3,080 matches
-
pe aleea principală a Cimitirului Central Bacău și în mod spontan citesc pe o cruce: Cpt. Boroș Ioan Erou Căzut la Herța 29-VI-1940 Ritmul inimii se accelerează. Ceva mă țintuiește locului. Ce anume? Numele? Data? Locul? Amintirile încep să-mi răscolească sufletul. 29 iunie 1940. Sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel, zi rămasă în amintirea mea ca începutul maturizării mele de adolescent. Mama și bunica sunt la biserică. Tata concentrat în armată. Zi frumoasă de vară, cer senin, zumzet de albine în
MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Mihail Malaşincu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1690]
-
chiar și un pic de alint, mi-a răspuns: - Tovarășul nostru învățător se numește Dumitru Dascălu. A fi învățător Nopțile lungi de toamnă-iarnă, bântuite de insomnii, îi prilejuiesc lui Dumitru Dascălu frecvente întoarceri în trecut, mai ales în cel îndepărtat, răscolindu-i amintirile, multe dintre ele răvășite și înlănțuite anapoda. Încearcă mici satisfacții când reușește să le descâlcească, să găsească un fir care să-l conducă spre întâmplările, faptele, oamenii sau locurile pe care dorește să le evoce. De câtăva vreme
CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
sale nu ajung la inima unora dintre adolescenți. Explicația? Altă generație, alte preocupări, altă atitudine față de muncă, de profesie, de viață... La întoarcerea spre casă, septuagenarul dascăl a preferat tot mersul pe jos. Mângâiat de razele soarelui tomnatic, cu sufletul răscolit de avalanșa trăirilor și impresiilor acumulate în cele două ore pe care le-a petrecut împreună cu colegii și elevii în mijlocul cărora s-a aflat, el încerca să descopere și să înțeleagă rațiunile pentru care diriguitorii cei mai de sus ai
CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
vom pescui, dintr-o barcă, pe mijlocul lacului; excursii nesfîrșite În pădurea aproape virgină. Cu toate că s-a Întîmplat adesea ca, pe parcursul călătoriei noastre, să vrem să rămînem În locurile formidabile pe care le vizitam, numai jungla amazoniană ne-a mai răscolit latura sedentară atît de puternic cum a făcut-o acest loc. Acum știu, printr-o potrivire aproape fatalistă cu realitatea, că destinul meu este să călătoresc, sau poate ar fi mai bine să spun că destinul nostru este să călătorim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
În aceeași manieră ca celelalte și, În sfîrșit: CUZCO! EL OMBLIGO Buricul Pămîntului Cuvîntul care descrie cel mai bine orașul Cuzco este „evocator“. Pe străzile sale stă așezat un praf imperceptibil, dintr-o altă epocă, ce se ridică precum sedimentele răscolite de pe fundul unui lac, atunci cînd Îl atingi. Există Însă două sau trei Cuzco diferite sau, mai bine zis, sînt două sau trei feluri În care poți descoperi orașul. Atunci cînd Mama Ocllo și-a aruncat săgeata de aur, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
le proferă. Criza mea de astm s-a Înrăutățit, cu toate că Îmi urmam dieta cu strictețe. Un alint care nu Însemna nimic, venit din partea acelei femei ușoare care s-a arătat Înțelegătoare cu starea mea fizică demnă de milă, mi-a răscolit amintirile amorțite din viața de dinainte de aceste aventuri. În acea noapte În care nu am putut să Închid un ochi din cauza țînțarilor m-am gîndit la Chichina, un vis Îndepărtat și neclar În acest moment, deși sfîrșitul lui, neobișnuit pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
mă-ntreba mâna ei. Unde te-ai dus? Ce-o mai fi și-n capul tău ăsta mare? Nu lăsa gândurile să-ți mănânce puța, și eu că uite-l cum amușină și cotrobăiește brotacul. Terminase colțul de pâine și răscolea iarăși prin haine și apoi l-am văzut căznindu-se să-și bage pe cap șorțul ăla negru pe care-l purta Andrei pe sub pantalonii de lucru. Felul cum mă uitam o făcu să-mi spună că n-am la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
-se În trupul lui tânăr și musculos ca Într-o mare a plăcerilor eterne dintr-un loc de verdeață și răcoare unde nu-i durere și Întristare. * Cât Îl mai așteptasem amărâții de noi, sfinte Dumnezeule, și ce-a mai răscolit părințelul Andrei prin toate centralele termice și toate bodegile Timișoarei, și tocmai când să ne luăm adio și să-l dăm dispărut definitiv, uite-l aici Întreg și nevătămat și gata să ne sară-n ajutor. Trecuseră oricum mai bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
aș fi avut peste noapte decât să-l buzunăresc. Nu fusese un coșmar, ci asta era realitatea, tulbure și limpezindu-se dureros și apăsător, ca zorii acelei dimineți de decembrie pâlpâind la fereastră. Banii. — Lasă-i, am spus, nu mai răscoli ca idiotu’ că știi bine că nu i-ai pierdut prin casă. Banii noștri dispăruseră și odată cu ei și văru' Laur cu Steluța, dar cine știe cât ar mai fi cotrobăit ăsta de nebun prin țarcul speranțelor noastre irosite, dacă nu i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
