2,781 matches
-
a contractului, legea aplicabilă, clauze compromisorii sau prin care se derogă de la normele privitoare la competența instanțelor judecătorești. Sunt clauze omniprezente în contractele de credit bancar, de furnizare de utilități, de leasing în general, în contractele încheiate între profesioniști și profani și care sunt propuse și impuse de profesionist. Clauzele neuzuale nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte. Ca urmare pentru încheierea contractelor ce include clauze din categoriile amintite este necesar pe lângă exprimarea
Drept profesional. Teoria generală a contractului profesional by Maria Dumitru () [Corola-publishinghouse/Science/1415_a_2657]
-
grotesc, fondul de adâncime, care e al unui romantic (Pompiliu Constantinescu). Năzuind la joncțiunea pământ-cer, poetul apelează la cunoașterea mitică și în solitudinea existențială murmură: "Tare sunt singur, Doamne, și pieziș!/ Copac pribeag uitat în câmpie..." Sacrul se confundă cu profanul (Belșug), fiorul erotic amintește de Zburătorul heliadesc (Lingoare), plasticitatea viziunii este remarcabilă în contacte afective (Creion). Spaima este de ordin pur intelectual. În Duhovnicească ne întâmpină teroarea existențială, haosul apocaliptic: "toți au plecat", "toți au murit de tot". Însetat de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
creației universale. La început, poemul are trăsături de baladă și un motto care face trimiterea la imaginea Duhului Sfânt, înainte de coborârea în materie. Se rețin câteva motive poetice (motivul cosmogonic, motivul sferei, motivul timpului nedivizat), tema destinului, antiteza dintre lumea profană (banală) și lumea sacră, caracterizată prin existența principiului, prin cunoaștere, desacralizarea miturilor și resacralizarea acestora prin intermediul poeziei. "Oul viu" semnifică imaginea eternă a increatului. În ou, poetul imaginează o adevărată cosmogonie în care există principiul vieții ("palat de nuntă") și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
necesare, a menținerii în viață: "nu-l sorbi/ să nu curmi nunta-n el/, nici la cloșcă să nu-l pui/ Îl lasă-n pacea întâie-a lui". Oul sfânt (simbolul sacrului) se află în antiteză cu oul sterp (simbol al profanului). În timp ce primul semnifică eternul, cel de-al doilea simbolizează efemeritatea. Poezia este rezultatul unei contemplații extatice, a unei viziuni arhetipale și a formelor ideale, are rime îmbrățișate și împerecheate, muzicalitate creată prin repetarea vocalelor o și u, inversiuni ("Îl lasă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
conjunctiv "să-nvăț" arată posibilul, realizabilul în timpul cunoașterii de sine. Imaginându-și că este "pururi tânăr", "poetul umblă înfășurat în mantă", care exprimă abstragerea din contingent, pe calea "visului romantic". Ochii contemplativi caută "steaua singurărății", transfigurând rolul în planul cotidian, profan și sacru. Sugerând ipostaza romantică a trăirii sentimentului în plan superior, printr-o iubire nepământeană, versurile " Ochii mei nălțam visători la steaua/ Singurătății", reliefează atitudinea contemplativă a poetului (Strofa I). Acesta trăiește viața ca suferință, conștient de efemeritatea omului: "Până-n
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
era totodată berărie, căci serile se puteau comandă crenvurști și omleta, era aproape plină". El lasă la alegerea noastră tipul localului. Importantă este atmosferă, aglomerația zgomotoasă a discuțiilor superficiale, amprenta profana a locului. Antim va trebui să traverseze acest spațiu profan printre chemările partenerilor de șah (fapt pe care il aflăm mai tarziu) și aluziile colegilor, pentru a ajunge la "refugiul" din fundul sălii [P Ans.]: " De la câteva mese, Antim se auzi strigat, dar se prefăcu că nu aude și se
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
supraindividuală, unitară: limba."2 Înainte de socializarea creată prin discurs, prin diversificarea relațiilor interpersonale, dialoguri, conversații, discuții, dezbateri etc., se identifică și o raportare intrapersonală la realitatea psihică a textului: relectura că proces ritualic derulat într-un timp bivalent, sacru și profan, prin metafore spațiale. (Re) citirea nu reprezintă doar o problemă de spațiu, cât una de timp special, circular, cvasi mitic.3 Relația lectură-relectură pare evidență pe plan empiric, pragmatic, pentru că universul ficțional al textului are întotdeauna cel puțin două semnificații
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
l'expérience de Pândele illustre "l'imitation d'un archétype céleste" (la résurrection du monde qui se passe chaque année); le théâtre signifiant, au fond, la récupération du sacré disséminé dans des formes profanes". (Adina Blanariu, Le Sacré et le profane dans le théâtre de Mircea Eliade, în Francisco Torres Monreal (coordonator), El Teatro y lo sagrado: de M. De Ghelderode a F.Arrabal, Universidad de Murcia, Servicio de Publicaciones, Murcia, 2001 , p. 405). 29 Filmul a fost făcut în anul
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
