1,633 matches
-
să reprezinte și să promoveze interesele acestei clase: comuniștii; un singur rezultat corect al luptei muncitorilor sub conducerea partidului: revoluția, așa cum fusese patentată În Rusia cu cincizeci de ani Înainte. Pentru cei care nu Îmbrățișau această viziune a istoriei europene, proletariatul nu mai constituia unicul vehicul pentru transformarea socială radicală. Lumea a Treia, cum Începuse să i se spună, oferea spectacolul unor candidați alternativi: naționaliștii anticolonialiști În Orientul Mijlociu și Africa de Nord, radicalii negri În Statele Unite (nu tocmai Lumea a Treia, dar asimilată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tocmai Lumea a Treia, dar asimilată cu aceasta) și gherilele țărănești de pretutindeni, din America Centrală până la Marea Chinei de Sud. Împreună cu „studenții” și cu tinerii În general, acestea constituiau o masă revoluționară mai vastă și mai ușor de mobilizat decât proletariatul mulțumit și somnolent din Vestul prosper. După 1956, tinerii radicali din Occident au Întors spatele deprimantei realități comuniste din Est, căutând inspirație pe tărâmuri mai Îndepărtate. Noul gust pentru exotic era alimentat, pe de o parte, de decolonizarea În curs
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Faptul că populația studențească provenea În proporții covârșitoare din clasa de mijloc urbană nu contrazicea acest argument: ca producători și consumatori de cunoaștere, ei reprezentau (În proprii lor ochi) o amenințare la adresa puterii chiar mai mare decât forțele tradiționale ale proletariatului. În gândirea Noii Stângi, importantă era nu originea socială a unui grup, ci capacitatea lui de a perturba instituțiile și structurile autorității. O sală de curs era un Început la fel de bun ca și un atelier. Versatilitatea politicii radicale italiene din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
stat federal, În care locuitorii și republicile constituente nu aveau multe În comun În afară de amintiri nefericite și reciproc antagoniste, instrucțiunile uniforme impuse de la Belgrad aminteau de practicile antebelice. Topografia dificilă a regiunii favoriza inițiativa locală; mulțumită rupturii de Stalin, dictatura proletariatului În versiune titoistă nu era obligată să reproducă În detaliu fiecare eroare din traseul Uniunii Sovietice spre modernitatea industrială. Acestea erau considerațiile care determinau modelul iugoslav, și nu proiectul socialist creativ, alternativ, pe care admiratorii occidentali i-l atribuiau cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rezolve problemele ocupării complete a forței de muncă, salariilor reale susținute și creșterii economice) era sortit să Înfrunte mânia acelor cetățeni care se simțeau trădați. După cum am notat, reacția instinctivă a politicienilor de pretutindeni a fost să trateze Împăciuitor cu proletariatul industrial masculin: În parte fiindcă acesta era cel mai afectat, În parte fiindcă era categoria cea mai susceptibilă de a organiza proteste serioase. Dar s-a dovedit că adevăratul pericol era În altă parte. Opoziția politică s-a coagulat În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dialecticii marxiste, au purces să „dezvăluie adevărata față” a toleranței represive din democrațiile occidentale. Dacă regimul parlamentar al intereselor capitaliste este provocat, argumentau ei, el va abandona mantia legalității și Își va arăta adevăratul chip. Pus În fața adevărului cu privire la opresori, proletariatul - „alienat” până atunci de interesele sale și victimă a unei „false conștiințe”a propriei situații - Își va asuma un rol corespunzător pe baricadele luptei de clasă. Un astfel de rezumat acordă prea multă importanță clandestinității teroriste din anii ’70 - și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Studii Culturale Contemporane al Universității din Birmingham, noul avânt teoretic Îl continua firesc pe cel vechi. Marxismul a fost debarasat de insistența atavică, devenită jenantă, asupra categoriilor economice și instituțiilor politice și reciclat sub forma criticismului cultural. Reticența incomodă a proletariatului revoluționar, care se codea să triumfe asupra burgheziei capitaliste, a Încetat să mai fie o problemă. Cum spunea În 1976 Stuart Hall, exponent britanic al studiilor culturale, „ideea de «dispariție a unei clase» este Înlocuită de o analiză infinit mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a alegătorului decât de programul partidului. Oamenii votau cu cine votaseră și părinții lor, În funcție de unde trăiau, ce lucrau și cât câștigau. Dincolo de continuitatea de suprafață, În sociologia politică a electorilor europeni avea loc o mișcare tectonică. Votul masiv al proletariatului alb, masculin și cu locuri de muncă - ce forma pretutindeni baza electorală a partidelor comuniste și socialiste - se contracta și se scinda. În mod similar, votantul conservator „ideal-tipic” - mai În vârstă, de sex feminin sau cu Înclinații religioase - nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acești alegători tradiționali nu mai constituiau majoritatea. De ce? În primul rând, mobilitatea socială și geografică din deceniile postbelice diluase categoriile sociale fixe până la cvasidispariție. Blocul electoral creștin din vestul rural al Franței sau cel din regiunea Veneto, ca și bastioanele proletariatului industrial din sudul Belgiei sau nordul Angliei erau acum fisurate și scindate. Oamenii nu mai trăiau unde trăiseră părinții lor și aveau adesea cu totul alte meserii. Nu-i de mirare că și viziunea lor despre lume era alta, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