capacele turlelor. Se succed din ce În ce mai repede pe o fâșie de țarc pavat cu pământ bătătorit de șenile, mergând În aceeași direcție cu noi, spre Primărie, Miliție și Comitetul de Partid, duduind și spumegând printr-o furtună de fluierături și Înjurături, răscolind și Învârtejind trâmbe de pământ. Se răscolea pământul. Pământul zbiera și scuipa și nu-i mai răbda. Vitrinele au sărit din nou țăndări cu cărțile rearanjate ieri. Vorbele cu care ei au rezistat și l-au omagiat pe dictator au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
o fâșie de țarc pavat cu pământ bătătorit de șenile, mergând În aceeași direcție cu noi, spre Primărie, Miliție și Comitetul de Partid, duduind și spumegând printr-o furtună de fluierături și Înjurături, răscolind și Învârtejind trâmbe de pământ. Se răscolea pământul. Pământul zbiera și scuipa și nu-i mai răbda. Vitrinele au sărit din nou țăndări cu cărțile rearanjate ieri. Vorbele cu care ei au rezistat și l-au omagiat pe dictator au iscat acest măcel atotcuprinzător. Vorbele lor, amestecate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și Încă o dată. Poporul Îi iubește și nu se va lepăda de ei În veci. Ei sunt pentru popor, iar poporul pentru ei și peste tot miroase și pute. N-ai să scapi În veci de duhoarea asta. Vuietul brizei răscolea nisipul stârnind vârtejuri de-a lungul plajei, dar marea era liniștită În larg. N-ai unde să scapi și Încotro să fugi. Va fi desigur o zi superbă de plajă. O aștept lungit pe nisip În pielea goală, cu hainele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și s-au sfădit. - Iar nu mai avem trai cu ăla diseară, se tânguie Neli. Iar ne face cu spume că i-am mâncat murăturile. Laur aduse din camera lui Zlate un borcan cu trei ardei iuți murați, prin care răscolea cu arătătorul ca să-l aleagă pe cel mai tare. Nu-l atingeau câtuși de puțin ifosele fetei ăsteia zdravene, precedând scenele și scandalul maiorului Zlate, căci de-acum Îl avea lângă el pe văru’ lui bun, neamu’ lui și sângele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
continuarea Întrevederii, În forul interior al celor care au participat la Întâlnire, și că decantările care urmează sunt mai valoroase decât gesticulațiile consumate aievea. Nu ceea ce se spune fățiș, ci consecințele unei Întrevederi contează (fiindcă te pune pe gânduri, te răscolește, te schimbă etc.). O bună Întâlnire te afectează puțin, te scoate din indiferență, poate declanșa și o anumită criză, o schimbare chiar de profunzime. Detașarea de concretețea celui cu care te-ai Întâlnit, de circumstanțele de tot felul, te poate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
se Înmuiau sub mine. Am coborît și am aprins toate luminile. Nimeni. Nimic. Tremuram Îngrozitor, și pe deasupra mi-era rău de la lipsa drogului! „De cînd nu m-am mai injectat?” m-am Întrebat. Nu-mi aduceam aminte. Am Început să răscolesc prin casă după marfă. Cu ceva vreme-n urmă dosisem o bucată de hop Într-o gaură dintr-un colț al camerei. Opiul alunecase sub parchet, undeva unde nu puteam ajunge. Făcusem mai multe Încercări eșuate să-l recuperez. - De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
Cere 2000-3000 de spectatori care nu se cunosc între ei, stau într-o sală și urmăresc o operă sau o piesă de teatru, sunt impresionați, influențați de oamenii care ne spun nouă o poveste scrisă sau compusă tot de oameni, răscolindu-le sentimente diferite. Spectacolul este de neînlocuit, irepetabil. Spectacolul de operă și spectacolul de teatru trăiește o seară, apoi moare odată cu căderea cortinei. Cu asta, s-a terminat, și rămâne în amintirea, în inimile noastre. Acolo, cu cât trece mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
unui crez, pe care tânărul Francisc le-a rostit îngenuncheat, rugându-se, în fața crucifixului din biserica San Damiano, unde, deodată, s-au deschis ochii Mântuitorului Preaiubit și l-a auzit spunându-i: „Francisc, repară casa mea!”. Chemarea aceasta l-a răscolit profund și l-a despărțit definitiv de amăgitoarele plăceri ale lumii, urcându-l spre sfințenie. Momentele acestea în care Cel Preaînalt se umilește într-atât încât coboară în sufletul smeritului său rob, l-au răsplătit pe Francisc cu extazul și
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
