31,455 matches
-
coșul de mărunțișuri în apropierea Tribunalului de pe cheiul Dîmboviței, contemplînd spectacolul și iscînd vorbe de duh despre împricinați, avocați și judecători, pe care le striga în gura mare. Cu vremea, devenise o figură ultracunoscută și îndrăgită de lumea toată. Se povestește că într-o zi văzu, din fața coșului său cu mărunțișuri, că unui biet țăran i se scotea vaca la mezat pentru că nu-și plătise birul. Repede așternu pe jos o batistă cît un cearceaf, așeză pe ea doi sfanți, apelă
Un înțelept by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16984_a_18309]
-
Schwarzfeld, care i-a alcătuit o primă ediție în "Biblioteca pentru toți", credea că omul lui știa să citească în limba ebraică.), căuta știutori de carte cărora le dicta "opera" sa, apoi o dădea la tipar, desfăcîndu-și singur tirajul. Se povestea că își dicta zicerile de-a dreptul zețarilor (un Cucu a fost mereu citat) care, apoi, le imprimau. Schwarzfeld a relatat că, odată, i-a povestit I.L. Caragiale că și el a fost printre cei ce au așternut pe hîrtie
Un înțelept by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16984_a_18309]
-
cărora le dicta "opera" sa, apoi o dădea la tipar, desfăcîndu-și singur tirajul. Se povestea că își dicta zicerile de-a dreptul zețarilor (un Cucu a fost mereu citat) care, apoi, le imprimau. Schwarzfeld a relatat că, odată, i-a povestit I.L. Caragiale că și el a fost printre cei ce au așternut pe hîrtie înțeleptele ziceri: "Cilibi Mosie era prieten cu tatăl meu și venea adesea la el. Din cînd în cînd îmi da o hîrtie ce purta un număr
Un înțelept by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16984_a_18309]
-
m-a făcut să înțeleg că nu se scrie cum îți trăznește prin cap, ci trebuie chibzuit și muncit la scris". Așadar, patima creației se desfășura cu tot chinul de rigoare, doar că se apela la serviciile unui scrib. Se povestea că scotea de prin 1858, aproape anual, cîte o mică broșurică, într-un tiraj de zece mii de exemplare, în 8-16 pagini, cu aceleași pilde și ziceri altfel formulate, și că acestea se desfăceau bine laolaltă cu bietele sale mărfuri, excelent
Un înțelept by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16984_a_18309]
-
fie serviabile, refuzînd darul reciproc pe care li-l propuneau gazdele, vor scuipa broaște rîioase și vipere și vor sfîrși, ca și mama lor, foarte rău. Găsim în acest tip de povestire schema inversată a poveștilor și legendelor despre ospitalitate, povestind cum, cel care oferă ospitalitatea este recompensat, iar cel care o refuză este pedepsit. Este vorba de schema clasică a venirii zeilor incognito (sau a îngerilor, sfinților, zînelor, demonilor) printre oameni. J. Grimm (Deutsche Myth. Vorrede XXIX) consideră, de altfel
Alain Montandon: Despre ambivalența pragurilor by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16956_a_18281]
-
exemplu, Insula fericirii, care a fost scrisă, plecînd de la o schemă populară, de către D-na d'Aulnoy în 1690. Este vorba de o poveste inserată într-un roman Istoria lui Hypolite, conte de Duglas (1690) în care eroul, Hypolite, o povestește unei călugărițe căreia îi face portretul; aceasta îl sfătuiește să meargă să istorisească povestea Juliei, noua ei pensionară care nu e altcineva decît iubita sechestrată a falsului pictor. Sîntem aproape de povestea tip no 470B Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de
Alain Montandon: Despre ambivalența pragurilor by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16956_a_18281]
-
și răvășirii. În fine, cu această poveste avem povestirea paradigmatică care arată bine că ospitalitatea este nu numai un spațiu de interacțiune umană și socială foarte puternică, dar și un spațiu de discurs: timpul ospitalității este timpul istoriilor care se povestesc, al informațiilor care sînt schimbate. Cuvîntul poveștii în sine, definit ca o formă de plăcere, este luat ca o formă de ospitalitate și povestea D-nei d'Aulnoy este primită în miezul formei romanești. Dar de asemenea, povestea deschide, în această