Amintiri din copilărie este „una din cele mai triste cărți ale literaturii române-, cronicarul și eseistul Gheorghe Grigurcu considera că ea prezintă „o tensiune între individ ca reprezentant holografic al structurii căreia îi aparține și universul scris, intuitiv un spațiu profan, o vagă imitație a actului demiurgic, și astfel un sacrilegiu." Istoricul literaturii Nicolae Manolescu spunea că volumul Amintirilor evidențiază „geniul lui Creangă-, legat de „registrul naiv și vesel al copilăriei-, prin aceasta fiind implicit superior tuturor celorlalte lucrări în proză
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
foarte mult de cea a lui Mircea Eliade pentru care sacrul însemna ,,experiența unei realități trăite". Morfologia sacrului a cărui analiză presupune ,,disocierea fundamentală sacru vs. profan" a fost preocuparea constantă a lui Mircea Eliade. În studiul său, Sacrul și profanul, Eliade teoretizează aceste concepte care vor deveni teme majore ale întregii sale opere. Opoziția sacru vs profan este, după cum constata și Adrian Marino în lucrarea Hermeneutica lui Mircea Eliade, ,,cea mai profundă relație hermeneutică posibilă"434. Cele două ,,realități" au
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
este pentru ei insula (Șarpele), muntele (Un om mare, Fata căpitanului, Pe strada Mântuleasa, Ghicitor în pietre), peștera (Pe strada Mântuleasa), pădurea (Domnișoara Christina, Șarpele, Nopți la Serampore) etc. Proza lui Mircea Eliade enunță foarte clar diferența dintre sacru și profan. Astfel, personajele lui Eliade au capacitatea de a alege dintre sacru și profan, în contextul în care, cele care optează ,,să trăiască sacru" izolează, sau anulează tot ceea ce înseamnă experiență profană. Eliade avea convingerea clară că "orice experiență religioasă absolută
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Mântuleasa, Ghicitor în pietre), peștera (Pe strada Mântuleasa), pădurea (Domnișoara Christina, Șarpele, Nopți la Serampore) etc. Proza lui Mircea Eliade enunță foarte clar diferența dintre sacru și profan. Astfel, personajele lui Eliade au capacitatea de a alege dintre sacru și profan, în contextul în care, cele care optează ,,să trăiască sacru" izolează, sau anulează tot ceea ce înseamnă experiență profană. Eliade avea convingerea clară că "orice experiență religioasă absolută... nu se poate efectua decât negând restul"436. Din această cauză, polaritatea devine
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Mircea Eliade enunță foarte clar diferența dintre sacru și profan. Astfel, personajele lui Eliade au capacitatea de a alege dintre sacru și profan, în contextul în care, cele care optează ,,să trăiască sacru" izolează, sau anulează tot ceea ce înseamnă experiență profană. Eliade avea convingerea clară că "orice experiență religioasă absolută... nu se poate efectua decât negând restul"436. Din această cauză, polaritatea devine inevitabilă "realitatea adevărată realitatea aparentă, spațiu sacru spațiu profan"437. Această bivalență este în același timp reversibilă: sacrul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
clară că "orice experiență religioasă absolută... nu se poate efectua decât negând restul"436. Din această cauză, polaritatea devine inevitabilă "realitatea adevărată realitatea aparentă, spațiu sacru spațiu profan"437. Această bivalență este în același timp reversibilă: sacrul trece în profan, profanul poate institui sacrul, obiectul profan poate institui obiectul sacru, investindu-l cu o calitate nouă, paradoxală (această reversibilitate este demonstrată cu consecvență de Eliade în proza sa). Sacrul se poate ,,camufla" și se poate arăta imprevizibil. El poate să dispară
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
absolută... nu se poate efectua decât negând restul"436. Din această cauză, polaritatea devine inevitabilă "realitatea adevărată realitatea aparentă, spațiu sacru spațiu profan"437. Această bivalență este în același timp reversibilă: sacrul trece în profan, profanul poate institui sacrul, obiectul profan poate institui obiectul sacru, investindu-l cu o calitate nouă, paradoxală (această reversibilitate este demonstrată cu consecvență de Eliade în proza sa). Sacrul se poate ,,camufla" și se poate arăta imprevizibil. El poate să dispară și să se refugieze în
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
arăta imprevizibil. El poate să dispară și să se refugieze în aparențe, să ia forma unor ,,epifanii surprinzătoare". Exemplele sunt multiple în proza lui Eliade, majoritatea demonstrând că între cele două planuri există o permanentă continuitate și interferență. În sfera profanului putem identifica semne și semnificații sacre și invers, în sfera sacrului, semne și semnificații profane. De aici și participarea în proporții foarte variabile, pe o latură sau alta, dar în același timp, la realitățile sacre și profane. Acest aspect al
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
unor ,,epifanii surprinzătoare". Exemplele sunt multiple în proza lui Eliade, majoritatea demonstrând că între cele două planuri există o permanentă continuitate și interferență. În sfera profanului putem identifica semne și semnificații sacre și invers, în sfera sacrului, semne și semnificații profane. De aici și participarea în proporții foarte variabile, pe o latură sau alta, dar în același timp, la realitățile sacre și profane. Acest aspect al teoriei lui Eliade descifrează unele probleme pe care le ridică textul blecherian. Orice interpretare trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
