3,372 matches
-
te-ai afla pe glob. Imaginile țâșneau pe ecran fără vreo legătură Între ele, reflectând parcă mintea unei persoane cu deficit de atenție. Harry se uita cu un ochi, profitând de orice ocazie ca să și-l clătească pe celălalt cu priveliștea apetisantelor coapse ale Belindei, Între ochiul lui liber și triunghiul ei de pluș aflându-se doar o bucățică de lycra. Înapoi la cameră: un câmp, o bucată de cer, pagode primitive și bătrâne cu expresii uimite, apoi bivolițe, mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
copilului, ale pruncului. Le vom Înfășura cu blândețe În păturile Împletite cu nodurile secrete, și În timp ce le vom vorbi, le vom consola, le vom așterne pe pământ - nu În locuri secrete fără nume, ci pe vârful unui munte, cu o priveliște direct spre cer. Amin. În timpul unei pauze de la știri, prietenii mei au venit să urmărească ceremonia pe care o țineau membrii tribului. Au stat pe bușteni și pe scăunele joase. Azi era probabil vreun soi de sărbătoare, de aici ceremonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
conviețuire, Marlena a Început să găsească motive pentru care ea și Harry ar trebui să alterneze casele. Ea avea o curte mare Împrejmuită cu gard tocmai bună pentru căței, sublinia ea, și o panoramă a orașului aproape la fel de frumoasă ca priveliștea lui spre Golf. Plus că era mai spațioasă, cu suficient loc pentru ca fiecare să aibă biroul lui, precum și o viitoare cameră media. El i-a răspuns că sună divin. Numai de nu ar fi fost programul lui așa de solicitant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
afla aproape. Erau trei persoane care dormeau în stație. Nu știu dacă erau femei sau bărbați. Mai era una care se sprijinea de perete. Dar nu era nici un observator. În afară de oamenii ăia, nu mai era nimeni. Mi se părea o priveliște destul de ciudată. « Tipul ăsta pare cam periculos!», îmi ziceam. Nu eram deloc panicat. Da, absolut deloc. Chiar dacă am auzit de gaz toxic, nu simțeam că ar fi fost o problemă de viață și de moarte. În timp ce mă gândeam cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
spre barieră. Am ieșit la suprafață și am văzut în jur oameni leșinați care aveau spume la gură. O persoană încerca să-i ajute. Și acolo erau mulți oameni care stăteau ghemuiți. Nasul și lacrimile le curgeau șiroaie. Era o priveliște înfiorătoare. Nu aveam nici cea mai vagă idee ce se întâmplă. Simțeam că mă pândește un pericol iminent. Nu am cum să merg la serviciu», m-am gândit. «Pentru că nu e ceva grav, ar fi mai bine să stau puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
rezist. Nu aveam chef să merg pe jos și... Oricum după aceea nu s-a mai întâmplat nimic. Era o liniște mormântală. Am stat nemișcat cinci minute. Am renunțat și am ieșit afară. Trepat, oamenii începeau să plece. Era o priveliște tristă (râde). Te impacientai. M-am hotorât să cobor și s-o iau pe jos până la Ningyōchō. Am trecut de barieră, am urcat scările și am ieșit la suprafață. La casă era un vânzător care stătea liniștit pe scaun. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
reactorul Monju se vedea toată marea. ăsta a fost unul dintre motivele pentru care am ales slujba. Munceam în timp ce priveam marea. E o mare foarte frumoasă. Sincer să fiu, locul în care a fost construit Monju avea cea mai frumoasă priveliște. - Oare cineva care iubește ecologia ar trebui să lucreze la un reactor nuclear? Sincer să fiu, am vrut să scriu un reportaj despre asta. Credeam că prin scrierea lui puteam să-mi răscumpăr participarea la construirea reactorului. A fost doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
trebuie să fie făcut într-un mod organizat. Ni se dădea un drog asemănător LSD-ului și pentru toți era prima experiență de acest tip. Unii dintre ei au luat-o razna și au fost pur și simplu părăsiți. Această priveliște m-a zdruncinat. Cu toate că această metodă pentru înalțarea spirituală fusese aleasă de către Maestru, nimeni nu ținea lucrurile sub control. Mi-a repugnat total această inițiere creștină. După ce am trecut prin ea, m-am gândit foarte serios să părăsesc secta. Aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de exorcizare, caz în care ceea ce dânsul numește substanța reflexivă al fi elementul major al unei, în fond, meditații despre viață și moarte, despre plurisemia misterului. Cu riscul de a se pierde, cititorul prozelor dlui Andrei Oișteanu va admira oricum priveliștea de selvă amazoniană a amplelor sale diorame, în întreaga ei gratuitate menită, și asta e sigur, să trezească într-însul mai multe discordante memorii, legate de obiecte uitate în cuvinte, în sunete stranii, de asemenea, resuscitate. Barbu CIOCULESCU, "JURNALUL LITERAR
