20,415 matches
-
nu se țin foarte bine în chingile unei logici irefutabile. Încercarea de a-l identifica pe „ucenicul iubit” cu Maria Magdalena, eșuată la nivel științific, exegetic, va deveni realitate în ficțiunea lui Dan Brown. Din păcate, Dan Brown nu se pretinde doar un romancier, ci istoricul providențial care posedă cifrul unei taine foarte supărătoare pentru Biserică. De Boer a greșit genul literar, dar orice mijloc devine onorabil, inclusiv ficțiunea științifică, dacă e pus în slujba unei ideologii politic corecte! Ultimul criteriu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cu suplețe și bun-simț, eventual refuzată. Dar nu deformată tendențios, fără argumente solide, fără probe decisive de ordin istoric sau filologic. Literatura mi se pare un registru mult mai frecventabil și mai cinstit în acest sens. Dacă nu s-ar pretinde manual de istorie, Da Vinci Code ar putea fi un pretext stimulativ pentru teologi și nu numai. Am pus între paranteze cu bună știință evoluția figurii Magdalenei prin pictură în imaginarul occidental: de la „păcătoasa pocăită” la sex symbol-ul modern și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
predării lui Isus. Nu arhiereii au provocat gestul ucenicului. Ei s-au arătat însă „foarte bucuroși”, făgăduindu-i acestuia „argint” (argyrion este la singular, Marcu nu precizează nici o sumă). Surprinde gratuitatea gestului: Iuda le propune arhiereilor o colaborare fără să pretindă nici o recompensă. Vom vedea că lucrurile se schimbă la ceilalți evangheliști. În fine, momentul Cinei de Taină: Pe când ședeau ei și mâncau, Isus a spus: Amin vă zic că unul dintre voi mă va preda, șunulț care mănâncă împreună cu Mine
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Quincey, Iuda nu poate fi în nici un caz socotit un trădător, dat fiind că el moare prin sinucidere, doborât de remușcări. Dar nu aici rezidă partea de inedit a interpretării sale. Iuda ar fi păcătuit prin siguranța de sine. El pretindea că-l cunoaște pe Isus și intențiile sale chiar mai bine decât Isus însuși. Problema lui Isus era aceeași ca a lui Hamlet, spune De Quincey: neputința de a depăși stadiul reflecției, al meditației, și de a purcede la acțiune
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
autodistruge, își dă singur foc la valiză, lucru care ar trebui să vă bucure. Dacă însă Eu alung demonii cu Duhul Sfânt, iar voi Mă taxați drept slugă a lui Beelzebul, atunci voi vă autoexcludeți de la comuniunea cu Duhul Sfânt, pretinzând în același timp că îl cunoașteți. Fariseii instaurează monopol asupra Duhului Sfânt (asta va face pseudoteologia din toate vremurile, în special când ajunge să fie recunoscută ca „oficială”). Fariseismul e încarnarea spiritului fals, a îndărătniciei în prostie și ideologie, împotriva
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
contraargument. La fel stau lucrurile și cu ereticii. Indiferent de învățăturile false pe care le proclamă împotriva Duhului, dacă la un moment dat ei revin pe făgașul ortodoxiei, păcatul le este iertat. Altă ipoteză respinsă: unii, maximaliștii, rigoriștii, fundamentaliștii intratabili, pretind că păcatul împotriva Duhului este păcatul comis după botez. Te-ai botezat, s-a isprăvit, nu mai ai voie să păcătuiești. Aceștia exclud, pe de o parte, pocăința din partea păcătosului, iar pe de altă parte, capacitatea harului de a lucra
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
acestea, nici un element esențial al credinței creștine nu se zdruncină. Avem de-a face cu variante, cu lipsuri și interpolări, dar învățătura fundamentală despre întrupare și înviere rămâne intactă, neatinsă. Ce vreau să spun? Două lucruri: textul Noului Testament, așa cum pretindem că-l avem din sursă divină ad litteram, este un text-mărturie despre Isus, redactat de urmașii direcți ai Acestuia, ale cărui prime versiuni integrale (manuscrise) datează abia din secolul al IV-lea (firește, există fragmente anterioare, dar numai fragmente). A
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și, pe de altă parte, o știință spirituală, transmisă omului prin har. Prima este naturală, iar a doua supranaturală. știința spirituală se dobândește prin asceză și rugăciunea inimii. Înainte de a discuta teoria lui Palamas despre lumina dumnezeiască pe care călugării pretind că o văd în timpul rugăciunii, Stăniloae se apleacă asupra metodelor isihaste transmise prin câteva texte anterioare: este vorba despre Pseudo-Hrisostom (data acestei mărturii rămâne incertă, putând merge până către secolul al XI-lea), Pseudo-Simeon Noul Teolog 223(la puțină vreme