drept renaștere politică a marxismului ceea ce, de fapt, era expresia epuizării sale doctrinale. Ca să scape de povara propriei istorii și să se impună drept mișcare(a) democratică a stângii, comuniștii occidentali ar fi trebuit să renunțe nu doar la „dictatura proletariatului” și alte formule retorice aruncate În cursul anilor ’70 pe rugul capriciilor ideologice. Ei trebuiau să se dezică public de orice legătură cu comunismul sovietic - gest de care nici măcar Berlinguer sau Carrillo nu erau În stare. Eurocomunismul era așadar o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
regiune, ocupație și religie. Rigida sociologie politică franceză, nezdruncinată de la jumătatea secolului al XIX-lea, Începea deja să se clatine, după cum am văzut, sub impactul transformărilor sociale și culturale șaizeciste. Stânga nu mai putea conta pe votul În masă al proletariatului. Dreapta nu mai era unificată de persoana și aura lui de Gaulle, care murise În 1970, iar măsura fundamentală a conservatorismului politic În Franța - cei care votau cu dreapta erau frecvent catolici practicanți - a fost afectată de declinul manifestărilor religioase
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
viitorul Î190; implozia 601-602; ineficiențele 394; În Germania postbelică 67-68; Însușirea proprietății 750; moștenirea economică 625-639; obiectivul stabilit 131; opoziția Europei 577; planurile cincinale 74, 163; politica (În 1948) 132-133; poluarea 523; prăbușirea 536-580; prăbușirea economiilor 393-394; proasta administrație 186; proletariatul - clasă revoluționară 374; responsabilitatea pentru crimele comise 750; rezultatele 186-187; rolul lui Gorbaciov În căderea Î 579-580; rolul media În căderea Î 575-576; sfârșitul iluziei consimțământului popular 410; sistemul economic 393-396; strategia presiunii ascunse 131-132; tactici de confruntare 142; tranziția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lirica eminesciană, desprinse de contextul mișcării socialiste, față de care poetul nutrea o profundă aversiune de pe poziția unei critici romantic-conservatoare cu puternice accente xenofobe, care identifica în socialist străinul complotând împotriva românității. De altfel, Eminescu nu se arată interesat de un proletariat decuplat de la valorile tradiției, ci de țărănime, de răzeș ca unic depozitar al tradiției în care poetul identifică toate armonicele utopiste ale unei solidarități cutumiare. Chiar și întâmplătoare, apropierea liricii eminesciene de Baudelaire indică o încercare de a construi o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o diferențiază de reformă, răscoală, conspirație etc. sunt implicarea clasei sociale care nu a avut până atunci puterea, promovarea unui program de transformare socială și cucerirea puterii de către clasa respectivă. Sunt relevatoare precizările pe care le face Ralea cu privire la „constituirea proletariatului sub formă de clasă revoluționară”, capabilă să impună grupului întreg un nou etalon de valori (1930), considerente ce se înscriu în orizontul teoretic al gândirii marxiste, de care a fost influențat autorul atunci când și-a elaborat teza de doctorat la
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
teze fundamentale: 1) întreaga organizare socială ierarhică a omenirii s-a născut prin superpunere; peste „elementul țărănesc nediferențiat social, conservator s-au superpus pe rând, în istorie, feluritele rânduieli ierarhice, de clasă și de castă; 2) „sistemul capitalist, în speță proletariatul industrial, s-au ridicat pe ruina parțială a gospodăriei țărănești, nu doar în Răsărit, ci și în Apus” (Bădescu, Dungaciu, Baltasiu, 1996, p. 85). Evaluând recent contribuția teoretică a sociologilor poporaniști și țărăniști, Ilie Bădescu apreciază efortul lor de a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
momentele de criză declanșate în această perioadă sistemul politic a fost capabil să oprime protestul sau revolta unor categorii sociale, în principal intelectualitatea și clasa mijlocie, bazându-se pe sprijinul social și politic al altor categorii sociale, în principal noul proletariat urban și țărănimea. Pe la sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80 se declanșează însă o nouă ofensivă economică și politică a Occidentului dezvoltat, denumită în prezent „globalizare”, care conduce la o nouă creștere a bunăstării populației din societățile capitaliste, dezvoltate
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
nu mai seamănă cu cea industrială, iar pentru comunismul politic această schimbare bruscă de direcție a avut efectul de a pune clasa politică în fața unei alegeri dificile: sau accepta diminuarea drastică a bazei sale sociale - dominația numerică și socioeconomică a proletariatului industrial - în favoarea tocmai a acelor categorii sociale care erau mai dispuse să conteste dominația politică a partidelor comuniste (intelectualitate tehnică și umanistă, funcționarii etc.), sau accepta pierderi semnificative la nivelul bunăstării populației. În Europa Centrală și de Est comunismul politic
