15,254 matches
-
izul imitației de piele muștar al salonului auto. Ne opriserăm lângă rezervoare ca să privim aterizarea avioanelor. Când i-am apăsat umărul stâng de pieptul meu, am văzut curbura scaunului, construit după forma corpului ei: emisfere de piele căptușită care se potriveau adânciturilor aparatului său ortopedic cu chingi la spate. Mi-am strecurat mâna sub sânul ei drept, aflându-ne deja în coliziune cu ciudata geometrie a interiorului mașinii. De sub volan se ițeau manete neașteptate. Un grup de pedale cromate era atașat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
de cer, trăind - așa cum îmi aminteam mult prea bine și eu - acele prime schimbări prevestitoare de lumină care transformă o luminoasă amiază de vară într-o seară plumburie de iarnă într-o singură secunde. Așezându-se în scaunul pasagerului, își potrivi comod spatele în tapiseria spătarului, ca pentru a-și scoate la vedere rănile. Mă privi cum bâjbâi după cheia din contact, pe buze cu un surâs vag care mă lua peste picior pentru toată râvna de care dădusem dovadă căutându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
să pornim într-o călătorie în noapte. În văzduh, avioanele se mișcau aidoma unor aparate de recunoaștere trimise să supravegheze evoluția acelei vaste migrații. I-am urmărit pe ocupanții mașinilor, ocupați să se uite cu ochii mijiți prin parbrize în timp ce potriveau frecvențele radiourilor. Mi se părea că-i recunosc pe toți, oaspeți la cea mai recentă dintr-o serie nesfârșită de petreceri rutiere la care participaserăm împreună în vara ce trecuse. La locul accidentului, sub puntea înaltă a podului, cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
decembrie 1989, a căutat o cale de a continua un curs semiautoritar. O democrație liberală solidă părea prea riscantă și problematică. O democrație de fațadă, în care naționalismul ar fi luat locul comunismului național drept sursă activă de legitimare, se potrivea cu tradițiile anterioare de guvernare a țării. Arhitectul ieșirii României din comunism, Ion Iliescu, a jucat un rol-cheie în legitimarea creării unei noi oligarhii, sau cel puțin în reducerea substanțială a opoziției față de metodele ei de a se îmbogăți. În
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
internat într-un azil de nebuni »; «... bea ca porcu și își bate nevasta și copiii până le țâșnește sângele»; «... Cel mai mare bandit din România secolului douăzeci este evreul ungur... care fură și minte într-un fel care i se potrivește mănușă»; «... cu creierul ulcerat al unui sifilitic ereditar». Evreii sunt țintele predilecte care par să atragă cel mai mult venin din partea lui Vadim. Fostul rabin-șef Moses Rosen a fost o țintă neabătută până la moartea sa în 1995. Fundația Soros
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
lor personal) sau imitând alegerea făcută de alții. Fostul ministru francez Jules Simon afirma că: „Adunările politice sunt locul de pe pământ unde sclipirea de geniu se face cel mai puțin simțită. Aici nu se ține cont decât de o elocință potrivită cu timpul și locul, cât și de serviciile aduse nu patriei, ci partidelor.” Totuși, politicienii nou apăruți pe scena politică pot aduce o prospețime și o schimbare în bine în domeniul lor, urmate de măsuri concrete în plan social. Noua
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
întâi merse în bucătărie și îi băgă secretarei țâța la loc în sutien. Așezându-se într-un comod fotoliu de piele, Alin începu să scrie altă poezie. Cufundat în căutarea unui cuvânt care să rimeze cu „ochi“ și să se potrivească în context (era vorba despre o fată pe care o întâlnise în troleibuz și o privise în ochi), Alin nici nu observă când universul porni din nou. SUEDIA - Peter Lantz, se recomandă inspectorul. Ochi albaștri, de culoarea polului nord. Păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