interferență. În sfera profanului putem identifica semne și semnificații sacre și invers, în sfera sacrului, semne și semnificații profane. De aici și participarea în proporții foarte variabile, pe o latură sau alta, dar în același timp, la realitățile sacre și profane. Acest aspect al teoriei lui Eliade descifrează unele probleme pe care le ridică textul blecherian. Orice interpretare trebuie să recunoască această situație alternativă, circulară, "dualismul embrionar" al sacrului și profanului. Acest dualism poate echivala cu o dialectică originară de unde decurg
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
sau alta, dar în același timp, la realitățile sacre și profane. Acest aspect al teoriei lui Eliade descifrează unele probleme pe care le ridică textul blecherian. Orice interpretare trebuie să recunoască această situație alternativă, circulară, "dualismul embrionar" al sacrului și profanului. Acest dualism poate echivala cu o dialectică originară de unde decurg toate consecințele: ,,sacrul poate dobândi semnificații profane, profanul poate dobândi semnificații sacre"438. Sacrul cuprinde atât referentul cât și semnificația sa, iar prin caracterul său paradigmatic, reprezintă condiția însăși a
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
descifrează unele probleme pe care le ridică textul blecherian. Orice interpretare trebuie să recunoască această situație alternativă, circulară, "dualismul embrionar" al sacrului și profanului. Acest dualism poate echivala cu o dialectică originară de unde decurg toate consecințele: ,,sacrul poate dobândi semnificații profane, profanul poate dobândi semnificații sacre"438. Sacrul cuprinde atât referentul cât și semnificația sa, iar prin caracterul său paradigmatic, reprezintă condiția însăși a semnificației. A enumera caracterul sacrului, înseamnă a defini cele mai profunde aspecte ale semnificației, ,,actul semnificant în
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
unele probleme pe care le ridică textul blecherian. Orice interpretare trebuie să recunoască această situație alternativă, circulară, "dualismul embrionar" al sacrului și profanului. Acest dualism poate echivala cu o dialectică originară de unde decurg toate consecințele: ,,sacrul poate dobândi semnificații profane, profanul poate dobândi semnificații sacre"438. Sacrul cuprinde atât referentul cât și semnificația sa, iar prin caracterul său paradigmatic, reprezintă condiția însăși a semnificației. A enumera caracterul sacrului, înseamnă a defini cele mai profunde aspecte ale semnificației, ,,actul semnificant în esența
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Eliade afirma că în lumea arhaică, orice acțiune cu "sens" precis "participă, într-o formă sau alta la sacralitate", sacrul constituind semnificația prin excelență, esența însăși a conștiinței umane. Pentru omul religios ,,această esență precede existența"442. Sacrul are sens, profanul nu are sens. Prin experiența sacrului, toate personajele lui Eliade surprind diferența între ceea ce se relevă ca real, puternic, bogat și semnificativ și ceea ce e lipsit de aceste calități, adică "fluxul haotic și primejdios al lucrurilor, aparițiile și disparițiile lor
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
e lipsit de aceste calități, adică "fluxul haotic și primejdios al lucrurilor, aparițiile și disparițiile lor fortuite și lipsite de sens"443. Pentru Mircea Eliade toate activitățile ce n-au semnificație sacră sunt nesemnificative. În timp ce sacrul este prin excelență adevărat, profanul este prin definiție fals, eronat. Cosmosul prozei lui Eliade este "sacralizat" în mod sistematic de autorul ei. Eliade își face un scop și o metodă din a reactualiza, recupera, revaloriza semnificațiile religioase. Eliade este preocupat de ceea ce Adrian Marino numea
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
pornește de la ideea că semnificația "sacră" se naște prin opoziție cu cea "profană", printr-un act de semnificare reciprocă. Acest tip de opoziție are un caracter de model. El constituie o paradigmă hermeneutică. Oricât de relativă ar fi dialectica sacru profan, ea pune în lumină un număr enorm de fenomene spirituale semnificative, ea descifrează și scoate în evidență o cantitate nebănuită de semnificații esențiale. Aceasta este și ,,contribuția hermeneutică cea mai importantă a lui Eliade"445. Dacă sacrul reprezintă pentru Blecher
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Această ,,trăire" devine adevărata substanță epică a romanelor lui Max Blecher. Opera lui Blecher deschide orizontul unor noi experiențe, orientate de dorința naratorului-personaj de a transcende limitele propriei individualități, într-o nouă încercare de a integra datul exterior, fie el profan sau sacru. În cazul lui Blecher, acuratețea trăirii se menține atât în Întâmplări în irealitatea imediată, cât și în Vizuina luminată, prin transcrierea directă a acesteia, într-un discurs al persoanei întâi. Perspectiva narativă este ulterioară trăirii: ,,tot ce scriu
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]