3,259 matches
-
institutiones 7, 14‑19, și Epitoma 66, 1‑67, 3. În cazul primilor doi autori, mitul Anticristului se construiește în jurul nucleului reprezentat de legenda lui Nero rediuiuus sau Nero redux. Lactanțiu are o atitudine diferită, dar legată direct - în manieră polemică, așa cum vom vedea - de cea a confraților săi. În plus, el reprezintă un moment simptomatic, de trecere de la o teologie de rezistență și uneori defetistă la o teologie triumfală. Din acest motiv le vom comenta pe toate trei în același
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vv. 148‑248: subterfugiile lui Satan; apariția morții; 6) vv. 249‑578: amplă antologie de testimonia; 7) vv. 579‑616: vanitas vanitatum; îndemn la convertire; 8) vv. 617‑672: demonstrarea divinității lui Cristos prin invocarea miracolelor; 9) vv. 673‑790: polemică antiiudaică și antipăgână; 10) vv. 791‑804: cea dintâi înviere; 11) vv. 805‑940: cei „doi” anticriști; 12) vv. 941‑988: poporul ascuns; 13) vv. 989‑1038: Judecata; sfârșitul veacurilor. Versurile lui Commodian se adresează păgânilor atrași de iudaism. Poetul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
timp. Poate că proiectul Epitomei își are originea chiar în apariția în concepția autorului nostru a unei alte viziunii asupra lumii - una katechonică, tolerantă, așa cum remarcam mai devreme - care o înlocuiește pe cea dintâi. Amplul tratat fusese conceput ca operă polemică, o operă de respingere a păgânismului și de demonstrare a superiorității indiscutabile a creștinismului. Epitoma este în primul rând o operă de popularizare. Ea vizează un număr mare de potențiali cititori, spre deosebire de amplul tratat destinat unui cerc restrâns de cititori
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Anticristul devine astfel un simplu personaj de manipulare în folosul unei ideologii antipăgâne/antiimperiale. În acest context, absența legendei lui Nero rediuiuus pare încă și mai stranie. În debutul scrierii sale De mortibus persecutorum, redactată către 314‑315, Lactanțiu notează, polemic și irevocabil, în legătură cu Nero: „Tiranul nestăpânit, doborât din puterea lui absolută, prăbușit din înaltul grandorii sale, dispare neprevăzut: nici măcar mormântul fiarei nelegiuite nu este cunoscut. Acest lucru a făcut pe unii, nechibzuiți (quidam deliri), să creadă că a fost răpit
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
unitatea divină, Marcel al Ancirei, unul din protagoniștii sinodului de la Niceea, va merge până la respingerea ideii existenței din veșnicie a lui Cristos. Cu toate acestea, adopțianismul lui Marcel trebuie nuanțat. Teologia sa trinitară, analizată dintr‑o perspectivă nouă, în contextul polemic al epocii, se dovedește cu mult mai „ortodoxă” decât am crede. T.E. Pollard, referindu‑se la Marcel, vorbește despre un „monarhianism dinamic” foarte apropiat de trinitarismul ortodox 2. Concepția sa eshatologică decurge, ca o consecință logică, din această viziune asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care îl consideră pe Cristos un simplu om, născut din părinți obișnuiți, ales la un moment dat de Dumnezeu pentru a îndeplini o misiune sfântă. „Cristosul” propovăduit de aceste mișcări este tocmai Anticristul care apare în De consummatione. Acest aspect polemic, vizând anumite grupuri eretice s‑a adăugat, probabil, mai târziu tramei inițiale a mitului, reprezentată de scenariul lui Hipolit. Un alt aspect inedit este prezența lui Ioan Teologul, un al treilea profet, alături de Ilie și Enoh. Ucenicul preaiubit al Mântuitorului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de profeții) să restabilească regatul lui Israel este încă așteptat Dumnezeu Isus Cristos (vestit de profeții și minuni) să mântuiască întreaga omenire a venit deja și este încă așteptat în vederea Judecății Pornind de la această schemă, putem