, Arnaud Cathrine, Catherine Cusset, Marie Darrieussecq, Ariane Gardel, Daniel Picouly, Yann Queffélec, Vincent Ravalec, Lydie Salvayre, Martin Winckler) - apărut la editura La Martinière, 2002, Catherine Cusset rescrie aceeași poveste, jucîndu-se cu numele personajului și titlul bucății, care devine Eva Podan. Acțiunea e plasată în contemporaneitate, succesiv în Estul Europei și în Statele Unite, în lumea amăgitoare și dură a top-modelelor, incestul este și el prezent ca amenințare, doar pielea de măgar e înlocuită printr-
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]