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
nu mă interesează. Teorii pot găsi oricând într-o carte, nu-i nevoie să utilizez cunoștință cu un om pentru aceasta. Un om nu poate fi interesant decât întrucît aduce o sensibilitate personală, care uneori îți sugerează o mie de priveliști asupra vieții, fără să spuie o vorbă), cât din a afla atmosfera în care au trăit, emoțiile ce au putut să străbată prin vorbele lor, gesturile ce au putut să întovărășească unele conversații. Analiză subtilă, migăloasă, și mai ales nesigură
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
străinii, ca să te descurci în locuri necunoscute, te preocupă. În absența Ioanei am fost pentru prima oară la Saint-Malo și, după ce am părăsit hotelul de lângă gară, mergeam pe istmul lung aproape de un kilometru, ce ducea la orășelul-cetate. Eram emoționat de priveliștea ce se desfășura în față, căci zidurile trase capricios scânteiau sub soare, iar marea se întindea nesfârșită, legănând comori de pietre scumpe. Am avut o clipă în care emoția mea a fost imensă și am spus: "Dar bine că s-
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
dată ca atare, dintotdeauna și în ea însăși. Vorbim ușor despre viața APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 125 122. din adâncul ei sau despre acele lucruri care își au proveniența în natură. Ne atrage elementaritatea ei atemporală. Ne lăsăm absorbiți de priveliștile ei mirabile și necuprinse, de acele energii uriașe pe care le ascunde. Însă, la o privire mai atentă, se poate vedea că natura este descoperită în preocupările noastre obișnuite, cotidiene, prin lucrurile de care ne folosim și mai ales „prin
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
dată ca atare, dintotdeauna și în ea însăși. Vorbim ușor despre viața APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 125 122. din adâncul ei sau despre acele lucruri care își au proveniența în natură. Ne atrage elementaritatea ei atemporală. Ne lăsăm absorbiți de priveliștile ei mirabile și necuprinse, de acele energii uriașe pe care le ascunde. Însă, la o privire mai atentă, se poate vedea că natura este descoperită în preocupările noastre obișnuite, cotidiene, prin lucrurile de care ne folosim și mai ales „prin
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
că o să reușești. Ca și până acum, tu o să fii conducătorul cel mai potrivit pentru oamenii din vale, fiindcă ești, fără îndoială, cel mai vrednic. 7 Ajuns în punctul cel mai înalt al trecătorii, Audbert contemplă preț de câteva clipe priveliștea ce i se oferea privirilor: marele lac - atât de întins, încât ochiul nu reușea să-l cuprindă în întregime - înconjurat de munți împăduriți, care, în dimineața aceea cu cerul curățit de ploaie, se oglindeau cu extraordinară claritate în apele sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pierdut, astfel că, după alte cinci zile, ajunseseră, în sfârșit, la jumătatea drumul - ori aproape de jumătate. Așteptă ca hunul să-l ajungă și, când fu alături, se întoarse spre el, făcând semn cu bărbia păroasă înspre valea de dedesubt: — Frumoasă priveliște, eh? Balamber parcurse peisajul cu un ochi atent. își aținti apoi privirea asupra orașului aflat la dreapta lor. — Genava? întrebă. — întocmai. Ai văzut ce mare e lacul? Audbert se căi pe loc că pusese întrebarea aceea prostească: hunul nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
își aținti apoi privirea asupra orașului aflat la dreapta lor. — Genava? întrebă. — întocmai. Ai văzut ce mare e lacul? Audbert se căi pe loc că pusese întrebarea aceea prostească: hunul nu era, desigur, omul care să-și treacă vremea contemplând priveliștile. Iar acesta, într-adevăr, se mulțumi să ridice din umeri: — Nu e cel mai mare pe care l-am văzut. Li se alătură, între timp, și Odolgan. își aduse calul lângă Audbert și aruncă doar o privire scurtă jos, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
