3,087 matches
-
E doar a doua noastră Întâlnire ! Nu mă duc la el acasă ! spune Jemina șocată. Nu așa obții - se chinuie să-și regăsească suflul - un inel cu piatră pe deget. — Dar dacă te trezești purtată de valul pasiunii ? Dacă te pipăie În taxi ? — Nu e genul care te pipăie În taxi, spune Jemima dându-și ochii peste cap. Adevărul e că Întâmplarea face să fie Asistentul principal al Subsecretarului Secretarului Trezoreriei. Îi Întâlnesc privirea lui Lissy și nu mă pot abține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
duc la el acasă ! spune Jemina șocată. Nu așa obții - se chinuie să-și regăsească suflul - un inel cu piatră pe deget. — Dar dacă te trezești purtată de valul pasiunii ? Dacă te pipăie În taxi ? — Nu e genul care te pipăie În taxi, spune Jemima dându-și ochii peste cap. Adevărul e că Întâmplarea face să fie Asistentul principal al Subsecretarului Secretarului Trezoreriei. Îi Întâlnesc privirea lui Lissy și nu mă pot abține. Pufnesc În râs. — Nu râde, Emma, spune Lissy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
bancă din parc. Gura lui Îmi deschide gura, și-i simt barba abia crescută pe obraz. Brațul său mă Înconjoară și mă trage spre el și simt că nu mai am aer. Mă trezesc cu o mână În sacoul lui, pipăindu-i mușchii perfecți de sub cămașă, vrând să i-o sfâșii. O, Doamne. Vreau să mergem mai departe. Vreau mai mult. Fără veste, el se trage Înapoi și mă simt de parcă tocmai aș fi fost smulsă dintr-un vis. — Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
e cu ei aici ? Nu le-am spus nimic despre Ziua Angajaților În Familie. Știu sigur că nu le-am zis. Categoric. — Bună, Emma ! spune Kerry când ajunge lângă mine. Ce zici de costumul meu? Se unduiește demonstrativ și-și pipăie ușor peruca blondă. — Tu cine ești, scumpo ? spune mama, privind nedumerită spre rochia mea de nailon. Heidi? — Eu... Mă frec pe față. Mamă... ce-i cu voi aici ? Fiindcă eu... adică, am uitat să vă spun. Știu că ai uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
uit mai bine și mă străbate un Înfiorător sentiment de dezamăgire. Doamne, ce proastă sunt ! Nu e Jack. Și nu e doar o siluetă, ci sunt două. E Connor și o tipă care probabil e noua lui prietenă - și se pipăie de mama focului. Mă fac mică În scaun, deprimată la maximum, Încercând să-mi astup urechile. Dar degeaba, aud tot. — Îți place ? Îl aud pe Connor șoptind. — Mmm... — Pe bune, chiar Îți place ? — Sigur că-mi place ! Și nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
domnișoară - se vede că asta am spus-o iar cu voce tare, fiindcă ea a început să chicotească: - Ți-am zis, sunt domnișoară numa-n urechi. Dă-mi limbuța, mi-o dai? Dă-mi-o de tot! Începe să-mi pipăie fața aspră de parcă abia acum ar vrea să mă cunoască, pe când genunchii ei își fac loc între picioarele mele. Buzele întredeschise mușcă din clavicula mea exact ca peștii, fără dinții tăietori. Când mădularul meu scăpat din strânsoarea pantalonului a pătruns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
cărții de pe noptieră etc. - din somnul ăsta nesănătos mă trezesc cu impulsul să sun imediat la cei pe care tocmai i-am visat și pe care-i știam în viață, bine merci, dar dacă Doamne ferește?... Mă arunc spre telefonul vechi, pipăind cu degete încleștate găurile discului și numărând șoptit, așa sun în puterea nopții, puțin după ora unu la Bogdan. O VOCE (de femeie, doar pe jumătate somnoroasă): Alo? EU: Sărut-mâna, ce mai faceți? VOCEA: Ah, Tudor, ce să fac, uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
urmă: Blondă, înaltă, sănătoasă, cu niște craci lungi, zdraveni, c-un bazin solid, în care ar fi înotat toți peștișorii din lume!), c-o dantură că-ți venea mereu să-i desfaci gura, ca la cai, și să i-o pipăi, râzând, având un fermecător accent ardelenesc și o fustiță de antilopă maro, cu franjuri, întru dezgolirea a tot ce e mai sfânt, purtând plovere mițoase peste mai mulți sâni în teribilă erupție. Citind asta, prietenul meu T, devoratorul de reviste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
pot depozita cum trebuie, stau în vestibul într-o cutie de carton cât o cameră presurizată, de unde extrag, când mi-aduc aminte, o ediție bibliofilă cu legătură neagră sau albastră, în genul volumelor din „Cartea rusă”, în care scrâșnea la pipăit cleiul descompus în solzi. Am sentimentul că degeaba aș începe acum să-i povestesc Zinei despre Ana Pauker, fostul ministru de externe de pe timpul lui Groza, deși probabil tocmai aerul ei de inocentă, care mă scrutează cu ochii rotunzi, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
