2,405 matches
-
și sărac cu duhul”541 respectarea unui canon, fapt ce îi permite accesul la nevasta acestuia, „proaspătă, frumușică și rotunjoară ca un măr domnesc”542, dar și isteață („Tu-l pui pe frate Puccio să facă pocăință, iar noi prin pocăința lui intrăm de-a dreptu-n rai”543). Desfrânării i se adaugă prefăcătoria și minciuna. În istorisirea a opta a zilei a treia, starețul unei mânăstiri este descris ironic ca fiind: „un preacinstit monah, cucernic întru toate, și sfânt, și evlavios
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
și la Geoffrey Chaucer, pe de o parte idealizare oarecum exagerată, pe de altă parte spirit critic, ironie fină. Francesco De Sanctis, vorbind despre aceste prime încercări literare ale lui Boccaccio, afirma: „Găsești în ele repertoriul obișnuit, îndrăgostirea, suspinele, dorințele, pocăințele, întoarcerea spre Dumnezeu și spre Maica Domnului; dar frumoasa unitate lirică a lumii lui Dante și a lui Petrarca s-a frânt, și orice idealitate a dispărut. În dosul formelor, care sunt aceleași, conținutul este altul, și nu le corespunde
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
unor situații nedorite, care îi denigrează ființa, dar pe care este nevoită să le accepte. Moralitatea ei labilă poate fi scuzabilă în contextul acesta ingrat, inegal. Uneori donnele demonicate sunt ironice la adresa elementelor sacre (III. 4 - monna Isabetta râde pe seama pocăinței soțului, ia în glumă substratul vorbelor lui, nu are nicio remușcare în a trăi cu un călugăr), cred în forțele oculte (IX. 10) sau chiar practică vrăjitoria, în încercarea de a-l aduce alături pe iubitul dorit, utilizând tot arsenalul
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
-l pe Giovanni Boccaccio de spiritele laice renascentiste: „de la cel mai mare până la cel mai mic preoții păcătuiau cu toții prin desfrânări trupești; și nu doar întru cele rânduite de fire, ci chiar și-n desfrânarea sodomiei, fără a cunoaște frâul pocăinței ori al rușinii [...] îi cunoscu pe toți drept lacomi și bețivi, robiți pântecelui ca dobitoacele și fără altă grijă decât desfrâul lor. [...] mai văzu că-s și zgârciți și atât de lacomi de bani, încât vindeau și cumpărau sângele asupriților
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
unui soț „cam necioplit și sărac cu duhul”541 respectarea unui canon, fapt ce îi permite accesul la nevasta acestuia, „proaspătă, frumușică și rotunjoară ca un măr domnesc”542, dar și isteață („Tu-l pui pe frate Puccio să facă pocăință, iar noi prin pocăința lui intrăm de-a dreptu-n rai”543). Desfrânării i se adaugă prefăcătoria și minciuna. În istorisirea a opta a zilei a treia, starețul unei mânăstiri este descris ironic ca fiind: „un preacinstit monah, cucernic întru toate
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
și sărac cu duhul”541 respectarea unui canon, fapt ce îi permite accesul la nevasta acestuia, „proaspătă, frumușică și rotunjoară ca un măr domnesc”542, dar și isteață („Tu-l pui pe frate Puccio să facă pocăință, iar noi prin pocăința lui intrăm de-a dreptu-n rai”543). Desfrânării i se adaugă prefăcătoria și minciuna. În istorisirea a opta a zilei a treia, starețul unei mânăstiri este descris ironic ca fiind: „un preacinstit monah, cucernic întru toate, și sfânt, și evlavios
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
și la Geoffrey Chaucer, pe de o parte idealizare oarecum exagerată, pe de altă parte spirit critic, ironie fină. Francesco De Sanctis, vorbind despre aceste prime încercări literare ale lui Boccaccio, afirma: „Găsești în ele repertoriul obișnuit, îndrăgostirea, suspinele, dorințele, pocăințele, întoarcerea spre Dumnezeu și spre Maica Domnului; dar frumoasa unitate lirică a lumii lui Dante și a lui Petrarca s-a frânt, și orice idealitate a dispărut. În dosul formelor, care sunt aceleași, conținutul este altul, și nu le corespunde