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
gospodării țărănești a perioadei interbelice, cu tot cu înapoierea ei tehnologică și de nivel de trai (Pasti, Miroiu, Codiță, 1996). Industria se restrânge dramatic, la numai un fragment al ei și încă nici măcar cel mai bun, dovadă că, în ciuda scăderii numerice a proletariatului industrial (de la 3,4 milioane de muncitori în 1990 la numai 2,2 milioane în 1996, o scădere de 45%!), scade și productivitatea muncii în industrie. Structura consumului gospodăriilor se modifică dramatic, ca și modul de trai al populației, de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
în sectorul comerțului exterior, banii statului au fost delapidați și furați; au fost furați, dar și prost administrați"2155. La această ședință a Comitetului Central, Ceaușescu i-a informat pe delegați că România a ieșit din etapa de "dictatură a proletariatului" și a intrat într-o nouă fază, în drumul său către comunism, aceea a "statului democrației muncitorești"2156. Această schimbare urmărea, în primul rînd, să asigure în continuare o poziție dominantă Partidului Comunist Român, dar și să le dea membrilor
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
politice. Revoluția industrială, descătușând forțe nebănuite ale producției, angrenează piețele naționale, anterior autarhice, în cadrul sistemului economic mondial. Antinaționalismul principial este totuși temperat prin adăugarea unei componente inspirate de Realpolitik: ținând cont de starea de fact, a existenței cadrelor naționale, lupta proletariatului pentru acapararea puterii politice trebuie să ia notă de aceste realități. Tocmai de aceea, chiar dacă muncitorii sunt apatrizi, iar exploatarea nu ține seamă de naționalitate, "proletariatul trebuie să cucerească mai întîi puterea politică, să se ridice la rangul de clasă
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
inspirate de Realpolitik: ținând cont de starea de fact, a existenței cadrelor naționale, lupta proletariatului pentru acapararea puterii politice trebuie să ia notă de aceste realități. Tocmai de aceea, chiar dacă muncitorii sunt apatrizi, iar exploatarea nu ține seamă de naționalitate, "proletariatul trebuie să cucerească mai întîi puterea politică, să se ridice la rangul de clasă națională, să se constituie el însuși ca națiune" (Marx, 1958, p. 485). Marx și Engels ajung astfel la celebra formulă de compromis care va fi ulterior
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
p. 485). Marx și Engels ajung astfel la celebra formulă de compromis care va fi ulterior oficializată de constructorii efectivi ai ordinii socio-politice teoretizată de aceștia, național în formă, socialist în conținut: "Chiar dacă nu prin conținut, totuși prin formă, lupta proletariatului împotriva burgheziei este mai întâi o luptă națională" (Marx, 1958, p. 476). Doar după această etapă intermediară, a luptei de clasă în cadrele națiunii, proletariatul va putea dizolva demarcațiile naționale și aboli antagonia dintre națiuni. Linia dreaptă a radicalismului de
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
aceștia, național în formă, socialist în conținut: "Chiar dacă nu prin conținut, totuși prin formă, lupta proletariatului împotriva burgheziei este mai întâi o luptă națională" (Marx, 1958, p. 476). Doar după această etapă intermediară, a luptei de clasă în cadrele națiunii, proletariatul va putea dizolva demarcațiile naționale și aboli antagonia dintre națiuni. Linia dreaptă a radicalismului de stânga marxist a fost continuată de Rosa Luxemburg care a tranșat "chestiunea națională" în sensul internaționalismului proletar, în fapt, un sinonim pentru doctrina antinaționalismului comunist
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
sensul internaționalismului proletar, în fapt, un sinonim pentru doctrina antinaționalismului comunist. Într-un articol din 1896, Rosa Luxemburg a condamnat eforturile de dobândire a libertății politice a Poloniei ca fiind utopice, insistând în schimb asupra faptului ca lupta pentru unificarea proletariatului să nu se împiedice de "o serie de lupte naționale sterile", care sunt oricum cauze pierdute (Löwy, 1976, p. 86). Cel care a dat o soluție practică unei probleme teoretice aparent ireconciliabile a fost V.I. Lenin, prin a sa doctrină
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
obscurează mult mai însemnatele clivajele clasiale pe orizontală fronturile exploatării și liniile în care se poartă lupta de clasă. Organizarea naționalităților ca subunități culturale distincte în cadrul imperiului reclamată de austromarxiști pierde din vedere mult mai urgenta sarcină de organizare a proletariatului dincolo de demarcațiile naționale. Singura "cale de scăpare" din strânsoare este întrevăzută de Stalin în "autonomia regională" a unor unități teritoriale precum Polonia, Lituania sau Ucraina, care să nu țină cont de criterii de naționalitate. "Soluția" federalismului național pentru care pledează
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]