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în cartea sa ordinea convențională a tainelor, încercând însă să găsească suport teoretic la Părinții Bisericii. Evident, recolta a fost destul de slabă, ca să nu spunem dezastruoasă 235. Rezumat și concluzii Încercând să rezum rezultatele anchetei de față, care nu se pretinde a fi decât începutul unei dezbateri despre actualitatea Părinților în teologia contemporană, aș spune următoarele: 1. Abordarea patristică a lui Dumitru Stăniloae este deopotrivă apologetică, dogmatică și spirituală. El îi citește, îi traduce și îi utilizează pe Părinții Bisericii în calitate de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
templu grec”, scrie von Balthasar, „o biserică romană, o catedrală gotică merită întreaga noastră admirație, pentru că ele dau mărturie despre un adevăr și despre o frumusețe încarnate în timp. A le reproduce însă la ora actuală este un anacronism. A pretinde să le întinerești, a le adapta la nevoile timpurilor noi e încă și mai rău: un asemenea efort nu poate naște decât orori”. La fel, Părinții Bisericii sunt „frumoși și admirabili” în contextul vieții și epocii lor. A-i „actualiza
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
În primul rând, de ce Jertfa nu se poate realiza fără trădare? Altfel spus, de ce trădarea este necesară mântuirii? Am lansat această întrebare mai multor teologi contemporani pe care îi știu, din toate confesiunile, și până acum absolut nici unul n-a pretins a deține răspunsul decisiv. Dovadă că dezbaterea despre Iuda e într-adevăr fundamentală și delicată. Origen, care încearcă să intre în psihologia personajului, vorbește despre „taina trădării”. Dacă Isus trebuia trădat (de ce trebuia trădat? - iată întrebarea) și dacă Iuda nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
responsabilitate sporită, conștientizată de echipa dumneavoastră, sau ați lucrat într-o perspectivă strict istorică care nu poate ține seama de criteriile enunțate de Luther acum patru sute de ani? C.B.: Fraza lui Luther ar trebui recitită mereu de ateii care se pretind, cel puțin în Occident, urmași ai lui Luther și care practică biblistica ori patrologia cum ar practica schiul nautic ori saltul cu parașuta. Convingerea mea adâncă este că nu se poate intra în adâncimea textului biblic fără calitățile înșirate de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
o jumătate de oră, să fii gata. Până atunci, treci prin saloane doar așa „cu sloboda”, cum se spune acolo la Pomârla lui tata Toader... ― Și a mea, domnule profesor. ― Întocmai. Da’ poate fi oleacă și a mea, dacă nu pretind prea mult... Drept urmare, Gruia a trecut prin saloane, Întrebând doar dacă e ceva deosebit și prevenindu-i pe medicii șefi de salon că profesorul vrea să Înceapă vizita... În salonul Despinei, lucrurile erau În ordine. Gruia a prevenit-o că
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
și de care se străduise să se achite întotdeauna cât mai bine. Ce nu știau consătenii săi, toți acești Gospodini sau Caloieni, era că și sfătuitorul înțelept avea uneori nevoie de sfaturi, dar că aceste sfaturi el nu le putea pretinde nici Gospodinilor, nici Caloienilor... ...Și, oricum, nu putea să se ducă la Caloianu sau la Gospodin în bătătură, ca să le ceară așa, tam-nisam, părerea dacă ei socoteau că era bine sau nu ca el să se facă membru de partid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
decât în prima săptămână, după care făcuse o pneumonie și trebuise să se interneze în spital. Nu, nu era ceva grav, îl asigură liniștitor fata, văzându-l cum tresare îngrijorat. Felicia nici n-ar fi vrut să își întrerupă școala, pretinzând că se simțea bine, dar ele, colegele și prietenele, precum și îndrumătorul grupei lor, o siliseră să meargă la spital, ca să nu facă vreo complicație. Asta era tot. N-am știut. Îmi pare rău..., exclamă Victor la auzul celor întâmplate, apăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Nu cunosc nici o Minodora... decât poate cea din vis..." gândește Dora și, spre marea ei mirare, percepe un ciudat răspuns instantaneu : "Ar fi trebuit... Ar fi trebuit să mă cunoști. Sunt... Sunt sora ta." Schimbul de gânduri cu cea care pretinde a-i fi soră se stabilește pe loc, fără să fie nevoie de vorbire și de auz. Să fie oare emoție ceea ce resimte Dora atunci când gândește "Nu am nici o soră. Nu am..."? Dora nu are timp să gândească cum este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Mă apasă încă, precum o greutate de plumb, povara pe care am adus-o din viața de dincolo... Și eu, oare ce statut, pe ce prag al ierarhiei de aici mă găsesc ?" gândește Dora, percepând din nou răspunsul celei căreia pretinde că îi este soră : "Tu ești un spirit care, deși a trecut pasarela între cele două lumi, nu s-a desprins încă de nevolnicia carcasei materiale. Masa și instrumentele folosite de medici te țin încă, prin locul în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