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
unor situații nedorite, care îi denigrează ființa, dar pe care este nevoită să le accepte. Moralitatea ei labilă poate fi scuzabilă în contextul acesta ingrat, inegal. Uneori donnele demonicate sunt ironice la adresa elementelor sacre (III. 4 - monna Isabetta râde pe seama pocăinței soțului, ia în glumă substratul vorbelor lui, nu are nicio remușcare în a trăi cu un călugăr), cred în forțele oculte (IX. 10) sau chiar practică vrăjitoria, în încercarea de a-l aduce alături pe iubitul dorit, utilizând tot arsenalul
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
ușor infirmate, În urma unei simple observări a faptelor. Acesta este un exemplu tipic de dogmatism, superstiție și prejudecată. Poveștile despre menstruație, de exemplu, par a fi cronica unui delir colectiv. În Biblie, În religia hindusă sau În cartea psalmilor de pocăință, se supunea logicii lucrurilor pure sau impure. Era ceva natural, inevitabil, Însă impur. Este vorba despre superstiții de o vagă natură religioasă sau igienică, complet iraționale. Pe mine, În schimb, mă șochează mai mult prejudecățile care apelează la fapte și
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
d e la „Vocea Tutovei” - naționaliștii lui Petre Carp, dar și cu „Fițuica Paloda” din strada Ștefan cel Mare, care își permite de a lovi indirect în domnul Miclescu, sub‐ prefectul plasei Tutova.”.. De aici suita de articole: „Păcatul colectiviștilor”, „Pocăința colectiviștilor”, „Politica negativă”, „Delirul colectivist”, „Patriotismul colectivist”... Încolo, informații locale la un loc cu cele din țară și din străinătate, cronică teatrală ori vești de la teatru. Un ziar care a durat, se pare , doar 12 numere. * 97 Lumina Poporului Lumina
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
Publicitate", „Poșta redacției" etc. Unele materiale combăteau anumite nereguli în conduita oamenilor: alcoolismul, îndoiala și credința față în față, vrăjmășia căsătoriei concubinajul, sinuciderea ca un atentat pe care îl face omul la propria sa viață, mărturisirea furturilor ca putere a pocăinței. 366 Iscălitorii materialelor nu erau numai din parohie sau eparhie: pr. I.D. Leon din Coșești, Elena I. Leon coana preuteasă, Dionisie Udișteanu de la Mănăstirea Cernica, pr.P. Gh. Savin Braniștea Covurlui, preot N.Hodoroabă, pr. Georgescu Grigore Gh. Ionică Piua-Petrii Ialomița
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
cultul mithraic a cunoscut o popularitate crescândă pe lângă legiunile romane staționate de-a lungul Rinului și al Dunării, în Britannia și în Africa. Acest cult, potrivit crezului lor, putea oferi soldatului anumite protecții realizabile prin gesturi exterioare: abluțiuni, ritualuri de pocăință și purificare preluate de la cultul mazdeic și un ascetism, constând în continență și abstinență pentru a tempera bărbatul în lupta interioară. Acestor gesturi li s-au adăugat și alte încercări practice, care îl ajutau pe cel inițiat să se formeze
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
primiți întotdeauna cu multă bunăvoință și cu respect, ori de câte ori se prezentau în fața lor pentru a cere vreun har. Așa a procedat Ioan Botezătorul atunci când unii iudei, soldați în serviciul romanilor ori al lui Irod, i-au cerut profetului botezul de pocăință. La întrebarea acestora: Noi ce trebuie să facem?, Ioan le răspunde: Să nu asupriți pe nimeni, nici să nu învinuiți pe nedrept și să fiți mulțumiți de solda voastră (Lc 3, 14). Contextul evanghelic ne spune că acești soldați, atașați