înțelege mai ușor strategia polemică pe care o adoptă Tertulian. Într‑adevăr, ceea ce își propune el să realizeze după ce va fi desființat mecanismul falsei cristologii a lui Marcion este să denunțe această cristologie ca o variantă, destul de prost construită, în definitiv, a cristologiei iudaice pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vechi. Într‑adevăr, pentru episcopul Cyrului, mitul își are sensul teologic și ideologic în contextul mai larg în care este inserat și utilizat. Fie că este vorba de Comentariul la Daniel, de Comentariul la Epistolele sfântului Pavel sau de tratatul polemic Haereticarum fabularum compendium, mitul face corp comun cu materia fiecăreia dintre aceste opere. Adevărata sa semnificație nu ar putea fi înțeleasă în afara contextului. Cele trei contexte 1. Cartea lui Daniel este prima dintre cărțile Profeților care se bucură de un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Irineu (privind succesiunea celor patru imperii), Hipolit și Ieronim și este condamnată cea a lui Theodor de Mopsuestia, considerată mult prea iudaizantă. Comentariul cărții acestui profet, „rău‑înțeles” de rabini, în opinia lui Theodoret, este realizat în chiar contextul polemicii antiiudaice și deci antiiudaizante. În canonul iudaic, Cartea lui Daniel este integrată grupului Hagiografe (Ketubiim) și nu celui al Profețiilor (Nebiim), așa cum este pentru creștini. Două motive principale pun în mișcare proiectul lui Theodoret: demonstrarea faptului că „fericitul Daniel” este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
au avut loc deja; mai rămân două: dispariția Imperiului Roman și domnia efemeră, dar cumplită, a Anticristului iudeu. Este vorba de schema tradițională pe care am întâlnit‑o la autorii precedenți. Prin ce anume se deosebește Theodoret? Prin înverșunarea sa polemică împotriva iudeilor/creștinilor iudaizanți și prin gustul său pentru meditația ascetică. Anticristul va fi iudeu și recunoscut drept Cristos/Mesia de către iudei. El va apărea după destrămarea Imperiului Roman, simbolizat, în profeția lui Daniel, prin „cornul cel mic”, crescut între
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vremea lui” (v. 6). Apostolul vorbește de omul nelegiuirii, Theodoret, de idolatrie, schimbând printr‑o distorsiune aproape imperceptibilă semnificația fragmentului. 3. În fine, al treilea loc în care episcopul Cyrului vorbește despre Anticrist nu este un comentariu, ci un text polemic și dogmatic în același timp. Este vorba despre Haereticarum fabularum compendium, un tratat impresionant, pe care îl redactează către sfârșitul vieții sale (cca 453) - la cererea comes‑ului Sporacius, delegat imperial la sinodul de la Calcedon (451) - împotriva tuturor curentelor eretice
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
recit sur l’Anticrist (1900), care zugrăvește portretul unui tiran eshatologic umanist, pacifist, ingenios și cultivat, al cărui farmec diabolic cucerește aproape întreaga lume, cu excepția câtorva creștini refractari. În 1907, Monseniorul Robert Hugh Benson publică Lord of the World, roman polemic în care autorul denunță materialismul crescând și pseudodivinizarea omului în civilizația modernă. Părintele Percy Franklin este ultimul preot catolic fidel valorilor Evangheliei. Ales Papă, el va fi consemnat în satul Nazaret. Anticristul este o figură carismatică, Julian Felsenburgh, care devine
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Dimisianu, Opinii, 206-215; Regman, Explorări, 29-39; Simion, Scriitori, I, 704-713; Stănescu, Jurnal, I, 246-249; Dorin Tudoran, Biografia debuturilor, Iași, 1978, 275-284; Ungheanu, Lecturi, 263-268; Pompiliu Marcea, „Permanențe românești”, RL, 1979, 4; Mihăilescu, Conceptul, II, 166-171; C. Trandafir, Erudiție și vigoare polemică, ATN, 1980, 4; Ștefănescu, Jurnal, 111-113; Eugen Simion, Critica foiletonistă, RL, 1981, 17; Eugen Simion, O istorie a literaturii române, CNT, 1981, 48; Ov. S. Crohmălniceanu, Materie și organizare, FLC, 1981, 49; Romul Munteanu, Ierarhizarea valorilor, FLC, 1981, 49; Dan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288825_a_290154]