în noaptea albă, fără să vadă altceva decât gândurile ei tulburătoare : "Alindora... Alindora Bosch, doctorița anestezistă din spitalul de la Strasbourg. Alindora... Nu este un nume obișnuit. Alindora. Numele ăsta mi-a fost transmis de câteva ori de norul violet care pretindea a fi Minodora, sora mea. Nu, azi nu mai pot spune că pretindea, ci pot accepta că într-adevăr, Minodora era sora mea. Și că ea avea o fetiță cu numele de Alindora. Mărturiile Teodorei nu fac decât să întărească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Bosch, doctorița anestezistă din spitalul de la Strasbourg. Alindora... Nu este un nume obișnuit. Alindora. Numele ăsta mi-a fost transmis de câteva ori de norul violet care pretindea a fi Minodora, sora mea. Nu, azi nu mai pot spune că pretindea, ci pot accepta că într-adevăr, Minodora era sora mea. Și că ea avea o fetiță cu numele de Alindora. Mărturiile Teodorei nu fac decât să întărească ceea ce bănuiam să fi fost doar halucinația rațiunii mele adormite de anestezie. Minodora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
elegant în bucățele de hârtie fără nicio valoare... Ai văzut ce simplu a fost: hocus-pocus și gata căsătoria! Fără tribunale, fără portărei și istericale, fără nimic. Un singur gest de magie și totul s-a sfârșit. Houdini, celebrul Harry Houdini, pretindea că este iluzionistul fără pereche. Orgolios, spunea că doar un singur număr de iluzionism nu i-a reușit în întreaga sa carieră: întâlnirea cu propriul său sfârșit. Ei bine, și-a găsit nașul! Eu am reușit și această magie: am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
a reinventării, a descoperirii acelui nou moment zero al supraviețuirii decente, ai uitat?" Dar eram pregătită pentru singurătate?... Oare nu fug de singurătatea în doi alergând după o utopică lipsă de dependență față de alții, de un altul? E ca și cum aș pretinde că există drumeț fără drum și călător fără cale, nu? Știu asta, dar e un risc asumat. Nu spuneai tu că nu doar a te naște este un risc, ci și faptul în sine de a trăi? Altfel, toate-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
știi că nu mai avem idee de nimic despre celălalt? Nu chiar. Eu am aflat că nimeni nu-ți știe urma. Și nu ți-a fost frică? Aș putea fi un asasin. Nu e treaba mea. Dar nici nu am pretins altceva. Și cel mai tânăr rămase îngândurat. Ce vroia de fapt să spună? Își trase pălăria de pe ochi, cum îl privea rezemat de copac, mai departe de foc. Când își închise cartea și se ridică să se plimbe, îl întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
același deget cu drept de veto pe buze. De clarul lunii mi-e rușine. Mă prezint în fața ei, eu fată în toată firea, în halul în care mă aflu, zăpăcită de un băiat romantic, dar aiurit ca toți romanticii, care pretinde că mă iubește, dar nu ține seama de părerile mele. — Romanticul aiurit nu doar pretinde, ci te iubește cu adevărat, cu toată ființa lui, ca un nebun, îi ia degetul de pe buze sărutând-o îndelung pe obraz pentru a o
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
prezint în fața ei, eu fată în toată firea, în halul în care mă aflu, zăpăcită de un băiat romantic, dar aiurit ca toți romanticii, care pretinde că mă iubește, dar nu ține seama de părerile mele. — Romanticul aiurit nu doar pretinde, ci te iubește cu adevărat, cu toată ființa lui, ca un nebun, îi ia degetul de pe buze sărutând-o îndelung pe obraz pentru a o convinge. Să știi că nu pot sta mult. —De ce? Ți-e frig? Hai că te
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
unul dintre indiciile propriei noastre imperfecțiuni”, că trebuie căutată calea spre propria perfecțiune salvatoare. Împărtășește asta celei mai apropiate prietene, Luiza, o femeie „rațională”, practică. Aceasta îi atrage atenția că speranța în perfecțiune este o himeră romantică, talentul pe care pretinde Adriana a și-l fi descoperit fiind un simptom de boală: „Acum, tot ceea ce trebuie să faci tu este săți cureți bine mintea de toți gărgăunii...” Adriana crede, însă, că drumul spre perfecțiune este moartea. Luiza, împiedicând-o să se
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]