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Dumnezeu (Fap 10, 46) și primind botezul (Fap 10, 47-48) spre surprinderea iudeilor (Fap 10, 45; 11, 1-3) și încurajarea tuturor celor care auzind acestea, au tăcut și au slăvit pe Dumnezeu, zicând: „Așadar și păgânilor le-a dat Dumnezeu pocăința spre viață“. Faptul că primii creștini din Roma au fost în marea lor majoritate militari se poate deduce și din acest pasaj în care ni se spune că apostolul Paul a trimis creștinilor din Filipi salutările sfinților romani, mai ales
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
chiar dacă Biserica a jucat, fără îndoială, un rol pacificator și civilizator în privința "barbarilor" și pe toată perioada Evului Mediu ("pacea lui Dumnezeu"). Când examinăm virtuțile pe care creștinii sunt invitați să le practice în raporturile cu semenii lor, poate doar pocăința și iertarea continuă să îi singularizeze. Alte valori s-au generalizat, iar majoritatea concetățenilor noștri le-au adoptat: cinstea și corolarele sale, ca dreptatea, corectitudinea, fidelitatea, sinceritatea sau respectul cuvântului dat. Ospitalitatea, deschiderea, ascultarea nu cunosc nici ele frontiere ideologice
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
Doamne, cu prea mare mila ta, și binecuvântează Doamne, cu harul tău, Internetuuuul! C-a ta este mărirea și puterea, până în vecii, vecilor. Amiiiin! Doamne, miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește. Și voi păcătoșilor, care trăiți în păcat, fără rugăciune și pocăință, în fața Stăpânului văzutelor și nevăzutelor, în fața Stăpânului tuturor celor care au existat, există și vor exista, ascultați la oferta Lui, cea dumnezeiască și de nerefuzat, de a putea fi puși în directă legătură cu El, din chiar locul păcătuirii voastre
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
din cadrul acestor comunități sunt stereotipurile, expresiile tipice unei anumite orientări religioase, care constituie un jargon religios și chiar confesional și care, pe alocuri, creează impresia unui limbaj de lemn religios. Următoarele expresii sunt câteva exemple în acest sens: "sfântă taină", "pocăința vine din inimă", "smerenie", "dreapta credință", "predă-te lui Isus", "te umpli de dragoste", "ne miluiește pe noi, păcătoșii", "sunt vii cei morți întru Domnul" "scara spre cer", "credința vie în Dumnezeu", "sfinții mijlocesc pentru noi", "mărturia credinței", "puterea rugăciunii
Psihosociologia comunităților virtuale religioase by Zenobia Niculiţă () [Corola-publishinghouse/Science/1024_a_2532]
-
și să iubească.În cuprinsul tratatului (cap. 9-113), Augustin face o expunere limpede a doctrinei creștine, combătând în același timp ideile eretice ale maniheilor și pelagienilor, care se răspândiseră în timpul său. Totodată el explică ideile de păcat, greșeală, botez și pocăință. În ultimele capitole, 114-121, tratează pe scurt despre credință și dragoste, care reprezintă perfecțiunea virtuților creștine; O explicație a Simbolului de credință o face Augustin și în lucrarea De fide et Symbolo (Despre credință și Simbol), scrisă după 393, și
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
au născut sau au trăit în spațiul danubiano-pontic și care și-au consacrat întreaga lor viață slujirii lui Hristos și slujirii științei teologice în folosul întregii creștinătăți. Pentru toate vredniciile minții și ale osârdiei lor, pentru duhul rugăciunii și al pocăinței care le-a caracterizat viața, pentru sobrietatea lor în purtări și pentru dulceața contemplației tăcute, ei pot fi așezați printre primii isihaști ai spiritualității noastre bisericești universale. Scrierile lor patristice erudite, atât de variate și de interes major pentru lumea
