KorAP: Find »[drukola/base=pic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...64 65 66 ...572 >

14,286 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

zâmbește și discută cu cineva. — Mona, spune ea în telefon, haide, grăbește-te, te rog. A venit domnul Streator. Îmi arată dosul mâinii libere, cu ceasul mititel și sclipitor pe care-l poartă la încheietură, și zice: — A ajuns un pic mai devreme. Cealaltă mână, cu unghii lungi, roz, date cu ojă albă la vârfuri, și telefonul mic, negru, a dispărut aproape cu totul în norul roz și luminos al coafurii. — Liniștește-te, Mona, zice, zâmbind și măsurându-mă cu privirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
telefon: — Între două vârste. Un metru nouăzeci, cam vreo optzeci și cinci de kilograme. Caucazian. Castaniu; verzi. Îmi face cu ochiul și zice: — Părul e cam neglijent și nu s-a bărbierit azi, dar pare destul de inofensiv. Se înclină un pic și rostește fără voce: „Secretara mea“. În telefon zice: „Ce?“. Se dă din ușă și-mi face cu mâna liberă semn să intru. Își dă ochii peste cap până când îmi întâlnește privirea și zice: — Îți mulțumesc pentru preocupare, Mona, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
scrisori la ziar. Și zic: Păi eu sunt de la ziar. Parfumul ei se compune din mirosul scaunelor de mașină din piele, al trandafirilor de mult veștejiți și al șifonierelor cu furnir de cedru. Și Helen Hoover Boyle zice: — Stai un pic, Mona. Și, venind înapoi spre mine, zice: — Ce spuneați, domnule Streator? Flutură din gene o dată, de două ori, clipind rapid. Așteptând. Are ochii albaștri. Sunt reporter la ziar. — Casa Exeter e o casă minunată, de patrimoniu, pe care unii vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
mort. Șeful a murit, trăiască șeful! Ăsta e noul bos, aidoma cu bosul cel vechi. Și, desigur, lumea ar fi mai bună fără anumiți indivizi. Da, lumea ar putea fi perfectă cu câteva ajustări pe ici, pe colo. Cu un pic de curățenie. Cu un dram de selecție, dar nu naturală. Dar nu, nu o să mai folosesc niciodată descântecul. Niciodată. Dar, chiar dacă o s-o fac, n-o să-l folosesc ca să mă răzbun. N-o să-l folosesc ca să-mi fac viața mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
se prăbușește pe caldarâm, izbindu-l cu fruntea. Se aude ca și cum ai scăpa un ou pe pardoseala bucătăriei, dar un ou foarte, foarte mare, plin de sânge și de creier. Brațele zac întinse pe lângă corp. Vârfurile pantofilor negri atârnă un pic peste bordură, deasupra rigolei. Pășesc peste el, numărând: 277, 278, 279... La ultima intersecție înainte de redacție, trotuarul este blocat de o baricadă de garduri. Un polițist în uniformă albastră stă de partea cealaltă și dă din cap. — Trebuie să vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
zic. Părerea mea, zice, e că dumneavoastră sunteți ca un butoi de pulbere gata să explodeze. Sunteți plin de furie. De amărăciune. Cam așa ceva. Se oprește din scris și răsfoiește prin cartea subliniată. Se oprește la o pagină, citește un pic, apoi dă la altă pagină. Un om echilibrat, zice, un om normal ar trebui să citească descântecul cu voce tare ca să adoarmă pe cineva. Citește în continuare, încruntă sprâncenele și zice: Dacă nu sunteți pregătit să vă confruntați cu problemele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
apăsa pe mulți cu puterea ei. Și sărută inelul. — Noi practicăm nuditatea rituală, zice Mona, dar nu trebuie să vă simțiți obligați. Chiar nu trebuie, să știți. Dă din cap spre bucătărie și zice: — Stridie, hai să mă ajuți un pic. Hainele însemnă lipsă de onestitate în cea mai pură formă. Zâmbește cu jumătate de gură, îmi face cu ochiul și zice: — Ce cravată simpatică, tati! Și încep să număr: 1, 2, 3... Când Mona se duce în bucătărie, Helen se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
e să fii tratat ca un animal. Cu corpul iradiind căldură, zice: — Știai că, pentru producția de ouă, cocoșii sunt malaxați de vii și pulverizați pentru fertilizare? Vrabie răsfoiește prin catalog și îmi arată ceva, zicând: — Dacă o să comparați un pic, o să vedeți că noi avem cele mai bune oferte pentru instrumente rituale în segmentul mediu. Următoarea ofrandă pentru Zeiță o beau eu. Și următoarea o dă pe gât Helen. Stridie dă roată camerei. Se întoarce ca să zică: — Știai că porcii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