-
Batova, G. Danubia - sub pseudonimul George Dan; proză scrie Ion Aurel Manolescu, iar cronici literare, Mircea Mateescu. Sunt recenzate cărți de Gib I. Mihăescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Panait Istrati, G. Călinescu, Gala Galaction, Camil Petrescu, Ion Biberi. Câteva comentarii au caracter polemic: Mihail Ilovici îi răspunde lui Cezar Petrescu (5/1934), Mircea Mateescu lui Liviu Rebreanu (52/1936). Louis Barrol traduce în limba franceză Împărat și proletar de Eminescu (54/1936). Alți colaboratori: Dem. Bassarabeanu, Emil Vora, Virgil Gheorghiu. I.H.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286540_a_287869]
-
În cronicile și eseurile sale S., influențată de Hippolyte Taine, susține importanța criticii științifice, ca demers imparțial, fără păreri preconcepute și total subordonat operei literare. Mai ales în perioada de la „Viața românească” autoarea se remarcă prin incisivitatea ideilor și tonul polemic. Volumul Impresii literare (1908) strânge articole despre scriitori cu vederi socialiste (O. Carp, Sofia Nădejde), dar și despre D. Anghel și Mihail Sadoveanu. În aceeași revistă S. i-a susținut pe St. O. Iosif, I. Agârbiceanu, I. Al. Brătescu-Voinești, Panait
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289421_a_290750]
-
280 În aceeași serie au apărut (selectiv): Discursul jurnalistic și manipularea, Alina Căprioară Limbajul publicistic, Stelian Dumistrăcel Noica. Vămile gazetăriei, Ion Dur Politica și presa, Gheorghe Schwartz Să înțelegem jurnalismul, John Wilson Tipologia presei românești, Marian Petcu Tudor Arghezi. Discursul polemic, Minodora Sălcudean LIBRĂRII în care puteți găsi cărțile editurii Institutul European (selectiv) ALBA-IULIA Librăria Humanitas, str. 1 Decembrie 1918, bloc M10, tel. 0258826007 ARAD Librăria Corina, str. Mihai Eminescu nr. 2, tel. 0257284749 BRAȘOV Librăria St. O. Iosif , str. Mureșenilor
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
confuzie încă de la începutul ostilităților 6. Dacă nici astăzi nu poate fi explicată o asemenea întorsătură, mai multe remarci permit totuși o mai bună cunoaștere a cauzelor. Să lăsăm de o parte explicațiile lui Lenin care, din motive politice și polemice, lesne de înțeles, s-au găsit mult timp pe primul plan. Divizarea socialiștilor, anterioară anului 1914, în "oportuniști" și "revoluționari" va pregăti noua linie de partaj între "șovini" și "internaționaliști"7. Dacă este adevărat că în perioada 1914-1918 spiritul internaționalist
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
a meritelor a fost serios discreditată, în măsura în care performanța se diferenția de merit. Astfel, însăși noțiunea de elită a devenit suspectă. A vorbi despre elite nu mai este deloc la modă. Așa cum remarca Alain Minc (2002, p. 262) într-o notă polemică, „cuvântul însuși a ajuns dubios, dacă ținem cont de atmosfera populistă și recriminatorie din jurul său”. Desigur, o sociologie a elitelor nu trebuie neapărat calificată ca fiind elitistă. Totuși, termenul elită trebuie să aibă pentru ea un sens și să-i
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
tot atâtea legi ale comportamentului uman. Dar evidențierea a ceea ce ei consideră că sunt niște constante istorice de o importanță universală îi face să combată aceste visuri egalitare, care pentru ei sunt egalitare absurde din punct de vedere sociologic. Ținta polemică a lui Mosca și a lui Pareto o reprezintă, în general, socialiștii și solidariștii” (Lottieri, 1999, p. 201). Astfel, ideologicul este în strânsă legătură cu analiticul. Machiavellienii se întâlnesc în acest punct cu adepții unei concepții aristocratice a ierarhiei sociale
