2,032 matches
-
pregătirile noastre? Nu se poate sși cu certitudine, sectorul era oricum protejat, Liakov Îl Încredințase unuia dintre ofițerii săi cei mai iscusiți. Rațional, Fazel ordonă fără Întârziere Încetarea operațiunii, ceru să se dea semnalul de retragere, un soi de gângurit prelung; combatanții dădură Înapoi. Câțiva, Între care Moore, erau răniți. Unul singur nu se Întoarse. Baskerville. Fusese omorât fulgerător, Încă de la prima salvă. Vreme de trei zile, Tabrizul avea să trăiască În cadența condoleanțelor, condoleanțe discrete la Misiunea Presbiteriană, condoleanțe fierbinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Redobândind dreptul de a redeveni vie, neștiută. Adică adevărată, adică vie, încă vie. A nopții celeimari și bune, durere fericită, pe noi nouă redă-ne. Cerul violet. Silueta vineție, haita depui. Un cap de cățea, dacă te uitai bine. Capul prelung al unei cățele furioase, gonind pe cerul nopții, cu norii în urma ei, venind de peste tot, acoperind marea nocturnă. Și undeva, cândva, fantoma tatălui ucis, în urmă cu 40 de ani. Mâna tremura pe conturul de smalț al ceștii. Tolea apucase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de a relata întâmplarea la care asistase cu o seară înainte. Așteptând, crispată, gata să vorbească, despre ce? Despre legenda căsătoriei ei cu Marcu Vancea? De clipa când el amuțise, orbit, de apariția andaluză, cu ochii de bitum și obrazul prelung, de marmură albă? Zvelta domnișoară săgetase incurabil, prin simpla apariție, inima bărbatului care își încheiase de mult stagiatura erotică. Apoi, fuga, Parisul, mansarda, nebuniile, sărăcia, biblioteca, doctoratul la Sorbona, întoarcerea, primul copil, momentul când ilustrul cărturar a decis să devină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în jur spre camera străină, privi pe fereastră, strada, strada străină. Trase hainele risipite pe covor, se îmbrăcă. Gazda dormea. Goală, perfectă, somn perfect. O văzu acum, cu adevărat. Torsul amplu, talie îngustă, pulpe viguroase, talpa netedă, glezna subțire. Chipul prelung și palid, buzele strâmbate într-un zâmbet rău. Părul scurt, roșu, de recrut, brațele prea lungi, albe. Nu se mișca, nu auzea nimic. Făcu un prim pas. Cadavrul rămăsese la fel, imobil, perfect. Somn prea perfect, să probeze nepăsarea, inocența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
târfa planetară.“ Gândurile încetiniseră viteza, captivul se chircise, epuizat. Chilia se tot lumina, parcă. Lumina sporea lent, o vibrație bolnavă, dar gândurile slăbeau, diluate, împrăștiate. Emilia se afla la un birou. Coatele sprijinite de lemnul lucios, părul tânăr, fluturând. Obrazul prelung, de neuitat, ochii, da, ochii... A coborât privirea, rușinat de neașteptata delăsare, dezarmat. „Tu ești înțelepciunea? Fără caracter, fără restrângeri? Doar puritatea simțirii, instantanee? Cât am dorit întâlnirea...Miracolul, în sfârșit! Plinul senzației, al bucuriei de o clipă, atât. Atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
râsul ei vital, luminos, de neuitat. Bărbatul nu se vedea, stătea cu spatele, mult mai scund decât femeia, se ridicase pe vârfuri să-i sărute, la despărțire, mâna. Mărunțelul s-a rotit în urma ei, arătându-și fața: leit Pușkin! Favoriți prelungi, barbă rară. — Oho, dumneata, doctore! Știam că îți place muzica la domiciliu, nu în public. — Azi e excepție, caz special. — Dar doamna? Pacientă? — Nu, nu. Nu. O cunosc de mult. Soția unui coleg... — Coleg, ce fel de coleg? Combatanții își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Cineva trebuie să facă totuși efortul de a învia, de a se distra, de a însufleți pelicula! Mă urcasem, deci, la Rond, în puturoasa navă. Aglomerație, ca totdeauna nici un loc. Ei bine, în fața mea... un domn, un adevărat domn. Figura prelungă de sud-american, leit Tavi... Mă prinsesem de bara scării, îl vedeam, din când în când, fragmentar, printre sacoșele, brațele și capetele pasagerilor de pe scară. Apoi, cobor să iau autobuzul. Aștept cuminte, ei bine, n-o să credeți, când urc în autobuzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
săptămâni își face plimbarea prin oraș și ne vizitează și pe noi, să-și joace numărul. Te apuci să-i explici de dosare și secretariat?... Asistenta Ortansa Teodosiu ieșise, în ușă apăruse deja următoarea concurentă, Costache Viorica. Ochi mari, față prelungă, tânără, palidă, păr albit la tâmple. Ați contestat gradul trei. Diagnosticul nu permite însă alt grad. Ce lucrați? — Desenatoare. — Nu e cea mai grea muncă. — Obosesc repede, nu mă pot concentra. — Analizele nu arată nici o schimbare față de internarea precedentă. — Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