o a doua șansă care mi se oferă. Exact așa ar fi putut să devină viața mea. Din haina ei de șinșila, Helen se uită la papagalul care mănâncă din sine însuși. Se uită la Stridie. Și Mona strigă: — Un pic de atenție, un pic de atenție! E momentul să începem Invocația, zice. Deci, dacă am creat spațiul sacru, zice, putem să începem. Alături, veteranii din Razboiul Civil se târăsc pe drumul spre casă, spre muzica tristă și Reconstrucție. Cu Stridie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
care mi se oferă. Exact așa ar fi putut să devină viața mea. Din haina ei de șinșila, Helen se uită la papagalul care mănâncă din sine însuși. Se uită la Stridie. Și Mona strigă: — Un pic de atenție, un pic de atenție! E momentul să începem Invocația, zice. Deci, dacă am creat spațiul sacru, zice, putem să începem. Alături, veteranii din Razboiul Civil se târăsc pe drumul spre casă, spre muzica tristă și Reconstrucție. Cu Stridie dându-mi târcoale, piatra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
pe volan, în mănuși mulate din piele de vițel, Helen zice: — Ia te uită ce abdomen! Stridie își scutură cămașa de pe umeri, și săculețul de mărgele îi atârnă între sfârcuri, pe pieptul umflat de ambele părți. Are pielea bronzată, fără pic de păr, până la buric. Săculețul e acoperit în întregime de mărgele albastre, cu excepția unei cruci din mărgele roșii, în mijloc. Bronzul lui pare portocaliu în lumina galbenă. Părul îi pare de flăcări. — Eu i l-am făcut, zice Mona. Din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
tu. E identic cu coafura lui Helen, numai că e blond. Pe măsuța din fața canapelei se află un buchet mare de trandafiri și crini, veștejiți și maronii; florile stau într-o vază de sticlă verde cumpărată de la florărie, cu un pic de apă înnegrită pe fund. Pe masa din bucătărie sunt alte aranjamente florale - vrejuri moarte într-o apă cleioasă și împuțită. Pe podeaua sufrageriei, de-a lungul peretelui din fund, se aliniază alte vaze, din care se ridică câte un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
deloc amuzant! Predicatorii de la radio sunt oameni în carne și oase. Și eu îi zic că n-am făcut nimic. Iar Helen și Stridie chicotesc. Mona își încrucișează brațele pe piept și se trântește pe canapea. Zice: — Nu aveți nici un pic de respect. Nici un pic! Vă bateți joc de un milion de ani de puteri ale vrăjii. Mona îl împinge pe Stridie cu toată puterea în portieră. — Și tu la fel, zice. O vedetă de radio e la fel de importantă ca o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
radio sunt oameni în carne și oase. Și eu îi zic că n-am făcut nimic. Iar Helen și Stridie chicotesc. Mona își încrucișează brațele pe piept și se trântește pe canapea. Zice: — Nu aveți nici un pic de respect. Nici un pic! Vă bateți joc de un milion de ani de puteri ale vrăjii. Mona îl împinge pe Stridie cu toată puterea în portieră. — Și tu la fel, zice. O vedetă de radio e la fel de importantă ca o vacă sau ca un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Symon. Iar bibliotecarul își ridică buza de sus și i se văd dinții. Clipește rar o dată, de două ori, și spune: — Cucoană, ține-ți pentru tine gablonțurile astea penibile de travestit. Zâmbetul de pe fața lui Helen nu se clintește nici un pic. Bărbatul dă ochii peste cap, iar fața și mâinile-i devin inerte. Bărbia îi cade în piept și se prăbușește peste tastatură, apoi corpul i se răsucește și i se prelinge până pe podea. Distrugere constructivă. Helen își întinde neprețuita-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
retragă anunțurile. Zice că după sumele pe care le plătesc se poate vedea cât sunt de adevărate anunțurile. Piciorul nu o să-mi mai încapă în pantof. Astăzi, în mașină, am rugat-o pe Mona să se uite la el un pic. Helen și Stridie sunt în oraș să cumpere farduri. O să treacă și pe la un anticariat mare de pe-aici, Hambarul cu cărți, ca să dezamorseze trei exemplare ale cărții de versuri. Ce face Stridie se numește șantaj, îi zic. Calomnie. Deja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de dormitor, perdele galbene de la camera copilului. Trage o bucată de gărduleț și mai toarnă spirt, până când începe să curgă limpede de pe piciorul meu. Își astupă nasul cu mâna. O altă mașină de pompieri urlă, și Mona zice: — Stai un pic să dau drumul la televizor, să văd ce se-ntâmplă. Îmi împing falca înainte, spre tavan, și zic că nu putem... nu putem... Singur acum cu ea, zic: nu putem să avem încredere în Helen. Ea vrea ceaslovul doar ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Helen așteaptă, în timp ce mă furișez, aplecat, înapoi spre casă. Mă strecor în spatele casei, înfundându-mi pantofii în peluza udă, până ajung sub fereastra camerei copilului, pe care mi-a arătat-o Helen. Fereastra e încă deschisă, cu perdelele atârnând un pic în afară. Perdele roz. Bucățile de hârtie sunt împrăștiate în noroi, și încep să le adun. În spatele perdelelor, în camera goală, se aude cum se deschide ușa. Din hol apare o siluetă, și mă ghemuiesc în noroi, sub fereastră. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
soția mea, Gina, atunci când m-am trezit, în acea dimineață. Cât de moale și de caldă era, sub plapumă. Cum s-a întors pe spate, cu părul răsfirat pe pernă, atunci când m-am tras lângă ea. Capul îi stătea un pic înclinat pe un umăr. Pielea ei avea dimineața acel miros cald, precum soarele care se răsfrânge pe fața de masă albă ca laptele într-un restaurant liniștit de lângă plajă, în luna de miere. Soarele a pătruns prin draperiile albastre, albăstrindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
la telefon? Un polițist. Mona ar spune că este mântuitorul meu, trimis ca să mă mâne înapoi pe făgașul umanității. Ăsta e numărul care mi-a tot apărut pe pager în ultimele zile. Mona întoarce broșura și zice: — Uită-te un pic! În păr i se împletesc mori de vânt rupte, stâlpi de cale ferată și radiorelee. În fotografii, copiii zâmbitori sunt îmbrățișați de clovni. Părinții se plimbă ținându-se de mână sau se dau în bărci printr-un Tunel al Dragostei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
el. Ce-ar fi să mergem mai departe? zic eu. Am putea să mai bifăm câteva biblioteci. Să mai vedem locuri noi. Poate mai ajungem la vreun bâlci. Ceva monumente. Să ne distrăm și noi, să ne mai relaxăm un pic. Putem să fim din nou ca o familie, cum eram înainte. Mona se apleacă și-mi smulge un smoc de păr. Se apleacă și smulge un smoc roz și de la Helen. Și Helen se smucește în față, peste ceaslov, zicând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
piciorului. Asta-i altceva, zice Mona. Eu mă apăram. Bat de câteva ori din picior și zic că infecția se vindecă bine, mulțumesc, zic. Și Helen zbiară: — Mona! Cum se mai zice la „măcelărit“? Mona zice: — Trebuie să stăm un pic de vorbă când ieșiți. În biroul ei, Helen e cufundată într-o carte deschisă. Este un dicționar ebraic. Alături are un ghid de latină clasică. Dedesubt este o carte despre limba aramaică. Lângă asta e un exemplar împăturit al blestemului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
fum cu miros dulceag, de grăsime. Lumânarea de pe masa lui Nash este singura lumină din încăpere. Și Nash își ridică privirea, roșu de chili pe la gură, și zice: M-am gândit că pentru treaba asta o să ai nevoie de un pic de intimitate. E îmbrăcat în uniforma albă. Cadavrul de alături poartă aceeași uniformă. — Colegul meu, zice Nash, făcând semn cu capul înspre el. Când dă din cap, coada, micul palmier negru, îi flutură în creștet. Pieptul uniformei îi este plin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
întâi pune stăpânire pe mine, acum mai am și grija că Helen pune stăpânire pe toți cei din jurul meu. Și polițaiul zice: — În după-amiaza asta am luat-o în stăpânire pe Mona vreo două ore. Am și machiat-o un pic, doar ca să pun vraja la încercare și să mă răzbun pentru că te-a speriat. Polițaiul se apucă de prohab. — Extraordinar! Uite că am erecție din cauza ta. Sună sexist, zice, dar întotdeauna mi-am dorit să am penis. Nu am chef

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
mi le-a băgat în fund, și rupe mănușa cu un țipăt scurt. Întreg trupul i-e scuturat de un frison puternic și azvârle cât colo mănușa plină de unsoare. Îi spun polițaiului tânăr că doar stăm de vorbă un pic. Și polițaiul cel tânăr îmi vâră pumnul sub ochi și zice: — Tu să taci dracului din gură! Polițaiul cel bătrân, dom’ sergent, stă pe marginea mesei, cu picioarele încrucișate în dreptul genunchilor. Își trage nasul plin de lacrimi și zice: — Acuma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]