12,837 matches
-
născuse nu-știu-unde, lucra în București, la o firmă care nu-știu-ce făcea, venise la Mohoreni în interes de serviciu, să vadă niște terenuri și niște izvoare din apropiere, se simțea singură în capitală, dar niciodată nu avusese prea mulți prieteni sau prietene, era speriată de viață și se întreba de ce trăiește așa, singură, deși avusese prieteni, băieți, adică nu era..., nu, dar nimic serios, nu că ea ar fi fost lipsită de umor sau că n-ar fi vrut să se distreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
prelinse din robinetul acum închis. Takamura se șterse de sudoare și, mângâind un orfan pe cap, porni înspre casă“) și informațiile aproape inexistente despre viața să privată. Nu se știa nici unde locuiește, nici dacă este căsătorit sau are o prietenă, nici cine îi sunt prietenii, nici dacă îi place să tragă la măsea... nu se știa mai nimic despre el. Totuși, pentru bucureșteni Takamura era un adevărat Superman, un Erou, un Salvator; Takamura le ridica moralul și nivelul de trai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
aprind și eu o țigară. Beau vin. - Deci Delia? întreb. - Deci ce? - Deci. - Da, deci. Deci Delia. - Da, zic. Și ce să mai zic? Poate să încep o conversație? - Stai la cort? întreb. - Nu, la gazdă. - Singură aici? - Cu o prietenă, dar... nu știu unde e, s-a dus cu un tip pe dig, și în bar era cam mult fum și cam multă lume și cam proastă, și... - Deci... - Exact. - Foarte bine, spun. O să bem sticla asta de vin. O să fumăm. O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
a deschide o a treia sticlă de bere, se scuză și ieși să dea un telefon. Respiră niște aer curat și alese din agenda mobilului numărul femeii pe care o numea, în lipsa unui termen care să descrie mai corect relația, prietena lui. O chema Steffi, după cum indica displayul colorat al micului telefon finlandez, și răspunse destul de țâfnoasă. - Unde ești? întrebă Andreas. - Acasă, de ce? - Nu vrei să ieși? Sunt cu niște colegi, mai stăm... - Nu, îl întrerupse Steffi. Nu sunt singură. - Ok
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
2004 LOVE THEME - Și? Cum sună? întrebă Mona colorând încăperea cu un zâmbet superior. Era vorba despre interpretarea ei la vioară a unei bucăți de Dylan, All Along The Watchtower. Suna oribil. Oribil. Ce puteam spune? Mona era violonistă și prietena mea - și încercase să-mi facă o plăcere, bănuiesc. Dar fiind violonistă, nu putuse să mă trezească sugându-mi pula, cum mi-aș fi dorit, ci chinuise piesa bietului moș, încercând să sune ca Hendrix. Nu reușise. Era cam șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ziarele de ieri... Cu ce vă pot ajuta? - Păi, uitați, mă aflu într-o secție de poliție... - Vai, dar de ce? - Drept să vă spun, nu prea știu. Cică am condus prea repede în oraș și eram în mașină cu o prietenă de familie care e minoră, iar polițiștii presupun că... - Vai, domnule Tocilescu, îmi cer o mie de scuze, ce nesimțire din partea subalternilor mei. - Ei, nu-i așa grav... - Sunteți foarte drăguț că ziceți asta, dar este grav! Să aresteze un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ci doar să constate un lucru evident pentru oricine, și pentru ultimul imbecil, adică pentru mine. - Carl, i-am zis, nimic este relativ. Ție ți se pare că n-ai făcut nimic. Mie mi se pare că i-ai zis prietenei fratelui meu mai mic că îmi place de ea... - Dar îți place! Nu tu ziceai... - Carl, tot ce se poate, am zis încercând să îmi păstrez calmul și ceea ce credeam eu că este coolness, dar nu era nici o nevoie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
cred că în afară de mine nimeni nu își dăduse vreodată seama că existau), iar cum eu nu voiam să i le măresc pentru că țineam la el, încercam să evit orice rivalitate. Dar întâmplarea i-a scos-o în cale pe Lynn, prietena lui. O fată dulce-dulce, subțire, cu părul negru, un zâmbet absurd de frumos și niște ochi verzi ca gazonul de la Wimbledon. Era de o vârstă cu Fred și, din câte știam, își petrecea mai tot timpul la noi în casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Lumea mă privi curioasă. - Dulgher? zise o fată. Adică sculptor? - Da, am răspuns. Sculptez rame de geam, scări, tot ce vrei. - Nu, Andreea, mă salvă Luca. Alex este chiar dulgher. Face rame de geam. E specialist. - Deci ea e Andreea, prietena mea, continuă Take. Ăla e Cornel, ea e Mioara, el e Miron, el e Marcel, ea e Oana, mustăciosul ăla e Teo, ea e... - Lasă, i-am tăiat eu vorba, sunt obosit, nu voi ține minte niciodată sumedenia asta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