subțiat, vicios. Apoi, acum, cascadă de hohote vesele, roșii, demente, clopoțeii, clopoțeii, cabaretul diavolului. Izbuti să coboare de pe îngusta canapea uzată. Se îndrepta orbit spre spre spre, spre niciunde. Nu era nimeni, țipenie în toată casa. Numai scârțâitul acela lung prelung al ușilor de la dulapuri, iarăși și iarăși. Țiuiau lung prelung sinistru ușile, țiuiu hâr hâr iuiu hârhâr și încă. Până a reapărut, în sfârșit, după o veșnicie, Marcu Vancea... Se tot bălă bălă, hârâiau hârșâiau țiuiau, smintite, ușile, dulapurile, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a spus, pe urmă, să zâmbești o clipă cum stai pe perete, pusă‐ n ramă, t. Te‐a pus să dai cu roșu pe obraz. C Din recuzita lui, care‐o avea, Pe după gât prinzându‐ ți‐l de Un lanț prelung, cu ceas de tinichea. Ț și să privești departe, scurt popas. Cu zâmbetul acela cum e mierea și astăzi în fotografie ai rămas. A De parc - ai fi o doamnă din trecut și nu o biată țărăncuță care Nici să
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
iubita care nu cunoaște "otrava gândirii". Căci, spune Arghezi: "Dar de stai să te gândești,/ Mai bine să fii cum ești,/ Să te-nțepi, să te strivești / Prin bucate omenești". Infinitul cu toate bolțile sale se reduce la un șuier prelung, la o simplă săgeată care pătrunde făptura omenească. Moartea este văzută ca o plecare ceva mai îndelungată, un joc "de-a v-ați ascunselea" povestit copiilor cu cea mai desăvârșită familiaritate. Care este explicația acestei concepții ? La Eminescu, orizontul poetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lui Franz Schubert, tensiunea infinită din Cântecul de mulțumire adresat lui Dumnezeu, din Cvartetul 132 al lui Beethoven, ori Sanctus și Benedictus din Missa solemnis; sau poemul simfonic al lui Richard Strauss Moarte și transfigurație, cu geamătul și apoi strigătul prelung, învins în final de preschimbarea morții într-o apoteoză a vieții spirituale. Actualmente, în haotică perioadă postmodernistă, nu poeții au neliniște. Ei se bucură de zburdălnicie neînfrânată. Neliniște au cuvintele care nu știu în ce antisens, în ce răspăr, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
tartorul popilor te-ai dat?!“ Goncea icni, speriat. Dădu să spună ceva. „Știi cum urlă bunică-tu, Lavrentie, când te vede ce faci?“, întrebă de data asta, furios, crănicelul acela spânzurat de gherdan. „Uite așa face!“ Și slobozi un urlet prelung, clămpănind din fălcile-i abia ghicite. „Dar e ordin, ce să fac“, bâigui Goncea. „Lucrez și eu la convingerea oamenilor ăștia nenorociți, că partidul le vrea binele. Lucrez și pentru morți, ce necazurile mele să fac?! Parcă eu am chef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
drumul spre Casa de Cultură, grupuri de simpatizanți se formau spontan, urmându-l pe Afinoghiu, scandând diverse lozinci, între care cea mai des repetată era: „Jos comuniștii, sus Băcănel!“ În fruntea coloanei pășea țanțoș un ins deșirat, cu o față prelungă, mai mult albastră decât neagără, muiată în albastrul închis al apelor coclite. Își săltă vesel pălăria de paie de orez, model „Los Paraguayos“ în turneul din vara lui 1963 la Urlați, îndemnându-i pe cei din coloană să scandeze cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
îl ținu ridicat de-asupra băltoacei. Apăru apoi și un ins slab, înalt, într-un un fel de redingotă și cu o vestă din petice colorate, cu cămașa verde larg deschisă. Pieptul bombat, acoperit de păr roșiatic, cârlionțat. Fața ascuțită, prelungă, cu plete dese, revărsate pe fruntea proeminentă. Ochii îi străluceau ca semnalizatoarele cu halogen. Pe cap avea o tichie tricotată, prăzulie. - Revoluția, oftă Țongu, dacă n-are martiri, nu e adevărată la caracterul ei de revoluție, oricum ai întoarce-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
doar de el pricepute. Uneori semnele acelea dădeau a se închega într-un desen cu contururi colțate. Un fel de plan cadastral. Părintele Băncilă studie și el afișul cu Tomnea. Din fotografie îl privea un ins necunoscut, îmbătrânit, cu față prelungă, ochi borcănați. Parcă era flămând și-i venea să plângă de foame. Nu semăna câtuși de puțin cu băiatul văcarului, tinerelul din urmă cu ani, care venise și săpase pe dealul de la Cetatea Nouă. Poate nici nu era el. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