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
sociologia la Universitatea din Texas. Începând din 1948, a fost profesor la Universitatea Columbia din New York. Concepțiile sale au fost influențate de Weber și de Marx. A consacrat lucrări importante concentrării puterilor în societatea americană. A luat poziție, la modul polemic, împotriva unei anumite forme de empirism inspirate de lucrările lui Lazarsfeld, dar și împotriva teoriei generale așa cum o concepea Parsons. Pe de altă parte, i se datorează o punere în gardă aproape profetică în privința birocratizării cercetării și un foarte frumos
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
actorii care au înțeles că puterea este dată astăzi de notorietate. Un exemplu ne este furnizat de ceea ce Alain Minc, califică într-un stil pamfletar, drept „Sfânta Alianță dintre judecători și ziariști” (Minc, 2002, p. 196). Debarasată de aspectele sale polemice, teza lui Minc se referă la convergența de interese dintre judecătorii de instrucție și ziariștii de investigație. Și unii, și alții își lărgesc spațiul de libertate în care se mișcă, servindu-se de cutia de rezonanță mediatică și alimentându-se
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
sub oblăduirea națiunilor de stirpe latină. În pasiunea pe care o investește în susținerea „cauzei române”, el are ceva de tribun. Prin vehemență și sarcasm, unele dintre articole par scrise cu pana unui pamfletar, autorul lor fiind un spirit eminamente polemic. Actor mai întâi în Banat, în trupa lugojeană a lui Iosif Farcaș, apoi la București, sub conducerea lui Costache Caragiali, M. promitea, se pare, o bună carieră pe scenă. Renunță însă la actorie în 1848, apucându-se să scrie piese
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287983_a_289312]
-
Vezi pp. 63-64. 128 Claude Karnoouh, L'INVENTION DU PEUPLE. CHRONIQUES DE ROUMANIE. ESSAI (Arcantère, Paris, 19909. Carmen Stoian aseptizează titlul (cu acordul/la cerea editorului, nu știm dacă a fost cerut consimțământul autorului), astfel încât un text percutant prin tonul polemic (susținut însă de o documentație impecabilă și pe observarea de zi cu zi a vieții de la noi) capătă titlul unui tratat de imagologie (ROMÂNII. Tipologie și mentalități, Editura Humanitas, 1994). Vezi pp. 116-117. 129 Philppe Rappard, op. cit., 229. 130 Eugenia
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
importante, referitoare la opere, scriitori și curente, de istorie și de sociologie a literaturii, pe care le completează cu informații despre celelalte arte și discipline pozitive, pentru a închega în final un impresionant tablou al culturii americane. Însușirile distincte - militantismul polemic, dinamismul și pragmatismul - se detașează încă din perioada de constituire a acestei culturi. Ele s-au menținut și au înflorit îndeosebi după 1837, când filosoful R.W. Emerson formulează o adevărată declarație de independență intelectuală. Aspirația spre sinteză a lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287359_a_288688]
-
pe ei înșiși printr-o hărnicie ieșită din comun. S-au tipărit în această perioadă nenumărate lucrări tangente la orbita teologică: cărți de poezii (Aron Cotruș, Vasile Voiculescu, Paul Sterian, Nichifor Crainic, Radu Gyr), câteva nuvele (Gala Galaction, Alexandru Mironescu), polemici (Gheorghe Racoveanu vs Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae vs Lucian Blaga), eseuri speculative (Dumitru Stăniloae, Mircea Vulcănescu), jurnale (Sandu Tudor) sau studii biblice, patristice, dogmatice sau de istorie ecleziastică (Gala Galaction, Vasile Radu, Nicolae Neaga, Liviu Stan, Iustin Moisescu, Irineu Mihălcescu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]