nefutută. Pe drum Suki îi povesti lui Shuoke că mai fusese o dată la un meci de fotbal. - Da? Și de ce nu mi-ai spus? întrebă Shuoke. - Am uitat. - La ce meci ai fost? Cu cine? - Păi, m-a luat o prietenă cu ea, a jucat F.C. cu Real, și ea era îndrăgostită de un jucător, un spaniol frumușel cu părul negru, nu mai știu cum îl cheamă. - Raul? - Poate, nu mai știu. - Adică i-ai văzut pe Real și ai uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
așezarăm, aprinserăm țigări, îi oferii un whisky, pe care, spre mirarea - mai exact: stupoarea - mea, îl acceptă. Scoase dintr-un buzunar niște hârtii ce conțineau declarația pe care o dădusem altui polițist cu câteva ore mai devreme. - Ați declarat că prietena dvs. a părăsit hotelul ieri în jurul orei unsprezece dimineața, mergând la cumpărături. - Exact. - Voia să meargă în centru, v-a zis. - Da. - Și când nu s-a întors după nouă ore, ați informat poliția. - Da. Adică nu eu, recepționerul. Lantz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
țigară. - Nu fiți trist, mă consolș. Nu eram. - Ce credeți că s-a întâmplat, domnule inspector? - Știți, zise Lantz privind absent pe fereastră. Afară ningea. Lantz tăcu. Acum mă arestează, mă gândii. - Da? zisei totuși. - Ce fel de om este prietena dvs.? - Anca o cheamă. Ce fel de om... o persoană serioasă, aș spune. O singuratică. - O romantică? - Da, s-ar putea spune, minții eu. - Îi place Suedia? - La nebunie, zisei. De o săptămână vorbește neîncetat despre Stockholm, despre oameni, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
despre natură. De obicei, vorbește foarte puțin, dar aici a cuprins-o un fel de euforie... - Înțeleg, spuse Lantz golind paharul de whisky. Îi mai turnai. Își aprinse o altă țigară. - Am o teorie, zise. - Vă ascult. - Nu cred că prietenei dumneavoastră i s-a întâmplat ceva. - Slavă Domnului! - Da. Pentru că aici nu se întâmplă niciodată nimic. Crimele, omorurile sunt extrem de rare. - Înțeleg. - Mai curând, poate... Știți, Suedia este o țară ciudată și deosebit de frumoasă. - Mi-am dat seama. - Mulți turiști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
spusesem niciodată ce cred despre Anca. Și nici nu aveam de gând. Când Yves îmi făcuse cunoștință cu ea, cu doi ani și ceva în urmă, nu o prea băgasem în seamă. La urma urmei, nu era decât o altă prietenă de-a lui, pe care probabil că în anul următor nu aveam s-o mai întâlnesc. Era o fată drăguță; grăsuță, dar nu grasă, cu genul de față dulce (păr blond, ochi albaștri) care mă lasă rece. Ce avea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
se întoarse cu spatele la mine și ieși. Îmi venea să râd. Îmi venea să povestesc cuiva cele auzite, eventual chiar lui Yves. Dar mi-am dat seama că era imposibil ca el să nu fie la curent cu părerea sau părerile prietenei sale. Când m-am întors în sufragerie, intelectuala stătea de vorbă cu două fete și râdea. Cântecul se terminase, magia sărutului dispăruse și ea, probabil irevocabil. Anca se săruta cu Yves. M-am alăturat unui grup de prieteni care discuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
trecut prin mâna lui Marana? Dar și cea pe care o citeam o trimisese tot el lui Cavedagna! Să fie false amândouă? — Există numai o singură persoană care ne poate spune adevărul: autorul. — Îl poți întreba, dat fiind că ești prietena lui... — Eram. — La el mergeai când fugeai de Marana? Câte lucruri știi! spune, cu un ton ironic care te calcă pe nervi mai mult decât orice. Cititorule, ai hotărât: te vei duce să-l cauți pe scriitor, între timp, întorcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
polemică, de persoană obișnuită să-și susțină propriile păreri în opoziție cu alții. — Nu, pe altcineva pe care-l cunoașteți, a spus ea. Fără prea mult efort, am reușit să arunc lumină asupra motivului real al vizitei sale. Ludmila e prietena, sau fosta prietenă a acelui traducător Marana, pentru care literatura valorează cu atât mai mult cu cât constă din mecanisme complicate, dintr-un ansamblu de angrenaje, de artificii, de capcane. După dumneata, eu fac ceva diferit? — M-am gândit întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