Alain Montandon: Despre ambivalența pragurilor by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16956_a_18281]
-
nu au voie să se atingă, - le dă și lor din cînd în cînd, cîte puțin, dar dacă se ating cumva de ele, s-au ars... * * * Al.S. și poetul I.H. întorși din China (nu-mi mai aduc aminte data), povestind despre spiritul spartan al revoluției chinezești. Am fost și eu acolo în iunie 1985, dar încă nu am scris nici o notă privitoare la călătoria aceea. Știu cît de sensibili sînt chinezii... De aceea, prefer să reproduc vorbele celor de mai
Miscellanea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16987_a_18312]
-
a piesei. Ca să o recompenseze, Céleste o invită: - "Vino cu mine, trebuie să te cunoască și Margot." În lojă, în prezența unei Thelma Ritter ironică și sceptică, Eva își spune povestea celor trei femei, o poveste neverosimilă și lacrimogenă. Dar povestește foarte bine, ascunzînd sub o falsă umilință nemăsurata ei ambiție. Esteban, scriitor adolescent, are senzația că asistă la originile spectacolului și ale narațiunii: o femeie își spune povestea în fața unui cor de femei. Manuela e și ea foarte interesată de
ALMODRAMA by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16989_a_18314]
-
după 1990. Nu mi-aș fi închipuit că în zece ani a scris atât de mult și aceasta numai din cauză că a dat dovadă de maximă discreție în întreprinderile sale publicistice. (Nimeni nu l-a putut auzi vreodată -ca pe mine! - povestindu-și propriile articole.) Pe neobservate, textele disparate, publicate inițial în România literară, dar și în reviste ca 22 sau Ramuri, s-au constituit - datorită consecvenței atitudinii și unității de stil - într-o operă. Acum, adunate într-o carte, ele par
CONSECVENȚĂ ȘI BUN-GUST by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16979_a_18304]
-
Ana Blandiana). Experimentul ne convinge, o dată în plus, că memoria nu-i un automatism cerebral, ci un act care ține de psihism și exprimă persoana în întregimea ei. Astfel, o tînără a zilelor noastre, Ruxy, de aproape (actualmente) 18 ani, povestește pe scurt, expresiv, din ce anume se compun amintirile ei de copilărie, materia primă a memoriei sale care, treptat, s-a maturizat (verbalizarea autentifică întrucîtva existența amintirilor în cauză): "M-am născut la 5 iulie 1982. Ziua de 21 decembrie
Generații jertfite by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/16995_a_18320]
-
din gîtlej, cînd nu ieșeau din el ceea ce pe întreaga scară a mamiferelor se produce, adică un fel de mîrîit, sunetul lor de atac ori de apărare: ... Știu că cele mai multe din faptele povestite - am început - sau pe care le voi povesti, vor părea neînsemnate sau nevrednice de a fi amintite. Nimeni însă nu trebuie să compare Analele mele cu operele celor ce au scris istoria veche a poporului român... M-am oprit. Am respirat adînc, de căldură. Ca și cuprins de
Sala cu oglinzi (Delatori, demascări...) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17005_a_18330]
-
Tacit mai ales... Fiindcă întîrziam, S. mă îndemnă sever să citesc mai departe. Am continuat numaidecît de astădată cu un fel de complicitate, ca și cum autorul mi s-ar fi adresat personal într-o scrisoare trimisă anume pe adresa mea: Ei povesteau în largi descrieri războaie însemnate, cuceriri de orașe, înfrîngeri și prinderi de regi; iar înăuntru: certurile consulilor cu tribunii, legile agrare și frumentare, luptele dintre plebe și nobilime. Osteneala noastră e închisă într-un cîmp mai strîmt și fără de glorie
Sala cu oglinzi (Delatori, demascări...) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17005_a_18330]
-