întrebarea pe care trebuie să mi-o pun este: de ce acele zece tipuri și nu altele? E clar că am ales cele zece tipuri de roman pentru că mi se părea că aveau mai multă semnificație pentru mine, pentru că mi se potriveau mai bine, pentru că mă distram mai mult scriindu-le. Mi se înfățișau mereu alte tipuri de roman, pe care le-aș fi putut adăuga la lista mea, dar fie nu eram sigur că voi reuși, fie nu prezentau pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Această idee și, în același timp, recitirea povestirii lui Borges Apropierea de Almotasim, m-au făcut să-mi recitesc cartea (terminată) într-un mod ce ar fi putut fi o căutare a „romanului adevărat“ și, în același timp, a atitudinii potrivite față de lume, unde orice „roman“ început și întrerupt corespundea unei soluții la care renunțasem. În această optică, romanul reprezenta (pentru mine) un fel de autobiografie inversă: romanele pe care le-aș fi putut scrie și la care renunțasem, și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pe birou, pe pian, pe globul pământesc. Scoate-ți pantofii mai întâi. Asta, dacă vrei să ții picioarele ridicate; dacă nu, pune-i la loc. Și acum nu sta acolo, cu pantofii într-o mână și cu cartea în cealaltă. Potrivește lumina așa încât să nu-ți obosească ochii. Fă-o acum, căci, după ce te vei cufunda în lectură, n-o să-ți mai fie cu putință să te miști. Fă așa încât pagina să nu fie în umbro, o îngrămădeală de litere negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cu tot restul operei sale, cel puțin după câte îți amintești. E o deziluzie? Să vedem. Poate ești puțin dezorientat, ca atunci când îți este prezentată o persoană pe care după nume o identificai cu o anume figură, și încerci să potrivești trăsăturile pe care le vezi cu ceea ce-ți amintești și nu merge. Dar apoi continui și îți dai seama că volumul poate fi citit oricum, independent de ceea ce te așteptai de la autor; cartea în sine îți stârnește curiozitatea, ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de lemn și adăugând puțină scorțișoară. Clipă de clipă descoperi apariția câte unui personaj nou, nu se știe câți sunt în bucătăria asta imensă; e inutil să numeri, la Kudgiwa erau întotdeauna o grămadă, într-un du-te-vino: socoteala nu se potrivește, pentru că nume diferite pot aparține aceluiași personaj, desemnat, după caz, cu numele de botez, porecla, numele de familie sau al tatălui, ba chiar și apelative ca „văduva lui Jan“, sau „argatul de la hambar“. Dar ceea ce contează sunt detaliile fizice pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
tu, Cititorule, te pregătești, de fiecare dată când în cursul romanului va apărea din nou acel personaj, să exclami: „Ah, e cel cu cuțitul de unt!“, obligându-l astfel pe autor să-i atribuie acte și întâmplări care să se potrivească cu acel cuțit de unt de la început Bucătăria noastră de la Kudgiwa părea făcută special ca la orice oră să se adune acolo mulți inși, fiecare ocupat să gătească altceva; unul curăță năut, altul pregătește păstrăvul; toți condimentează și coc sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
linii fine și țepoase de jur-împrejur, al cărnii umede a moluștei, care se dilata și se contracta. Discuția pe care o aveam în minte, despre forma scoicilor ca armonie înșelătoare, înveliș ce ascunde adevărata substanță a naturii, nu se mai potrivea Atât priveliștea ariciului, cât și desenul transmiteau senzații neplăcute și crude, ca viscerele expuse privirii. Am început discuția spunând că nimic nu e mai greu de desenat decât aricii de mare: atât învelișul țepos văzut de sus, cât și molusca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
spațiul pe care trebuie să-l parcurgă acum e extrem de încărcat, dens, nepătruns de teama de abis; între perdelele cu desene geometrice, pernele, atmosfera impregnată de mirosul trupurilor noastre goale, sânii Irinei, abia înălțați deasupra toracelui slab, sfârcurile brune, mai potrivite pe un sân mai plin, pubisul strâmt și ascuțit, în formă de triunghi isoscel (cuvântul „isoscel“, asociat cu pubisul Irinei, se încarcă pentru mine cu o senzualitate atât de profundă, încât nu-l pot pronunța fără un frison). Apropiindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
deși nimeni nu știe ce simți când ești lovit de o săgeată, toți ne închipuim că e ușor de imaginat: senzația de a fi neapărați, fără adăpost în fața a ceva venind spre noi din spații străine și necunoscute - asta se potrivește perfect și pentru țârâitul telefonului; în plus, senzația inexorabilă, peremptorie, ezitările existente în vocea cuiva pe care nu-l văd. Încă înainte ca vocea să spună ceva, pot prevedea nu ce va spune, dar măcar reacția pe care o va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