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
profesionalismului firesc. Prof. univ. dr. Stoica Lascu CUVÂNT CĂTRE CITITORI În definirea teologică, misiunea creștină este vocația apostolică a Bisericii, „de a propovădui Evanghelia lui Hristos la toate neamurile” (Matei 28, 19), chemându-le la reconciliere în numele lui Hristos prin pocăință și botez. Misiunea, sau mai precis misionarismul, este un act de trimitere către lume: „precum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu” (Ioan 20, 21), dar în același timp este și un act de mărturisire a
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
religia creștină. „Sunetul sau melodia să se cânte în armonie cu sfânta religie, nu să se declame în stilul tragedienilor, ci însăși prin modelarea vocii să exprime adevăratul duh creștin. Cântarea să nu aducă a ceva teatral, ci să provace pocăință pentru iertarea păcatelor”. La cântarea din biserică trebuie să participe tot poporul drept credincios, fără nici o deosebire de sex, vârstă sau stare socială. Prin urmare, cântarea trebuie să fie omofonă și uniformă. Pentru realizarea unității în cântare este nevoie de
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
vesel, îmblânzește pe cel mânios, dă curaj celui sărac, pe omul bogat îl mustră ca să se cunoască pe sine. În general, psalmul împarte medicamentele potrivite tuturor celor ce suferă, nu disprețuiește pe cel păcătos, ci îi aduce mântuirea printr-o pocăință născătoare de lacrimi”. De altfel, foloasele cântării de psalmi au fost subliniate de toți cateheții vremii. De pildă, în secolul V, patriarhul Proclu al Constantinopolului preciza că „Psalmodia este întodeauna un izvor de mântuire. Melodia liniștește pasiunile. Cântarea psalmilor descoperă
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
patriarhul Proclu al Constantinopolului preciza că „Psalmodia este întodeauna un izvor de mântuire. Melodia liniștește pasiunile. Cântarea psalmilor descoperă curajul, distruge durerea din rădăcină, usucă lacrimile, alungă grijile, mângâie pe cei care sunt în întristare, duce pe cei păcătoși la pocăință, naște evlavia, populează pustiurile, întemeiază mănăstiri, îndeamnă la o viață curată, conduce la blândețe, învață iubirea aproapelui, slăvește dragostea, îndeamnă la răbdare, înalță sulfetul către cer, întărește Biserica, sfințește pe preot, izgonește pe diavoli, predică viitorul, inițiază în tainele dumnezeiești
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
luate în râs; credința se predică, viclenia se înlătură; dreptatea se instaurează, nedreptatea se îndepărtează; mila este lăudată, cruzimea cade; adevărul este cercetat, minciuna este condamnată; înșelăciunea este acuzată, nevinovăția se recomandă; mândria se leapădă, smerenia se înalță; se predică pocăința, se arată că pacea trebuie urmată; se cere protecția împotriva dușmanilor, se făgăduiește eliberarea (sclavilor); se nutrește o nădejde sigură și ceea ce este mai presus decât toate acestea, sunt cântate tainele lui Hristos”. În viziunea nicetană, psalmodierea are un bogat
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
doi prieteni. Aceștia au fost uluiți de știința și înțelepciunea bătrânului, unul dintre cei mai renumiți asceți din Egipt. Cercetătorii au ajuns la concluzia că monahismul din Palestina era de aceeași calitate ca și cel din Egipt și uneori practicile pocăinței se dovedeau a fi chiar mai aspre în Țara Sfântă decât în Egipt. Monahismul palestinian a fost întărit de Sfântul Ilarie care a învățat pustnicia de la Sfântul Antonie, căruia i-a fost ucenic. J. C. Guy afirmă că ,,Exemplul unei
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]