prematură, sufletească. Celan trînăr e pur și simplu strălucitor, monden, cuceritor: "Tînărul poet avea un șarm romantic, nu sumbru, ci melancolic - senin, în ochii căprui, căruia îi sucombaseră Lia Fingerhut și Ciuci Marcovici" (Maria Banuș) Peste cîteva pagini, Ovid Crohmălniceanu povestește tocmai întîmplarea cu pricina: "A fost tot într-o seară, de data asta, la Petre Solomon acasă, cu numeroși oaspeți. Printre cei prezenți se afla și o actriță, Ciuci Marcovici, mai curînd stranie decît frumoasă. Paul o remarcă imediat și
Paul Celan și prietenii săi by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17037_a_18362]
-
august cinstește grandios și iubirea noastră". Spre sfârșitul narațiunii, revenind la tonul adolescentului visător, care îi reușește poate cel mai bine autorului, naratorul se dizolvă în lumea creată prin narațiune: Iar dacă aș spune că de-abia apucasem să-i povestesc astea lui Florin, și că prezența lui îmi făcea tot atâta bine ca locurile de aici, înseamnă că nu e pe deplin adevărat... Mă chemau păsările... Da, mă chemau pe mine, Ciprian, păsările... Cip! Cip! Cip!... Riaan! Riaan! Riaan!". În ciuda
Vârsta și scriitura inocenței by Roxana Pană-Oltean () [Corola-journal/Journalistic/17053_a_18378]
-
cheamă unul pe celălalt, chiar dacă între ele există sau nu o distanță de... douăzeci de ani. R.B.: Dacă bine-mi amintesc, în romanul Mai întîi gri, apoi alb, apoi albastru există o afirmație care sună cam așa: Ceea ce nu se povestește, nu există". Sunteți prin urmare o adeptă a autonomiei, a autarhiei literaturii. Într-un eseu, de altfel foarte reușit, publicat în "Frankfurter Rundschau", făceați afirmația că atunci cînd scrieți nu vă gîndiți la cititor. Vă gîndiți la ce scrieți? Deci
Margriet de Moor: "Temele romanelor mele sînt absența, plecarea, tăcerea" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/17011_a_18336]
-
cu care am debutat este povestea unei femei care de azi pe mîine pleacă și acesta nu este cel mai grav lucru; soțul, prietenii, întregul sat acceptă plecarea ei, dar ceea ce nu se poate accepta este refuzul ei de a povesti ce s-a întîmplat, după ce se întoarce. Acest refuz de a vorbi este o formă de violență, de agresivitate. Căci noi, oamenii, suntem o specie care vorbește. Aceasta ne și deosebește de animale și dacă nu vorbim ne înstrăinăm complet
Margriet de Moor: "Temele romanelor mele sînt absența, plecarea, tăcerea" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/17011_a_18336]
-
în jurul lui. În romanul, despre care vorbim, consecința tăcerii eroinei este moartea. Prima mea carte este romanul vocii care tace. Virtuosul este romanul vocii care cîntă, iar a treia carte - culegerea de proze scurte Așadar visez... este cartea vocii care povestește. În toate cele 15 povestiri este vorba despre literatură, care deține un rol dominant atunci cînd se raportează la realitate, lucru despre care am vorbit deja. R.B.: De ce scriitorii olandezi sunt acum atît de populari în Germania? M.M.: Între cele
Margriet de Moor: "Temele romanelor mele sînt absența, plecarea, tăcerea" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/17011_a_18336]
-
o vreme a trăit în Canada. Și, culmea, se împrietenește cu Gabriel, băiatul autist al pragmaticei Melly. Deci, o relație între doi străini și, mai mult decît atît, o relație bizară în planul comunicării, fiindcă Magda refuză să vorbească, să povestească de ce și-a părăsit familia spre a se reîntoarce apoi, în timp ce Gabriel este incapabil să comunice cu exteriorul. Această relație are în plan simbolic o deosebită forță. Există și în alte cărți ale dvs. această intenție? M.M.: Da, cel de
Margriet de Moor: "Temele romanelor mele sînt absența, plecarea, tăcerea" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/17011_a_18336]
-
niciodată; în 1981, cînd eu am fost din nou la Paris, murise), eminentul profesor de la Sorbona, autor al unui studiu despre Léon Daudet, pe care mi l-a oferit, idolul liceenilor de vîrsta lui Virgil Ierunca din Râmnic. Le voi povesti cu alt prilej. Ca și altele, ai căror protagoniști au fost eroii aceluiași jurnal, intitulat nostalgic Trecut-au anii...