imagine în Lumea Antică sunt poetul și artistul. Artistul și arta lui reprezintă de aceea pentru legiuitor un prilej permanent de îngrijorare. „Într-o cetate bine ordonată, arta este supravegheată și legiuitorul trebuie să aibă grijă să îndepărteze noutățile. Arta răscolește adânc pasiunile: ea este deci un lucru mult prea serios pentru a fi lăsat în seama artiștilor.” Artistul poate fi fermecător, trezind plăcerea, cea care îi conduce pe cei mai mulți dintre oameni. La fel ca retorul și sofistul, artistul reprezintă pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
la influențele externe, făcând-o mai mult sau mai puțin permeabilă la ea. Una și aceeași influență externă produce efecte diferite la persoane diferite sau la aceeași persoană în momente diferite ale existenței sale. Prin caracterul ei propulsator și tensional, răscolește și reașază, sedimentează și amplifică materialul construcției psihice a individului. Existând tipuri extrem de diferite de motivații, ca structură și funcționalitate, complexitate și rol, vor exista și funcții diferite ale acestora. Una dintre funcțiile motivației este aceea de activare internă difuză
Motivația învățării școlare by Mioara Vasilachi, Maria Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1756_a_92285]
-
o presiune a timpului exterior asupra timpului interior, ca o scurgere a vaselor comunicante, care se influențează reciproc ca o "totalitate care se cuprinde pe sine". Astfel, ruina de afară produce o ruinare a lumii dinăuntru: "Stăpân geniilor pieirii! Nu răscoli-n bătaie-ți ruinele sfărâmate A lumii din năuntru" (Andrei Mureșanu) Iar pe alt plan, deșertul / pustiul de afară creează un vid interior: "Și în gându-mi trece vântul, capul arde pustit" (Scrisoarea IV) "Viața-mi se scurge ca și
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
cosmic nu ar naște în noi nici un fior dacă Eminescu nu s-ar include pe sine într-un principiu al "clepsidrei"12, în care rezonează și comunică un spațiu exterior (universal) și unul interior (eul poetului): "Stăpân geniilor pieirii!... Nu răscoli-n bătaie-ți ruinele sfărmate A lumii din-năuntru" (Andrei Mureșanu) Pustiul, deșertul de afară ("În salele pustie, lumine roși și torți.../ Zidirea cea pustie de jale pare plină" Strigoii; "Memfis se înalță, argintos gînd al pustiei..." Egipetul) creează un
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
cărților vechi" iubite de Eminescu cu biblioteca lui Borges este detectat exact. Biblioteca tatălui în care se cufundase micul Jorge Luis, va fi însăși persoana acestuia, destinul lui marcat de "profundele etajere ale trecutului". Nu altfel studentul de la Viena, care răscolea pe uliți vechiturile fantastice la câte un "anticvar", va fi fascinat pe viață de labirintul lecturilor. George Vulturescu abordează tematica centrală "cartea, labirint", exemplificând cu magul eminescian, cu Dionis, cu regele Tlà, intervenția oglinzii și a cifrului, obsesive la Borges
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
ca o vulpe” (Artă poetică). Alteori o scriitură deliberat inexpresivă urmărește să impersonalizeze emoția, într-un proces pe care îl accentuează meditația asupra rosturilor artei. De această dată poetul își implică nemijlocit versul în descifrarea ascunzișurilor existenței, pe care le răscolește fără încetare, în năzuința către o „ontofanie” izbăvitoare. Poetul rămâne același „călător în insomnii”, cum se caracterizase în volumul omonim din 1991, dar cu timpul își schimbă în bună măsură veșmântul poetic. Cuvintele sunt mai puțin supuse metaforismului de sorginte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288312_a_289641]
-
dea seama despre ce putea un absolvent de liceu, mi-a luat compoziția și a avut răbdarea să o citească până la sfârșit. Deodată îl văd că-l umflă râsul. Apoi ridică capul și întreabă: — Cine e domnul Bacalbașa? Mă scol răscolit de emoție și de o secretă mulțumire, și răspund liniștit: — Eu, domnule profesor. — Bine, ședeți jos. anul 1876 293 37. În original: cetim. La examenul oral, deși lucru mare nu știam la elină, am răspuns minunat numai din cauza simpatiei ce
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
forțelor de producție s-a ajuns la o mizerie socială „crescândă din zi în zi”, fapt care a trasat drumul nemulțumirilor către instaurarea dictaturilor sau izbucnirea revoluțiilor. Îndreptarea situației nu se mai putea face doar prin simpla schimbare a cabinetelor - „răscolite de pasiuni politice și posedate de ambiții” - ci prin continuitatea unui program de guvernare coerent, aplicat pe termen lung. Autorul proiectului a ajuns la concluzia ca viitoarea structură va fi în stare să pregătească apărarea națională, deoarece aceasta este „scutul
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]