El și-a agățat pușca la loc, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Din acea clipă, am mers în același pas, pe malurile opuse, fără a ne scăpa din ochi, atenți să nu ne întoarcem spatele. Iapa mea își potrivea pasul cu pasul calului său negru, de parcă ar fi înțeles. Povestirea își potrivește pasul după ritmul lent al potcoavelor de fier pe cărări povârnite, către un loc ce păstrează secretul trecutului și al viitorului, dar și timpul întors în sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
nimic. Din acea clipă, am mers în același pas, pe malurile opuse, fără a ne scăpa din ochi, atenți să nu ne întoarcem spatele. Iapa mea își potrivea pasul cu pasul calului său negru, de parcă ar fi înțeles. Povestirea își potrivește pasul după ritmul lent al potcoavelor de fier pe cărări povârnite, către un loc ce păstrează secretul trecutului și al viitorului, dar și timpul întors în sine, ca un laț atârnat de oblâncul șeii. Știu deja că drumul lung ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cu calendarele pe care i le trimiteau furnizorii de piese de schimb. După părerea ei, erau niște calendare ridicole, cu toate femeile alea jigărite cocoțate pe cauciucuri sau proptite de mașini. Femeile alea nu sunt bune de nimic. Nu sunt potrivite să aducă pe lume copii și nici una nu părea să fi terminat vreo școală sau măcar să fi absolvit cele șase clase obligatorii. Sunt absolut inutile, bune doar de distracție, fete care-i zăpăcesc pe bărbați, iar asta nu-i bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
mai la modă? — Da, îi răspunse Mma Ramotswe ferm. În ziua de azi, în cercurile moderne, toate doamnele logodite primesc inele cu diamant. E un semn că sunt prețuite. Domnul J.L.B. Matekoni ridică privirea brusc. Dacă era adevărat - și se potrivea întocmai cu ceea ce-i spusese Mma Potokwane -, nu va avea altă scăpare decât să cumpere un inel cu diamant. Nu voia ca Mma Ramotswe să-și închipuie că nu-i apreciată. O prețuia nespus de mult; îi era extraordinar, smerit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
mie-mi place inelul acela, interveni el. Vă rog lăsați-o pe Mma Ramotswe să-l încerce. Inelul fu înmânat lui Mma Ramotswe, care-l puse pe deget, apoi îi întinse mâna domnului J.L.B. Matekoni, să-l studieze. — Ți se potrivește de minune, zise el. Ea zâmbi. Dacă acesta este inelul pe care vrei să mi-l cumperi, voi fi foarte fericită. Bijutierul luă cartonașul cu prețul și i-l dădu domnului J.L.B. Matekoni. Pentru acesta nu avem reduceri, spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
mașina aia. Băiatul se uită în pământ și nu spuse nimic. — E o mașină albă și frumoasă, comentă fetița din spatele lui. E ca un nor pe roți. Domnul J.L.B. Matekoni se întoarse și o privi. — Bine spus. Remarca i se potrivește de minune acestei mașini, o lăudă el. O să țin minte asta. — Câți cilindri are o astfel de mașină? se interesă fetița. Șase? Domnul J.L.B. Matekoni zâmbi și se întoarse spre băiat. — Ei bine, câți cilindri crezi tu că are mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
eu stăteam fără slujbă de mai bine de-un an... la început, în nouăzeci, am făcut și io Turcia, mai aduceam, mai vindeam, am avut și două tarabe-n Podu’ Roș, da’ le-a dărâmat animalu’ ăla, că nu-s potrivite cu urbanistica, ’tu-i anafura cui l-o făcut... am pierdut tot ce se mai adunase... ce crezi, că ne îmbogățeam?, cumpărau cu o mie de lei mai ieftin, mai băgam câteva cartușe de țigări, cafea de la polaci, mai închideau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cu țevile tăiate. Nici gloanțele nu erau chiar de acelea din cutii obișnuite, aveau ghinturile răsucite cumva și fiecare avea înscris pe el o literă. Puteai să-l împuști pe unul de trei ori - B-O-U - sau să scrii altceva. Am potrivit cartușele și-am apăsat pe trăgaci, vedeam cum se mișcă arătătorul, încă puțin, zâmbeam fotogenic camerei. Pe urmă, parcă începeam să explic de ce l-am găurit în piept, ăla nu cădea, deși se clătina, ieșea fum prin el și i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
nu se așază, rămân cu piese în mână, ca oligofrenul c-un cub roșu, caut să-l bag în triunghiul albastru, de unde am luat bucata aceea de scară sau geamurile cu gratii?, nu de aici, din altă parte. Nu se potrivește cu lampa aceea cu abajur cu căluți, care se mișcă, nici cu sticlele cu lapte sparte, nici cu ouăle roșii căzute din sân pe dușumea, nici cu duba în care au urcat-o pe Florica. Au venit de la Miliție să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]