Și eu i-am cunoscut... by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17049_a_18374]
-
scăpărau în repaosul serii... Povestea monezii ne cucerise pe toți. Am tăcut, muți, de atît suspens epic, pînă la Focșani, cufundați cu toții în acest ghicit, în istoria palpitantă a monezii romane. Era ca un mic roman vorbit, și nimeni nu povestea, din cîți povestitori am auzit, ca autorul Marei Epici. El avea pentru proză și pentru prozatori o admirație sinceră, copilăroasă, - cum, dom'le, să stai pe scaun și să înșiri pagini după pagini, fără chestii, fără acțibilduri, metaforèle, așa, - cu
Evocarea prozatorului by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17045_a_18370]
-
ormă cînd le citești, să rîzi, ori să plîngi, ori să intri la idei... Cum naiba de le iese?... Iarăși, la nici un poet, la nici un artist, la nici un mînuitor al cuvintelor, n-am întîlnit atît respect pentru arta de a povesti, în scris, și atîta fascinație... Nichita, dacă se întîmpla să fii prozator, te ajuta să-ți îndrepți spinarea și să crezi și mai mult în ceea ce el, - în uriașa sa generozitate - invidia, ca un zeu stăpîn pe orice sentiment. Și
Evocarea prozatorului by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17045_a_18370]
-
respectînd ideea lui Troțki - cei retrași din politica discreționară, înzestrați cu o profundă cultură și cu simțul critic fundamental de care vorbește G. Călinescu. Păstrasem secretul... * Pînă ce, prin anii '60, la Mogoșoaia, într-o iarnă, pe lacul înghețat, îi povestisem totul lui Titus Popovici, a cărui inteligență mă apropiase de el. Recunosc, ca și în cazul lui Brummer: eroul complicat Cavadia din Galeria a fost făcut după modelul lui Titus. El sărise în sus auzind ce-i spusesem și îmi
Exact cum a fost by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17062_a_18387]
-
mă apropiase de el. Recunosc, ca și în cazul lui Brummer: eroul complicat Cavadia din Galeria a fost făcut după modelul lui Titus. El sărise în sus auzind ce-i spusesem și îmi atrăsese atenția cu insistență să nu mai povestesc altcuiva ce aflase, că ar fi fost grav de tot... Urmează o întîmplare extraordinară. Despre care nu am scris niciodată. Și pe care, acum, în ceasul dezvăluirilor, se cuvine s-o împărtășesc... Prin anii '50, începusem să scriu unele reportaje
Exact cum a fost by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17062_a_18387]
-
ludic și luciditatea se combină într-un mod original în poezia ei. Poeta este o nou-venită, dar nu vine din neant. Ea descinde din poezia română, pe care o cunoaște atât de bine, încât o poate rescrie, în joacă. Ea povestește în mod intenționat prozaic momente de poezie sublimă: " Pun sare pe oul martir/ Și mușc din carnea virtuală/ A găinușei ce-ar fi putut fi,/ Cu mofturi de donna medievală,/ Ce-și reprimă grațios fiziologia./ Pun, va să zică,/ Ketchup & muștar & sare
Descentralizarea vieții literare by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17069_a_18394]