haine. Sunt pur și simplu cele mai frumoase lucruri pe care le‑am văzut vreodată. Oriunde mă uit, văd forme, culori și modele pe care nu mă pot stăpâni să nu le apuc, să nu le ating, să nu le pipăi. Dar nu‑mi pot petrece toată ziua minunându‑mă. Trebuie să fiu practică și să mă hotărăsc la o îmbrăcăminte pentru mâine. Mă gândesc la o jachetă, ca să am autoritate - dar trebuie să fie jacheta potrivită. Nu prea sportivă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
radios. Ia eșarfa și tocmai vrea să i‑o dea Fenellei, când îl opresc. Stai, zic. Aș vrea să i‑o dau eu. Dacă se poate. Iau eșarfa de la Caspar și o țin pur și simplu în mână câteva secunde, pipăindu‑i textura delicată și familiară. Încă mai are parfumul meu. Îl simt pe Luke răsucindu‑mi‑o în jurul gâtului. Fata cu Eșarfa Denny and George. Trag aer adânc în piept și cobor de pe podium, către fata în roz. Îi zâmbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Ești Încordat, ești febril, te silești să-ți liniștești respirația precipitată, Îți ții privirea Întoarsă spre geamul lucios, Întunecat, dar nu poți să vezi peisajele care gonesc În noapte. Ești Într-un expres, Într-un intercity. — Bitte den Fahrscheine! Îți pipăi buzunarele de parcă ai vrea să ieși pe culoar să fumezi, cei din compartiment stau cu ochii țintă la tine, se uită? Nu se uită? — Bonjour, mesdames, messieurs! Vos billets, s’il vous plaît! Te ridici alene de pe banchetă, Îți supraveghezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
-mi șterg nasul, altă explicație n-am, și ți-am spus că nu mă simțeam deloc bine! Își dă seama că vorbește confuz, că nu reușește să explice ce s-a Întâmplat. Își tamponează cu batista obrajii umezi și Își pipăie buzunarul bluzei după cutia de pastile. Dă să o scoată, pe urmă se răzgândește. — La hotel nu am controlat dacă bilețelele cu adrese mai erau acolo, dar trebuie să fi fost, pentru că, dacă le-aș fi pierdut pe drumul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Memfis, Bizanț sau Roma, să se apropie, să înțeleagă istoria unor eroi de demult sau a propriei sale familii. Chiar și acum, după ce revenise în țară, petrecea aproape zilnic câteva ore bune în subteranele orașului. Îi plăcea să simtă, să pipăie cărămizile pereților. Pătrundea cu încredere în bezna galeriilor. Era ca o întoarcere în uterul uriaș al pământului din care apăruse el, Iancu, urmașul Văcăreștilor. Se regăsea pe sine. Stătea față în față cu ochiul atent, blând sau mustrător al familiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
În cazul acesta, dragă Nicolache, filonul de aur este al nostru. Nu ne rămâne decât să alegem femeia. ― Păi, așa m-am gândit și eu, când am ales cel de-al doilea cadou pentru tine. Luă pernele din jur la pipăit, ca un orb. ― Dar unde?... Unde naiba l-am pus? Se apucă apoi cu mâinile de cap. ― Uite, frate, că nu-mi aduc aminte deloc! Un vârf de mustață îl trădă și Iancu începu să-l gâdile. ― Hai, dumneata unchiulache
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
gustă o picătură și, dacă în alte condiții s-ar fi gândit la o livadă cu pomi încărcați de cireșe mici și negre, sub o grindină ușoară dintr-o zi de vară, acum aroma dulce-amară îi reaminti doar gustul riscului. Pipăi micul pumnal de Toledo perfect ascuns în croiala rochiei și se așeză pe canapeaua din fața căminului, punându-și în valoare profilul și mai ales rochia de un negru spaniol, intens, strălucitor. Într-adevăr, femeia era atent observată. Ochiul lui Ledoulx
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Calul, nuuu!...Mmm ! încercă Ledoulx să se opună, dar durerea îl împiedică să-și formuleze protestul până la capăt. Spre seară, după plecarea doctorului Guibert, contele Ledoulx reveni în cabinetul consular într-o stare asemănătoare cu beatitudinea. Medicul îl examinase, îl pipăise cu deosebită grijă pe partea dureroasă și clătinase înțelegător din cap atunci când el îi relatase cu lux de amănunte momentele cele mai dramatice ale suferinței. Strâmbase din nas când îi arătase prafurile, cel alb și cel negru, cu care încercase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