o dată lista. Tresări. Abia atunci observă că în stânga lui un ins slab, înalt, într-un un fel de redingotă și cu o vestă din petice colorate, cu cămașa verde deschisă larg. Pieptul bombat, acoperit de păr roșiatic, cârlionțat. Fața ascuțită, prelungă, cu plete dese, revărsate pe fruntea proeminentă. Ochii îi străluceau ca semnalizatoarele cu halogen. Pe cap avea o tichie tricotată, prăzulie. Puțin aplecat de spate, urmărea și el concentrat lista. O studia plin de interes, frecându-și mâinile înmănușate. Mănuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
craniu minuscul, cu fălcile larg deschise, de parcă ar fi îndemnat-o să se topească și ea de veselia ce-l cuprinsese. Bătrâna nNu scoase decât un fel de chirăit surprins, de pisică trezită din somn. Celălalt, deșirat, cu o față prelungă, mai mult albastră decât neagră, albastrul închis al apelor coclite, cu o pălărie de paie de orez, model „Los Paraguayos“ în turneul din vara lui 1963 la Urlați, se opri la ghișeu și arătă funcționarului o hârtie rozulie, tip formular
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dădu să intre la locul lui. Pe scaunul lui stătea însă un ins slab, înalt, cu un fel de redingotă, cu o vestă din petice colorate, cu cămașa verde deschisă larg. Pieptul bombat, acoperit de păr roșiatic, cârlionțat. Fața ascuțită, prelungă, cu plete dese, revărsate pe fruntea proeminentă. Ochii îi străluceau de parcă uitase să stingă lumina în plină zi. Pe cap avea un fes tricotat, verzuliu. Se juca cu cesulețul-breloc atârnat de plafonieră. Îi dădea un bobârnac ușor și urmărea cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nu vă este milă? Se răsuci brusc spre ea, zâmbind nedumerit. Un ins slab, înalt, cu un fel de redingotă, cu o vestă din petice colorate, cu cămașa verde deschisă larg. Pieptul bombat, acoperit de păr roșiatic, cârlionțat. Fața ascuțită, prelungă, cu plete dese, revărsate pe fruntea proeminentă. Ochii îi străluceau de parcă uitase să stingă lumina în plină zi. - Am auzit Aznavour și am trecut pe-aici, dădu el să se scuze. Mi-am permis să intru. Am simțit, așa, inexplicabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
-i șopti conspirativ: „Fiți atent la evenimente, că maestrul Tacsil are gânduri mari cu dumneavoastră. Vin direct de la colonelul Goncea. V-ați prins?“ Cărămidă pocni scurt din degete și, din peretele dinspre bucătărie, apăru un ins deșirat, cu o față prelungă, mai mult albastră decât neagră, muiată în albastrul închis al apelor coclite. Purta o pălărie de paie de orez, model „Los Paraguayos“ în turneul din vara lui 1963 la Urlați. Ducea, pe o tavă mare, câteva duzini de păhăruțe albastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
din capătul barcazului se strecură printre cei de la rame un ins slab, înalt, într-un un fel de redingotă și cu o vestă din petice colorate, cu cămașa verde deschisă larg. Pieptul bombat, acoperit de păr roșiatic, cârlionțat. Fața ascuțită, prelungă, cu plete dese, revărsate pe fruntea proeminentă. Ochii îi străluceau ca semnalizatoarele cu halogen. Pe cap avea o tichie tricotată, prăzulie. Un bătrânel, cocârjat, cu o bărbuță colilie, stângând la piept o servietă din vinilin verde, se ghemui la picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
stângând la piept o servietă din vinilin verde, se ghemui la picioarele lui. Râdea pițigăiat, sclipindu-și și el tăciunii aprinși, ascunși sub obloanele unor pleoape zgrunțoase, groase, răzbuzate. Din stufăriș mai scoase capul, întrebător, unul, deșirat, cu o față prelungă, mai mult albastră decât neagără, muiată în albastrul închis al apelor coclite. Își săltă pălăria de paie de orez, model „Los Paraguayos“ în turneul din vara lui 1963 la Urlați, și făcu un semn spre zidul de trestii. Apăru mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nu vèd și cred! Cu viteza unui fulger care spintecè oglindă unui lac imobil, ridicând malul de pe fundul lacului, simt cum, undeva în mintea mea, iuțeala cu care fulgerul a tèiat apă că o sabie de foc, reverbereazè în vibrații prelungi producând efecte acustice ascuțite, Aceeași orè! 23h37! punctualitate celestè! deplasându-mè cu cursorul în josul paginii aflu cè mesajele au luat sfârșit, la fin des messages, incredibil, în data de 15 August 1990, Din sumarele mele cunoștințe în materie de religie îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
te lași furatè de lumea asta virtualè, promite-mi cè vei rèmâne așa cum te cunosc acum, te rog! Nici mie nu-mi plac ouèle umplute! rèspunsul ei, o doresc cumplit în aceastè clipè, trupul meu, trezit parcè dintr-un somn prelung, mineral, dè semne de nerèbdare, ea citește dorința din ochii mei și nu i se poate opune, Sè plecèm de aici, o rog fierbinte, A mai trecut un timp pânè am reusit sè ne sustragem cu diplomație protestelor celorlalți invitați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]