obișnuită să-și susțină propriile păreri în opoziție cu alții. — Nu, pe altcineva pe care-l cunoașteți, a spus ea. Fără prea mult efort, am reușit să arunc lumină asupra motivului real al vizitei sale. Ludmila e prietena, sau fosta prietenă a acelui traducător Marana, pentru care literatura valorează cu atât mai mult cu cât constă din mecanisme complicate, dintr-un ansamblu de angrenaje, de artificii, de capcane. După dumneata, eu fac ceva diferit? — M-am gândit întotdeauna că dumneavoastră scrieți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pe ei, așa, în bloc, și să nu mă mai gândesc. Într-o lume simplificată există o mai mare probabilitate să întâlnesc puținele persoane pe care mi-ar face plăcere să le întâlnesc, de exemplu pe Franziska. Franziska e o prietenă: când mi se-ntâmplă s-o întâlnesc, simt o mare bucurie. Ne spunem lucruri spirituale, râdem, ne povestim fapte oarecare, pe care nu le vom povesti altora, dar care, vorbind despre ele, se dovedesc a fi interesante pentru amândoi, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
și o orchestră cântă valsuri, iar acordurile viorilor unduiesc deasupra măsuțelor de marmură, a ceștilor aburinde și a prăjiturilor cu frișca. Iar afară, dincolo de geamurile întunecate, lumea plină de persoane și de lucruri și-ar face simțită prezența: prezența lumii prietene și ostile, lucrurile de care să te bucuri sau cu care să te lupți... Mă gândesc la asta cu toată puterea mea, dar acum știu că forța mea nu mai e suficientă s-o facă să existe: neantul e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
praf îngrămădite sub mobilă și pe la colțuri. Cine se ocupa de curățenie în această cameră se vedea că nu mai dăduse cu mătura de luni de zile. Oare ce făcea menajera asta? Stătea toată ziua la portiță și bârfea cu prietenele, așa cum fac toate dacă nu le supraveghezi îndeaproape? Lui Mma Ramotswe îi era limpede că menajera profita cu nerușinare de bunăvoința domnului J.L.B. Matekoni. Celelalte camere, deși aveau paturi, erau ticsite cu cutii pline de bujii, ștergătoare de parbriz și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
prima oară, sora ei și am început să plâng, iar ea nu pricepea de ce m-am întristat așa dintr-odată. Iar eu i-am răspuns: N-am nimic. Doar plâng. Doar plâng. Aș fi vrut să le pot numi pe prietenele mele „surorile mele“, însă n-ar fi sunat firesc și n-am putut s-o fac. Și totuși, așa simțeam. Învățam. Venisem în Africa și învățam. Michael începuse să studieze setswana și progresa rapid. Un anume domn Nogana venea acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
plăceau copiii, firește, și, de obicei, avea asupra lui un pumn de dulciuri pe care le împărțea când se strângeau grămadă în jurul lui. Îi făcea, însă, plăcere s-o întâlnească și pe doamna Silvia Potokwane, care era șefa orfelinatului. Fusese prietena mamei lui și o știa de-o viață întreagă. Din acest motiv era firesc ca el să se ocupe de repararea oricărei mașinării defecte și, de asemenea, de întreținerea celor două camioane și a vechiului microbuz rablagit din dotarea orfelinatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
tu? Mma Makutsi rămase tăcută. Nu-i trecuse niciodată prin minte că deciziile de acest gen se iau altfel decât în funcție de note. La școală fusese învățată că munca susținută te ajută să obții o slujbă bună. — Ei bine, o lămuri prietena, zâmbind crispat, văd că tu așa crezi. Dar te-nșeli. Bărbații își aleg angajatele după felul cum arată. Le aleg pe cele frumoase și le dau slujbe. Celorlalte le spun: Ne pare rău. Nu mai facem angajări. Ne pare foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
și pe cei doi copii adoptivi ai lui, în curând și copii ei adoptivi. Mma Ramotswe rupse tăcerea. — Ce mai faci? întrebă ea simplu. Era o întrebare cu totul rezonabilă - soiul de întrebare pe care ți-o poate pune orice prietenă sau logodnică. Domnul J.L.B. Matekoni se uită la copii. Fetița își pusese fotografia într-un coș de plastic care era atașat de scaunul cu rotile; băiatul strângea fotografia la piept, de parcă Mma Ramotswe ar fi vrut să i-o ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]