aduse Franței și împăratului Napoleon, heraldica era pentru el un soi de păsărească nedigerabilă. Revigorat de o nobilă mândrie patriotică după acest exercițiu de admirație, înaripat de vultur și de metafora inspirat aleasă, Ledoulx se așeză la biroul său. Își pipăi cu limba măseaua, după care, cu totul liniștit în privința ei, se simți pregătit să compună scrisoarea pentru ministrul Talleyrand. De curând, ambasadorul Champagny de la cartierul general al împăratului din Compiègne îi scrisese că Napoleon manifestă, în ultimul timp, un interes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
clară”, scria Ledoulx, „că atât generalul Kutuzov, cât și guvernul rus doresc să continue acest război, chiar dacă, pentru ei, cu siguranță va fi un faliment total. Hazardată intenție, dar tipică pentru spiritul lor sălbatic.” Mulțumit de această concluzie, consulul își pipăi iarăși măseaua cu limba. Nu mai simțea gaura, nu mai simțea nici o durere. Plutea. Aproape de miezul nopții, încă plutind, păși în îmbelșugata casă a zarafului filofrancez. Și, în aromele bucatelor fine, convorbirile se dovediră cu totul însuflețitoare pentru viitorul colaborării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
scrisul, cerneala. Aspiră prelung, cu ochii închiși, acel vag parfum. Acasă. Mireasma odăilor în care se născuse, crescuse și visase de nenumărate ori că va fi poet, un poet asemenea Luminăției Sale... sau ceva mai mare. Privi încă o dată scrisoarea, pipăi fiecare literă din numele lui Nicolae. Îi era un dor cumplit de el, de privirea lui catifelată, atât de pătrunzătoare, de tachinările și taifasurile lor de taină. Mai mult ca sigur, acum se pregătea să se mute sau se mutase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Împins pe unii s-o ia razna, să se creadă dumnezei - nu de aceia vorbesc, ci de ceilalți, de Învățătorime, cum i se mai spunea... Pe măsură ce constați că știința ta, căpătată la școală, uite-o!, slujește la ceva, o poți pipăi, o auzi, o miroși..., atunci devii și mai Încrezător În tine, deci... Deci nu pui ghilimele apostolatului! - Bine. Nu mai pun. Să ne Întoarcem la cărți. - Să ne Întoarcem: cine era, În sat, simbolul științei de carte? Învățătorul! - Și preotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cu lingura șiroind. Îl Întreabă din ochi: ce vrea el să-ntrebe? Bătrânul se hotărăște. Se ridică, se așează pe scaun. Apoi Își arată degetul inelar; cel cu verighetă. Devușca se apleacă, se apropie, se uită cu atenție, Întinde mâna, pipăie - apoi ridică o frunte Încrețită, Întrebătoare. - Da-ntreab-o, ’dată!, Îl Înghiontește baba. - Măritată la tine?, se hotărăște Moș Iacob (dacă l-a hotărât Mătușa Domnica). - Așa rusască știm și noi, mârâie bătrâna. - Ian taci, bre, că mă tulburi! Măritată la tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
aceleași „subiecte”). După arătarea uneltelor - care putea foarte bine să ocupe Întreaga... activitate, iar Moș Iacob să nu mai ajungă să le și folosească - venea arătarea-lemnului. Lua În mână câte o bucată de lemn; o trecea În cealaltă mână, o pipăia, o cântărea, o mirosea, și-o lipea de obraz, uneori o atingea cu limba - ca să afle dacă are și va avea gust-bun - și o descânta-meneà: - Măi băieti, măi (de acea dată, nu mie mi se adresa - eu eram băi’țălu-moș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
curaj că să se încumete afară. Bietul băiat, spunea familia sa, douăsprezece femei și trei bărbați, plescăind din limbi sub camera lui, privind în sus spre locul unde, dincolo de tavanul de deasupra lor Hungry Hop stătea la ferestră și-și pipăia urechea ceas de ceas. Chiar că l-a speriat. Ce fată nebună, spuneau. E mai bine să stea în casă și să se mai odihnească puțin. N-a fost niciodată un băiat prea puternic. Zilele trecuseră una după alta. Gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
decis să injecteze în respectiva scenă puțină rațiune. — Stai s-o luăm de la-nceput. Unde s-a dus Jake aseară? David părea distras. Își scotocea buzunarele hainei. — Cheile de la mașină sunt la tine sau la mine? a întrebat-o el pipăindu-și jeanșii. — Sunt în fructieră, i-a răspuns Fiona indicându-i măsuța pe care se găsea un castron, în care erau aruncate de toate, numai fructe nu. Ai auzit ce-am zis? —Poftim? David avea acum cheile în mână. —Te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]