A Douăzecea ar trebui să fie constituită din gali, dar tu nu-mi pari a fi un galo-roman. Duryodhan scutură din cap: — Nicidecum. Tatăl meu era un centurion dintre auxiliarii sarmați, iar mama mea era o libertă armeană. Atras de priveliștea spectaculoasă oferită de armata lui Magister militum, Sebastianus renunță să-i mai pună alte întrebări. Un vuiet de entuziasm izbucni sub bastion atunci când cineva anunță apariția unui ofițer, care, cu coiful ornat de un penaj des și roșu înainta rapid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de exorcizare, caz în care ceea ce dânsul numește substanța reflexivă al fi elementul major al unei, în fond, meditații despre viață și moarte, despre plurisemia misterului. Cu riscul de a se pierde, cititorul prozelor dlui Andrei Oișteanu va admira oricum priveliștea de selvă amazoniană a amplelor sale diorame, în întreaga ei gratuitate menită, și asta e sigur, să trezească într-însul mai multe discordante memorii, legate de obiecte uitate în cuvinte, în sunete stranii, de asemenea, resuscitate. Barbu CIOCULESCU, "JURNALUL LITERAR
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
vârsta de 7 ani, nu țin minte, e încîlcit în amintirea mea. Am stat la țară cu bunică-mea, apoi la altă moșie, cu tatăl meu și mama mea a doua, apoi iar la bunică-mea. Mi-aduc aminte de priveliști și peisagii, care se numesc Sălăveștri, Berbenceni, sate în județul Bacău unde tatăl meu ținea moșii în arendă cu rudele lui noi. În această vreme moșul meu Teodor s-a înamorat de o fată a Eleonorei, tatăl meu a pierdut
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Ceahlăul dinspre Buhalnița, apăru candidă și sinistră între două stânci, apoi dispăru în dosul Panaghiei și pe urmă, după ce stătu o vreme nehotărâtă de-asupra prăpastiei, veni pe biserica schitului. A doua zi, pe Ceahlău... Bolta imensă de azur, acoperind priveliștile scânteietoare... Monștrii pietrificați de pe munte, culcați, ori în picioare, unii binevoitori, alții agresivi sau bizari. (Era și unul amical și hilar, în mijlocul platoului.) Culmile negre din vale tîrîndu-se spre piciorul muntelui colosal, ori alergând speriate în toate părțile și oprinduse
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
aici, în singurătate și în infinit, mă făcu să simt cu o claritate și mai dureroasă că am trecut de "mijlocul drumului vieții". Suiți pe un zid năruit, lat cât un trotuar, aveam în față una din cele mai melodioase priveliști din Moldova, clasică prin frumusețea fină a peisajului, cu "cerul italian" deasupra - așa cum l-a numit un călător străin care a trecut acum o jumătate de veac prin locurile acestea. Adela însă și-a exprimat cu hotărâre preferința pentru zările
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
păr (blond și puțin bronzat) al Adelei. După un ceas de izolare cu Ea în albastru (simt bine că lucrurile au ajuns la majusculă, ca la optsprezece ani!), ne-am luat adio cu ezitări și cu păreri de rău de la priveliștile care ne dăduse puțin senzația și a eternității, și a vremelniciei. Pe aceeași cărare, mai repede decât la urcuș, ne-am coborât la trăsură. Dar n-aveam nici un zor să reintegrăm prozaicii noștri penați. Și, de comun acord, ne oprirăm
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
parcă, voită, se întorcea înapoi, mergând drept în ochii obosiți ai doamnei M... și în ochii așa de albaștri ai Adelei. În cele din urmă a trebuit să renunț la fumat. Trăsura veche zdrăngănea din toate fiarele ei. Obiectele din priveliște alergau în urma noastră, cele de aproape mai repede, cele de departe tot mai încet, până la dealuri, care stăteau pe loc, dar după o bucată de vreme rămâneau și ele în urmă. Când birjarul opri să dreagă un ștreang, se opri
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Am primit cu cinism admonestarea. Nu-i puteam spune că mă despăgubesc de jertfa făcută ochilor ei frumoși, nici renunța la voluptatea nicotinei. Când am plecat, realitatea și-a luat revanșa cu zgomotele trăsurii hârbuite și cu iureșul universal al priveliștii. La crâșma din Oșlobeni n-am găsit decât una din cele două evreice tinere. Dar mai gravă decât lipsa unei jumătăți a obiectului excursiei noastre a fost surpriza de a descoperi că acum două săptămâni facultatea mea de iluzionare fiind
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Boiștei, trăgănat, acoperit până aproape de vârf cu lanuri înguste ca niște velințe multicolore, și în față, departe, peste Moldova invizibilă, dunga sinilie a dealului Pașcanilor, după care începe proza întinderilor arse și a așezărilor omenești sărace și murdare. În dreapta, peste priveliștile strălucitoare, codrul albastru al Grumăzeștilor. Și spre miazăzi, triști în singurătatea înălțimilor, munții mari ai Horaiței. Stăteam jos pe o pelerină întinsă, cu care biruisem iarba înaltă și dârză. Nu se auzeau decât greierii și cosașii, țârâind a secetă, cei
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]